Curiozitatea a omorât pisica...

   M-am săturat de întrebări. Nu de ale altora, de ale mele, la care nu pot să răspund. Și nu pot pentru că nu știu. Pentru că nu sunt întrebări la care să găsești răspunsul în cărți. Sunt întrebări din alea nesuferite la care nu poți găsi răspunsul decât în tine. Eu încă nu l-am găsit și, se pare că nici n-o s-o fac prea curând... Probabil și prietenii s-au săturat de ele. Pentru că, știindu-i deștepți, după ce mă întreb pe mine până la refuz și inutil, îi supun pe ei unei rafale nemiloase de întrebări existențiale, mai mult sau mai puțin logice sau coerente... Și da, sunt unele lucruri pe care mi le-am clarificat cu ajutorul lor. Alte răspunsuri în schimb m-au băgat și mai tare în ceață. That's life...:)

   La un moment dat, m-am gândit că nu găsesc răspunsuri pentru că subconștientul nu mă lasă s-o fac. Sau poate involuntar nu vreau să-mi dau voie să le descopăr. Deși vreau... Mai mult ca orice altceva... Un pas înainte l-am făcut. În urma unei discuții nocturne întâmplătoare (nu știu de ce, da' întotdeauna noaptea lucrurile parcă-s mai clare și am mereu câte-o sclipire care mă face să realizez chestii...). Mi-am dat seama că mă înțepenisem periculos de mult în trecut, într-un trecut pe care cred că-l foloseam ca pretext ca să fug de prezent. Un prezent care ar putea să mă dea, definitiv și irevocabil, peste cap... And I would be sooo fucked up... But, that's life...:)
 
   Sau poate nu-mi permit să găsesc unele răspunsuri pentru că știu că ar fi o chestie inutilă, care n-ar face decât să termine ce a mai rămas viu în mine. Să mă afunde și mai adânc în abisul în care mă aflu... De-a lungul vieții, întâlnești persoane cu care te potrivești. Mai mult sau mai puțin. Pe unii îi percepi imediat ca pe "cel ales". Dar se dovedește ulterior că nu era chiar așa... Și culmea e că, atunci când chiar apare "the one", deja ți-e frică să-l mai recunoști... Și ai toate șansele să-l ratezi. Sau poți să-l privești dar să nu-l vezi... Iar dacă totuși ai prezență de spirit și-l recunoști, poți să ai imensul noroc să-ți dai și seama că, tadaaaam, n-o să fie al tău niciodată... 'Cuz that's fucking life...:) Și-atunci clar începi să înfunzi cele răspunsuri la propriile întrebări care pe unde poți mai adânc... Așa, ca o măsură de autoprotecție extremă...

  Sau poate soluția e una simplă de tot. Poate ar trebui să nu mai fiu naibii așa de curioasă...:)

  P.S. Ar trebui să mă scuz față de alea câteva persoane drăguțe care perseverează în a-mi citi prostiile, pentru că n-o să priceapă nimic din postarea asta... Probabil doar 2 persoane ar pricepe-o. Parțial... De fapt am cam scris-o pentru mine. Că am simțit nevoia să mă citesc spunând toate astea...