Maglavais rumenit pentru fomiști

Ce faci când ți-e foame și ai ouă. Nu, ouă prăjite sau omletă nu-i tocmai răspunsul corect. Mai ales după câteva săptămâni de dietă în care ai mâncat așa ceva aproape-n fiecare zi. Deci: în situația dată, pleci în expediție! O să mă întrebați ce are pendula cu prefectura. Iaca, alea din Galați au: ambele conțin un ceas. Dar să nu ne depărtăm de subiect. Ăla cu foamea. Și oole.

Expediția e una de cercetare și explorare a necunoscutului. Ăl' din adâncurile frigiderului personal! Că cel mai apropiat magazin e prea îndepărtat și ai foamea pe urme. Și nu vrei deloc să te prăbușești, dincolo de ușa blocului, leșinând slăbit și extenuat de cele 7 scări coborâte!

Deschizi ușa cu speranță și arunci o privire rapidă, atotcuprinzătoare. În față tronează cutiile cu ouă. Și, frate, multe mai sunt! Nici nu știu de unde s-au adunat atâtea. Că găini n-am. Nici măcar în congelator n-am, să zici că mi s-a paranormalizat frigiderul și s-au trezit alea din înghețarea veșnică și au început să se ouă.

Lângă ele, o cutie cu smântână. Iar în cutia de brânză mai sunt vreo 5 centimetri de cașcaval și niște felii de mușchi țigănesc venite în vizită de la mătușa, care și-a luat ieri prea multe și a donat din ele, pe principiul: ia și tu, că oricum se strică și le arunc. Bun. Cu măslinele de firmă n-am ce face de data asta, deci le împing mai în spate și cercetez și sertarul de legume. Lângă cutia cu bere neagră, cărată tocmai de la munte, hreanul mamei pentru un leac de șale, doi morcovi pleoștiți și un castravete dubios de îngălbenit, stă cuminte, în margine, un ditamai ardeiu' kapia, roșu, gras și fericit. N-a ajuns în ultima ciorbă că am uitat de el și am dat mai întâi cu ochii de fra-su mai verde și mai pe geamul din bucătărie.

Deja am mai multe decât speram. Și decât știam! La care se mai adaugă, iaaaaam, una bucată conopidă proaspătă, crocantă și destul de mare cât să facă față poftei mele. Ce iese din toate astea? O tavă întreagă de Invenție-fomistă-cu-conopidă-și-cu-de-toate. Care se face așa, în felul următor.

Mai întâi, și cel mai important, vital pentru reușita rețetei: se desface cutia aia cu bere neagră de lângă morcovi. Și se ia o dușcă așa rece, acidulată și proaspăt deschisă. După care se trece la treburi mai puțin importante. Se căsăpește, cu talent și cu un cuțit bine ascuțit, o ceapă. Se aruncă, în sictir, în teflonul cu puțin ulei. Te-a supărat și kapia aia? Aceeași soartă și peste ceapă cu ea. Nu te-a supărat? Nu contează, tot acolo tre' să ajungă! Moment în care se mai dă pe gât niște bere, cât mai e rece. Și se cubulește mușchiulețul, să meargă și el la joacă cu ceapa și ardeiul. Sare, piper, hâț-hâț câteva minute, ceva bere și gata. Ceva bere se bea adică, nu o puneți în tigaie că va trebui aruncat tot și sigur nu aveți un alt frigider de explorat!

Acum. Se amestecă treaba din tigaie cu bucăți de conopidă opărită (să nu fie tare, da' nici prea bleagă, să se fleoșcăiască) și se îneacă cu, și aici ajungem la miezul problemei, ouă bătute măr cu smântână. Multe ouă, că tot e invazie! Cred c-am pierdut ceva pe drum. Da, cașcavalul. Se pune și ăla, cubulețe sau ras. Sau sculptat handmade în formă de ursuleți! Plus ceva verdeață, să arate bine. Și la cuptor, că deja ne întindem prea tare.

Și să vedeți cum miroase, cum bolborosește-n cuptor de nervi, cum se înfoaie și se înalță țanțoșă. Iar la un moment dat se rumenește din cauza soarelui prea puternic. Punct în care se taie-n viteză și se halește rapid, suflând fiecare dumicat, ca să nu-ți crape dintele de porțelan sau să nu te frigi la limboacă. Că poate ai găseală mai târziu și o să ai nevoie de ea. Atât!




În rest... Moaamăăă, dacă aș putea să vă arăt în ce hal delicios poa' să pută chestia asta! Bună dimineața!