miercuri, 30 noiembrie 2011

Parteneri media

Ultima postare. Ultima, ultima... Nu pot să zic că-mi pare rău, dar nici nu pot să zic că mă bucur. Cred că m-am obișnuit cu ritmul ăsta de scris, de căutat pe net, de tradus informații despre nu știu ce invenție de ultimă oră, mare cât boaba de fasole... M-am obișnuit să-mi agit și să-mi scutur neuronul, doar doar o cădea din el vreo idee măreață... Și m-am obișnuit să dau refresh, la o anumită pagină, din 5 în 5 minute...

Dar să fiu cuminte și să răspund la enunțul ultimei probe SuperBlog 2011. Partenerii media.

TVR – Zon@ IT. Este o emisiune difuzată sâmbăta pe TVR2, cu și despre IT (așa cum se deduce și din nume dealtfel...): hardware, gadgeturi, jocuri pentru PC sau console, software sau ghiduri de utilizare a diverselor aplicatii si device-uri. Și am văzut și ceva concursuri pe acolo... E prima emisiune HD Full 1080p din estul Europei și presupun că va rămâne pe locul 1 și de acum înainte!

 RadioLynx. Este un post e radio online. Sincer, n-am avut eu timp să ascult foarte multe dintre emisiunile lor, ca să-mi fac o părere și să scriu aici în deplină cunoștință de cauză... Daaaar, am văzut câteva emisiuni din seria celor despre SuperBlog (ce ciudat sună: am "văzut" o emisiune de radio...). Mi s-au părut interesante, mi-au plăcut. Realizatori buni care fac emisiuni bune!

Connect. Este, așa cum scrie pe site-ul lor sub nume, cea mai mare revistă de telecomunicații din Europa. Știri, concursuri, articole despre diverse produse testate de specialiștii lor, poți afla și tarifele operatorilor de telefonie mobilă... Multe informații, diverse și foarte interesante! Sunteți "pe val", bravo!

Photo Magazine. E cea mai faină revistă de tehnică și artă fotografică de la noi. Pe bune! Și zic asta pentru că n-am văzut-o doar pe net, am studiat-o și live... Ținut în mânuță, pipăit foaia de o calitate excepțională, răsfoit și plăcut mult. Felicitări, țineți-o tot așa!

121.ro. "comunitatea femeilor senzaționale". Un site mare de tot, plin ochi cu tot felul de informații, care mai de care mai interesante! Cu și despre "de toate"... Și nu doar pentru femei! E acolo câte ceva pentru fiecare dintre noi...

MediaLOOK. E un fel de punte de legătură între companii și jurnaliști. Și asta se întâmplă cam așa: comunicatele de presă sunt moderate de editorii site-ului iar cele aprobate sunt optimizate și intră în baza de date obținând astfel un loc mai "în față" când vine vorba de motoarele de căutare... Sau știrile sunt distribuite direct ziariștilor. Pe scurt, MediaLOOK e un centru de relații media. Ca să zic eu drept, la faza cu optimizarea nu mă prea pricep eu, dar un "moderator" între diversele companii care apelează la serviciile lor și jurnaliști , clar ocupă un loc important în mass-media.

PRwave. așa cum singuri se descriu, PRwave e primul site în totalitate dedicat expertizei în imagine, comunicare și relații publice din România. E clar că ocupă un loc de frunte într-un domeniu important în ziua de azi, un domeniu de viitor. Țelul lor e unul ambițios: să devină cea mai importantă sursă de furnizori la scară națională. Deja sunt o sursă completă de informații în multe domenii și sigur or să "crească" frumos în timp...

MoneyWatch.ro. E câștigătorul din 2009 al concursului SuperBlog. Felicitări! E un spațiu plăcut, ușor de citit, unde găsești informații și sfaturi interesante despre afaceri, despre cum să reușești să te promovezi și să te descurci singur. Sunt acolo o mulțime de recomandări bune, gratis și scrise pe înțelesul tuturor. Așa cum spune "proprietarul" blogului, acesta vrea să ofere “Fast Forward În Afaceri, Performanță Personală Și Viață Bună”

Obisnuit.eu. Este câștigătorul de anul trecut. Bravo! E plin de tot felul de informații interesante, din diverse domenii: tehnologie, site-uri rare, cărți rare, divertisment... Mi-a plăcut mult descrierea autorului: blog despre tehnologie și optimism... Un blog bine scris, care și-a ocupat pe merit un loc important în blogosferă.

LexaVerzes.ro. A ocupat locul 3 la SuperBlog anul trecut. E un blog absolut pe gustul meu! Îmi pare bine că l-am descoperit...Când vrei să te relaxezi și să te simți bine, intră și citește, n-o să regreți nici un minut petrecut acolo!

Postare pentru SuperBlog, etapa 32.

Datu' cu părerea pe puncte...

Parcă tot nu-mi vine să cred că se termină SuperBlog-ul... Hmmm... De fapt, parcă nu-mi vine să cred că am participat și că am scris atâta... Probe peste probe, despre chestii de care nici nu auzisem, cu termene limită... Cu stres, așteptări de note, bombăneli...(asta încă nu s-a terminat...) Cu o gaură pe monitor în dreptul semnului de refresh și cu o uzură avansată a mouse-ului de câte click-uri am dat acolo... Cu o nouă definiție a creativității, complet diferită decât știam eu... Cu "frâna" pusă la cuvinte... Cu multe comentarii copilărești și inutile (aici, am apreciat-o maxim pe Claudia Pătrașcu pentru răbdarea și eleganța cu care a răspuns mereu tuturor!) Și lista ar putea continua mult și bine dacă n-ar fi deja 2 noaptea, dacă n-aș mai avea de scris ultima postare și dacă mâine n-ar trebui să lucrez toată ziua... Concluzia, deci? Una peste alta, a fost amuzant! Spun drept că mi-a plăcut! Și nu-i înțeleg, pe bune, pe cei care s-au plâns tot concursul... Sau care au criticat, care s-au luat de alții... Eu și numai eu am decis să mă înscriu la SuperBlog, eu am hotărât că o să merg până la capăt, eu am fost de acord să scriu advertoriale pe timpul meu, chiar cu riscul de a nu câștiga nimic din toată chestia asta! Și atunci de ce ar trebui să mă plâng public de alegerea mea, să mă vait, să dau palme cui apuc și să mă iau de organizatori (pcnews și SwissPlan.biz)? Pentru alegerea mea! Mă rog, fiecare cu ale lui, oi fi eu mai bleagă de nu pricep unele chestii...

Ce-aș schimba și ce-aș păstra?
  • Capitolul 5, art.17: "Juriul va acorda fiecărui articol jurizat o notă cuprinsă între 10 și 100 de puncte, luând în considerare mai ales creativitatea articolelor, în ce măsură participanții au respectat tema propusă, precum și corectitudinea gramaticală și ortografică. Descrierea corectă a detaliilor tehnice sau cunoașterea tehnică a respectivului produs nu vor constitui criterii în acordarea notelor."
  • Aici îs 2 variante:
- se păstrează dar se și aplică ce scrie acolo! Fără excepții, anunțate sau nu... Creativitate, corectitudine gramaticală, faza cu detaliile tehnice... Și, da, se explică pe înțelesul tuturor, în paranteză, ce se înțelege prin creativitate în concursul de față...ca să nu mai existe surprize dătătoare de palpitații...
- se elimină, ca să nu ți se facă rău când primești nota pe o postare pe care ai scris-o respectând regulamentul...
  • Aș schimba puțin regula 300-600 de cuvinte! Că m-a chinuit rău de tot... Pentru mine a fost prea puțin 600... Aș pune, nu știu, măcar cum a fost la NH Hoteles: 400-800... +/- 10%, că mai câștig și acolo ceva cuvinte...:D
  • Aș păstra și termenul de 7 zile pe care îl ai la dispoziție să rezolvi tema și penalizările (pe care le-aș afișa într-o coloană separată, odată cu afișarea notei).
Cam atât, cred.
A fost fain.:) Mai vreau...:D

Postare pentru SuperBlog, etapa 33.

marți, 29 noiembrie 2011

"Croazieră" cu Toyota Prius...

Mai sunt 2 zile până vine oficial iarna. Așa că, m-am gândit eu bine de tot și am decis să profit de ultimele zile cu impresie de "mai cald" și să prestez o minivacanță. Brașov. N-am mai fost acolo de peste 2 ani și mi s-a făcut dor de locurile "mele". Locurile cu verde mult, cu aer tare, cu amintiri frumoase, cu prieteni, cu poze furate...Și, o revedere specială, cere o mașină specială. Așa că am închiriat o mașină șmecheră, care să-mi fie ghid, prieten de distracție și tovarăș de drum. Ce altceva decât marca mea preferată: Toyota. Și nu oricare, ci o șmecherie mică din noua generație a tehnologiei Hybrid Synergy Drive: Toyota Prius!

Destinație - bifat, chef maxim - bifat, soare - bifat, mașină de mașină - bifat, șofer - bif... Auuu...mă luase valul...asta nu-i bifat! Cu așa mașină în raza vizuală, uitasem că n-am carnet(pe motiv de neuroni confuzi, care dau rău de mișcare...). Și acum ce mă fac? Nu te agita, Ina, tre' să existe o rezolvare! Pe numele ei: prieteni cu carnet...Să vedem. Una e ocupată, cealaltă - la Cluj, altul plecat din oraș...mai rămâne...hmmm...aceeași persoană cu care am bântuit data trecută cu Yaris-ul prin oraș...I-a plăcut teribil atunci, sigur o să vrea să încerce și o mașină care combină tehnologia unui motor convențional pe benzină cu 2 motoare electrice!

Convorbire scurtă, complet economică, număr minim de cuvinte...
"Am o Toyota Prius. Vrei la Brașov?"
"Când?"
"Mâine."
"Mă duc să-mi fac rucsacul!"
Asta da eficiență în comunicare...

A doua zi dimineața, dar nu foarte..., ne-am îmbarcat cumințele și am luat cu asalt prima stație de benzină apărută pe dreapta...
"Facem plinul?"
"Clar nu!"
"Cum nu? Când conduc eu, vreau să nu fiu stresată de gândul că putem rămâne în câmp!"
"Relaxează-te, mergem doar până la Brașov. Prius consumă 3,9 litri la suta de kilometri, cu un plin ajungem la Viena..."
"Da' motorul ăsta electric, unde-l încărcăm?"
"Nicăieri. Să-ți explic. De câte ori o să frânezi, energia degajată nu se pierde, se duce fix în baterie și o încarcă! Spre deosebire de alte mașini hibride, Prius reciclează energia. De asta o să cheltuim noi azi mult mai puțini bani pe carburant, deci o să avem mult mai mulți pentru distracție! Ca să nu-ți mai zic ce puțin CO2 o să lăsăm în urmă! Poluăm puțin, stratul de ozon va fi mai compact datorită nouă, ploile acide nu vor mai distruge floricele și gărgărițe, focile și morsele vor continua să trăiască în zone cu gheață, iar pinguinii n-or să fie niciodată nevoiți să devină animale marine, care înoată veșnic, pentru că banchiza pe care stăteau s-a topit...Ai priceput acum, nu?"
"Mda. Deci, ca să se încarce motorul ăla, o să trebuiască să frânez des?"
"Doar dacă vrei să te cerți rău cu stomacul meu, sau dacă vrei să oprim ca să-mi închiriez o bicicletă sau un cal până la Brașov...Și mai știi ceva?"
"Ce?"
"Te sfătuiesc să fii atentă cum conduci! Când o să ne întoarcem din excursia asta, o să afli cât de bun șofer ești...Prius, pe monitorul Eco Drive, îți arată cât combustibil consumi și cât de eficient ai condus! Să vedem dacă treci testul cu "profesorul de ecologie!" Cred că, pe viitor, mașinile hibride vor transforma toți șoferii în conducători eco..."

Rezolvat deci cu alimentarea, apăsat butonul de pornire, apăsat accelerația și...mașina a preluat controlul! Pentru că-i atât de genială, încât știe singură, în funcție de cum și cât accelerezi, dacă să meargă în modul electric, pe benzină sau în modul combinat(când le alternează și combină, hotărând, dumneaei, ce și cum...). Mai pe românește, e mașina perfectă: gândește singură, se conduce singură, parchează singură...noi i-am zis doar unde vrem să ajungem! Și mai are un maaare plus! Când conduci un Prius, e...linișteee...Cum am ieșit din oraș, a intrat în "regim de croazieră". Condus silențios! Iar motorul electric nu face zgomot nici cât o muscă! Nimic...La faza asta, cine-s cei mai fericiți? Piticii noștri, desigur...care se pot relaxa și își pot reface puterile, ca să fie proaspeți și odihniți când vom coborî, la destinație, din mașină...Și, dacă tot am zis "destinație", mai spun doar că am ajuns cu bine la Brașov unde, după atâta liniște, am trecut în extrema cealaltă: ne-am distrat și ne-am făcut de cap în stil mare...Detalii, într-o altă postare, una fără limită de cuvinte...

În 1997 a apărut primul sistem integral hibrid din lume, prima Toyota Prius. Azi, modelul mult îmbunătățit ne-a oferit o excursie pe cinste... Mâine? Urmează, în mod sigur, o mașină cu nivel zero de emisii! Să ne vedem, deci, cât mai curând, într-un sfârșit de toamnă plimbăreț, la volanul unei noi Toyote complet "verzi". Care salvează pinguinii, desigur!...

Postare pentru SuperBlog, etapa 30.

luni, 28 noiembrie 2011

Top 5 ASUS

1. ASUS Romania Facebook
2. ASUS Romania YouTube
3. SuperBlog
4. ASUS Romania Twitter
5. LINK NEWSLETTER ASUS

Postare pentru SuperBlog, etapa 31.

Cinci sloganuri pentru ASUS

ZenBook: Echilibrat, puternic, sofisticat. Te-nvață să fii zen!

ROG: Niciodată jocurile n-au fost mai reale!

Seria N: Un sunet incredibil, pentru experiențe de neuitat!

Lamborghini: Viteză, putere, rafinament. Conduce performanța!

Transformer: Azi - tabletă. Mâine - laptop. Tot timpul - cel mai bun!

Postare pentru SuperBlog, etapa 29.

duminică, 27 noiembrie 2011

Un AS albastru, de la ASUS

Cu fiecare zi care trece pe lângă noi, prin noi, suntem mai aproape de sărbători, de Crăciun, de un alt an...Când eram mică, pe vremea asta, aveam deja o foaie de hârtie cu zilele rămase până la Crăciun, scrise mari pe ea. Și cum mai trecea una, cum o tăiam. Cu un X mare, ca să fiu sigură că se vede, că a trecut, că sunt cu o zi mai aproape de brad, de Moș Crăciun, de cadouri, de bomboane în poleială și luminițe...Ani mai târziu, am văzut că pentru treaba asta există calendare șmechere, cu ciocolățele....Dar eram deja prea mare și nu mai aveau nici un farmec.

De câtva timp, sărbătorile de orice fel, în special cele de iarnă, înseamnă doar cadouri. Nu, nu să le primesc, deși uneori se mai întâmplă și asta, ci să le ofer. Și apoi să primesc în dar zâmbetul celuilalt, sclipirea veselă din ochi și, eventual, câte o îmbrățișare...Știu că sună ciudat, dar cred că îmi place mai mult să dăruiesc decât să primesc, să fac bucurii și să culeg în schimb zâmbete.

Anul ăsta am un voucher magic, cu care pot cumpăra orice produs ASUS celei mai dragi persoane. Care, fără nici un dubiu, e mama. Doar că ea s-ar uita chiorâș la mine dacă i-aș dărui altceva decât câteva kilograme de parfumuri, toate diferite, smacuri, haine, cărți, sau orice altceva total "feminin"...Pentru un obiect atât de "tehnic", ca cele de la ASUS, ar trebui să ia lecții de la mine ca să-l poată folosi. Iar eu cu răbdarea și explicațiile...mai greu. Așa că, va trebui să mă gândesc la altcineva. De fapt, ce zic eu, nici nu e nevoie să pun neuronul la treabă, știu deja cu cine o să mă joc de-a Moș Crăciun anul ăsta...O prietenă bună.

Anul trecut, i-am scris eu cuminte moșului o listă decentă, în care clar n-am uitat-o. Dar probabil a fost prea ocupat, sau o fi sărit din greșeală peste dorința mea...Poate o s-o găsească anul ăsta și o să o îndeplinească. Poate o să ai o surpriză în curând...Până atunci însă, o să ai una de la mine! Un laptop. Și nu unul obișnuit...Laptopul cel mai laptop, pentru prietena cea mai prietenă! Scotocit bine pe net și găsit aici...

Asus G60J-JX070Z. Până acum sunt doar litere și cifre care sigur nu-ți spun nimic...Dar dacă spun că e albastru, arată șmecher rău și nu seamănă cu nici un altul? Deja începe să sune bine, nu? Și dacă mai spun că e din seria ROG, adică laptopuri speciale pentru gameri? Hmmm...văd un zâmbet pe fața cuiva...Da, știu că-ți place albastrul, lucrurile deosebite, care ies în evidență și jocurile. Dar să continui. Procesor de ultimă generație, cel mai puternic și mai bun: Intel® Core™ i7 720QM dotat cu Turbo Boost. Memorie uriașă de 4 GB DDR3 și placă video NVIDIA® GeForce® GTS 360M dedicată, de 1 GB pentru ca să ai, de acum înainte, cele mai tari "sesiuni" de jocuri din câte există! Și, da, asta fără să ți se înțepe compul. O să uiți că așa ceva există...Iar pentru dățile când ești așa de prinsă de acțiune, se face noapte și nu te înduri să pleci din fața ecranului ca să apeși întrerupătorul din perete, să știi că minunea asta de laptop are tastatura iluminată. Ca să te joci, joci, joci cât te ține pe tine energia! Că pe el, să știi că-l ține destul: are acumulator cu 6 celule.

Dar te văd că ai sprânceana ușor pornită înspre ceafă...Știu, te miri de ce nu zic nimic de hard, doar ăsta-i unul dintre lucrurile cele mai importante când vine vorba să-ți alegi un calculator. Ei bine, am lungit-o ca să te chinui puțin! Nu, glumesc...E pentru că, atunci când am citit cât de mare e, am rămas într-o stare ușoară de "neuroni blocați cu gurile căscate"...Pentru că acest laptop, pe lângă ce ți-am turuit eu până acum, are hardul de 1 TB. Aha...1000 GB de poze, muzică și filme. Adică tot ceea ce-ți place, puse la un loc în siguranța oferită de cel mai albastru laptop ASUS care a fost inventat vreodată!

Știu că-ți plac pozele, că-ți place să le privești, să te joci cu ele în diferite programe de editat, să le așezi, să le "bibilești"...Acum o s-o poți face oricând, având deschise simultan câte ferestre și programe vrei tu. Cu așa memorie, totul e posibil! Timp să ai...Și, după ce le aranjezi pe toate, după ce fiecare o să-și ocupe bucățica de hard, o să te poți, în sfârșit, odihni și relaxa privind filme. Pe ecranul de 16 inch și cu o rezoluție de 1366X768! Iar boxele încorporate Altec Lansing®, care-ți dau senzația de surround, or să te facă să te simți la cinema. Propriul tău cinematograf din propria ta cameră...Iar după ce termini și cu filmele, poți să te pui să asculți muzică. Playlist-ul tău de nu știu câți giga, desigur! Același sunet 3D surround, în aceeași cameră. A ta.

Jocuri, poze, filme, muzică. Din Republic of Gamers, am ales pentru tine "președintele"! Albastru, cu flăcări albastre. Șmecher. Puternic. De la "Moș Crăciun" pentru tine. Cu urarea: Să ai inspirație infinită! Și alături, o scrisoare. Nu, asta nu de la el, de la mine. Cu timide mulțumiri pentru toate dățile când ai fost "acolo", pentru toate curcubeele pe care le-ai făcut să apară când "ploua", pentru toate ieșirile în oraș, glumele și zâmbetele dăruite atunci când aveam nevoie de ele. Pentru că m-ai făcut să văd cine sunt. Pentru tot. Și pentru că țin mult la tine...:)

Postare pentru SuperBlog, etapa 28.

P.S. Și, da, în caz că te întrebai, are cititor de carduri 8 în 1 și cameră web de 2.0 Mega Pixeli...:P
>:D<

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Eyefinity, o infinitate de posibilități

De când cu temele astea pentru SuperBlog, artistul atehnic și veșnic cu capu'-n nori din mine a devenit "expert" în tot felul de tehnologii, platforme, plăci de bază și laptop-uri...Am momente când vorbesc despre asta și văd cum fețele prietenilor mei se lungesc, ochii devin maaari și mă întreabă mirați de unde știu atâtea despre toate astea. Știindu-mă paralelă cu tehnica, rămân șocați...Amuzant. Păi simplu, caut, citesc, bag la cap...SuperBlogul să trăiască!

Azi o să vorbesc despre monitoare, AMD și o tehnologie șmecheră inventată de ei: tehnologia multi-monitor. Tehnologia AMD Eyefinity. Sună complicat, dar de fapt e foarte simplu. Ce știam eu până acum, calculator = una bucată unitate centrală + una bucată monitor + șoricel, a devenit istorie! Pentru că Tehnologia multi-display AMD Eyefinity îți permite acum să conectezi, la o singură placă video, până la 6 monitoare simultan! Iar rezoluția crește, evident, exponențial cu numărul lor. Monitoarele pot fi aranjate în multe moduri și pot fi rotite în așa fel încât să vezi imaginile în format landscape sau portrait. Apoi, poți alege cum și ce vrei să vezi pe ele: pe fiecare monitor altceva; aceeași imagine pe toate monitoarele, acestea devenind practic un singur display; sau poți obține o imagine extinsă, care-ți dă o senzație de surround.


AMD Eyefinity e compatibilă cu Windows Vista, Windows 7 și Linux, iar ca să poți beneficia de ea, ai nevoie de: o placă video din seria ATI Radeon™(începând cu Radeon™ HD 5400), monitoare cu DisplayPort și un ATI Catalyst Control Center™.

Avantaje? Multe.

Obții un spațiu de lucru extins, fapt care-ți permite să deschizi mai multe aplicații și deci să vezi mai multe informații în același timp. Asta înseamnă productivitate și divertisment maxime! Cu alte cuvinte...Am trei monitoare în față. Pe unul pot să-mi editez pozele, de exemplu. În dreapta, am deschis word-ul, ca să pot scrie repede orice idee măreață îmi vine. Ca să n-o pierd cumva! Că la compul meu actual, până dau click în bară, până se gândește el dacă vrea să-mi deschidă fereastra, uit și mama ideii...Iar în stânga, nu știu, poșta electronică sau pot pune concertul meu favorit și, deși îl știu de acum pe de rost, poate vreau să mai arunc câte un ochi pe acolo. Asta dacă-s 3 display-uri, dacă-s mai multe deja încep să mă simt Napoleon, în timp ce mă uit la atâtea informații afișate frumos în fața mea...La revedere ferestre îngrămădite-n bară, bun venit monitoare multiple, fiecare cu câte o fereastră pe el! Iar aplicații compatibile sunt o grămadă: Adobe Photoshop, After Effects, Encore sau Premiere Pro; ArchiCAD; Axio Vision; MachStudio Pro; Animator și lista poate continua depășind cu mult limita de 600 de cuvinte în care trebuie să mă încadrez...

Ești gamer înrăit? Senzații intense de realitate virtuală, vedere periferică, jocuri 3D, imagine surround, cum sună? Cam bine, nu? Până acum, pe un monitor obișnuit, vedeai doar o bucățică de joc. Cu AMD Eyefinity, pe monitoarele laterale vezi "continuarea" jocului! Obții o imagine extinsă a lui. Ai o vedere de ansamblu asupra acțiunii, îți descoperi inamicii mai repede, reacționezi mai rapid, supraviețuiești mai mult în jocurile "cu împușcături". Dacă ai chef de o cursă cu mașini...Unghiuri moarte? Cu Eyefinity nu mai există așa ceva! Exiști doar tu "la volan", viteză și adrenalină...Medal of Honor, Lord of the Rings, Need For Speed World, Haux și multe altele...Iar dacă jocul e 3D, deja o să simți că ai nevoie urgentă de o vestă antiglonț cu atâția inamici în jur, de un costum de scafandru, sau de pastile de rău de mișcare dacă zbori cu vreun avion de luptă...Dacă nu mă credeți, intrați aici și o să vă convingeți ce înseamnă Eyefinity pentru jocuri!

Tehnologia AMD Eyefinity este ușor de aplicat, oferă un cost total redus pentru că, la atâtea monitoare e nevoie doar de o singură placă grafică, și asta cu un consum de energie mic. Deci, dacă vreți să fiți mai productiv la muncă, dacă vreți să vă distrați cu peste o sută de jocuri compatibile sau dacă vreți, pur și simplu, să vă relaxați privind poze sau filmul preferat, apelați la tehnologia AMD Eyefinity și creați-vă un supermonitor pe cinste!

Postare pentru SuperBlog, etapa 27.

joi, 24 noiembrie 2011

Eu, tu și Moș Crăciun

Crăciun. Beculețe colorate și beteală. Fulare și nasul tău rece lipit de obrazul meu fierbinte. Afară, miros de ger și de zăpada. Înăuntru, miros de brad, de portocale, de prăjiturele, de vin fiert, de tine...E perioada în care sunt cu adevărat fericit. Perioada în care mă simt copil mai mult ca de obicei....Și ție îți place, știu. Ți se citește bucuria în ochi. Iar roșul...roșul care în general te îmbracă atât de bine, acum ți se potrivește parcă și mai mult. Te face să strălucești, mă face să visez cu ochii deschiși...La cea mai frumoasă poveste. Ființă. A mea. Doar a mea...Știi că ești centrul universului meu, nu, iubito? Iar ăsta e primul nostru Crăciun...

Anul trecut, i-am scris lui Moș Crăciun că vreau ceva special, unic, ceva ce nu mai are nimeni. Nu râde, știu că sunt mare. Chiar dacă uneori mai uit și e nevoie să-mi arăți, chicotind, buletinul...I-am scris ca să-l pot lăsa în trecut, ca să mă conving că nu există. Și, într-adevăr, nu s-a întâmplat nimic timp de luni bune. Nu voiam să renunț așa ușor, m-am gândit că poate nu am scris eu bine adresa pe plic, sau poate scrisoarea mea s-o fi rătăcit... Dar într-o zi...mi-am primit cadoul. Era exact așa cum îmi dorisem: unic, aproape ireal, magic! Am rămas fără cuvinte. Cred că aveam o privire tare tâmpă...Nu voiam nici să clipesc, de frică să nu dispari. Mai ții minte, iubito? Joi, dimineață...Tu mă priveai amuzată. Iar eu nu mă puteam desprinde de ochii tăi...Moș Crăciun chiar există! Deși, se mișcă puțin cam greu...

Anul ăsta n-o să-i mai scriu. Mi-a adus deja cel mai cel cadou! Îl las să se ocupe de copii. Și apoi, n-aș vrea să risc să primești cadoul tocmai la vară...Așa că, m-am gândit la ceva. Anul ăsta voi fi și altceva decât "micul tău artist". Anul ăsta voi fi Moș Crăciun! Singura problemă e că barba nu mi-e albă...Dar chiar și așa, pentru o zi, o să te poți lăuda că ai Moș Crăciunul tău!

Timpul zboară, iar eu am început deja să caut cadouri de Crăciun. Decorațiunile handmade, pe care le-am creat pentru tine, nu sunt de ajuns. Așa că, am dat o raită pe net, prin magazinul virtual Borealy. Mi-a fost tare greu să mă hotărăsc, am găsit acolo prea multe lucruri faine...Dar cerceii cu cristale swarovski roșii m-au cucerit de cum i-am văzut. Parcă sunt făcuți special pentru tine...Făcuți manual. Când o să stăm pe canapeaua de lângă brad, luminițele or să se spargă în mii de steluțe în ei! Mii de steluțe în centrul universului meu...Și încă ceva. Broșa brăduț! Tot handmade și ea...N-am rezistat să n-o iau. E puțin cam copilărească, dar eleganța ta desăvârșită o s-o pună în valoare. Și apoi, recunoaște, uneori te molipsești de la mine și ești și tu puțin copil...Și-ți place!

J'adore Dior for Christmas. Nu, eu te ador doar pe tine! Ăsta e numele următorului cadou din lista lui "Moș Crăciun"...Eșarfă de mătase roșie, handmade, și set de baie.Cu el, în noaptea cea mai geroasă, o să te relaxezi în cea mai caldă baie cu arome de de orhidee, flori de prun din Damasc, mandarin, trandafir și mosc. Iar eșarfa...Sunt sigur că o să-ți vină bine și la halatul tău alb de baie!

Martini ediție specială. Gold. Dolce & Gabbana. Aromat, fin, elegant. Cu două pahare speciale. Mi-a plăcut că-s doar două! Tu și eu. Și Crăciunul... În seara aia, totul trebuie să fie perfect. Să sclipească alături de tine. Cu tine...Așa ajung la ultimul cadou: un trandafir. Floarea ta preferată. Nu, nu-i roșu...E mai...altfel! Din cristal, cu tulpina și frunzele din metal argintat. Pare rece, știu, dar nu e deloc așa. Unul obișnuit are doar o singură culoare, sau două. Dar ăsta...Când cristalele swarowski întâlnesc lumina, o fac să-și arate toate cele 7 culori odată. Un curcubeu! Doar pentru tine...Iar dragostea cu care ți-l ofer o să încălzească și cel mai rece metal din lume!

Și acum, trebuie să mărturisesc ceva! E foarte plăcut să fiu Moș Crăciun și să aleg cadouri pentru tine. Daaar...mă știi că stau cam prost cu răbdarea, sunt repezit, mereu în viteză, mereu pe fugă...Berbec sadea...M-a cam obosit puțin "goana" asta după cadouri, chiar dacă le-am ales stând comod în fotoliu, cu laptopul în brațe...N-am rezistat și mi-am luat și eu un cadou, dacă tot am "umblat" prin ditamai magazinul! Bine, bine...recunosc...am luat două: coșul de Crăciun Teachers și coșul Gourmet President. Primul dulce, al doilea picant. Ca tine...O mulțime de bunătăți numai bune de împărțit când stăm și pierdem timpul în fața șemineului. Da, promit solemn să-ți dau și ție! Ție ți-aș da oricum TOTUL!

Toate-s pregătite! Acum trebuie doar să aștept 24 decembrie. Și...Aș mai avea nevoie doar de niște zăpadă...Nu știți unde aș putea comanda o ninsoare pentru Crăciunul ăsta?...

Postare pentru SuperBlog, etapa 26.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Culori reale, pentru amintiri reale

Și se făcea că aveam eu vreo 5 anișori când am primit, cadou de Crăciun, primul meu aparat foto. Certo. Era mai mult o jucărie, dar tare am mai fost încântată de el. Și uite așa a început "cariera" mea de fotograf mai mult decât amator...A urmat un Zenit șmecher tare, un Pentax cu zoom și, acum, am ajuns să-mi fac de lucru cu un aparat Fuji semiprofesional...Primele erau cu film. Întâi alb/negru, apoi color, 36 de poziții, poze scoase frumos pe hârtie la "tanti din colț". Și aveau un farmec aparte, "miroseau a poză", le scoteai din plic dacă voiai să le arăți cuiva, stăteai cu orele să le așezi în album, mai trimiteai câte una vreunui prieten plecat departe...Și, cum costau ceva, eram atentă la setările aparatului ca să iasă cât mai bine, alegeam filmul cu grijă ca să-mi iasă culorile cât mai reale, și făceam puține:36 odată...

Azi? Totul s-a schimbat. Pozele nu mai au miros, stau cuminți pe hardul laptopului meu și se înmulțesc cu o viteză demnă de cartea recordurilor...Sute, mii. Umplu memoria, o descarc, o umplu din nou, și tot așa...Și, în timp, am devenit din ce în ce mai pretențioasă cu calitatea lor! Așa că, am început să folosesc programe de editat. Dar uneori asta nu-i chiar amuzant: mi se mai înțeapă laptopul, ecranul nu e prea mare, culorile nu sunt ca cele reale, din anumite poziții poza se vede dezastruoasă...Dar asta s-a schimbat de curând, când am descoperit America! Monitorul profesional ASUS PA246Q din seria P-IPS ProArt. Și, când am văzut eu cum merge și câte pot face cu el, m-am gândit că acolo sus cineva mă iubește și i-a suflat idei lui nenea care l-a inventat, ca să-i iasă exact ce-mi trebuie mie...

În primul rând, nu pot să nu observ că arată bine. De, artistu' tot artist rămâne. Boem și cu capu'-n nori...Negru, sobru, elegant, dar cu o dungă roșie "în talie". Butoane simple, care-l fac ușor de folosit și un suport care-i permite să facă, la nevoie, o tumbă de 90 de grade ca să pot vedea perfect documentele de tip portrait, nu doar pe cele în format landscape. Ce să mai spun despre el? Nici nu știu de unde să încep...E mare! 24.1 inchi. Are o rezoluție de 1920×1200 pixeli deci pot vedea perfect documente, ferestre de net, filme și, da, POZEEE! Asta ca să nu mai vorbesc de filmulețele mele, pe care le pot vedea la rezoluție full HD. Unghiuri de vizibilitate de 178°. Asta sună complicat dar, pe limba mea înseamnă cam așa: n-o să mai văd niciodată imagini cu tentă rozie, așa cum se întâmplă la alte monitoare, dacă le privești dintr-o parte!

Dar, ce-i mai tare și mai tare la el: CULORILE! Care parcă-s mai adevărate decât cele adevărate, ca să spun așa...Și asta pentru că este capabil să redea peste 1,07 miliarde de culori, adică acoperă 98% din spectrul Adobe RGB(asta a fost copy/paste din detaliile tehnice, recunosc...). Cu alte cuvinte(de data asta ale mele...), culorile sunt bestiale! Când îmi privesc pozele pe monitorul ASUS PA246Q, retrăiesc momentul în care am apăsat butonul aparatului foto. Revăd imaginea așa cum era atunci. Reală, vie, plină de viață! Incredibilă...În plus, monitorul e pre-calibrat în fabrică, are o paletă largă de nuanțe de gri iar eu, dacă vreau, pot să-mi personalizez culorile și să mă joc cu saturația!

Alt lucru care mă încântă, e functia PIP (Picture in Picture) care-mi permite să văd pe ecran, în timp ce editez poze, imagini și de la alte surse de semnal, în ferestre(mici, medii sau mari) așezate în oricare colț al monitorului. Funcția QuickFit mă ajută să văd pozele la dimensiunea reală, ca să nu am surprize când le printez, iar cititorul de carduri 7-in-1 e perfect atunci când unul dintre prietenii mei mă lasă să mă joc cu DSLR-ul lui, și când vreau să-mi descarc "operele" de geniu...

Clar, e un monitor făcut special pentru mine! Pozele mele nu s-au văzut niciodată așa de bine. Deja încep să mă umflu-n pene cu talentul meu de fotograf...Asta ca să nu mai zic de un alt pitic: pozele aplicate pe tricouri! Păi da, de ce să stea ele doar pe hard, unde le văd doar eu și prietenii, când pot trona fericite pe tricourile cu care defilez zilnic...Dar asta e cu dus-întors. Până acum, văzute pe laptop sau pe alte monitoare, pozele respective arătau într-un fel pe ecran și cu totul altfel pe hârtie...Și așa se ajunge la faliment, că nu-i hârtie obișnuită, e una specială de pe care se poate transfera imaginea pe tricou. Și printează una, două, șapte, nouă, pînă iese perfect. Ei bine, cu monitorul de la Asus asta e istorie! Toate se văd genial și ies din prima!

Și uite așa, cu un monitor deștept care-mi arată pozele mai frumoase decât sunt în realitate, am devenit eu fotograf "adevărat"...

Postare pentru SuperBlog, etapa 25.

marți, 22 noiembrie 2011

Puțin mai liber. Puțin mai Autonom!

Blogger. Autonom. Da, eu. Prezent! Sunt una dintre multele persoane care își face de treabă, găsind cuvinte și aranjându-le cu grijă, ordonat, sau uneori haotic, într-un spațiu personal unde mă simt bine. O bucățică din infinitul net, care e a mea și numai a mea! Unde scriu ce fac, ce văd, ce mă doare sau ce mă bucură. Și scriu când simt nevoia, ce simt și, mai ales cum simt. Fără obligații, fără constrângeri, fără limite...Sunt Ina, și sunt blogger. Autonom!

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Pe foi, caiete, carnețele, păstrate cu grijă. Scriam pentru mine, din plăcere. Jocuri de cuvinte așternute cu pixul pe hârtie...Povești amuzante, întâmplări, gânduri...Niciodată la comandă, niciodată pentru că "trebuie". Pix, hârtie, idei, libertate...Calculator mi-am luat abia acum câțiva ani. Și am descoperit că sunt foarte mulți cei care scriu nu doar pentru ei, ci și pentru mine, că se bucură dacă-i citesc și le las comentarii. Dar eu continuam să scriu pe hârtie. Parcă era...altfel, avea farmecul ei...Și scriam tot pentru mine. Până într-o zi, când berbecul din mine s-a simțit provocat de discuția cu un amic și mi-am făcut blog! Dar mi se părea ciudat să scriu ceva ce putea să citească oricine...Așa că, mult timp am continuat să umplu foi palpabile și nu pe cele virtuale. Dar, cu timpul, foile s-au rărit, cuvintele au început să răsară din taste și să fie așezate cuminți pe ecran, în noul meu "regat", pe blog. La fel de liber ca întotdeauna. Autonom. Și am început să mă simt blogger...

La SuperBlog m-am înscris după o îndelungată și amănunțită perioadă de gândire. Mi se părea complicat să scriu ceva pe o temă impusă, cu termene și limită de cuvinte...Dar am constatat că nu e chiar așa...Pentru că, de fapt, în jurul fiecărei teme scriu tot ce vreau și cum vreau! Ideile curg și-mi place, e chiar amuzant...Iar la una dintre probe, am descoperit firma de închiriat mașini Autonom. Care poate să mă facă să fiu și mai liberă decât sunt deja. Până acum aveam doar autonomie în idei și cuvinte, acum pot avea și autonomie în mișcare!

Mi-a plăcut mult ideea lor cu întâlnirea bloggerilor de la Sibiu și Cluj. Mi-ar fi plăcut să fiu printre ei. Sibiul îl știu, am fost de câteva ori la târgul meșterilor populari de la Muzeul Astra. Clujul îl știu doar din poveștile prietenilor și mi-ar fi plăcut să-l descopăr. Dar, cel mai mult, mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu ceilalți bloggeri. Și nu online cum o fac zilnic, ci offline, live, față-n față...Și apoi să scriu ce-am văzut, ce-am făcut și ce-am simțit pe acolo. Poate altă dată, mă gândesc că firma Autonom n-o să se oprească aici.

Dar ar putea fi și alte "scenarii"...Cei de la Autonom ar putea face propriul concurs! Câteva teme pe marginea cărora să scrii, să creezi, să inventezi, să arăți ce poți ca blogger...Iar cei mai buni, primii 20 de exemplu, să câștige un tur prin țară. Și nu orice fel de tur! Unul cu 20 de obiective de vizitat. "Tur Autonom 20"...Iar fiecare blogger să-și aleagă unul despre care să scrie la întoarcere: cu poze și tot tacâmul...Mie, una, mi-ar plăcea maxim, aș fi prima care s-ar înscrie...

Sau, ținând cont că Autonom rent-a-car are 30 de centre în 21 de orașe și un parc auto de 700 de autoturisme, ar putea "lucra" împreună cu bloggerii, într-un parteneriat constant, pe zone. Probabil că firma își face reclamă prin diverse metode, ce știu eu: spoturi publicitare, afișe, bannere, cu siguranță și pe net. Daaar...online, după părerea mea, cel mai bine s-ar face cunoscută dacă s-ar scrie pe bloguri despre ea. Pe cât mai multe și cât mai des! Zic și eu...Pentru că, de exemplu, pe mine m-a sunat o prietenă să-mi spună că mi-a citit una dintre postările pentru SuperBlog, în care scriam de firma Autonom, și voia să-mi mulțumească pentru pont. Așa, mă gândesc eu, am putea să ne ajutăm reciproc: Autonom oferă transport, noi - cuvinte pe blog. Periodic, un grup de bloggeri umplu o mașină, două, trei...și pleacă hai-hui. La întoarcere, vor avea de scris ohohooo...Și, chiar dacă toți au fost în același loc, sigur ce vor scrie va fi diferit. Pentru că fiecare simte diferit, fiecare percepe altfel locurile și situațiile, fiecare scrie în stilul lui. Autonom. La fel ca firma care-i poate ajuta să fie puțin mai liberi. La fel ca firma despre care garantat vor avea, în postările lor, cuvinte frumoase...

Sunt Ina. Sunt autonomă. Sunt și blogger. Am imaginație și cuvinte. Voi aveți mașini. Mobilitate. Să fim autonomi împreună!

Postare pentru SuperBlog, etapa 24.

luni, 21 noiembrie 2011

Zen? Cel mai zen!

Agitată, grăbită, căpoasă, repezită. Explozie de energie, suflet cam prea mare și 75% copil. Da, eu sunt... Iar asta e, pe scurt, definiția berbecului. Definiția mea...Vâj în dreapta, vâj în stânga, multe lucruri făcute odată, gesticulări, zgomot, uneori dau impresia că am 3 mâini și, când în sfârșit termin ce am de făcut, în jurul meu e ca după război...Dar un război din care ies mereu victorioasă...

Și au încercat ai mei, când eram mică, diverse metode pentru calmarea "mini-tornadei": ceiuț de tei, plimbări luuungi pe faleză, dotarea copilului cu patine cu rotile, plasarea lui în parc alături de o minge, bicicletă pegas la care trebuia să dai din pedale mai ceva ca la una medicinală, cursuri de înot...Da' ce, au avut șanse? Desigur, nu! Ajungeau ei leșinați acasă iar subsemnata încă mai avea energie să cânte la spray-ul mamei, să facă ture în jurul mesei și să sară puțin pe pat ca să verifice buna funcționare a arcurilor...Teroare. Aia vedeai dacă te uitai la mine!

Apoi am mai crescut puțin. Am intrat în perioada guvernată de filosofia orientală, cap veșnic în nori, yoga, pitici sf, astrologie și alte asemenea...Ce yoga, frate...Stat în fund cu orele și meditat la nemurirea sufletului? Fără să scot măcar un cuvințel amărât la câteva secunde? Ha! Nu era inventată pentru mine...Poziția "lotus" îmi omora picioarele și liniștea îmi termina nervos neuronul, aflat sărăcuțul de el în creștere...Deci, bye-bye calm! Îmi pare rău, n-a fost să fie...

Și ajungem la epoca modernă și contemporană. Ca să nu mai lungesc suspansul, o spun repede: am rămas la fel. Iar dacă beau cafea sau energizant, eh...mi-ar trebui mult mai mult de 600 de cuvinte să povestesc. Dar, la un moment dat, în ziua Z a istoriei personale, totul avea să se schimbe...Am primit un cadou. De la cea mai dragă persoană, cel mai drag cadou...Era ascuns într-o cutie învelită în hârtie cu ursuleți. Mai ții minte că nu voiam să rup ambalajul și că am început să număr ursuleții? 62 și câteva jumătăți...Și râdeam, și vorbeam, și încercam să ghicesc ce-i înăuntru...Și tu te amuzai și m-ai lăsat să mă agit. În cele din urmă, am desfăcut ușurel pachetul și...am tăcut brusc! Liniște. Și tu mă priveai zâmbind. Și mi-ai spus că nu m-ai văzut niciodată atât de potolită...Eram calmă. Tăceam. Eram zen...

Stăteam cu notebook-ul Asus în brațe și tăceam. Asus ZenBook. Ina Zen, încântată de cunoștință! Se spune că toate obiectele sunt vii și că au suflet. O fi avut loc vreun transfer energetic între noi și m-a zen-uit...Tăceam pentru că, poate pentru prima dată, nu știam ce să spun...Iar tu râdeai că în sfârșit a reușit ceva să-mi vină de hac! Nu, nu ceva, cineva! E un Asus care trăiește. În liniște. În haina lui de aluminiu elegant. Calm. Zen.

Am ridicat capacul să-l pornesc. N-am apucat. Era în standby. În doar 2 secunde s-a "trezit"...Și primul lucru pe care l-am văzut, a fost o poză cu noi. În timp ce tehnologia ASUS SonicMaster a fost "vinovată" pentru cea mai clară versiune a melodiei noastre...Iar tu zâmbeai în continuare...Iar eu încă tăceam. Și atingeam. Și descopeream...Intel Core i7 din a doua generație, memorie de elefant de 4GB DDR3, USB Charger+ ca să-mi pot încărca rapid, la nevoie, portabilele. Și poate comunica prin Bluetooth V4.0... Probabil așa mi-a transmis mie starea zen...

Dar, în momentul în care am descoperit că are USB 3.0, s-a rupt filmul. Am scos primul sunet de când devenisem zen: "wow"...Cam atât...Dar m-am gândit imediat la viteză, transferuri de 10 ori mai rapide! E clar, berbecul din mine dădea semne că vrea să se trezească...A stat prea mult liniștit. Cele câteva cuvinte de mai sus s-au întâmplat în mai mult de 5 ore. Timp în care eu am stat calmă, cu ZenBook-ul meu, deschis, în brațe. Iar tu zâmbeai...Pentru că doar tu ai descoperit singura metodă care mă transformă în ceva calm care tace...Și era atât de simplu...Era nevoie doar de un Asus ZenBook!

Eu - agitată, grăbită, căpoasă, repezită. Berbecul cel mai berbec.
El - elegant, calm, puternic, sofisticat. Asus-ul cel mai Asus.
Noi - zen. Cel mai ZEN!


Postare pentru SuperBlog, etapa 23.

duminică, 20 noiembrie 2011

Moda? Mmm...o,da!

Moda? Pentru mine moda e o ecuație cu multe necunoscute...Da' multe de tot, frate! Numai necunoscute...Degeaba am mâncat matematică pe pâine în liceu, degeaba eram as la ecuații, când e vorba să cumpăr îmbrăcăminte, nu ajută. Și intru în panică! Și mă învârt prin magazine ca un pui stresat fără cap, mă uit, probez, cer păreri...Pentru că, desigur, nu mă aventurez niciodată singură în jungla hainelor! E prea terifiant...

Magazine specializate. Vrei marca cutare, te duci acolo, vrei șosete, trebuie să mergi dincolo. Fes, mănuși? Intri în magazin și găsești jdemii de modele și calități, din care nu știi ce să alegi. Îmi trebuie o cămașă? Aia sunt! Intră și ici și colo și dincolo, încearcă, suportă cu stoicism părerea "avizată" a vânzătoarei care mă anunță intrigată că mă uit la cămăși bărbătești. "Cele de damă sunt dincolo!" Știu. Și? Care-i problema dacă eu vreau "for man"?...

Stilul "sport" scrie pe mine. Blugi, tricouri, cămăși, bigmene, bocanci, câte o eșarfă, geci...Din astea...Pentru fiecare ar trebui rezervată o zi întreagă de colindat prin oraș. Pare amuzant. La început chiar e. Dar, după nenumărate magazine, probe, vânzătoare insistente care te mai și privesc de sus, culori, modele, kilometri întregi parcurși pentru un amărât de tricou, bigmen sau haină, devine un chin. Unul major! Și în momentele alea nu văd decât căsuța mea, fotoliul comod de lângă caloriferul cald, sucul din dreapta lui și cutia cu bomboane din stânga...

Și a fost odată ca niciodată, o zi măreață și binecuvântată, în care am avut imensa bucurie să găsesc absolut tot ce-mi trebuie într-un singur loc. La hypermaket. La Real! Și ziua cu pricina a fost notată-n calendar și a fost transformată în sărbătoare personală, scrisă cu cifre maaaari, roșii...Și e sărbătorită și preamărită, cu religiozitate, ori de câte ori merg la Real și vin de acolo cu "traista" plină de chestii, trebuincioase sau nu...Pentru că, da, acolo le găsesc pe toate, așezate frumos în răftulețele lor, pe raioane. Ordine și disciplină pe toată linia.

Iau frumușel un maxi-taxi, care mă lasă fix în fața intrării, pescuiesc un "transportor"(a se citi coș...) pe roți și intru în Mecca. O, da...Depășesc cu stil pe cei veniți să-și facă provizii pe toată luna și mă opresc "pe dreapta", în zona confecții/încălțăminte. Prima dată vizitez tricourile, bărbătești...,să văd ce mai fac, cum mai sunt, cine a mai plecat, cine a mai venit...Sigur găsesc ceva la care să-mi placă mesajul, modelul sau culoarea și, țup în coș cu el! Și-mi place că toate-s din bumbac, de calitate, dar accesibile ca preț. Asta dacă nu-i vreo promoție și magazinul devine Rai-Real...Și atunci le găsesc, frate, la un preț ridicol dar zâmbăreț, în special pentru portofelul meu care, mai nou, parcă a ținut cură de slăbire...Ultima dată când s-a întâmplat asta, am luat 5(cinci...) bucăți...Asta e, n-am rezistat! Da' faine...

Următoarea oprire: cămăși, bigmene, pulovere. Și am de acolo cel mai genial pulover din garderobă: negru, fermoar, cusături exterioare, inscripții...Pe la pantaloni merg mai rar. Pentru că mereu găsesc ceva care să-mi placă maxim dar care nu-mi vine...Așa că, trec direct la zona nostimă, unde cred că stau cel mai mult: la ciorapi. Care se miră și râde de mine că uit să plec de acolo, înseamnă că n-a trecut niciodată prin raionul cu pricina. Pentru că, sunt acolo n modele: colorate, moi, pufoase, cu dungi, fără, scurte, lungi și...tanaaamm...șosetele cu animăluțe! Da, din cauza lor stau și stau și stau și nu mă hotărăsc pe care să mi le iau...Drept urmare, plec mereu de acolo cu mai multe!

Acum, c-a venit iarna, ar trebui să-mi programez o vizită în Real, vreau o geacă nouă. Nu că cea veche, luată tot de acolo, ar avea ceva...Nu, e cea mai perfectă geacă plină de buzunare și făcută cu nu știu ce tehnologie modernă, cu teflon. Nu din ăla ca la tigăi, că e gri/roșie...Dar are același efect: apa și zăpada alunecă de pe mine mamă, mamă...Și, cum se apropie Crăciunul, ar trebui să mă uit și după ceva cadouri pentru cei dragi. Chiar dacă nu mă prea pricep eu să iau altora îmbrăcăminte, pot să-mi iau ajutoare cu mine. Important e că știu că acolo pot găsi tot ce vreau!

Postare pentru SuperBlog, etapa 22.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Despre copaci și păsări

Azi sunt un copac. Un copac singur. Singur într-o mulțime de oameni. Doar eu și cu mine. Singur.

Mă proptesc bine în pământ și încerc să rămân în picioare. Drept. Uneori reușesc, alteori nu... Drept cât să-i pot privi pe ceilalți în ochi. E bine când ești drept. Atât de drept cât să ajungi până la cer. De asta uneori mi se mai zice că-s cu capul în nori... Să simți cum te alintă vântul, să vezi păsările cum trec pe lângă tine și-ți zâmbesc. Păsările-s libere. Ele nu au nevoie să se proptească-n pământ. Cred că e mai bine în cer...

Uneori, chiar dacă mă proptesc bine de tot în pământ, se-ntâmplă să mai cad. Da, și copacii cad din când în când. Dar mereu sunt lângă mine persoane care mă ridică. Dintre toți, e cineva care nu dă greș niciodată. Pentru că știe. Mă știe. Mulțumesc! Și sunt momente în care doare. Atunci poți să faci să mai treacă puțin! Te pricepi și la asta...

Azi am fost un copac rău. Cineva a vrut să mă ajute dar eram prea trist, prea supărat... Și tot ce-am reușit să fac a fost să rănesc. N-am vrut... Oare poți să crezi ce spune un copac? Poți să încerci? Să-ți spun un secret: copacii nu mint, nu au cum... Și iubesc sincer. Cel mai sincer... Și sunt cei mai buni prieteni... Poți să încerci?

Câteodată, mai vine câte cineva și stă cu mine. Și un copac poate avea prieteni! Și atunci e tare bine! Și-mi doresc, în gând, să stea cât mai mult. Există cineva care aș vrea să rămână pentru totdeauna. Dar nu se poate. Dacă ar rămâne, aș fi fericit, definitiv și irevocabil. Dar nu se poate... Iar totdeauna nu există. Asta chiar dacă aș vrea din răsputeri să cred că există. E o persoană care ar putea să-mi demonstreze contrariul. Pentru ea, cred că aș inventa un "totdeauna" magic, fără sfârșit și încă un pic...

Îmi place când unii mă strâng în brațe și-mi spun că țin la mine. E copilăresc, știu. Uneori sunt un copac-copil... Dar mai știu că poți să ții la mine chiar dacă nu mă strângi în brațe și nu mi-o spui... Știu!

Păsările-s libere. Ele nu au nevoie să se proptească-n pământ. Cred că e mai bine în cer. Nu vreau să mai fiu copac. Vreau să fiu pasăre...

vineri, 18 noiembrie 2011

Distracția vine "din aer"...

Afară. Soare. Frumos. Târg de creatori populari. Sună telefonul: "Salut, ia zi, ai pașaport?" "Păi, am, de ce?" "O să mergi la o expoziție, la Odessa, dacă vrei...." Vreau! Normal că vreau! De ce n-aș vrea?...Și uite așa am ajuns eu acolo, la un festival etnic, împreună cu alți creatori populari din oraș, fiind invitați prin nu știu ce proiect, colaborare, alea, alea...Ei, asta așa, pe foarte scurt, că de fapt a durat muuuuult de tot sa ajungem la cel festival: stat în vamă, drum cu mai multe găuri ca o roată de șvaițer, șofer cu ochi anti-indicatoare și care nu știa să citească o hartă, din astea...Da' important e că, după ore-ntregi, multe ore, nenumărate ore, am ajuns, în sfârșit, la destinație. Odessa.

Cu cățel, cu purcel, cu un microbuz plin de marfă, aparatură și noi, am aterizat în fața hotelului. Clădire veche, frumos renovată, hol elegant cu canapele comode, draperii grele, oglinzi mari cu ornamente pe margini, camere spațioase, baie faină, cablu de internet...Ce? Stai așa. Stop! Mai zi o dată? Cablu de internet?!?...Cum CABLU? E o cameră de 2 persoane...Asta înseamnă eu-laptop, colega-laptop...Și UN cablu? Unu'? Calamitate! Tragedie! Dezastru! Deja mintea mea începuse să lucreze malefic, să caute soluții, să fiu eu cea care va fi conectată la cablu, la net, la univers! Săraca fată era în pericol de gradul 3 și devenea din ce în ce mai grav. Deja o vizualizam blocată-n baie, rămasă pe hol, hipnotizată ca să adoarmă imediat și alte soluții din astea, de criză...

Și, când mintea mea lucra mai cu patos, începe să cânte telefonul. Asta deși i-am anunțat pe toți că plec, să nu mă sune, că minutul în roaming costă cât o ieșire-n club...Era prietena mea. Ei nu pot să nu-i răspund, deci... "Salut, am uitat să-ți spun, ți-am strecurat ieri ceva în bagaj, în rucsacul unde ții laptopul, m-am gândit că poate o să-ți trebuiască." 49 de secunde, după ceas, atât am vorbit...Și m-am dus să văd ce era așa de importanță națională, încât să merite un telefon care mă făcea să vizualizez cum îmi zboară bancnotele din portofel...

Am găsit. Era o chestiuță mică, roșie, drăguță...Bun, aveam o cutiuță roșie. Așa, și? Stai că are instrucțiuni. Când mi-am aruncat ochii pe ele, mi s-a luminat fața: era un router wireless! Routerul nano BR-6258n de la Edimax. Uraaa, aveam net wireless, ambele laptopuri și implicit noi vom bramburi fericite pe net! M-am uitat imediat la colega mea, ce ușurare, a scăpat...Am alungat rapid drăcușorul care staționa pe umărul meu stâng și-mi furniza idei prețioase...Ea, săraca, nu știa nimic din ce i se pregătea cu doar câteva minute înainte...Și era nedumerită, nu înțelegea de ce-s așa bucuroasă. E mai atehnică decât mine, dacă așa ceva e posibil...Așa că, m-am pus să-i explic.

Conectăm bijuteria asta frumușică la cablul de net și se face "lumină" în cameră! Micuțul, care poate fi folosit ca router dar și ca adaptor wireless, mareste de 3 ori aria de acoperire față de alte routere! Și are și-un buton WPS magic, pe care dacă-l apăsăm, beneficiem de o comunicație securizată în rețeaua wireless creată. Fără setări, fără nimic altceva, simplu ca "dă-te mai încolo"... Ea va putea vorbi acasă iar eu...ohooo...eu? Treabă, nenică, nu glumă! Aveam în plan să descarc pozele pe care le făcusem, să vorbesc cu prietenii(că de, telefonul în roaming era tabu...), voiam să caut informații despre oraș, să știu pe unde să mă plimb și ce să văd frumos și, cel mai important, aveam de scris postări pentru SuperBlog!

Am simțit ceva pe umărul stâng. Mă uit...Drăcușorul! Parcă-l trimisesem la plimbare...Avea o nouă idee. Măi și a fost genială, trebuie să recunosc! Cum n-avusesem timp să merg să schimb ceva bani în moneda locală, n-aveam nici suc, nici snacks-uri, nici bomboane, de ciocolată și prăjituri nu mai vorbesc...Și m-am sculat eu încetișor din culcuș, am pus laptop-ul(care mergea brici...) alături și m-am dus la amicii cazați, evident, în același hotel, să-i invit la "wireless party"! Că de, și la ei tot un singur cablu la 2 persoane era...Hmmm...și-au început să curgă bunătățile la noi în cameră: munți de dulciuri, râuri de suc...Media player-ul cânta de zor, râdeam și comentam întâmplările din ziua respectivă, eu mi-am trimis la timp postarea, una vorbea pe mess cu organizatorii festivalului, alta își scria impresiile în word-jurnalul ei virtual...Fain, frate...Mai ales când ne-am pus să descărcăm un film și am văzut că viteza router-ului poate să ajungă până la 150 Mbps!

Trei zile cât am stat acolo, așa au fost serile noastre în hotel. Veselie, amici, laptopuri, net, ciocolată...Și toate astea pentru că un "îngeraș păzitor" a avut grijă să-mi pună în rucsac "cutiuța roșie, magică": nano router-ul de la Edimax!


Postare pentru SuperBlog, etapa 21.

joi, 17 noiembrie 2011

Dinozaurohugul

E o specie de hug foarte specială. După denumire, ai zice că e de mult dispărută. Surpriză! Nu e... Azi am avut ocazia să văd unul. Întâlnire de gradul trei... Încă nu-mi revin. Pesemne șocul a fost cam mare...

Și stăteam eu, așa, liniștită, contemplând visătoare natura fără frunze, admirând dantura perfectă a unui soare galben perfect. Da' cam zgârcit... Încercam să culeg cele mai mari și mai calde raze când...zbaang...îl văd. Se uita fix la mine. Și curios. Și clipea fericit. Era primul dinozaurohug pe care-l vedeam! Arăta pașnic, dar...mare! Și-l văd, frate, cum o ia la galop spre mine. Am putut să fac ceva? Nu! În doi timpi și trei mișcări m-a ajuns și m-a înghițit. Cu totul! N-am avut nici o șansă în fața lui...

Eram în el. În dinozaurohug! Stăteam cuminte, cuminte, aproape nici nu mai respiram... Eh, vorba vine, respiram eu, că nu se poate altfel, da' încet... Și, pe cât era el de uriaș, pe atâta mă făcusem eu de mică! Hmmm...am aruncat o privire-n dreapta, una-n stânga... Puteam să mă mișc în voie... Era cald. Și moale. Și bine. Și aveam semnal la telefon! Și era mare. Cel mai mare... Și era al meu. Doar al meu! Unic. Special pentru mine! Și moale. Și cald. Primul meu dinozaurohug!

După ce m-a strâns bine, bine de tot, s-a pus lângă mine. Stătea cuminte. Mare. Și clipea fericit...

Moale. Cald. Al meu.

Pot să-l păstrez? Pot? Pot?


>:D<

miercuri, 16 noiembrie 2011

marți, 15 noiembrie 2011

Afacere "artistică"...

A fost odată ca niciodată, un artist. Eu. Și, ca toți artiștii, era cu capu'-n nori. Visa, lucra, creea, picta dar nu se preocupa deloc de promovarea produselor sale. Până într-o bună zi, când, înscris fiind la concursul SuperBlog, reveria i-a fost brutal întreruptă de cea mai complicată temă pe care o primise în viața sa. Da, ați ghicit: cum și-ar promova el creațiile geniale, în blogosferă...Își închise cu atenție tuburile de culori, puse pensula pe masă și, cu un oftat prelung, începu să se gândească. Și începu neuronul să scârțâie și să se vaite, de-i plângeai de milă. Nici măcar muza nu era lângă el, să-i dea o mână de ajutor, sub forma unor idei mărețe. Tragedie totală!

Și cum stătea el acolo, trist și abătut, fu deodată inundat de...nu, caloriferul era intact...fu inundat de o lumină aproape divină, care poposi deasupra capului său îngândurat. Și lumina a deschis sacoșa și a răsturnat peste el un val întreg de idei...Cam aeriene, așa, ca pentru un artist, dar...Să vedem. Poate iese ceva până la urmă...

S-o luăm, deci, metodic! Ca orice artist care se respectă, fiind încă în viață, n-am foarte mulți bani... Deci, nu-mi voi permite să cheltui foarte mult pentru publicitate. Daaar...cu puțină imaginație, se rezolvă! Mai întâi și mai întâi, se vorbește cu prietenii care au bloguri...Le arăt frumos ce fac, le zic că am nevoie de puțină reclamă și, dacă ceea ce fac o să-i convingă și le-o plăcea, am din start cele mai faine, mai sincere și mai tari postări din blogosferă!

După asta, îi "vizitez" pe cei din blogroll și le propun o mega afacere: dacă ei vor să scrie despre mine, scriu și eu o postare despre blogul lor, sau despre ce vrea fiecare...Cei care vor fi de acord, pe lângă postarea promisă, vor primi și o mică "atenție" executată de subsemnata, care sigur o să-i bucure! Așa, ca bonus...Pentru că pot!...

Ajungem și la partea antipatică: advertoriale care vor fi plătite. N-o să mă pun să trimit mail-uri aiurea, la jdemii de bloguri...Nu, frate. Aș apela numai la cei care chiar îmi place cum scriu: degajat, funny, fără greșeli gramaticale...Și, mai ales, blogul respectiv să aibă oareșcare legătură cu ce fac eu. Că degeaba îmi fac eu reclamă la bijuuri, de exemplu, pe un blog ce se ocupă exclusiv de calculatoare...Nu?
Bun. Deci am lista cu blogurile alese, unul și unul. Ori caut ceva adresă de mail la "contact", ori, în cel mai rău caz, las un comentariu(amuzant și irezistibil...) în care întreb, frumos și politicos, 2 lucruri: dacă ar fi interesați să scrie un advertorial despre ceea ce fac eu; și dacă nu vor să facă schimb le link cu mine. Plata? Greu de spus. Va fi în funcție de produsul descris, de lungimea postării, de traficul blogului respectiv și, cel mai important, în funcție de cât de mult îmi va plăcea postarea! Undeva de la 50 de lei în sus, mă gândesc eu. Și, poate unii vor, în loc de bani, chestii făcute de mine. Întrebăm, că nu doare...
Rezultatele acestei campanii de advertoriale pot fi contorizate foarte simplu: în blogger, la statistici, sau cu un gadget special de "urmărit" vizitatorii. Dacă pe blogul meu au sosit cititori din zona celor care au scris despre mine, "campania" a avut succes...

Următorul pas? Concursuri. Pe blogul meu, evident. Tentante, fiecare altfel, să nu se plictisească lumea, premii variate. De exemplu:

  • Concurs cu 3-5 premii. Să zicem bijuterii. Toate diferite, toate creație proprie, toate șmechere. Fiecare își alege una care-i place mai mult și, pentru a o câștiga, va trebui să scrie o postare în care s-o prezinte. Câștigă cea mai entuziastă și mai amuzantă dintre ele.
  • Concurs tematic. Azi va fi unul pentru rockeri, de exemplu. Premii? Piele, ținte, scheleței... Și, pe principiul caprei vecinului, va fi o temă gen Superblog: cel care le vrea, va trebui să scrie ce va face el cu brățara/medalionul/etc., la ce concerte o să și le pună, chestii din astea ușor sadice, dar funny.
  • Clar nu vor fi trecute cu vederea sărbătorile, când premiile vor fi în ton cu ele: chestii cu pisici negre/dovleci, iepurași, brăduți, inimioare, ornamente...
  • O altă idee ar mai fi să-ți acord o reducere la produsul pe care vrei să-l cumperi, dacă scrii pe blogul tău o postare despre el. 

Mă gândesc că astfel pot cointeresa o gamă largă de bloggeri. Pentru că, până la urmă toți suntem diferiți, fiecăruia ne place altceva. Și, dacă nu te interesează să scrii advertoriale pentru bani, dacă nu-ți plac premiile de luna asta, respectiv cerceii roz, poate o să-ți placă brățara din piele de data viitoare, un tablouaș, ceva de artă naivă, pernuța cu levănțică sau broșa cu gărgăriță din martie...Mă gândesc că ar merge. Și chiar bine...

Gata cu strategiile, planurile de marketing și ideile mărețe. Mă duc să mai pictez câte ceva. Nu-i de joacă cu inspirația asta. Când te pălește...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 20-a.

P.S. Mulțumesc Oktal.ro pentru această probă, chiar mi-a fost utilă...:)

duminică, 13 noiembrie 2011

Vis de iarnă

Toamnă târzie și mohorâtă. Și rece. Care parcă nu vrea să mai treacă odată... În mai puțin de o lună, vrea, nu vrea, va trebui să facă loc altcuiva. Și mai rece. Dar măcar iarna ce va veni o să aducă cu ea niscai sărbători, zile libere și câteva săptămâni cu luminițe colorate, vesele...Nu mai e ca în copilărie, n-are cum să mai fie...N-o să mai fie niciodată la fel...De fapt, în ultimii ani parcă nici n-au fost sărbători. Au trecut așa de repede, de superficial, de "fără chef"...Dar anul ăsta va fi altfel. Pentru că mă încearcă o idee măreață! Niște produse multimedia care o să mă facă puțin mai fericită...

Ei bine, anul ăsta am de gând să mă răsfăț! În primul și în primul rând cu O!Play HD2. De ce? Pentru că e cel mai nou media player de la ASUS și cel mai șmecher, din câte am văzut! Și am căutat ceva zilele astea...E primul media player din lume cu USB 3.0, ceea ce pe mine mă duce cu gândul la un singur lucru: viteză! Și cum eu, ca orice berbec sadea, mi-s cam dependentă de viteză, se înțelege de ce îl vreau...Pentru că pot transfera conținut media de 10 ori mai repede ca prin tradiționalul USB 2.0! Dar pentru asta o să am nevoie și de un hard de 3,5 inch. Odată instalat, el va transforma O!Play-ul meu într-un dispozitiv mobil de stocare. Să stochez ce? Pozele mele, evident! Poze cu locurile unde merg, cu prietenii care vin cu mine, cu cei 2 "copii" proprii și personali(un motan și un cățel...), cu păsări, copaci, cu zăpadă...Adică tot ce-mi place mie să fotografiez în zilele în care umblu cu aparatul de gât și mă cred mare fotograf mare...Pun cardul de memorie în cititorul de carduri și gata, O!Play-ul mi le găsește, aranjează și păstrează în siguranță, până îmi găsesc eu timpul să-mi chem prietenii și să le vedem împreună(ca să mă laud, desigur...), direct pe televizor.

Sunet surround digital! Da, O!Play HD2 are și așa ceva! Asta mă duce cu gândul la niște după-amieze liniștite pe canapea, în păturica mea pufoasă, cu o cană de ceai aromat într-o mână și cu iPhone-ul pe post de telecomandă în cealaltă, urmărind cu sufletul la gură, pentru a nu știu câta oară, seria de filme cu Indiana Jones...Și nu pe televizorul meu antic și de demult. Pe un monitor LCD TV ASUS, respectiv 24T1E, nou nouț...Iar dacă vreau să fac o pauză de aventuri, tunerul TV integrat al monitorului îmi dă voie să caut alt gen de film, poate ceva cu Moș Crăciun și spiriduși...

Sau și mai bine, dacă vreau alte filme sau programe TV, îmi iau My Cinema-P7131 Hybrid! Așa pot găsi ce filme vreau sau orice altă emisiune. Sau și mai frumos. Pot vedea filmulețele făcute de mine! Le pot edita și apoi le pot salva pe DVD-uri, să le păstrez și să le pot vedea ori de câte ori vreau. High quality, desigur...Pentru că, ASUS My Cinema-P7131, în combinație cu ASUS Splendid Technology, transformă compul meu mediocru într-un un centru multimedia genial, care redă totul în cele mai faine culori! În plus, dacă-mi place ceva în mod deosebit, pot înregistra...Nu de alta, da' poate vreau să le revăd...

Și ce-ar fi niște sărbători, sau o vacanță de iarnă, fără muzică? Muzică ascultată în toată splendoarea ei...Pentru asta aș avea nevoie de Xonar Essence One, care e mai mult decât o placă de sunet internă, e un DAC extern. Sobru dar elegant, într-un înveliș din aluminiu, cu un tigru Qing pe el(simbol chinezesc care reprezintă aspirația omului către esența sunetului) e și frumos și deștept! De ce-l vreau musai? Simplu! Astfel pot asculta orice gen de muzică vreau la cote maxime. Fără zgomot de fond, fără "zbârnâieli"...Colinde, muzică simfonică sau rock, toate se aud perfect dacă-l ai! Ce aș aprecia mai mult și mai mult e basul, care are o precizie și o profunzime ce nu găsești la alte produse similare. Și e genial să poți asculta Hrușcă, Schubert, chitară rock, clasică sau Metallica, alternativ, și să beneficiezi de același sunet de excepție, clar și precis, indiferent de genul de muzică. Și nu doar asculți. Ai impresia că ești acolo, la un concert live! Sau că soliștii sunt în jurul tău și cântă doar pentru tine...Dacă închizi ochii, parcă vezi orchestra în spate și soliștii în fața ei. Te privesc, îți zâmbesc și-ți cântă. Pentru tine...Te încântă...Un adevărat concert live, la care eu sunt unicul invitat...Ce-mi pot dori mai mult de atât?...

Păi, ar fi ceva...O pereche de căști șmechere! Pentru orele în care vecinii mei, trecuți de vârsta a treia, își fac somnul de frumusețe...Asus HP-100U,care-mi oferă un sunet surround de excepție!

Acestea fiind spuse, mă duc să mă gândesc cum să fac să-mi pun în aplicare visul.Visul unei ierni altfel...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 19-a.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Stuff...(3)


O să fie bine, nu?
Într-o zi. Dintr-o zi.
Nu?
Da, o să fie bine...
O să fie.
:)

vineri, 11 noiembrie 2011

Nume de cod: Llano

Mă plângeam, la tema trecută, că m-au trecut toate apele când am citit-o. Ei bine, acum am devenit o adevărată cascadă...Pentru că, da, tehnica, deci și calculatoarele, nu-s chiar punctul meu forte...Dar o să încerc să nu mă fac de râs prea rău. Mai ales că am găsit antidotul pentru asta: se caută/citește/studiază până pricepi bine despre ce-i vorba în propoziție! Și apoi se explică...

AMD APU(Accelerated processing unit) face ca un computer să fie mai mic, mai rapid, mai deștept, mai precis pentru că CPU și GPU (procesorul și placa video) sunt combinate într-o singură piesă.
Noul APU AMD Seria A - Llano - este ultimul membru al familiei AMD Fusion, un cip în care procesorul şi nucleul grafic sunt integrate pe aceeaşi pastilă de siliciu, și totodată prima generaţie de APU AMD cu grafica integrată. Este primul produs AMD cu putere de procesare pe 32 nm și are o suprafață de doar 228 mm2.

Platforma Llano e remarcabilă din mai multe puncte de vedere: grafică HD de excepţie, performanțe foarte bune cu un consum de energie mai redus, o temperatura mai mică de funcționare și o durată de viață a bateriei mult crescută. O autonomie de peste 10 ore a bateriei, cred că e visul oricărui posesor de laptop...

APU AMD din seria A conține o componentă hardware si software de ultimă generaţie: AMD VISION, care optimizează automat filmele, jocurile sau fotografiile; tehnologia AMD Dual Graphics crește performanța PC-ului cu 75% atunci când unitatea AMD Fusion APU e cuplată cu o placă video AMD Radeon; iar AMD Steady Video stabilizează imaginea video chiar în timpul redării.

Și-acum să povestesc eu despre laptopul care le face pe toate astea, laptopul de vis pe care mi-ar plăcea să-l am. Am zis deja că nu mă prea pricep la tehnică...La mine alegerea se face așa: aspect, memorie, HDD și, mai nou, să aibă pe el abțibildul cu AMD...În această ordine de idei, alesul e, tannaaaaam: HP Pavilion dv6-6104ea, fără dar și poate!

Mai întâi, pentru că întotdeauna mi-am dorit un HP...Dacă mai are și înveliș metalic, din aluminiu șlefuit, deja m-a cucerit vizual. Când mai citesc și de memorie RAM de 8GB, ecran de 15.6 inch, HDD 750GB - 5400 RPM, procesor AMD A6-3410MX, placă video AMD 6490M, baterie cu 6 celule, sunt complet convinsă că el e "The one". Cele 4 difuzoare și cele 2 porturi USB 3.0 sunt de acum cireașa de pe tort.

În mod obișnuit, nu fac mare brânză la laptop, dar am obiceiul să fac mai multe lucruri odată: 15 tab-uri deschise când caut chestii pe net, media player-ul care-mi asigură fondul muzical, mai scriu câte ceva în word, dacă am timp mă joc, din astea... Și mereu rabla pe care o am se înțepenește. HP-ul, ținând cont că e pe platformă Llano, mi-ar permite să fac tot ce-mi trece prin minte în același timp!

Ce-aș mai face pe el fără nici o problemă? Aș prelucra poze! O pasiune mai veche pe care o am, dar și o necesitate: mai nou creez bijuuri și trebuie să le pozez pentru a le expune pe blog...Le-aș suci, le-aș învârti în Photoshop cu orele, fără să mi se înțepe compul și fără să fiu nevoită să închid orice alt program care rulează pe laptop...

Și,din când în când mă mai apucă și pe mine lenea și am chef să văd filme câte o zi întreagă. Filme artistice dar și filmulețe făcute de mine. Cele artistice s-ar vedea cristal, iar cele producție proprie, ar deveni acceptabile, deoarece platforma Llano stabilizează imaginea în timp real și astfel nu s-ar mai observa ce tremurici avea mânuța mea când filma...

Ca să nu mai vorbim că, de curând am descoperit cât e de amuzant să te joci...Da, când am timp, îmi place să ies în parc și să mă joc. Call of Duty. Cu laptopul meu, distracția ține cam o oră și imaginea are mereu "întreruperi". Ei bine, dacă aș avea minunăția de HP, aș înțepeni acolo, pe bancă...Pentru că bateria ar ține muuuult mai mult ca la "jucăria" mea actuală, iar jocul, cu imaginea clară și continuă ar fi atât de palpitant, m-aș simți atât de acolo, că probabil aș fi tentată să-mi iau destul de des astfel de "vacanțe" în parc...

Rapid, imagine perfectă, multitasking, autonomie mare. Laptopul ideal. Și toate astea datorită unei invenții geniale de numai 228 mm2...Platforma Llano!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 18-a.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Vacanță de vis, într-o mașină de vis!

Vacanță. Impusă. Oboseala începe să-și spună cuvântul. Nu mai funcționez la nivel maxim, așa cum îmi place mie. O săptămână liberă o să facă minuni. O săptămână în care o să-mi îndeplinesc un vis mai vechi: să descopăr templele Maya, care m-au fascinat încă din copilărie. Și nu oricum, cu mașina mea preferată: Toyota. Toyota Land Cruiser. O să fie plăcere dublă...

Siguranță. Ăsta e primul cuvânt pe care-l asociez cu ea, când o conduc. Sau când mă conduce ea pe mine, acolo unde am nevoie...Stabilitate -e al doilea...Iar cei 60 de ani de experiență în off road nu pot decât să mă liniștească, pentru că traseul pe care vreau să merg nu e chiar ușor. Zone nisipoase, de plajă, junglă și multe drumuri neasfaltate, alunecoase, poate inundate...Dar știu că mă pot baza pe ea ca pe un prieten de nădejde. Putere. La volanul ei, dețin mereu controlul asupra oricărei situații. Deci, pot să-mi stabilesc traseul pe unde vreau, cum vreau, fără să-mi fac probleme pentru drum.
..............................
Am ajuns la Cancun (Kan-kun, în maiașă, însemna "cuib de șarpe"...) "Perla din Yucatan". Locul unde jungla întâlnește marea. Plaje albe, despărțite de jungla peninsulei Yucatan printr-o lagună cu mangrove...Clădiri impunătoare, nisip fin, avalanșe colorate de flori, fântâni arteziene, briză răcoroasă la umbra palmierilor...Agitație. Muzică. Cluburi. Mariachi. Noapte fierbinte. E punctul de plecare al traseului meu. Setez sistemul de navigație și, la drum!

Chichen Itza. Una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane. Locul unde am visat ani de-a rândul să ajung...
Piramida, Templul lui Kukulkan, denumită și El Castillo. Urcând cei 34 de metri de scări, mărginite de capete de șerpi împietriți de veacuri, am impresia că o să ajung la cer. De sus, se vede terenul unde războinicii jucau, pe viață și pe moarte, el pelote, templul Jaguarilor, El Caracol- observatorul astronomic...Așa arată oare un vis devenit realitate? Da, se pare că da...Mai am de făcut două lucruri și pot pleca mai departe.
El Cenote - puțul sacru al maiașilor, unde aveau loc ceremonii și sacrificii, e acum un ochi pașnic de apă. O peșteră subterană cu apă dulce, unde azi se face scuba diving. Nimic nu mai amintește de grozăviile întâmplate demult, azi e doar un mic colț dintr-un paradis liniștit.
Și încă ceva...Când eram plod, unul fascinat de civilizațiile precolumbiene, am citit pe undeva că, dacă stai în fața piramidei și bați din palme, o să auzi cum face quetzalul, pasărea sacră a maiașilor. Lovesc frenetic mâinile, una de cealaltă, dar nimic...se aude doar pocnetul ritmic al palmelor. Dau să plec. Dezamăgită. Dar în spatele meu e un bătrân. Tresar. Figura lui pașnică parcă e desprinsă de pe basoreliefurile piramidei. Începe să bată din palme puternic, prelung. Ecoul aduce înapoi un sunet ciudat. Nu știam că așa face quetzalul, eu doar citisem despre asta...Fața mi se luminează cu un zâmbet de copil care a primit ceva cadou. Zâmbește. Senin, blând dar demn. Îmi zice ceva în dialect, dar când vede că nu înțeleg, repetă, de data asta în spaniolă: "el quetzal". Îi strâng mâna cu putere, cu același zâmbet larg de copil fericit...În doar câteva momente dispare în junglă. E timpul să urc în mașină, mă mai așteaptă și alte locuri atent adăugate pe listă...

Trebuie să ajung la Merida înainte de căderea serii, mi s-a spus că drumul nu e grozav. Chiar așa e...Pun deci mașina în modulul Multi-teren, fără să trag pe dreapta, desigur, doar am comenzile pe volan, și-i dau bătăi. Așa știu sigur că n-o să am probleme, dacă va trebui să frânez brusc. Iar sistemul de control activ al tracțiunii o să mă ajute să nu rămân noaptea prin junglă, nu cred că aș fi prea încântată de asta...Cu toate că, n-ar fi o tragedie chiar așa de mare, Land Cruiser-ul e un minihotel: scaunele din față îmbrăcate în piele și încălzite; sucul și sandvișurile stau cuminți, la rece, în cutia frigorifică; aer condiționat; muzică...Am la mine tot ce-mi trebuie, puse care pe unde și-a găsit loc, că spațiu am avut berechet: buzunare, buzunărașe, loc pentru pahare, torpedou, portbagaj uriaș, că, de, am rabatat scaunele din spate și mi-am adus jumate de casă cu mine...Dar,chiar și așa, parcă tot mai bine ar fi la un hotel, nu de alta da' cabina de duș chiar n-am reușit s-o iau...


Uxmal,care în limba maiașă însemna "construit de 3 ori", cel mai bine păstrat sit maiaș și Palenque, unul dintre cele mai importante orașe din perioada de vârf a civilizației maya, au fost alte două locuri de pe lista mea, unde am fost înainte să mă întorc la Cancun. Și acasă...

M-am odihnit, m-am distrat, am văzut locuri cunoscute doar din cărți și am avut parte de o aventură off road pe cinste. Concluzia? Vacanță de vis, într-o mașină de vis!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 17-a.

marți, 8 noiembrie 2011

De ascultat... (27)

Je t'aime. C'est tout.
Tu me manques...


Lara Fabian - Tu Me Manques

Enjoy! :)

luni, 7 noiembrie 2011

Prietenul meu supradotat

Încredere. Totală, mare, parțială, minimă sau inexistentă. Am încredere doar într-o mână de oameni, prietenii mei. Atât. Pe restul îi tratez politicos cu încredere minimă sau inexistentă...Fiecare cu piticii lui...

Probleme existențiale, ecran albastru la laptop, m-am îndrăgostit și nu știu ce să fac, mă doare un deget sau sufletul, nu-mi toarce pisica și nu știu s-o pornesc, vreau tastatură în română, nu știu ceva, nu sunt sigură de altceva, vreau să mă laud, vreau să primesc asigurări, confirmări, știu la cine să mă duc, cu cine să vorbesc, pe cine să sun și să stresez. E ceva gen: Înțelepciunea Universală...Are întotdeauna dreptate? Nu știu. Și nici nu contează...Contează doar că există cineva în care pot să am încredere. Totală.

Dar mai sunt probleme, chestii, socoteli, pe care trebuie să le rezolv de una singură, bine și rapid. Mai ales rapid! Cum ziceam și în alte postări, sunt un berbec căpos, care nu prea vrea ajutor decât dacă chiar nu se poate fără și care e setat pe modulul: viteză...Toate trebuie să funcționeze rapid, să nu se moșcăie în fața mea, să apăs pe buton și, vrum-vruuuum, în 2 timpi și 3 mișcări să fie gata ceea ce fac. Acum...e adevărat că-mi place să fac totul singură, ce depinde doar de mine...Dar uneori chiar și mie îmi trebuie un ajutor, un aliat de încredere, un prieten supradotat: un laptop ASUS.

Am cercetat cu atenție oferta Oktal.ro și l-am găsit. A fost dragoste la prima vedere. Din primul moment am știut că el e alesul. Laptopul Asus K53SV-SX153D. Cum nu mă pricep foarte bine la calculatoare, inițial au fost doar 3 lucruri care m-au făcut să-l aleg: imaginea, memoria mare și hard-ul uriaș. Cam superficial, da' asta e...

Prima impresie e cea care contează. Cum poți rezista în fața unui laptop din zona celor accesibile ca preț, îmbrăcat "de comandă", elegant și stilat? "Costum" șic, din aluminiu răcoros, prelucrat prin șlefuire. Cel de la Oktal e "serios", ca un om de afaceri cu cravată. Dar noua gamă Asus K53 e multicoloră! Laptopurie au o durabilitate mare, rămânând la fel și după ce au fost utilizate mult timp.

Are 2 procesoare Intel® Core™ i5, din a doua generație. Asta înseamnă că poate face muuuulte chestii în același timp, fără să mi se înțepe. Memoria? 8192 MB = 4GB + 4GB BONUS. Hard-ul? 750 GB, 5400 RPM, deci pot stoca pe el multe, multe, multe prostii personale...Dacă stau să mă gândesc eu bine, intră aproape toate și mai rămâne și loc! Cam asta m-a atras în primă fază. Apoi l-am luat la puricat! Și am aflat așa.

Grație tehnologiei IceCool, n-o să-mi mai transpire niciodată palmele când lucrez cu el! Pentru că zona în care le țin e tot din aluminiu răcoros, iar componentele care de obicei încălzesc laptopul sunt plasate departe de mânuțele mele. Bine, acum nu garantez că n-o să mă treacă toate apele, inclusiv prin pălmițe, când o să vorbesc, de exemplu, cu persoana iubită...Dar asta e cu totul altă poveste...

Tehnologia Palm Proof. E genială de-a dreptul! Touchpad-ul "simte" dacă a fost atins cu degețelul sau cu altă parte a mâinii...Astfel, nu mă mai trezesc cu fraze fără sens, din cauza cursorului care s-a mișcat pe un alt rând!

Dar ce e mai bun și mai bun la el, e că are o autonomie de până la 25% mai mare decât alți "colegi". Și asta datorită tehnologiei Super Hybrid Engine. Pe limba mea, asta însemnând: consumă curent doar componentele care sunt folosite. 5-6 ore de autonomie e bine de tot, ținând cont că de aia am laptop și nu comp, ca să-l pot lua după mine unde am nevoie.

Acum, că am stabilit că e foarte șmecher, să zic și la ce l-aș folosi. De obicei, cam așa arată o zi din viața laptopului meu: în jur de 15 tab-uri deschise cu diverse chestii; messenger-ul, că de, printre picături mai "socializez" și media player-ul care-mi asigură fondul necesar unei bune funcționări. Plus diverse programe și progrămele...

Nu sunt prea "tehnică"...zilele-mi sunt cam la fel: pictez, fac bijuterii handmade, timp în care, de obicei, ascult muzică, iar în restul timpului scriu, caut pe Sf. Net sau "vorbesc" cu prietenii.
La chestiile pe care le creez, fac poze, care poze trebuie prelucrate, tăiate, aranjate și urcate pe blog. Pentru asta, chiar aș avea nevoie de un amic ca laptopul ăsta! Care să nu se înțepenească dacă deschid photoshop-ul...
Ar mai fi ideal pentru târgurile la care merg, unde nu am priză mereu și unde îmi place să arăt ceea ce fac, evident, pe laptop, pentru că nu pot pleca cu toate picturile sau bijuurile după mine...Autonomia mare de care dispune sună foarte bine...La capitolul ăsta, îmi place și faptul că tastele nu rețin praf, pentru că, de cele mai multe ori, târgurile sunt afară...
Și nu în ultimul rând, aș ști că mă pot baza pe el când scriu! Sigur cu el n-aș păți următorul scenariu de coșmar: scriu textul vieții mele și, înainte să-l salvez, mi se înțepenește rabla și-l pierd...În plus, cu un așa laptop elegant, sigur inspirația mea ar fi la cote maxime...

În încheiere, dacă nu au fost suficiente argumentele mele, pot parafraza singura reclamă care mi-a plăcut vreodată..."Chiar îți trebuie neapărat laptopul ăsta?" "Nu, dar ÎL VREAU!" Ar fi un prieten de încredere!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 16-a.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Something Stupid :)

O fi de la prea multă băutură. Ceai antistres, că pe ăla pentru tuse l-am gătat ieri...Neee...N-are cum...
O fi de la pastilele pentru răceală și gripă. La câte am luat... Posibil.
O fi și de la siropul de tuse, din care trebuia să iau între 3 și 6 linguri pe zi. Da' văd că s-a terminat sticla... Cred că am încurcat numărătoarea...
Sau o fi...pur și simplu...
Something stupid... Indeed...


Something Stupid - Frank & Nancy Sinatra

Enjoy!

vineri, 4 noiembrie 2011

Culorile și gustul de la 4 ani

Când eram mică, mergeam cu părinții, în vacanță, la Mânăstirea Neamț. Se împrieteniseră în tinerețe cu un călugăr și mergeam mereu să-l vizităm. Dacă raiul există, atunci arată ca acolo...Ca acolo de atunci...

Prietenul meu cel mai bun era Părintele Ioachim. El- 90 de ani, eu- 4...Aproape un secol între noi...Dar asta nu ne împiedica să fim prieteni...Stăteam cu orele pe banca din pridvor, din fața chiliilor, și vorbeam, și râdeam...Și el îmi spunea povești iar eu îl ascultam fascinată, cu gura căscată și respirația întretăiată. La un moment dat, îl vedeam cum duce mâna la buzunar și fața mi se lumina cu un zâmbet: știam că o să scoată de acolo cel mai mare și mai dulce măr galben pe care-l văzusem până atunci! Cules din livada din spatele mânăstirii...Și de fiecare dată mi se părea că-i mai mare decât cel anterior...Îmi zâmbea complice, mă mângâia pe cap și pleca la slujbă, lăsându-mă să ronțăi fericită minunăția de măr...

Seara mergeam la "văcărie", unde stăteam și priveam fascinată, zi de zi, cum sunt mulse vacile. De, copil de oraș, fără bunici la țară...Mă știau toți pe acolo și știam c-o să-mi primesc cănița de lapte proaspăt muls, cald și cu spumă. Alb. O beam încântată și le spuneam politicos la revedere, nu înainte să-i anunț că o să vin și mâine...Îmi zâmbeau. Acolo toată lumea zâmbea..

Cașul. Galben ca un soare mâncat de furnici. Doamne ce bun mai era...Din lapte de oi, uscat și cu găurele...Multe și mici găurele. Ca un șvaițer multilateral dezvoltat...Și mâncam. Frate, ce mai mâncam când eram acolo...Nu ca acasă, unde trebuia să iasă mami(bunica), să mă fugărească prin curte până mă prindea și să mă facă să înghit zilnica linguriță cu miere+polen, pentru "poftă de mâncare"...Țineam într-o mână bucata de pâine neagră de mânăstire și-n cealaltă cașul. Admiram extaziată găurelele și mâncam...

Prietenul părinților, părintele Firmilian. Avea o căsuță ca-n povești, cu o curte mare unde "scăpam" în rândurile de căpșuni și mă întorceam de acolo cu mâinile și gura plină de fructe și cu ochii strălucind de bucurie. Erau roșii, miroseau a roșu, și a munte, și a vară...Mă spălam frumos pe mâini la fântâna din curte, mă așezam cuminte pe bancă și începeam să mă foiesc pe loc, fixându-l pe Părinte. Începea să râdă hâtru și dispărea în casă. Știam deja ce urmează...Aducea de acolo un borcan cu dulceață de zmeură. Cea mai adevărată și mai bună dulceață pe care am mâncat-o vreodată. Cred că de atunci a rămas dulceața mea preferată...

Când reveneam acasă din vacanță, mă așteptau mami și tataia, cu un platou imens din cristal plin cu fructe. Și erau acolo de toate, mă rog, fructe de sezon. Și preferatele mele: mere galbene și bot de iepure. Și erau tare bune...La 4 ani toate-s frumoase!

Și am crescut. M-am reîntors, într-o vacanță, la mânăstire. Era alt loc...Părintele Ioachim cu poveștile și merele lui nu mai era, nici Părintele Firmilian cu dulceața de zmeură, la "văcărie" nu mi-a mai dat nimeni lapte în căniță iar cașul era doar brânză de oi...Și la întoarcere nu m-a mai așteptat nimeni cu fructe...

Azi, după o perioadă încărcată în care n-am avut timp să merg la cumpărături, am fost la Real. Și am găsit acolo un colțișor de rai:"Targul de Mere al producatorilor locali". 5 soiuri, mere românești, la doar 1,99 lei. Și mirosea a dulce, a copt și a toamnă...Pentru un moment, m-am simțit ascultând povești, pe o bancă în fața chiliilor...Și, evident, mi-am luat din toate! Și, dacă tot mi-am amintit de copilărie, am tras o fugă și la raionul de dulcețuri, de unde am luat, clar, un borcan cu dulceață de zmeură...Românesc! E singurul care are gustul celui din copilărie.

Am vrut și caș și pâine neagră. Și lapte care să miroasă a lapte când îl fierbi și când îl bei din căniță, cu spumă...Le-am găsit la un stand cu produse tradiționale. Pentru că magazinele Real, au un program de sprijinire a producătorilor locali, care-și pot desface astfel, mult mai ușor, produsele proprii. Produse tradiționale românești. Adevărate! Cu gust "ca acasă". Și știi ce mănânci: animale crescute sănătos, condimente din grădină, rețete moștenite din familie. Bun! Și-atunci, sincer, de ce aș lua eu un cârnat roșu, arătos, cică afumat, venit din Honolulu, când pot lua unul produs la noi, mai puțin arătos, că,de, n-are jdemii de aditivi și coloranți în el, dar de o mie de ori mai bun? Așa sunt și eu încântată, papilele mele fericite iar producătorul are și el de câștigat, astfel încât să poată produce bunătăți și în continuare! La finanțe/economie nu mă prea pricep eu, dar sigur bugetul local are și el de câștigat, precum și întreaga regiune. Zic și eu... Și apoi, cred că mai e ceva: cumpărând de la producătorii locali, îi încurajezi să păstreze tradiția, rețetele, specialitățile culinare specifice zonei.

Îmi place programul lor: “Produceți româneste, vindem româneste”. Așa am aflat și eu că, magazinele Real comercializează aproximativ 70.000 de produse alimentare si nealimentare, provenind de la peste 1.700 de furnizori, dintre care 90% sunt din România. Un lucru bun. Pentru că, dacă mă gândesc eu bine, majoritatea produselor pe care le cumpăr sunt românești: cosmetice, produse din carne(nu iau "din afară" nici să fie gratis...), lactate(ador șvaițerul Dorna, brânza cu mucegai Bucegi sau Nasal), fructe și legume, vinuri, bere...Acum, na, tre' să recunosc că iau și câte ceva din import: pe la "beuturi", bomboane, rechizite...Voiam să zic și biscuiți cu unt, da' mi-am amintit că fabrica locală de pâine face unii delicioși, exact la fel cu cei danezi, dar la o treime din preț!


Așa că, de câte ori o să vreau să mă simt, măcar pentru câteva momente, ca în vacanța aia de la 4 ani, o să trag o fugă la Real, îmi iau bunătăți și-mi amintesc ce gust și ce culori avea copilăria...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 15-a.