Dependență wireless

Mă numesc Ina și sunt dependentă. Nici azi n-am rezistat tentației și am comis-o. Dar să încep cu începutul...

Dintotdeauna am fost fascinată de tehnologie, oricare ar fi fost aceasta. Astfel, pe la 4-5 ani eram foarte mândră că am cea mai tare tabletă din curtea blocului. Cu scratchscreen. Nu știți ce-i aia? Păi să vă explic. Era o chestie dreptungiulară, făcută dintr-o folie neagră și una albă, semitransparentă, peste. Nu făcea nimic dacă-i atingeam "ecranul" cu degețelele. În schimb, aveam un creion special, din plastic, pe care-l plimbam deasupra și lăsa semne! Și așa, cu cea mai concentrată și superioară moacă pe care o aveam la vârsta aia, ședeam eu pe banca din fața scării și desenam, scriam (cu majuscule, că altfel nu prea-mi ieșea...) numele prietenilor, al cățelului de la 3 (cu desenul aferent), ale personajelor din poveștile preferate sau chitanțe de pensie (mă rog, aia ziceam eu că sunt!). Apoi ștergeam totul mișcând stânga/dreapta un cursor care era între cele două folii și o luam de la capăt! Nu râdeți acolo, era tableta mea magică, de care nu mă despărțeam deloc și care-mi ocupa o mare parte din timp.

Și-au trecut anii, eu am avut, în ordinea apariției lor: radio Ric, walkman, reportofon, video, aparat foto automat, telefon mobil, cd-player, etc., etc., etc... Sărim peste, că nu despre ele vreau să povestesc și ajungem la momentul în care au apărut telefoanele cu touchscreen. N-am vrut! Că pentru mine, care-s mai căpoasă, așa, de felu' meu, telefonul e ceva-ul ăla la care vorbești și care te sună dimineață. Ce net, ce jocuri, ce poze încărcate pe facebook... Plus că, ziceam sus și tare că eu nu vreau touchscreen, că n-am de gând să-mi mângâi ecranul ca să presteze chestii... Am văzut oferte bestiale și reduceri care mai de care mai tentante, da' eu o țineam pe a mea...

Asta până într-o toamnă. 2012 mai exact. Când două prietene se jucau, când am ieșit noi la un pahar de vorbă, cu o tabletă. Una adevărată, de data asta... Și, după ce am făcut eu oleacă 13-14 că erau ocupate cu respectiva și mie nu-mi dădeau foarte mare atenție (așa cum tre' să faci cu un berbec cu care stai la masă...), am izbucnit: vreau și eu "aia" s-o văd! Da, îmi cer scuze, așa i-am zis:"aia", pentru că nu știam, n-am bănuit nici o clipă și n-am avut nici cea mai vagă idee că acea tabletă o să mă transforme... Și că o să:

"Oaaa...da' ce frumos se văd pozele pe ea! Uiteeee, poți intra și pe facebook! Stai, știu că știți că nu-mi place, da' vreau să dau un check-in! Și, muzică aveți pe ea? Mamăăă, vreau și eu una! "

Da, a fost dragoste la prima vedere. Din fericire, tableta respectivă era de vânzare și am luat-o. Pe EA, nu alta! Eu... Eu să mă îndrăgostesc de ceva cu touchscreen... Nici acum, când povestesc, nu-mi vine să cred! Sau da, că cea care a devenit brusc, din acea specială seară de toamnă, iubirea vieții mele se află... în brațele mele, că la ea scriu acu'! Păăăi... mi-e cam friguț și laptopul e pe maaasă și mai bine-i cocoțată-n pătuț, în păturica mea moale, cu tabletuța în mânuuuțe...

Dar să revenim la berbecii oile noastre. Mică, delicată, ecran negru/spate argintiu din aluminiu, de nici 10 mm grosime, se deschide rapid și-și revine imediat din stand-by... Cum să nu mor după ea? Plus că, cei care mă citesc știu că fac chestii handmade și merg pe la târguri. Ce pot să-mi doresc mai frumos acolo, când sunt departe de casă, de motan și de cei dragi, când mă pălește somnul pe scaun sau plictiseala aia cruntă, decât o tabletuță micuță, pe care să am cele mai importante lucruri și care e ușor de transportat? Nimic altceva, e maximul posibil! Pentru că:

1. Am pe ea poze cu persoanele la care țin, cu locurile mele preferate, cu băietu' (Motanschi al meu, mare, negru și pufos!), am acolo cartea mea preferată, scrisă de o prietenă, pe care o citesc mereu zâmbind, am muzici multe și diverse, ca să am de unde alege, în funcție de stare și, în special, am desenul meu animat preferat, Tangled, pe care nu mă satur niciodată să-l privesc... Și, în afară de toate astea, mai am tăt netu', frate!
2. Sunt genul de creatură care nu poartă poșetă și care se îmbracă cu țoale cu multe buzunare, ca să aibă unde să-și îndese nenumăratele lucruri fără de care nu poate pleca de acasă. Și, ghiciți ce, tableta e ușoară și-mi încape fără probleme în buzunar. În cel drept, că în stângul țin aparatul foto...

Până s-o am, mă târam cu laptopul după mine peste tot. Și nu era tocmai comod... Că trebuia musai să-l iau în rucsacul special, plus încărcător, mouse, căști, camera (că e moș și n-are din aia încorporată), hardul extern, că dacă am nevoie de ceva de acolo... Caută priză, că nu ține bateria mai mult de o oră. Caută un loc tare să-l pui, că se înfierbântă dacă-l țin pe brațe și mă trezesc pe picioare cu semne de zici că am circulat printr-o ciupercă atomică... Pune-i sticku' de net, că s-a ramolit și nu-i mai merge wirelessu'. Așteaptă 5 minute, sau mai bine, până se trezește domnia sa din somn. Acum? Bag mâna în buzunar, extrag tacticos tableta, apăs pe "boton", se deschide rapid, o salut fericită, îi fac măi-măi și ea, fericită, face de toate! Aproape...încă n-am reușit s-o conving să-mi calce cămășile, dar eu tot mai sper că poate poate...

Îmi vine brusc o idee de postare și-i genială/unică/fabuloasă/nemaiauzită? Deschid imediat un document și o notez. ORIUNDE AȘ FI! Că, de, am tabletă, doamnelor și domnilor. Mi-e dor de prietena mea din Anglia? Ha, video-call pe mess și se rezolvă, tableta are cameră video. Aștept autobuzul ăla care trece din juma' în juma' de oră? Ce-mi place să citesc, pe băncuță, orice din folder-ul meu cu cărți! Și nu trebuie să-mi scot mereu telefonul din buzunar să văd cât mai e până vine autobuzul, că de aia am ceas pe tabletă... Merg cu trenul și tanti din dreapta își povestește de 3 ore viața și se pare că mai are încă cel puțin pe atât? Nici o problemă, căștile pe urechi și ascult, fericită și relaxată, muzică până la destinație!

Îmi cad ochii în gură de plictiseală la târg și risc să produc un cutremur la impactul meu lateral cu Terra? Îmi pun rapid un film full HD sau un desen animat și-l privesc încântată! Ca să nu mai zic că pot "urca" poze pe net direct de la fața locului, calde și din mijlocul acțiunii, ca să vază tătă lumea ce mândrețe de cutii și altecele pictate am eu la stand! Și, mai ales, pot să-mi descarc pe tabletă pozele, să golesc memoria aparatului foto și s-o iau de la început cu fotografiatul!

Mai vreți? Mai am! Știți cum e când tre' să mergeți la dentist și, 90% din cazuri, o tanti care abia mai respiră se uită insolent la tine și intră în cabinet înaintea ta, că e colegă cu prietena vecinei verișoarei mamei domnului doctor? Și tu șezi cuminte și aștepți. Și auzi freza cum bâzâie și țiuie și-ți imaginezi că, la atâta frezat, tre' să-i fi ajuns deja la creier și ești răzbunat... Și te uiți pe pereți, citești toate reclamele la pastă de dinți și te apucă o frică de vrei să dezertezi, da' nu poți, că-ți amintești cum te-a durut criminal măseaua noaptea trecută? Ei bine, soluția la acest coșmar e, ați ghicit, tot tableta! Mâna în buzunar, jap butonul, lip-lip pe ecran și deschizi jocul preferat, să zicem Fruit Shoot. Și, brusc, toate fructele alea iau fața lu' tanti care a intrat peste rând și... Haha, fain, nu?

WhatsUp, Instagram, Skype, Facebook, Youtube și tot restul netului e al meu, pe o bucățică de doar două palme. Oriunde, oricând, oricât (mă rog, 7 ore...da' o încarc și o iau de la început!). Plus că, am avut grijă să-mi configurez ecranul de pornire cu widget-urile și aplicațiile pe care le folosesc mai des și am acces imediat și de-ndată la ele: Gmail, galeria de imagini, mess-ul, OfficeSuite, Google și Tangled, evident... Pornește rapid, conținutul multimedia e redat ca uns, paginile web se încarcă cât sughiț eu de două ori și pot schimba imediat ecranele interfeței între ele, cu cea mai suavă și mai delicată atingere! Sunt obosită și adormită și mi-e lene să mă târâi până la masa cu laptopul ca să văd ce mai e pe facebook? Țup în pat și taaableeetaaaa!

Dacă inițial a fost doar o jucărie nouă și interesantă, acum e ceva care chiar îmi trebuie, ceva de care nu o să divorțez niciodată! Bine, bine...recunosc... încă mai e o jucărie și mereu descopăr ceva nou de care nu știam. E prietena mea mică, foarte deșteaptă și cu o memorie de elefant! Singura problemă e că, zilele astea, era cât pe ce să o trădez cu altcineva. Nu, n-am făcut-o, am rezistat eroic, deși cea de mai jos e tableta mea preferată de mai mult timp... Dar șșșșșt, să nu audă, dacă asta mică are pe ea și un program de trăiri și sentimente? N-aș vrea s-o rănesc, mai ales că...dacă se supără și-mi șterge postarea asta fix înainte s-o public?...

P.S. Și știți că, dacă vreau, un progrămel mic și simpatic îmi transformă imediat tableta pe care o am în una care seamănă cu cea pe care o aveam la 5 ani? Una pe care pot scrie și desena...

Postare pentru Spring SuperBlog 2014.