vineri, 30 august 2013

LA! La! la!

Click Here

Îți doresc să la la la... și să ai parte numai de la la la... multă la la la... și numai la la la! A, să nu uit, că e foarte important: LA LA LA!!!

La la la la,
la la,
la la la la,
la la,
la la la la,
la la la la,
la la la la,
la la!

La la la mulți ani!

marți, 27 august 2013

Instalatorul potrivit, la locul potrivit!

Pisici negre? Tanti de la 2 ţi-a ieşit de dimineaţă în cale cu găleata goală? Ţi-a tăiat un popă calea şi ai uitat să scuipi în sân? Ai uitat umbrela acasă şi te-ai întors după ea, deşi nu foloseşti niciodată aşa ceva? Ghinion? Neee...nu există aşa ceva! Doar că... Fix în ziua aia se întâmplă chestii! Coincidenţe, desigur!

Intri în bucătărie să-ţi fierbi un ou şi, când dai drumu' la aragaz, flacăra se ridică mai nervoasă ca de obicei și-ți pârlește freza proaspăt tunsă. Te duci repede la robinet, să dai cu apă pe față, să nu mai miroși a găină pârlită și...simți răcoare la degetul mare de la piciorul stâng. Eh, vine toamna. Sau nu...pexalu' tocmai s-a gândit că ai nevoie de o baie neprogramată și s-a fisurat vesel. Dai să te uiți urât la el, sub chiuvetă, dar sfoara de la jaluzea a fost roasă de motan săptămâna trecută şi nu poţi s-o mai ridici, deci nu vezi mare lucru. Dar nu-i nimic grav, de aia ai lumină! Apeși butonul și: poc, becul protestează zgomotos arzându-se, întrerupătorul face flamă și te trezești în semibeznă, cu freza topită și cu o inundație în devenire... Ghinion? Clar nu, ce-i aia? Aaaa...să vină un instalator!

Apare apoi mama în bucătărie şi, îngrozită, sună pe vecinul care face parte dintr-o specie aparte, cea a oamenilor care se laudă că se pricep la toate. Nenea, foarte amabil, fericit chiar că va putea să-și dovedească iar talentele, în doar 5 minute sună la ușă. ˝A venit băiatul: instalator, electrician și aragazist, care-i baiul?˝ Îl duci să facă turul dezastrelor, el se uită dând grav din cap, cere nush ce cheie, că a uitat-o pe a lui acasă, miroase aragazul şi aprinde lumina. Nu, becul ars e încă acolo. Știu, e simplu de schimbat, nu și dacă atunci când erai mic ai băgat furculița-n priză şi de atunci nu te mai atingi de chestii prin care circulă curent electric... Plus că, întrerupătorul ala miroase a încins şi parcă-l vezi cum începe să se scurgă...

Dar nu-i nimic, ești ok, nenea bun la toate e cu tine! Robotește prin bucătărie, mai cere unelte, oftează din greu, vrea apă rece, îi dai şi o dulceață că-l vezi cum transpiră pentru binele tău, să te salveze de apocalipsă, se foiește, se învârtește și, într-un final, iese de acolo cu un surâs victorios și te anunță că toate-s ca noi. Te bucuri, zâmbești larg, îi mulțumești, el îți refuză politicos banii în timp ce se uită lung la sticla cu pălincă din hol, tu te simți și i-o oferi, pleacă, încui ușa și te duci să-ți fierbi oul. Oul ăla care a fost sursa dezastrelor.

Aprinzi lumina. Şi robinetul începe să curgă. Stai aşa, nu e normal asta, nu? Închizi canalul şi...se aprinde lumina! O fi vreun semn divin... Deschizi iar robinetul şi aragazul pornește sub cratița ta cu oul. Hmmm... Nene bun la toate, da? Repară el orice, da? Mama, şi mai îngrozită ca prima oară, dă să-l sune iar. NUUUUUUU! O dată a fost de ajuns! Vreau profesioniști! Vreau oameni competenți, cu experiență, care știu ce fac!

Deschid domnul net și încep să caut. Găsesc rapid ce-mi trebuie! Îmi place site-ul, e foarte simplu de căutat prin el și au soluții pentru toate problemele tale mici sau mari, simple sau complicate. Și, ce-i mai important, așa cum zice și numele site-ului: "instalator profesionist.ro", acolo găsești PROFESIONIŞTI! Gata cu vecinul amator "știe tot", cu Gigel care e zidar da' se oferă să-ţi schimbe tabloul electric, gata cu cârpelile și cu reparațiile făcute pe ghicite! Electrician? Instalator apă, sanitare, gaze, aer condiționat, centrale termice? Aici găsești, într-un singur loc, oameni competenți și drăguți care să te ajute cu toate astea! Fiecare dintre noi, cel puțin o dată-n viață, ne-am confruntat cu "amenințarea" lu' nenea bun la toate, la care doar gura-i de el... Așa că, pariu că, după ce-o să-i cunoașteți pe spiridușii din acest loc, n-o să mai apelați niciodată, never ever, la altcineva! Păi, e logic, după ce ai dat de un expert, n-o să te mai mulțumești niciodată cu mai puțin...

 Propun ca specia "ştiu să le fac perfect pe toate" să fie pensionată, fără limită de vârstă, pe caz de incompetenţă! Apoi, frate, când ai nevoie să repari ceva, cheamă o persoană competentă, care ştie să facă mai puține, dar le face bine de tot. Te gândeşti că scapi mai ieftin cu vecinu'? Mnu...nu-i char aşa. E drept că el se mulţumeşte cu o ţuică sau un cârnat la grătar şi-o bere, dar apoi o să cheltui şi mai mult ca cineva să repare defecţiunea iniţială plus ce a stricat el... Şi nu-i mai simplu să apelezi de la început la un profesionist care să lucreze impecabil şi să-ţi lase totul poate mai bine decât era înainte? Plus că aşa, o să mănânci tu cârnatu' ăla şi o să te relaxezi cu o bere în faţă, fericit că toate-s perfecte la tine-n casă.. Şi asta e aşa de simplu când există "instalator profesionist.ro"!

duminică, 18 august 2013

Vreau...

Nu mai știu ce să fac, ce să cred și cum să mă port. Cu alții și cu mine. Mă simt înțepenită într-un punct din care nu mai știu cum să plec. Mi se întâmplă chestii picate din senin, pe care nu le așteptam, nu le vreau și nu le înțeleg. Logica mea ciudat imbatabilă scârțâie și nu mai funcționează impecabil, ca înainte. O fi dat, săraca, bir cu fugiții... Gândesc prea mult, gândesc prost, sau refuz să mai gândesc. Încerc să-mi zic că totul e ok, dar știu că nu prea e, deci nu-mi iese. Nu reușesc niciodată să mint ca să-mi fie bine. Nici pe alții, nici pe mine.

Dacă-ți spun ceva, poți fi sigur că așa e. Nu mint, deci dacă-mi zici și tu ceva o să cred. O să cred fără să mă gândesc că s-ar putea să nu fie așa. O să cred pentru că încă mă port ca un copil și am impresia că, dacă eu zic adevărul, toți ceilalți fac la fel. O să cred, chiar dacă știu că mă minți... Și o să te cred de multe ori. Asta până nu te mai cred. Iar momentul ăla e nașpa. Foarte...

Sunt un om simplu. Nu în sensul de limitat... Simplu în ceea ce simt: te iubesc, sau nu. Simplu în felul în care mă port cu ceilalți: te plac, mă simt bine cu tine - te țin alături, dacă nu, asta e... Simplu în felul în care percep situațiile: nu fac scenarii, nu disec ce-mi spui și nu trăiesc viața ca pe un joc de șah, unde trebuie să știi care vor fi următoarele mutări. Și când gândesc o fac simplu: fac legături de cele mai multe ori din instinct, foarte logic și nu mă pierd în amănunte nesemnificative. Dar, în ultimul timp, totul pare mult prea complicat ca să mai fiu atât de simplă... De asta nu-i prea pricep pe cei care-și umplu singuri viața cu căcaturi inutile, cu intrigi de doi lei, minciuni ridicole, sau cu drame de grădiniță, gen: Ionel nu s-a jucat cu mine azi, mă duc să-i sparg mingea să-l fac să plângă.

Cățelul meu are probleme. Cățelul meu e copilul meu. Și când copilul tău are ceva nasol, nu mai contează alte prostii. Nu mai contează nimic, până nu-l vezi bine. Apoi o să pot începe să gândesc iar prea mult, prost sau o să refuz să gândesc...

Vreau un pui de vânt să-mi alunge norii. Vreau soarele înapoi pe strada mea, vreau mare, vreau să mă strângi în  brațe.

În rest... Viața ar fi foarte simplă dacă nu ne-am complica-o noi... Bună dimineața!

miercuri, 14 august 2013

Aventuri cu spiriduși și prieteni magici

Nu toate poveștile încep cu "a fost odată ca niciodată". Povestea mea, în care am fost pentru câteva zile și din care tocmai m-am întors, începe cu "și toate s-au întâmplat pentru că exiști tu".

Într-un regat mare din Țara de Foc, într-un ținut foarte colorat, există o căsuță în care stă un spiriduș pus mereu pe șotii și Cavaler Gândac, zis și Ăla micu', peste care poți da doar în vacanțe, când se întoarce acasă. Din cauza unor trolli, care s-au lăudat că o repară dar mai rău au făcut, căsuța, care era magică, devenea din ce în ce mai tristă și îmbătrânea pe zi ce trece. Așa că, Ăla micu' a chemat zidarul regatului, să-l roage să facă ceva ca să redevină căsuța veselă dintotdeauna. Dar, pentru că a vrut mult mai mulți galbeni decât ar fi merita munca lui, zidarul a fost trimis la plimbare de unde a venit...

Neee...povestea nu se termină așa trist, pentru că Ăla micu' e prieten cu magicianul regatului. Adică eu... Deși ne știm de mult timp, nu fusesem niciodată acolo, deci am luat primul dragon pe care l-am găsit și am zburat să dau o mână de ajutor. Eh...am nimerit unul bătrân tare, care a ajuns cu mare întârziere și aproape m-a copt pe drum cu flăcările pe care le scotea pe nările lui mari, obosite...

-Nu te stresează ținutul meu?
-De ce? Ce-i cu el? Și apoi, eu n-am venit pentru ținut, eu am venit la tine!
-E mai dubios...

Păi da, recunosc, pe alocuri e mai altfel... E un ținut mai zgomotos, cu oameni mai iuți la mânie, unii mai din topor, cu străzi foarte zgomotoase sau unele prea tăcute, apăsătoare, cu pepeni care-ți vin acasă, plozi obraznici, domnițe prea sclipicioase sau cavaleri prea șmecheri. Dar ce importanță are? Important e că acolo spiridușul glumește tot timpul cu tine și nu știe ce să facă să fii cât mai bine. Că ai tot timpul un prieten alături și asta te face să te simți de neatins. Important e că, de a doua zi, umblam prin casă, pe întuneric, fără să dărâm nimic cu pelerina mea iar asta faci doar la tine acasă sau undeva unde te simți ca acasă. Ca să nu mai vorbesc de Ăla micu', care e un ucenic genial, de care sunt foarte mândră. Harnic și priceput. Iar cel mai important lucru: căsuța a început să-și revină, să zâmbească și să strălucească fericită...

Dovezi că povestea mea e adevărată? Nu am. Aș fi putut să fac poze, doar sunt magician, era de ajuns să pocnesc din degete și...paf...vă arătam tot. Gletiera magică, scârțâitoarea buburuzată, pensula plină de albastru, țânțarii zidiți, farfuria rainbow, sau mai știu ce alte minuni de pe acolo. N-am vrut. Știu că se numește egoism, dar am vrut să păstrez totul doar pentru mine, în lumea mea, să mă bucur numai eu de tot ce-a fost acolo și să retrăiesc orice moment doar gândindu-mă la una dintre pozele imaginare pe care le am în mine.

Nu toate poveștile se termină cu "petrecerea a durat 3 zile și 3 nopți iar ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți". Povestea mea se termină cu "și timpul a îmbătrânit iar ei încă erau prieteni".

În rest...încă 5 minute... Și public postarea...

luni, 5 august 2013

Gândesc, deci mă aleg cu insomnii...

Uneori mă mai pocnește gânditu' și mă întreb oare ce cred cei la care țin despre mine. Nu ce arată, ce cred cu adevărat. Și ce sunt eu pentru ei...

Nu-s tocmai genul care să aibă o părere teribil de bună despre propria persoană. Deși știu că-s un om ok, mă surprind periodic întrebându-mă ce găsesc ceilalți la mine... Și se mai trezește câte un prieten să-mi zică că-s mișto, că-s un om foarte bun, sau o persoană minunată. Cine, eu? Chiar sunt atât de norocoasă și am alături persoane care mă văd într-un fel în care eu nu prea reușesc? Și-mi dau seama că, în momentul ăla, am pe moacă un zâmbet oleacă stingher, încurcat, dar complet fericit. Care se evaporă când neuronu' se înfoaie și aruncă ipoteza: da' dacă sunt subiectivi pentru că țin la mine și eu de fapt nu-s cine știe ce... Complicat tare...

Și apoi, e chiar așa mare lucru să fii de treabă? Că, de cele mai multe ori, ieși mult mai smotocit decât ăia nașpa, cărora nu prea le pasă de nimic. Te simți bine, tu cu tine, să fii un om bun. Da, adevărat, și? Când e s-o iei în nasometru, te doare de zici că te-au răpit extratereștrii, te-au disecat și te-au lipit la loc cu superglue. Nu-i mai bine de cei care nu dau doi bani și pe care-i doare, eventual, doar în cot? Am zis deja că-i complicat, nu...

Alteori, când nu-mi pun întrebări existențiale, tembele și profunde despre moi, mă trezesc că-mi pun despre alții. Și așa constat, de exemplu, că cineva care tot zice că-i cea mai nașpa persoană din lume, de fapt e una foarte faină, pe care-o iubești până la Pluto și-napoi. Că alții sunt atât de egoiști, că te sperie și sigur n-ai nevoie de ei în viața ta. Că dacă cineva se ia de tine și-ți dă câte una după ceafă, o face pentru că ține mult la tine. Sau că oricât de obosit e un prieten, când ți se răscoală piticii și ai nevoie să te țină cineva de mână, îți dă un hug mare, foarte mare și te ține de vorbă până te face să zâmbești.

În rest... Cred că mi-ar folosi puțină magie. Mie mi-aș da o baghetă fermecată pe spinare, să știu sigur că-s un om bun, cel mai bun. Altora...i-aș lăsa așa cum sunt, dar i-aș face să se vadă... Bună dimineața!

vineri, 2 august 2013

Friends, right?

Unii oameni sunt fericiți dacă au mulți prieteni. Eu nu prea pricep asocierea asta de cuvinte. Dacă-s mulți, n-au cum să fie toți prieteni și dacă-s prieteni, n-au cum să fie așa mulți...

Eu nu reușesc să simt en-gros și ce am de dat e pe alese. Dacă sunt prietenoasă nu înseamnă neapărat că te plac iar dacă am momente în care sunt antisocială, refugiată-n lumea mea, nu înseamnă că-mi ești indiferent. Așa cum, dacă nu dau semne prea entuziaste în unele zile, nu înseamnă că nu te iubesc la fel de mult ca-ntotdeauna... Adică...mult.

Nu simt nevoia să-mi înmulțesc numărul de prieteni deci, clar, niciodată n-o să mă vezi căutând așa ceva. Din nici un motiv. La mine trebuie să apari tu. Ciudat, fără sens și când mă aștept mai puțin. Să ai click-ul ăla la tine și să mă pocnești cu el. Toți prietenii mei se încadrează în schema asta, deci, se votează și se transforma în lege.

Îmi ești prieten pentru că țin mult la tine. Nu pentru că am nevoie de ceva de la tine. Unii simt asta din start, alții au nevoie de o bucată de timp s-o constate. Mai devreme sau mai târziu tre' să te prinzi de asta. Dacă nu, ce dracu' cauți în lumea mea?!?... Dar, evident, dacă-mi ești prieten și am nevoie de ceva la un moment dat, îți zic. Ar fi tembel să n-o fac...

Cât am fost mică, am iubit iepurele meu cu o ureche. Nu m-am plictisit de el, nu l-am aruncat într-un colț pentru că era altfel și nu mi-am dorit alt iepure. Azi, prietenii mei au toți ambele urechi. Asta ca chestie... Pentru că, oricum ar fi fost, n-ar fi contat, eu îi vreau pe ei, nu simt vreun gol care trebuie umplut și nu-mi trebuie alții noi. Dacă e să apară, e ok, loc se poate găsi. Iar eu știu să nu dau cu piciorul cuiva care merită. Care mă merită. Chiar în cazul în care celălalt dă...dar asta e altă poveste.

-Știi ce îmi place mie cel mai mult la noi două?
-Nu. Uimește-mă.
-Totul.
.....

În rest... Bună dimineața, soare, cu șosete în picioare!

joi, 1 august 2013

Hocus pocus pisilocus

În zilele cu cod gălbenușiu de caniculă, mandariniu, sau gri delfin de viforniță, în zilele alea în care-ți coci neuronu' în suc propriu, în care bate vântul din toate direcțiile, norii sunt pregătiți de atac și pe cer nu e aprinsă decât o stea, ei bine, în zilele alea nu există decât un singur lucru pe care-l poți face: să te transformi în pisică!

Nu știi cum? E simplu. Urmărești una, faci ce face și ea, mai puțin mersul pe acoperiș, asculți cum miaună și miauni și tu, o privești hipnotizant în ochi, sau ea pe tine și te pregătești de transformare! Unu, doi, trei, paf! Orice oglindă, dacă e magică, ar trebui să-ți arate imaginea ta pisicească...

Dar dacă eșuezi și nu-ți iese...hmmm...înseamnă că ori n-ai urmărit mâța ta geamănă, ori n-ai făcut TOT ce a făcut ea. Mai puțin mersul pe acoperiș... Dar mai ai o șansă. Una singură, deci privirea înainte, urechile în poziție de drepți și atenție maximă: ca să te transformi în una, trebuie să desenezi o pisică. Hai, nu-i așa greu... Un cap rotund mustăcios, o burtică bine hrănită și un codoi destul de mare, ca să aibă echilibru și să nu cadă de pe hârtie!

Gata. Acum chiar ești o pisică! De acum o să vezi lumea ca o pisică! Iar pisicile sunt mereu fericite, pentru că ele nu țin cont niciodată de coduri colorate. Niau...

P.S. Pisicile, sub hăinuța lor de blană, au un suflet mare, mare, mare, nu? Și frumos!