Argint să fie!

Când eram mică, nu eram un mare fan al bijuteriilor, dar aveam chestii, din diverse metale, primite cadou, pe care le purtam cu drag. De câţiva ani însă, port numai argint. Nu pot să zic că nu-mi place aurul, dar clar prefer argintul. Mi se pare mai discret, mai... altfel. Are, aşa, o eleganţă subtilă, un mister ce mă duce cu gândul la cărţi, la magicieni şi la poveşti ţesute în minte. Şi am de la bijuterii la obiecte, medalii şi monede.

De câte ori văd o bijuterie, îmi place să mă gândesc oare cui i-ar plăcea, oare cum i-ar sta unui prieten cu ea, oare ce l-o fi inspirat pe cel ce a creat-o. Şi aşa imaginaţia o ia razna, inventând personaje, situaţii, stări, scenarii...

Când vine vorba de mine, mă apucă uneori cheful să-mi iau câte o bijuterie nouă, de obicei fără vreo ocazie anume. Pur şi simplu vreau ceva care să mă bucure, la care să mă uit fericită şi, na, sunt berbec...cu care să mă laud! În general nu caut ceva anume, dau buzna în câte un magazin şi studiez bine vitrina, nu se poate să nu mi se lipească ceva de "suflet". Mai nou, caut pe net, e mult mai comod ca plimbatul prin oraş de la un magazin la altul şi oferta e muuult mai mare. Stau comod în fotoliul meu pufos şi casc gura la un "super-magazin" plin ochi cu de toate. Din marea de oferte, am ales să-mi fac cadou  bijuterii din argint de la LaFemmeCoquette.

Acum, fiecare cu stilul lui. La capitolul ăsta, imaginea mea e una destul de simplă. Aşa că şi bijuteriile pe care le caut nu trebuie să fie foarte încărcate. De obicei te gândeşti la ce ţinută ai putea purta bijuteria respectivă, poate la un eveniment special, dacă are piatră n-ar fi o idee rea să scoată în evidenţă culoarea ochilor... Eu sunt o persoană mai sport, deci nu prea am dileme din astea. La mine, o bijuterie trebuie să poată fi purtată oricând. Dacă-mi place mult, sigur n-o s-o mai dau jos mult timp!

Stilul meu personal? Nu ştiu dacă am unul bine definit. Da' ştiu că-mi plac lănţişoarele cu maimuţoi agăţaţi de ele, broşele mai sobre şi brăţări de care pot agăţa charm-uri... Iar cerceii trebuie să fie neapărat cu tijă! (Că mi-a venit mie într-o zi idea că mai vreau 5 găuri, cele două deveniseră prea banale.) De preferat fără pietre, simpli, cu sidef sau email. Cum sunt bufniţele astea beton!

Dar bijuteriile mele preferate sunt inelele. Mai lătuţe, cu modele gravate, împletite sau netede, cu un aer goth, pe cât mai multe degete, dacă se poate! Şi la capitolul ăsta e durere mare... Că, de obicei, vreau şi pe ăla, îmi place şi celălalt şi mi-ar trebui un mic împrumut la bancă să mi le iau pe toate! A, da, şi vreo câteva degete în plus, să am unde le pune pe toate! Unul dintre preferatele mele, care foarte rar îmi părăseşte mâna, e inelul cu elefanţi pe care mi l-am luat într-o zi de toamnă caldă, că era aşa colorat şi soare afară de am simţit că-mi trebuie musai un cadou care să păstreze starea aia frumoasă...

Însă de pe site-ul amintit, preferaţii mei absoluţi sunt, evident, nişte GĂRGĂRI. (Nu degeaba m-au botezat nişte prietene Împăratul gărgărilor...) Bine că mi-a venit în minte să explorez toate categoriile, chiar şi pe cea de copii. Şi ce, ce dacă îmi iau cercei de acolo? Cine o să aibă cei mai tari cercei cu gărgăriţe în urechi? EU!!!


La vizita asta în magazinul argintiu am fost oleacă egoistă, am ales chestii doar pentru mine, dar vine crăciunul, tre' să mă transform în elf şi să-mi fericesc şi prietenele. Că au fost cuminţi, ştiu eu!

Cursuri colorate

Sâmbătă seara, prieteni buni, restaurantul meu preferat, lumină moderată, muzică bună în surdină, cea mai bună pizza din lume, vin alb aromat... Era așa bine, calm, liniștit, eram relaxată, deci, contrar obiceiului meu de a vorbi puțin, trăncăneam veselă și fericită despre orice găsea neuronu' dosit prin sertarele minții.

După ce am dezbătut, cu simț de răspundere, subiecte de maximă importanță: vară, concediu, mare, telecabină, căței, motani care mănâncă tot, gărgărițe și-alte asemenea, am trecut la chestii serioase. Și a fost de ajuns să pomenească una dintre noi cuvântul cursuri, că toată discuția s-a canalizat pe asta. Și-am luat, și-am disecat, dar toate dădeau cu minus... Asta până am zis eu timid: am auzit de cursuri unde înveți să pictezi pe unghii.

S-a făcut brusc liniște și s-au uitat la mine, credeau că glumesc. Dar, nu, eu vorbeam cât se poate de serios. Sunt un mic artist care face lucruri handmade. Pictez pe sticlă, cutii, pietre, scoici și multe alte obiecte. De ce nu aș picta și pe unghii? Deja o fac, că ori de câte ori pictez ceva, reușesc să-mi spoiesc unghiile mai ceva ca un curcubeu! Dar, ceva îmi zice că doamnele care-s în căutare de unghii deosebite ar vrea altceva... Deci, ar cam fi nevoie de un curs...

Am scos tableta din rucsac și, profitând că aveam net wireless acolo, dau o căutare simplă: curs Nail Art și Google, ca geniul din lampă, îmi îndeplinește dorința și-mi afișează tot ce știe el despre asta. Am dat click pe cursuri Maraviglia unghii false, că mi-a plăcut cum sună, așa, oleacă misterios... Și brusc mă trezesc în raiul cursurilor despre tot ce ține de înfrumusețare feminină: cosmetică, coafor, unghii false, gene false, nail art, tatuaj cosmetic, manichiură pedichiură... Nu știi la ce să te uiți mai întâi, dar, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost că, în urma tuturor cursurilor, primești un certificat acreditat de Ministerul Muncii și Educației!

Am intrat mai întâi la cursurile de gene false, că mereu m-au fascinat femeile care au așa ceva. Am continuat cu cele de tatuaj cosmetic, care mi s-au părut foarte faine: în doar două zile înveți cum poți, cu ajutorul tatuajului sau al machiajului semipermanent, să corectezi unele defecte și să subliniezi trăsăturile feței. Următorul click a fost pe cursurile de unghii false. Foarte interesant...nu numai că înveți o mulțime de tehnici, dar mai e și că diploma e recunoscută internațional și ai și un curs bonus: cel de nail art! Și aici e ce mă interesa pe mine...

Așa am aflat că pe unghii se pictează cu culorile pe care le folosesc eu, acrilice, care-s pe bază de apă și nu miros, se usucă repede și-s foarte comode de folosit. Pictura în ploaie, tehnica pensulei plate și pictura chinezească sunt câteva dintre lucrurile pe care le înveți acolo, în schimbul unei taxe mai mult decât convenabilă...

Nu știu cât de convinse au fost prietenele mele de toate astea, că-i tot dădeau înainte că trebuie să ai talent la desen ca să te pricepi la pictat unghii, deși eu le tot repetam că nu ai nevoie să fii Picasso ca să faci așa ceva...eu, în schimb, am fost cucerită de ideea asta: cât de fain ar fi, pe lângă tot ce pictez eu, să devin și nail artist cu patalama? Să fac femeile frumoase și mai frumoase...

Mutare cu cântec

Mă sună o prietenă săptămâna trecută să-mi comunice, agitată și stresată, că tre' să se mute rapid. În Drumul Taberei.
-Păi, și ce e așa de speriat chestia asta, întreb eu.
-E complicaaaat, primesc imediat cel mai plângăcios răspuns posibil...
Că s-a uitat în ziare, pe site-uri de știri, că a fost la o agenție imobiliară, că nașa cuscrei mătușii Tuța i-a găsit pe cineva care ar ști un apartament pe acolo, că...
-Hooooo, oprește-te, de aia ți se pare teribil de greu, că nu abordezi problema cum trebuie! Uite cum se închiriază un apartament:

Mai întâi îți faci un capuccino cu multă frișcă. Apoi îți iei și ceva biscuiți/chec/prăjituri pe o farfurie maaare și te urci cu toate în vârful patului. Iei laptopul în brațe, scrii acoloșa la adresă Titirez.ro și juma' de treabă e deja rezolvată!
-M-am săturat de agenții imobiliare, zice ea cu capsa pusă.
-Păi asta nu e o agenție, este unul dintre cele mai mari portaluri de imobiliare din Romania. Și este primul site care a dezvoltat o aplicație de mobile în care ofertele sunt actualizate la minut. Iar aplicația este disponibila IOS si Android. Dar ție nu-ți trebuie asta acum, că ești cu laptop-ul în brațe...

Apoi dai acolo o căutare la obiect: garsoniere de inchiriat drumul taberei. E foarte simplu, odată intrat pe site, ajungi repede la ceea ce te interesează pentru că se mișcă rapid, are multe filtre care te ajută să găsești exact ceea ce cauți și mai e și un design plăcut. Se aude un oftat profund la celălalt capăt al telefonului, urmat de:
-Tu le faci pe toate să pară așa de simple...
-Păi sunt simple, o asigur eu, uite, în timp ce ți-am explicat toate astea, le-am și aplicat, că am compul în față. Și acum mă uit la o listă mare, cu nenumărate garsoniere din zona în care vrei să te muți tu! Toate au descriere, hartă, să vezi exact unde sunt, an de fabricație, suprafața și multe poze în care să vezi interiorul, mobila, culoarea pereților și ce mai vrei tu!
-Da? Toate astea sunt acolo? (alt oftat, acum unul senin, eliberator...)
-Acum aplic filtrul de preț crescător și...imediat...da, am un top cu ceea ce te stresează pe tine: garsoniere în Drumul Taberei, la prețuri începând cu 200 de euro, 215, 220, 229, 230, una cu 235 a cărei suprafață e jumate din apartamentul meu de 4 camere, 240 decomandat, etaj 1, are un minibar genial...
-Staaaaai, nu închide cumva fereastra cu site-ul ăla, urlă ea disperată în urechea mea stângă, vin la tine să văd!
-Bine, bine, te aștept. Da' nu uita acasă capuccino și prăjiturile!

De colo colo...

Sunt acasă. În aceeași casă în care acum...nu contează câți ani, muuuulți, mă nășteam fericită. Mă rog, s-a întâmplat la maternitate, voiam să zic că asta e prima casă pe care am văzut-o și pe care încă o bântui. Nu tu mutări, schimb de locuință, bloc versus casă, schimbat orașul, nimic... Dar nu mă plâng deloc! Am aici amintirile mele, de când mă ridicam pe vârfuri ca să cotrobăi în sertare, cu masa pătrată la care mi-am făcut 8 ani lecțiile, 2 căței și 3 pisici, bunicii... Toate-s puse bine prin colțuri de cameră și scoase la lumină în zile ploioase, când e frig afară iar eu stau în fotoliu cu o cană de ceai fierbinte.

Pe de altă parte, prietena mea din copilărie și până azi s-a mutat, frate, de atâtea ori, că nu știu cum nu încurca adresa când trebuia s-o scrie pe vreun plic... Stătea cu 3 etaje deasupra mea. Asta până s-au gândit ai ei că vor casă "pe pământ". Adio sus-jos când aveam chef de vorbă, bye-bye cod secret de lovituri în țeavă, cu care niciodată nu înțelegeam ce voiam să ne comunicăm.

Am ajutat-o 3 zile să împacheteze toate mărunțișurile în ziare, să le pună în cutii de carton luate de la alimentara, să bată covoarele, ca să le ia curate în casa nouă, să strângă țoalele întregului familion și să pună bine de tot cărțile, nu care cumva să pățească ceva pe drumul de colo colo. Păturile din casă au fost folosite toate la învelit aparatura prețioasă și păturile pe care i le-am împrumutat eu au fost legate cu grijă la colțurile mobilei albe din dormitorul părinților ei, care era în imaginația mea de plod bleg identică cu cea din camerele unui palat cu domnițe și mușchetari...

Într-o sâmbătă dimineață a fost închiriat un camion din piață, urcat tot în el, dus câteva stații mai încolo unde era casa cea nouă și descărcat cu prietenii de sex masculin ai familiei. Era fain acolo. Casa mare și răcoroasă, caișii cu fructe delicioase, cățelul și o armată de pisici mă făceau s-o vizitez foarte des. Până într-o zi când m-a anunțat: ai ei nu mai vor la casă, că ei au trăit toată viața la bloc... Și așa s-au mutat la alte câteva stații mai departe.

Ritualul cu împachetatul obiectelor din casă s-a repetat, doar că, de data asta, făcuseră rost de la nuștiuce magazin de niște folii mari, din alea cu bulinuțe de aer, care au fost înfășurate peste păturile care protejau mobila. Și, da, dormitorul alb a fost cel mai bine "ambalat"! Iar eu am venit cu o idee nouă: să punem la colțuri bucăți groase de carton, pentru că alea-s zonele cele mai sensibile când e vorba de mutat mobilă dintr-un loc în altul. Și, chiar dacă s-au mutat la bloc, cățelul și 2 mâțe au fost luate acolo, doar făceau parte din familie, nu?...

Până acolo, făceam vreo 20 de minute cu maxi-taxi și răul meu de mișcare nu era prea fericit cu asta... Dar am continuat să ne vizităm aproape la fel de des. Și, cum mă plângeam eu într-o zi că mi se făcuse rău în mașină, prietena mea m-a anunțat senină: se mută. IAR!!! Unde? La Soveja... Moment în care a trebuit să-mi resuscitez, minute bune, răul de transport care m-a anunțat solemn că acolo nu ne ducem!

Ei nu... De acum, mă învățasem cum e cu mutatul: cum se ambalează lucrurile, cum se protejează, da, dormitorul alb, cum se negociază cu nenea șoferul de camion ca să obții un preț cât mai bun și cum se face față de cățel de desene animate când ajungem la destinație, ca să ne ajute noii vecini să descărcăm.

Acum ceva ani, era o întreagă aventură să te muți. Dar era amuzant. Te ajutau prietenii, vecinii, te plimbai de colo dincolo cu camionul fără prelată, călare pe lăzile cu cărți, niciodată pe cele cu pahare...și începeai să-ți amenajezi noul cuib astfel încât să te simți cât mai confortabil în el. Azi e totul mult mai simplu. Iei telefonul, suni o firmă de mutări și gata. Ei vin, ambalează totul în materiale de protecție sigure și le duc, cu mașini de ultimă generație, la noua casă. Ori sediu de firmă. La revedere ziare, pături și camion rablagit care scoate fum și scârțâie a pensie... Bun venit echipă de spiriduși și mutare rapidă, fără stres! Iar dacă stai în București și vrei să schimbi biroul sau casa, poți apela online la temutam.ro. Opere de artă? Ceva atenție în plus! Mobilier masiv? Se demontează, transportă și reface! Sfaturi? Au și din astea! Situații neprevăzute? Există soluții!

În rest... Eu cred că am să rămân aici. Nu cred că aș ști cum să-mi transport amintirile, să le ambalez și să le mut într-un alt loc. Aici e perfect pentru mine...