Friends, right?

Unii oameni sunt fericiți dacă au mulți prieteni. Eu nu prea pricep asocierea asta de cuvinte. Dacă-s mulți, n-au cum să fie toți prieteni și dacă-s prieteni, n-au cum să fie așa mulți...

Eu nu reușesc să simt en-gros și ce am de dat e pe alese. Dacă sunt prietenoasă nu înseamnă neapărat că te plac iar dacă am momente în care sunt antisocială, refugiată-n lumea mea, nu înseamnă că-mi ești indiferent. Așa cum, dacă nu dau semne prea entuziaste în unele zile, nu înseamnă că nu te iubesc la fel de mult ca-ntotdeauna... Adică...mult.

Nu simt nevoia să-mi înmulțesc numărul de prieteni deci, clar, niciodată n-o să mă vezi căutând așa ceva. Din nici un motiv. La mine trebuie să apari tu. Ciudat, fără sens și când mă aștept mai puțin. Să ai click-ul ăla la tine și să mă pocnești cu el. Toți prietenii mei se încadrează în schema asta, deci, se votează și se transforma în lege.

Îmi ești prieten pentru că țin mult la tine. Nu pentru că am nevoie de ceva de la tine. Unii simt asta din start, alții au nevoie de o bucată de timp s-o constate. Mai devreme sau mai târziu tre' să te prinzi de asta. Dacă nu, ce dracu' cauți în lumea mea?!?... Dar, evident, dacă-mi ești prieten și am nevoie de ceva la un moment dat, îți zic. Ar fi tembel să n-o fac...

Cât am fost mică, am iubit iepurele meu cu o ureche. Nu m-am plictisit de el, nu l-am aruncat într-un colț pentru că era altfel și nu mi-am dorit alt iepure. Azi, prietenii mei au toți ambele urechi. Asta ca chestie... Pentru că, oricum ar fi fost, n-ar fi contat, eu îi vreau pe ei, nu simt vreun gol care trebuie umplut și nu-mi trebuie alții noi. Dacă e să apară, e ok, loc se poate găsi. Iar eu știu să nu dau cu piciorul cuiva care merită. Care mă merită. Chiar în cazul în care celălalt dă...dar asta e altă poveste.

-Știi ce îmi place mie cel mai mult la noi două?
-Nu. Uimește-mă.
-Totul.
.....

În rest... Bună dimineața, soare, cu șosete în picioare!