La mulți ani! Mie...:D

Pentru copilul din mine... Someone? Anyone?

   Azi a fost 1 iunie. Încă mi se mai spune La mulți ani de ziua copilului. Asta e bine. Înseamnă că mai există persoane care nu se lasă păcălite de aspectul meu de om matur, serios și prezentabil (mai mult sau mai puțin...). Înseamnă că sunt câteva persoane care se pot lăuda că mă cunosc destul de bine (deși asta e ceva relativ...). Înseamnă că încă mai am prieteni...

   Da'-n fiecare an, primesc din ce în ce mai subțirel urările astea (anu' ăsta a fost de-a dreptul tragic, a trebuit să-mi iau singură ciocolata...). Nu știu de ce, ori lumea uită, ori o avea impresia că, în sfârșit, am crescut... Well... Update: nope. Adică da, fizic, psihic, alea alea, am crescut, logic. Da' o bucățică din mine a rămas acolo, în țara aia fantastică în care trăiam când eram mici. And it's so, so coool! Cine nu simte asta nu are cum să înțeleagă, oricât aș sta și i-aș explica. Și, cine nu simte asta, nu simte pentru că nu vrea, pentru că se face că a uitat cum e, sau pentru că poate-i este rușine să fie considerat "copil"... Prostii!

Hai să stăm în fund și să judecăm drept (azi nu stăm strâmb că ne doare spatele...). De ce ar fi ceva nașpa să mi se spună că încă-s copil? E funny... În general... Acu' dacă te împinge Ăla (a se citi cu ochii mari și fiori pe spate, că-i înlocuitor pentru nenea dracu'...) să îți tragi o față de superioritate clară și să mi-o spui de sus, atunci nu mai e funny. Pentru tine! Că pentru mine devine distracție maximă care poate fi dusă până la extreme... La primul semn de superioritate pe care ți-l lipești pe moacă și io-l detectez, ai încurcat-o. Și-ți garantez eu că, dacă iese ceva gen care pe care, îți demonstrez că ești varză, te fac să vezi cât de mic ești și te mai și strivesc puțin cu bocancul, să pricepi bine lecția. Că piticii mei abia așteaptă, sărăcuții, o ocazie să ardă un party, la care te iau pe sus, nu au obiceiul să întrebe înainte... Nu, acu' chiar nu mă laud, în cazul ăsta n-aș avea de ce. E chiar simplă explicația: o persoană care gândește n-o să-mi spună niciodată, pe un ton superior, că-s copil... O s-o zică-n glumă, sau cu ochi zâmbitori, sau ,uuuu, cu multă duioșie... sau alte d'astea... Dacă o comiți și vrei să mă faci să mă simt prost, înseamnă că ceva scârțâie la tine în mansardă, că bate vântul pe acolo, deci că-mi dai voie să te turtesc ca pe un gândac. Și, cu cât ești mai deștept, cu atât satisfacția mea să te desființez e mai mare. Asta e... Am explicat pe larg pentru cei direct interesați de problemă, dacă încă mai exiști și-ți mai permit să te uiți la mine, înseamnă că ai mult noroc, sau că, pur și simplu, în ziua aia mi-a fost lene sau n-am vrut să-mi murdăresc bocancul... Da' nu te baza pe asta și pe viitor! Sincer, n-ai vrea să vezi cum e când mă transform...

   În altă ordine de idei, dar aberând pe aceeași temă, cică berbecii sunt copiii zodiacului. Și, indiferent de vârstă, rămân niște copii mari. Mda, asta cam așa e (dacă nu s-a înțeles încă din explicația anterioară...) Un berbec e așa, ca un cavaler în armură, cu arma-n mână, veșnic în căutarea cuiva pe care să-l apere, dar care, între două bătălii câștigate, se oprește pe un câmp, descalecă și începe să miroasă floricelele... Acu' e foarte urât din partea mea că dau din casă, da' cam ăsta-i adevărul... Și, cum azi e ziua mea, nu pot să mint... Da' nici nu mai zic nimic despre asta. Poate altă dată...
 
   O să termin cu ceva ce am citit astăzi, ceva foarte fain: azi e și ziua celor care-n buletin nu mai sunt copii, da' în sufletul lor mare tot mici sunt. Am citit-o la Cami  pe blog. Nu cred că aș fi putut s-o spun mai bine de atât... La mulți ani celor care au curajul să se simtă, din când în când, copii! Aaaa... Și La mulți ani tuturor copiilor prietenilor mei! Dap, ăia cu 4 piciorușe și blăniță...