Azi, 30 iunie

Azi mi-a fost poftă de pizza. Da' o poftă din aia criminală! Ceea ce e ciudat, că eu nu am pofte foarte des... Și, nu, nu-s embarasada. Ca să nu mai zic că, de ceva timp, mi-a fugit de acasă și pofta de mâncare. Aia comună, pe care o au toți... Dar care se pare că s-a întors azi, a complotat cu portofelul meu cel anorexic, cu neuronu' proaspăt trezit din somn de răcoarea cu miros de ploaie și mi-au trântit pe mijlocul imaginației poza devastatoare a unei pizze maaari, cu multe chestii și multă brânză pe ea! Până și asta e ciudat, că de obicei nu prefer pizza cu multe chestii... Brânză întinsăcioasă să aibă, în rest...nu mai contează! Așa că, m-am dus țintă și mi-am cumpărat...mda, parizer... Sfârâit în teflon, cu pâine prăjită și puțin unt. N-a avut chiar față și gust de pizza, da' a fost bun...

Azi trebuia să fiu la un târg handmade. Doar că tanti de la meteo a cobit că o să plouă și, frate, a turnat nu glumă! Numa' vina ei... Acum aștept vijelia de la miezu' nopții și codul de nush ce culoare, care va apărea brusc deasupra noastră, cu o nouă echipă de nori furioși, joc de lumini cu bass-ul adiacent și vreo două bălți evaporate pe care or să le fleoșcăie peste noi. Deci, pauză târg...

Azi te-am vizitat după mult timp. Și-am zâmbit. Nu știu de ce tocmai azi, de ce nu ieri, de ce nu mâine... Așa am simțit. M-am uitat peste tot și mi-am dat seama ce dor mi-a fost. Totul e la fel, ca ultima dată când am fost la tine iar mie-mi place așa cum e. Am zâmbit... Altfel decât în ultimul timp. Am zâmbit așa cum făceam în serile când mă salutai înainte să te culci. Am realizat cât de repede trece timpul. Cinci luni e mult... Iar partea care mă sperie e că nu le simt că au trecut.

Azi am vrut o îmbrățișare babană! Încă mai vreau... Doar că e 9 jumate și nu mai ies nicăieri. Așa că, ăi de se știu că mă strâng în brațe ca o caracatiță, fiți atenți: dacă vă visez la noapte, mai întâi de toate să-mi aplicați un hug. Unu' din ăla care să-mi topească toate lucrurile nașpa, pufos, cald și dat din toată inima! A big bear hug... Și, dacă tot veniți la mine-n vis, aduceți și-o pizza. Țărănească, pls!

În rest... Noapte bună... Vă las să ascultați ceva înainte de somn.

Pauză de cuvinte

Nu știu ce fac. Nu știu ce faci. Nu știu nici măcar dacă vreau să știu...

Mă simt cum știi. Tu probabil te simți cum știu. Un jaf cu mulți polițiști care vin întotdeauna după, un weekend cu cortul, sau gânduri foarte închise la culoare nu-s motive serioase să deranjăm liniștea. Poate ai dreptate, poate e inutil să vorbim. Tu, acolo. Eu, aici.

Mi-am promis în glumă că-ți invadez lumea. Mi-ai promis foarte serios că-mi invadezi lumea. Până una alta, ești la fel de foarte departe iar ideile noastre războinice sunt diferite... Tu te lupți cu alții, ca să nu te mai lupți cu tine. Eu încă mă lupt cu mine. Poate mă înveți cum să mă lupt și eu cu alții, ca să-mi dau o pauză...

Te-am lăsat să mă cunoști atât de bine, ca să aibă cine să-mi amintească cine sunt atunci când uit de mine. Ăsta e un moment din ăla, dar... Aș vrea măcar, în liniște, să mă strângi tare în brațe. Lung. Și-atât. Ca atunci... Dar... Tu, acolo. Departe... Eu, aici.

Din fericire am o Annabellă... O să mă duc s-o trezesc din somn cu niște pupici pe măslina caldă și uscată. Și-o s-o iau în pat, și-o s-o țin în brațe... Iar ea o să mă sforăie armonios, ca să-mi alunge și de data asta stresurile. Și gândurile. Și pe mine de lângă mine...

Mi-e dor de tine.

În rest... Să fii bine...

Zi cu soare, iarbă tare, babă proastă și-o cântare...

Și-am avut, frate, un weekend plin și nebun... În principal a fost "ocupat" de Târgul creatorilor populari, unde mi-am dus și eu gărgărițele, pisicile și alte alea... A început bine de tot, cu un nene și a lui criză de nervi că-i călcăm în picioare "iarba" lui cea verde, mare și tare. Am pus ghilimele că de fapt, acolo unde eram noi, era doar pământ uscat fără fir de plantă pe el...  Mare e grădina Domnului... La propriu!


Și la târg am aflat așa:

Că, dacă ți-e prea cald în casă, îți înnebunesc grav piticii. Drept urmare, îți ridici poalele la spate și defilezi, la ore de vârf, prin mijlocul Târgului supraplin, arătând lumii întregi ce mândrețe de posterior gol ți-a dăruit mama la naștere. Dacă ar fi unul tânăr, revoluționar, bine făcut și ridicat în slăvi, aș ovaționa și încuraja asemenea manifestări. Da' când ai un cur scos la pensie, obosit, cu o vădită tendință spre delăsare și alb ca mușețelu', apăi nu faci din astea, să-mi agresezi, sperii și șochezi ochișorii mei care au nevoie de ochelari de vedere din februarie, dar care totuși văd bine...

Am mai auzit apoi, direct de la sursă (una mirosind a parfum prost, cu iz de mumie, ruj dat pe bot ca pișatu' boului și față mai acră ca varza în postul Crăciunului) că, țineți-vă bine, băncile sunt pentru pensionari! Da. Ignoranților! Credeați că voi, ca tineri, aveți voie să vă odihniți pe băncile patriei? Ei bine, nu, așa ceva e interzis cu desăvârșire de...de cine-n puii mei?!? De o coțofană care a venit în fața mea, a pufnit nervos că am ocupat banca, și-a înșurubat sănătos cele 7 buci din dotare în locșorul liber de lângă mine, 5 pe partea lemnoasă, 2 pe piciorul meu stâng și a zis prețios și plin de înțelepciune milenară: repet, BĂNCILE-S PENTRU PENSIONARI! Ei, pe bune... Să-ți moară ție proteza și să-ți sece bășinile-n drum spre cur... Da' unde scrie, măiculiță, grozăvia asta? Cred că, în curând, creaturile astea vor scoate afișe cu slogane și le vor lipi prin parcuri, cabinete medicale și în autobuze. Că și acolo dețin monopolul, dacă prinzi un scaun liber poți să bifezi realizarea-n calendar, că n-o să mai pupi curând așa ceva...

Apoi, mamaia cu damf de spray stătut pentru molii mutante și-a început programul probabil zilnic... Și așa am aflat cum suntem noi, artiștii, niște boschetari care luăm marfă de "peste tot" și încercăm apoi să i-o vindem ei. Sau cum fetele din ziua de azi sunt niște "putori" care ar trebui închise în casă. Și mi-aș mai fi îmbogățit cunoștințele cu multe alte cugetări scuipate cu ciudă, dacă mai rezistam mirosului crunt și nu mă sculam de pe banca EI minunată, ca să fug cât mai departe de norii toxici ce-i pluteau, amenințător, în jur. După un timp, s-a plictisit de mâncat căcat, probabil același pe care-l "servește" zilnic atunci când iese la plimbare și s-a cărat de acolo, aruncându-mi o privire ucigătoare pentru că am îndrăznit s-o contrazic și să-i răspund la cretinitatea cu trecerea băncilor de către domnia sa în posesia de drept a prea cuvioșilor și prea respectabililor pensionari.

După ceva timp, în aceeași zi, a apărut pe aceeași bancă un boschetar. Care, la un moment dat, mi-a luat un inel de pe masă și s-a făcut că plouă. Adică nu, nu un inel, mi-a luat un GĂRGĂR! A vrut să plece cu el și să mi-l ducă într-o lume urâtă, unde nu l-ar fi iubit și îngrijit nimeni. Deci, trecem peste amenințările inutile să mi-l înapoieze și ajungem la scena în care l-am apucat de mânecă, i-am zis că-i fut una dacă nu se oprește și la smulsul gărgărului mic și nevinovat de pe degetul slinos și scârbos al individului. Dar l-am recuperat! Și șters temeinic cu șervețel umed antibacterian...

Zile nebune, v-am zis... Și calde tare, cu soare mult și încăpățânat, cu suc yummy și rece, plictiseală majoră în orele amiezii și cu glume înțepătoare pe care unii nu le-au înțeles. Ghinion, dacă ești prost, stai oleacă mai departe de mine să nu auzi ce spun! Altfel, dacă te superi, nu-i vina mea...

Pe mâna stângă am o vânătaie. M-a pocnit patul, în mișcarea lui de revoluție în jurul soarelui de la miezul nopții... Dar abia aștept să ne vedem. Să tastez cuminte la interfon 02 și apoi să zic magnific că-s INA! Balerina. Care iubește salata cu aromă de oțet, mirosul de usturoiuț și șorțulețul invizibil de pe Rosalinda. Juana. Dolores de la Mañana von Hambre.

La concert o să merg cu tine. Cu tine, sau n-o să merg... O să cânte doar pentru noi și-o să simțim fiecare notă și fiecare privire care o să i se oprească în ochii noștri. O să fiu fericită, foarte, iar tu o să-mi zâmbești calm și amuzat, așa cum îi zâmbești unui copil care tocmai a primit și mâncat o cutie întreagă de acadele și are stele-n priviri.

One night, the game return(s) where you are, away. Gone...

În rest... Să ne auzim cu bine și voi să fiți cuminți... Eu n-o să fiu...

Gărgării de pe breslo.ro

Cred că asta va deveni postarea mea preferată... Pentru că îmi plac! Îi iubesc din tot sufletul meu de copil mare... Îi ador! Recunosc. Asta e, ce să fac... N-o s-o ascund acum, nu? Îmi plac gărgării! Adică, nu... ÎMI PLAAAC GĂRGĂRII!!! În așa hal și-atâta vorbesc despre ei, că o prietenă mi-a zis odată: ori de câte ori văd o gărgăriță pe undeva, mă gândesc la tine. Ha!

"grupa mare" din armata mea de gărgări :D

Mai mici, mai mari, cu puncte puține, multe, așezate regulat sau împrăștiate neuniform, grăsuțe, slabe, lunguiețe sau turtite, modelate, cusute sau pictate... Toate-mi plac, frate! Când văd o gărgăriță, am ochii în formă de inimioare și nu pot să zic decât: Vreaaau!... Pe toate le-aș lua, le-aș adopta, să fie ale mele, să le știu acolo, să le ascund prin cutii sau să le așez la vedere ca să mă laud cu ele. Sau să mă închid în casă și să stau să mă uit la ele! Multe, multe, toate doar pentru mine!

Drept urmare, le pictez pe ce apuc. Sau le modelez... În lumea mea, gărgărițele nu-s doar roșii. Nici vorbă! Sunt de toate culorile și mărimile, unele chiar fosforescente, să lumineze ca licuricii pe întuneric. Au fețe nedumerite, vesele, tâmpițele, serioase, jucăușe și toate, fără excepție, sunt inteligente și cuminți. Ăsta din dreapta e gărgărul meu norocos, care acum îmi păzește cu strășnicie geanta mea neagră!

Prietenii mei, normal, sunt plini de buburuze: broșe, inele, cercei, medalioane. Am avut eu grijă... Cu excepțiile de rigoare, care nu vor să audă de așa ceva. Mă gândesc că trebuie să fie tare trist să nu-ți placă gărgărițele... Dar nu-i nimic, îmi plac mie pentru toată lumea!

De când am descoperit Breslo, caut periodic, printre produsele handmade, noile creații în materie de gâze roșii cu puncte negre... Sau mă uit la cele pe care le-am descoperit mai demult și acum sunt vândute dar mie-mi plac mult. Cum sunt, de exemplu, ochelarii de somn cu gărgărițele visătoare, înaaalte, de la Peticel. Nu mai sunt pe stoc, dar, atunci când nu pot dormi, mă gândesc că, dacă i-aș avea, nici o insomnie probabil n-ar mai avea curaj să se apropie de mine! Sau Happy Ladybug de la Marmotescu: căciulița visurilor mele... Păi ce, numai copiii mici să se bucure de așa ceva, ăia mari, ca mine, nu?

Peticel

Marmotescu

Mi-au mai plăcut năstureii lui Roxi, pe care mi i-aș coase peste tot: cămăși, blugi, genți sau veste. Până una alta, de la ea am o gărgăriță bleu cu floricică, ce trăiește fericită pe geanta mea. Și nu singură, ci alături de gărgărița roșie din fetru, pe care am primit-o de 1 Martie și care a fost luată de la Bobocica. Cred că și ea e fan buburuze, că prea le pune peste tot: căni, lingurițe, farfurii și castronele... Și, dacă tot vorbeam de fetru, mai e pe Breslo o broșă genială, pe care o ador, la Sunset Blossom. Un gărgăr fomist, care ronțăie o frunză cu cea mai prietenoasă și mai senină privire posibilă...

Bobocica

Sunset Blossom

Roxi

Domnul Bubu și Doamna Buburuză, de la Taraba cu cercei, sunt cel mai reușit cuplu pe care-l cunosc. Serioși, eleganți, distinși, pot fi un exemplu excelent pentru toată gărgărimea de pe net! La fel ar putea fi și gărgărul meu preferat de pe Breslo: un model de cumințenie și drăgălășenie. Cel din poza de mai jos, din lână împâslită, dar pe care nu reușesc să-l mai găsesc... Și, din păcate, nu-mi mai aduc aminte nici numele magazinului... :( O să mai caut și revin cu un update!

Taraba cu cercei

Acum o să vă las, am ceva treabă... Ieri mi-a venit un colet cu materiale și deja plănuiesc ceva! O invazie! Că Breslo nu-mi pare așa plin cu gărgări... Să-l umpleeeem, deci!!!

P.S. În rest...

Între săptămâni și printre gânduri...

Unele zile, foarte pline, mă obosesc tare. Un posibil instinct de autoconservare încearcă să mă "repare" și, așa funcționez eu, încep să aberez... Și încep să râd din aproape orice, de orice. Nu de oricine. De persoanele care nu-mi plac, în momentele astea de oboseală maximă nu râd. Nu mi-ar folosi la nimic, m-ar obosi și mai tare. În general funcționează și mă simt mai bine. Alteori... Asta e, se mai întâmplă...

Sau tac. Tac din atât de multe motive... Uneori e aproape amuzant să știu că nimeni nu-și dă seama de ce tac într-un anumit moment. Câteodată se întâmplă să nu știu nici eu motivul. Sau să mă fac că nu-l știu, pentru că nu aș vrea să-l știu.

Unele tăceri, prea lungi, mă obosesc și ele tare. Și îți trimit un zâmbet. Dacă nu răspunzi, știu ce faci... Îți dau un hug mare în mintea mea și mă întreb de ce fix atunci când am cea mai mare nevoie să vorbesc cu tine, n-am cum.

Miroase foarte frumos a cafea. Nu mi-e poftă, pentru că acasă nu beau niciodată cafea. Mă întreb doar care dintre moșii de pe scara mea e atât de nebun să bea așa ceva la ora asta... Probabil voi afla mâine, dacă o să întâlnesc vreunul cu cearcăne cât Balta Mare a Brăilei, cu față lungă de cal ieșit la pensie, sau cu părul vâlvoi ca o coadă de sconcs nervos.

Motanschi visează lângă mine. În pat, bineînțeles! Cu roatele-n sus, bineînțeles... Încă nu-i ora la care vin gagicile să se fâțâie prin fața geamului și a lui.

În rest... Bună dimineața!


Mulțumesc pentru melodie, C.!

Afară e vară

În seara asta am fost funny. Zic eu...
În seara asta am fost creepy. Au zis alții...
În seara asta aș fi fost altfel dacă aș fi fost cu tine. Nu știu exact cum. Altfel... Și-s curioasă tu cum ai fi zis că sunt...

 Zilele trecute mi-a murit un prieten drag. Nu de tot, de fapt era un fel de zombi. Avea ceva viață-n el, da' era totuși mort! Da, laptopul. S-a gândit el așa, că aș putea să trăiesc foarte bine și fără dumnealui. Drept urmare, a leșinat de câteva ori, eu l-am resuscitat, apoi a închis brusc ochii și dus a fost. Împreună cu toate chestiile mele extrem de importante pe care le avea în grijă... Gen: gărgărițe, poze, gărgărițe, un folder cu postările mele preferate, gărgărițe, chestii scrise doar pentru mine, deci nepublicate și nesalvate niciunde, din astea... A, și gărgărițe, uitasem să zic! Acum îi bine, sănătos, mulțumesc de întrebare! Aranjat, curățel, cu hăinuțe noi...

În seara asta am fost funny. Paharul de vin roșu n-a avut nici o legătură. Mi-am amintit, pur și simplu, că exiști în viața mea și am început să zâmbesc. Și să mă port ca un plod retardat. Eh, se mai întâmplă... Dar asta e altă poveste, una pe care n-o s-o spun acum...

Ești prea departe... Hug mare, da?

În rest... Bună dimineața!


3 Doors Down - Landing In London (All I Think About Is You)