Poveste roșie cu bulinuțe

Ai fost vreodată în țara gărgărițelor? Știai că există așa ceva? Dap, există. Iarna, gărgărițele nu mor. Înainte să dea frigul și zăpada, la fel ca păsările, își desfac larg aripile și zboară toate în țara lor. Mă rog, atât de larg cât le permit aripile lor mici și colorate.

Și știi de ce au gărgărițele bulinuțe negre pe spate? Pentru că, dacă ar fi doar roșii, țara lor s-ar încălzi mult prea tare și n-ar mai crește nici o floare acolo. Și nici un fir de iarbă... Așa, punctele alea multe, multe mai răcoresc puțin atmosfera. Iar temperatura e perfectă, bleu și parfumată. De aia acolo găsești cele mai mari și mai frumos colorate flori din lume. Dar, din păcate, nu ai cum să le iei de acolo pentru că imediat se usucă, se decolorează și mor... Secretul e...de fapt nu-i nici un secret! Sunt așa mari și frumoase pentru că toate gărgărițele le încălzesc pe rând, dar uneori le mai fac și vânt cu aripile lor rapide.

Azi am făcut gărgărițe toată ziua. Sau am "gărgărițat", așa cum mi-a zis foarte fain o prietenă. Multe. Da' multe tare. La mine în cameră era o mică mare invazie roșie-bulinată... Pe masă, pe scaun, în pat erau cele mai multe, până și pe laptop ajunseseră câteva mai îndrăznețe... Unele zâmbeau, altele dădeau din volănașe, vreo 10-15 înnodau ațe albe/roșii să mă ajute... Iar restul? Tocmai se vopsiseră într-un roșu cel mai roșu și stăteau cumințele să se usuce. Nu care cumva să le alunece vreo bulinuță neagră de pe spatele lor cel mai roșu...

Și la un moment dat, când m-am pus și eu să fac o pauză, s-au adunat toate în jurul meu și mi-au zis că au hotărât să mă ducă până în țara lor. A fost tare frumos. De aia și știu atâtea... Am avut și un ghid, care-mi explica și-mi răspundea la toate întrebările mele de copil. Pentru că, da, odată ce ajungi acolo, nu te mai simți deloc adult. Cât stai printre ele, copilul din tine preia controlul absolut.

Mi-a plăcut mult, știi? Aș vrea să te duc și pe tine acolo, sigur ai fi încântată! A, am uitat să-ți spun, odată ce ajungi în țara gărgărițelor îți cresc aripi roșii cu care poți zbura pe unde vrei, pe acolo... Singura problemă e că acum, deși m-am întors în camera mea, sunt roșie... Nu, nu sunt așa de la febră, sunt pentru că m-au îndrăgit gărgărițele și m-au făcut ca ele. Clar ele știu cât de mult le iubesc! Și nu, n-am visat că am zburat în țara gărgărițelor... Chiar am fost acolo! Am și dovada: ți-am adus o gărgă de acolo...

Din inimă

N-am priceput niciodată de ce dragostea e asociată cu inima. "Îți dăruiesc inima mea", "te iubesc din toată inima", "inima mea bate doar pentru tine"... Plus tot felul de plușuri cu "te iubesc" scris mai țipător sau mai discret, ciocolăți și bomboane, cutii și pungi de cadouri, haine, ciorapi, genți, bijuterii, etc., etc., etc., toate cu inimioare! De fapt cu forma aia care e asociată cu inima. Pentru că, în realitate, inima arată nașpa de tot. Și nimic din ea nu te duce cu gândul la dragoste. Cel puțin nu pe mine...

Eu n-o să-ți dăruiesc niciodată inima mea. Ești permanent în mine, deci deja ai tot! Cel mai adesea ești în mintea mea. Așa că, în ordinea asta de idei, ar trebui să-ți ofer neuronul meu. Dar ar fi 2 probleme majore. Unu: dacă ți-l dau ție, io cu ce mai cuget și cu ce mă mai gândesc la tine? Doi: La ce naiba ți-ar folosi un neuron SH, folosit intens, aproape expirat și cu pitici care se țin strâns lipit de el?...

Eu nu te iubesc din toată inima. Te iubesc cu toată ființa mea. Cu tot ce am. Când te văd, sau când te aud, nu simt nimic în partea stângă... Asta e, sunt sinceră... În schimb simt valuri de furnici și fluturași în stomac. Asta înseamnă că ar trebui să-ți zic: te iubesc din tot stomacul meu? Îh... Nu cred c-ar fi tocmai nimerit. Și nu văd de ce e nevoie de atâtea detalii... Ar trebui să ajungă doar un "te iubesc" și atât. Ar trebui să ți-l spun...

Inima mea nu bate pentru nimeni. E doar o chestie care foiește sângele prin corp și mă face să funcționez. Dar e adevărat că uneori, când ești lângă mine, începe să bată mai repede, ca un ceas care o ia înainte, care nu mai are răbdare... Care vrea tot și vrea acum! Asta o fi excepția care întărește regula.

Sau poate nu înțeleg toată povestea asta pentru că inima mea nu mai e ca la început. A avut cineva grijă s-o facă bucățele la un moment dat. Am încercat eu să o lipesc, da' probabil n-am potrivit bine fragmentele. Sau poate trebuie să am răbdare să apară persoana potrivită, care se pricepe la așa ceva. Sau poate a apărut... Sau poate... Nici eu nu mai știu...

Melodie bonus. O am pe repeat de câteva zile.


Dan Balan - Despre tine cant

Cand soare va fi pe pamant
Tu vei sti...

Enjoy!

Mulți înainte!

Citesc vreo câteva bloguri zilnic. Pentru că-mi plac. Pentru că mă fac să mă simt bine sau zen. Pentru că știu că orice postare de acolo e funny, sau pufi, sau genială, sau o să mă pocnească fix în neuron ori în suflet. Pentru că persoanele alea chiar scriu și o fac bine! Iar 2 dintre ele sunt "de vină" că am blog și că scriu pe el. Dar nu despre mine e vorba azi.

E vorba de un blog dintre cele pe care le ador de-a dreptul. Unul pe care cred că stau mai mult ca pe al meu. Și care azi împlinește 2 ani. Asta-i amuzant...că am ținut minte data... Pentru că am uitat cu succes când al meu a împlinit un an, deși m-am ținut să scriu ceva cu ocazia aia...

Mai știi că ți-am descoperit blogul întâmplător, dar că nu m-am pus să-l citesc până nu te-am întrebat dacă pot s-o fac? Funny... Acum vreun an și ceva cred. Un an în care am citit tot, unele postări de mai multe ori. An în care, la o anumită oră, dau refresh pentru că știu că o să-mi găsesc acolo postarea zilnică... Iar dacă n-o găsesc, aia da tragedie națională, stare de urgență și preluarea controlului de către telefonul mobil... Un an în care am știut că, oricât de nașpa mi-ar fi, am minutele mele magice in my safe zone. Și un zâmbet parcă pregătit special pentru mine care mă așteaptă cuminte să-l descopăr.

Și luna aia în care am fost nevoită să stau la București, din care 2 săptămâni fără net? Groaznic! Îmi venea să te sun să-mi citești zilnic postările prin telefon... Și când am venit acasă mi-am luat telefon șmecher cu net! Să nu mai existe piedici între mine și blogul tău. Pe care îl iubesc și-l prețuiesc maxim... Dar pe care, de data asta, n-o să mă mai pun să-l laud. Că nu mai am ce spune nou, ți-am zis deja tot...

Vreau doar să-ți doresc maldăre întregi de inspirație, turme de retardați despre care să scrii, chestii cât mai faine care să se transforme-n amintiri și pe care să le povestești când o să fii în baston, peste 100 de ani, cititori cât mai deștepți, întâmplări frumoase și cât mai puține postări din alea geniale (you know what I mean...). Și vreau să-ți dau un sfat. Scrie mare în fruntea blogului: atenție, dă dependență! Nu de alta, da' n-aș vrea să aud că te-a dat vreunul în judecată că nu poate să se oprească din citit...

P.S. >:D<

Cu sonor

Te cunosc de ceva vreme, dar abia azi am vorbit pentru prima dată. Mda, din cauza mea... Da' știi care-i chestia funny? Nu ți-am zis-o mai devreme. E că, de când am găsit azi fereastra ta de mess, m-am tot gândit: "ce-ar fi s-o sun? oare s-ar bucura? da' eu...eu o să pot vorbi fără să mă bâlbâi și fără să par retardată?" Și fix când mă gândeam mai cu spor și eram pe cale să renunț la idee, m-ai întrebat tu dacă poți să mă suni. Ciudat, recunoaște!

M-a amuzat faza cu "acum avem voci". Adică, na, până acum tu vorbeai prin semne? Nu cred. Io clar nu... Doar că, eu una nu aveam neapărată nevoie de voce ca să țin la tine, să mă amuz cu tine, sau să am încredere în tine. Puteam să fac toate astea și scriind... Hehe... Da' văd că mere și așa, cu sonor adică! Mai greu, ce-i drept, da' na, poate mă obișnuiesc cu ideea, într-un târziu...

Și ce sonor, frate... Nuuu, nu ai voce enervantă! E doar altfel decât mi-o imaginam eu. Mai caldă, mai veselă, mai deschisă... Da' stai așa! Dacă vocea ta nu e de fapt așa cum am auzit-o eu azi și era distorsionată de căștile mele cele noi care au costat doar 8,9 lei? A? Te-ai gândit puțin la asta? Dacă de fapt tu ai vocea pe care mi-o imaginam eu? Waaaaa... Tre' să ne vedem live neapărat, ca să elucidez complet, definitiv și irevocabil misterul!

Până atunci însă, poate mai facem exerciții de dicție la microfon (nu prea des totuși...). Iar săptămâna viitoare am târg. Mă duc încărcată de mărțișoare și bijuuri în Zodiar, un club din oraș, deci te invit la o bere! Vrei?

În speranța că fantoma a fost cuminte și nu te-a speriat prea tare (sau invers...), că scheleții au fost nimiciți până la ultimul ciolan, că soarele ți-a mai dezmorțit fundul ăla care stă toată ziua în fața compului și că tropăitorii sunt bine sănătoși, te las să te gândești cum se ia temperatura la copilași!


P.S.1 Săru'mâna că insiști uneori, dar că știi întotdeauna când să te oprești.

P.S.2 Te așteptai să zic "nu", așa-i?

P.S.3 Data viitoare tre' să-mi spui...știi tu ce... Cuvântul! Să aud cum sună... Bestie!...

P.S.4 Remember: porcușorul de guineea nu e porc!

P.S.5 >:D<

Urare nocturno-matinală...

știi de ce...:)

Tot stau și mă gândesc ce să scriu... Ceva inteligent și pufi... Cel mai... Dar degeaba. Prea multe idei mi se foiesc haotic în cap, fac horă-n jurul neuronului, și-i fac săracului de el în ciudă că-i "obosit" și nu percutează cum ar trebui...

Nu, pe bune acum, am atâtea de zis că s-ar termina ziua și eu probabil încă aș mai scrie... Multe. Și scrise anapoda, fără ordine și disciplină. Scrise așa cum îmi vin. Așa cum le simt. Grămadă. Una după alta. Diferite, dar cu legătură între ele. Aparent poate fără logică pentru alții, dar pe care tu sigur le-ai pricepe.

Sau mai bine aș aduna toate bucățelele împrăștiate prin postări și le-aș lipi într-o super-mega-urare cum nu mai există alta. Clar am nevoie azi de ceva nemaivăzut, nemaiscris, nemaigândit și nemaiîntâlnit. Ceva șmecher, pentru cineva special. Special, pentru mine. Special, în general. Special. Punct.

Pentru cineva întâlnit întâmplător, plăcut instantaneu, suportat cu stoicism și contrazis cu toată căpoșenia unui berbec. Pentru cineva citit cu nerăbdare și plăcere, ascultat cu mare drag oricând și tocat mărunțel la cap ori de câte ori se ivește ocazia. Pentru cei mai albaștri ochi care au voie să se ia de mine, pentru cel mai cald zâmbet care îmi împrăștie norii, pentru cea mai puternică mână care mă ține să nu cad prea des sau care mă ridică atunci când e nevoie. Pentru cineva fain în care am încredere. Pentru un prieten deosebit. Pentru tine...

Dar probabil orice aș spune acum, m-aș repeta. Deja ți-am zis, de multe ori, cam tot ce cred, ce simt, ce vreau și ce-ți doresc. Sau ce-mi doresc pentru tine. Eh, jocuri de cuvinte... Care până la urmă înseamnă un singur lucru: you - happy...

Iar uneori, oricât ți-ai dori, cuvintele par că nu vor să te ajute. Par. Cuvintele, de fapt, fac doar ce vrei tu să facă. Dacă m-aș zburli puțin la ele și m-aș uita autoritar, cu ochiul drept ușor închis și cu sprânceana stângă ușor săltată-nspre cer, s-ar alinia pe dată și, coloane-coloane, ar începe să mărșăluiască ascultătoare în pagina goală a postării și-ar acoperi-o cu atâtea litere câte n-a văzut blogger-ul în tot blogu' meu până acum... Bat câmpii... Știu... Dar încă am circumstanțe atenuante. Care s-au urcat la cap și acum trag sadice de neuron...

Clar aș putea să mai aberez așa încă multe paragrafe. Da' mai bine nu. Mai bine renunț la ideea de urare măreață până nu-mi cade de tot capul peste tastatură. Nu de alta da'-i cam fierbinte în unele zone și n-aș vrea să mă trezesc mâine cu desene roșii pe față... Deci... O să zic doar un pic din ce aveam de gând. Pentru că în general prefer să "vorbesc" cu fapte, am ales doar câteva cuvinte, care erau colorate mai frumos. Nu pentru impresia artistică, ci pentru că, după ce le aștern aici mai jos, trebuie să arate ca un curcubeu. Unul unic. Un curcubeu din cuvinte încă n-a mai făcut nimeni...Ha!

LA MULȚI ANI!
Bucurii. Prieteni. Distracție. Căldură. Căldură mare! Să se inventeze, cât mai repede, pentru tine, teleportarea pentru ca să nu mai dai cu nasu' de zăpadă niciodată. CF-uri fără număr. Locul 1 la Superblog anu' ăsta. Dulciuri geniale care să-ți mângâie delicat papilele. Inspirație livrată zilnic după ora 1. Să-ți treacă vânătaia până te măriți... Bucurii. Fun. Bucurii. Zâmbete largi. Bucurii. Hug-uri. Party-party. BUCURII!!! Cadouri. Hai...și ceva bani-mulți pe acolo. Să uiți cum e să fii așaa... Sarcasm și ironie la kilogram. Fericire maximă. Chestii pufi să se bulucească peste tine în așa hal încât să nu poți scăpa de ele nicicum. Bunți-bunți. Morena back soooon. Plus tot ce-ți mai doresc eu de obicei dar am uitat acum din motive obiective... Pluuus...THE THING!!!
LA MULȚI ANI!

May the Egg be with you!
>:D<


Mulțumesc! Pentru tot... That's for you. :)

P.S.1 Dacă se trezește cineva să afirme că urarea mea nu seamănă a curcubeu, pha...înseamnă că n-are pic de imaginație! Hough!
P.S.2 Ce diferență intre azi și același azi de acum un an... Place acum... Mai ales că azi chiar a fost un "azi" genial!

Atingeri cu scântei

În ultimul timp, am o problemă majoră! Mă "curentez" la toate cele. Nu, nu obișnuiesc să bag cuie în priză, să ronțăi cabluri electrice, să torn apă peste aparatură și să încep s-o șterg cât timp e conectată la curent... Nimic din toate astea. E vorba de faza aia, când atingi ceva și simți că te pișcă, bașca mai vezi și scânteia!

În câteva cuvinte, e vorba de energia statică cu care se pare că mă încarc mai mult și mai des decât prevede legea. Și care se întâmplă din cauză de electroni. E simplu. (Ok, recunosc, vreau să mă dau mare că știu ce e...) Atomii au același număr de electroni și protoni, deci îs neutri. Da' uneori și-o iau în cap și se-apucă să facă schimb de electroni. Astfel că se trezesc unii atomi că au mai mulți electroni cu sarcină negativă, în timp ce ăilalți rămân total "pozitivi"... Așa apare electrizarea, energia statică și problema mea! M-am săturat să mă piște tot ce ating! Da' cică pot face unele chestii ca să nu mi se mai întâmple asta.

Să nu port materiale sintetice. Waaaa... Păi nu port, nu le suport, totul de pe mine tre' să fie natural. În majoritate bumbac. Bine, recunosc, mai am și câteva pulovere din fleece, alea-s șmechere, țin cald de nu-i adevărat și nu-mi stresează piticii responsabili cu mâncărimea pielii, alergii sau erupții de bubițe plasate strategic în locuri unde abia ajungi să te scarpini... Deci, asta pică din start, alta-i cauza "descărcărilor electrice"!

Cică să mă dau cu cremă. Clar și punctul ăsta sare din schemă! Pentru că mă dau toată ziua cu cremă de mâini, lapte de corp, loțiuni care fac pielea moale și "neuscată"... Altfel, cred că aș foșni ca un ziar când m-aș mișca! Și biata mea piele s-ar dezintegra într-o săptămână, sau ar pleca în vacanță în țara cremurilor veșnice...

Mai e faza cu părul: ăla se electrizează rău de tot. Mai ales când îl greblezi cu drag și spor toată ziua... Dar eu nu prestez așa ceva! Văd sprâncene ridicate mai mult sau mai puțin grațios... Păi simplu. N-am nevoie de pieptăne pentru că mă spăl pe cap în fiecare zi. După care, prosop, șters bine-bine părul să nu mai picure și gata. Așa se așează freza mea cea nouă: ciufulire din toate direcțiile! Pieptănat ar sta ca lins de o întreagă cireadă furioasă! Deci nici asta nu mă "încarcă"!

Cică de obicei te "curentezi" la obiectele metalice. Așa că poți încerca, înainte să le atingi cu mâna, să pui pe ele ceva metalic. Ok, așa o fi... Da' ce te faci când produci scântei cu orice altceva care nu-i metalic! De exemplu. Mama, când trece pe lângă mine, aaa...pișcă... Motanul vine să mă pupe pe nas, sau ce vrea el să facă acolo, scânteie, ciupit, speriat motan... Azi. Făceam clătite. Mda... M-a "curentat" fiecare în parte, atunci când le întorceam în tigaie! Că m-am răzbunat pe ele și le-am devorat până la ultima, e deja altă poveste... Cățelul, robinetul, apa care curge, mânerul de care trag să deschid maxi-taxi-ul, borcanul cu dulceață, chestile cu care lucrez... Aaaa...tot. TOT!!! Nu mai vreaaaau!!! Fac grevă, miting, demonstrație împotriva electronilor obraznici! Poate se sperie și stau naibii cuminți, fiecare la atomul lui, ca să nu mă mai simt umanocentrală!

Sau poate ar trebui să-mi dezvolt "aptitudinea" asta. Mâine o să stau cu un bec în mână toată ziua, mai știi, poate reușesc să-l aprind! Cu penele de curent aduse de vremea de afară...hmmm...aș fi de un real folos: generator de curent uman, genial, vorbăreț (asta mai mult sau mai puțin..), funny și care se autoîncarcă non-stop! Sună bine, nu?...

De ascultat... (30)

Stare de bine...
Mulțumesc.


Gheorghe Zamfir - Einsamer Hirte

O zi plină

Azi mă simt bine.

Azi am cele mai faine 2 unghii: albastră și verde. Și o să am și gărgărițe! M-am simțit bine cu tine. Ca întotdeauna, de altfel... Și m-ai făcut să fiu happy, ceea ce nu se întâmplă prea des în ultimul timp. Iar la tine beau cea mai faină cafea ever însoțită de zâmbete, și calm, și căldură, și pisici torcăcioase. Și acolo-mi vin cele mai tari idei.

Azi am constatat că am la cine să mă laud! Neee...știam deja, da' am primit o reconfirmare! Cu toate că-ți fac capul toacă, primesc zâmbete și hug-uri. Azi mă simt bine pentru că știu că ești ok. Și o să fii și mai și, până o să fii de tot...

Azi am citit cea mai faină poveste. Doar pentru mine. Una din multele pe care mi le-ai zis. Toate cele mai faine. Și mai pufi. Și nu-mi zici niciodată că-s prea mare pentru povești... Sunt norocoasă.

Azi m-ai salutat. Ca în fiecare zi. Și mi-ai trimis hug-uri când m-am miorlăit că mă ustură ochii. Și probabil și azi ai ieșit din păturica ta caldă ca să-mi răspunzi la prostii...

Azi mi-am amintit cum te-am cunoscut. După doar o săptămână, eram prietene. Mă simt bine când vorbim. Pentru că am încredere în tine. Și Silva aia, o s-o bem odată și-odată...

Azi motanul a decis că vrea să doarmă la mine-n pat. Și a venit și copilu' numărul doi peste mine... Unul sforăie, altul toarce.

Azi s-au întâmplat o mulțime de lucruri. Care se întâmplă mereu. Doar că azi le-am simțit mai altfel... Și azi am simțit, o dată în plus, că am cei mai faini prieteni din lume...

De ascultat... (29)

Numai bună de ascultat într-o seară de iarnă, cu frig și zăpadă afară, cu cald și miros de prăjituri în casă, cu gândul și inima pline de tine...


Patrick Bruel - Je ne peux plus dire Je t'aime

Enjoy!