Cursuri colorate

Sâmbătă seara, prieteni buni, restaurantul meu preferat, lumină moderată, muzică bună în surdină, cea mai bună pizza din lume, vin alb aromat... Era așa bine, calm, liniștit, eram relaxată, deci, contrar obiceiului meu de a vorbi puțin, trăncăneam veselă și fericită despre orice găsea neuronu' dosit prin sertarele minții.

După ce am dezbătut, cu simț de răspundere, subiecte de maximă importanță: vară, concediu, mare, telecabină, căței, motani care mănâncă tot, gărgărițe și-alte asemenea, am trecut la chestii serioase. Și a fost de ajuns să pomenească una dintre noi cuvântul cursuri, că toată discuția s-a canalizat pe asta. Și-am luat, și-am disecat, dar toate dădeau cu minus... Asta până am zis eu timid: am auzit de cursuri unde înveți să pictezi pe unghii.

S-a făcut brusc liniște și s-au uitat la mine, credeau că glumesc. Dar, nu, eu vorbeam cât se poate de serios. Sunt un mic artist care face lucruri handmade. Pictez pe sticlă, cutii, pietre, scoici și multe alte obiecte. De ce nu aș picta și pe unghii? Deja o fac, că ori de câte ori pictez ceva, reușesc să-mi spoiesc unghiile mai ceva ca un curcubeu! Dar, ceva îmi zice că doamnele care-s în căutare de unghii deosebite ar vrea altceva... Deci, ar cam fi nevoie de un curs...

Am scos tableta din rucsac și, profitând că aveam net wireless acolo, dau o căutare simplă: curs Nail Art și Google, ca geniul din lampă, îmi îndeplinește dorința și-mi afișează tot ce știe el despre asta. Am dat click pe cursuri Maraviglia unghii false, că mi-a plăcut cum sună, așa, oleacă misterios... Și brusc mă trezesc în raiul cursurilor despre tot ce ține de înfrumusețare feminină: cosmetică, coafor, unghii false, gene false, nail art, tatuaj cosmetic, manichiură pedichiură... Nu știi la ce să te uiți mai întâi, dar, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost că, în urma tuturor cursurilor, primești un certificat acreditat de Ministerul Muncii și Educației!

Am intrat mai întâi la cursurile de gene false, că mereu m-au fascinat femeile care au așa ceva. Am continuat cu cele de tatuaj cosmetic, care mi s-au părut foarte faine: în doar două zile înveți cum poți, cu ajutorul tatuajului sau al machiajului semipermanent, să corectezi unele defecte și să subliniezi trăsăturile feței. Următorul click a fost pe cursurile de unghii false. Foarte interesant...nu numai că înveți o mulțime de tehnici, dar mai e și că diploma e recunoscută internațional și ai și un curs bonus: cel de nail art! Și aici e ce mă interesa pe mine...

Așa am aflat că pe unghii se pictează cu culorile pe care le folosesc eu, acrilice, care-s pe bază de apă și nu miros, se usucă repede și-s foarte comode de folosit. Pictura în ploaie, tehnica pensulei plate și pictura chinezească sunt câteva dintre lucrurile pe care le înveți acolo, în schimbul unei taxe mai mult decât convenabilă...

Nu știu cât de convinse au fost prietenele mele de toate astea, că-i tot dădeau înainte că trebuie să ai talent la desen ca să te pricepi la pictat unghii, deși eu le tot repetam că nu ai nevoie să fii Picasso ca să faci așa ceva...eu, în schimb, am fost cucerită de ideea asta: cât de fain ar fi, pe lângă tot ce pictez eu, să devin și nail artist cu patalama? Să fac femeile frumoase și mai frumoase...

Dependență wireless

Mă numesc Ina și sunt dependentă. Nici azi n-am rezistat tentației și am comis-o. Dar să încep cu începutul...

Dintotdeauna am fost fascinată de tehnologie, oricare ar fi fost aceasta. Astfel, pe la 4-5 ani eram foarte mândră că am cea mai tare tabletă din curtea blocului. Cu scratchscreen. Nu știți ce-i aia? Păi să vă explic. Era o chestie dreptungiulară, făcută dintr-o folie neagră și una albă, semitransparentă, peste. Nu făcea nimic dacă-i atingeam "ecranul" cu degețelele. În schimb, aveam un creion special, din plastic, pe care-l plimbam deasupra și lăsa semne! Și așa, cu cea mai concentrată și superioară moacă pe care o aveam la vârsta aia, ședeam eu pe banca din fața scării și desenam, scriam (cu majuscule, că altfel nu prea-mi ieșea...) numele prietenilor, al cățelului de la 3 (cu desenul aferent), ale personajelor din poveștile preferate sau chitanțe de pensie (mă rog, aia ziceam eu că sunt!). Apoi ștergeam totul mișcând stânga/dreapta un cursor care era între cele două folii și o luam de la capăt! Nu râdeți acolo, era tableta mea magică, de care nu mă despărțeam deloc și care-mi ocupa o mare parte din timp.

Și-au trecut anii, eu am avut, în ordinea apariției lor: radio Ric, walkman, reportofon, video, aparat foto automat, telefon mobil, cd-player, etc., etc., etc... Sărim peste, că nu despre ele vreau să povestesc și ajungem la momentul în care au apărut telefoanele cu touchscreen. N-am vrut! Că pentru mine, care-s mai căpoasă, așa, de felu' meu, telefonul e ceva-ul ăla la care vorbești și care te sună dimineață. Ce net, ce jocuri, ce poze încărcate pe facebook... Plus că, ziceam sus și tare că eu nu vreau touchscreen, că n-am de gând să-mi mângâi ecranul ca să presteze chestii... Am văzut oferte bestiale și reduceri care mai de care mai tentante, da' eu o țineam pe a mea...

Asta până într-o toamnă. 2012 mai exact. Când două prietene se jucau, când am ieșit noi la un pahar de vorbă, cu o tabletă. Una adevărată, de data asta... Și, după ce am făcut eu oleacă 13-14 că erau ocupate cu respectiva și mie nu-mi dădeau foarte mare atenție (așa cum tre' să faci cu un berbec cu care stai la masă...), am izbucnit: vreau și eu "aia" s-o văd! Da, îmi cer scuze, așa i-am zis:"aia", pentru că nu știam, n-am bănuit nici o clipă și n-am avut nici cea mai vagă idee că acea tabletă o să mă transforme... Și că o să:

"Oaaa...da' ce frumos se văd pozele pe ea! Uiteeee, poți intra și pe facebook! Stai, știu că știți că nu-mi place, da' vreau să dau un check-in! Și, muzică aveți pe ea? Mamăăă, vreau și eu una! "

Da, a fost dragoste la prima vedere. Din fericire, tableta respectivă era de vânzare și am luat-o. Pe EA, nu alta! Eu... Eu să mă îndrăgostesc de ceva cu touchscreen... Nici acum, când povestesc, nu-mi vine să cred! Sau da, că cea care a devenit brusc, din acea specială seară de toamnă, iubirea vieții mele se află... în brațele mele, că la ea scriu acu'! Păăăi... mi-e cam friguț și laptopul e pe maaasă și mai bine-i cocoțată-n pătuț, în păturica mea moale, cu tabletuța în mânuuuțe...

Dar să revenim la berbecii oile noastre. Mică, delicată, ecran negru/spate argintiu din aluminiu, de nici 10 mm grosime, se deschide rapid și-și revine imediat din stand-by... Cum să nu mor după ea? Plus că, cei care mă citesc știu că fac chestii handmade și merg pe la târguri. Ce pot să-mi doresc mai frumos acolo, când sunt departe de casă, de motan și de cei dragi, când mă pălește somnul pe scaun sau plictiseala aia cruntă, decât o tabletuță micuță, pe care să am cele mai importante lucruri și care e ușor de transportat? Nimic altceva, e maximul posibil! Pentru că:

1. Am pe ea poze cu persoanele la care țin, cu locurile mele preferate, cu băietu' (Motanschi al meu, mare, negru și pufos!), am acolo cartea mea preferată, scrisă de o prietenă, pe care o citesc mereu zâmbind, am muzici multe și diverse, ca să am de unde alege, în funcție de stare și, în special, am desenul meu animat preferat, Tangled, pe care nu mă satur niciodată să-l privesc... Și, în afară de toate astea, mai am tăt netu', frate!
2. Sunt genul de creatură care nu poartă poșetă și care se îmbracă cu țoale cu multe buzunare, ca să aibă unde să-și îndese nenumăratele lucruri fără de care nu poate pleca de acasă. Și, ghiciți ce, tableta e ușoară și-mi încape fără probleme în buzunar. În cel drept, că în stângul țin aparatul foto...

Până s-o am, mă târam cu laptopul după mine peste tot. Și nu era tocmai comod... Că trebuia musai să-l iau în rucsacul special, plus încărcător, mouse, căști, camera (că e moș și n-are din aia încorporată), hardul extern, că dacă am nevoie de ceva de acolo... Caută priză, că nu ține bateria mai mult de o oră. Caută un loc tare să-l pui, că se înfierbântă dacă-l țin pe brațe și mă trezesc pe picioare cu semne de zici că am circulat printr-o ciupercă atomică... Pune-i sticku' de net, că s-a ramolit și nu-i mai merge wirelessu'. Așteaptă 5 minute, sau mai bine, până se trezește domnia sa din somn. Acum? Bag mâna în buzunar, extrag tacticos tableta, apăs pe "boton", se deschide rapid, o salut fericită, îi fac măi-măi și ea, fericită, face de toate! Aproape...încă n-am reușit s-o conving să-mi calce cămășile, dar eu tot mai sper că poate poate...

Îmi vine brusc o idee de postare și-i genială/unică/fabuloasă/nemaiauzită? Deschid imediat un document și o notez. ORIUNDE AȘ FI! Că, de, am tabletă, doamnelor și domnilor. Mi-e dor de prietena mea din Anglia? Ha, video-call pe mess și se rezolvă, tableta are cameră video. Aștept autobuzul ăla care trece din juma' în juma' de oră? Ce-mi place să citesc, pe băncuță, orice din folder-ul meu cu cărți! Și nu trebuie să-mi scot mereu telefonul din buzunar să văd cât mai e până vine autobuzul, că de aia am ceas pe tabletă... Merg cu trenul și tanti din dreapta își povestește de 3 ore viața și se pare că mai are încă cel puțin pe atât? Nici o problemă, căștile pe urechi și ascult, fericită și relaxată, muzică până la destinație!

Îmi cad ochii în gură de plictiseală la târg și risc să produc un cutremur la impactul meu lateral cu Terra? Îmi pun rapid un film full HD sau un desen animat și-l privesc încântată! Ca să nu mai zic că pot "urca" poze pe net direct de la fața locului, calde și din mijlocul acțiunii, ca să vază tătă lumea ce mândrețe de cutii și altecele pictate am eu la stand! Și, mai ales, pot să-mi descarc pe tabletă pozele, să golesc memoria aparatului foto și s-o iau de la început cu fotografiatul!

Mai vreți? Mai am! Știți cum e când tre' să mergeți la dentist și, 90% din cazuri, o tanti care abia mai respiră se uită insolent la tine și intră în cabinet înaintea ta, că e colegă cu prietena vecinei verișoarei mamei domnului doctor? Și tu șezi cuminte și aștepți. Și auzi freza cum bâzâie și țiuie și-ți imaginezi că, la atâta frezat, tre' să-i fi ajuns deja la creier și ești răzbunat... Și te uiți pe pereți, citești toate reclamele la pastă de dinți și te apucă o frică de vrei să dezertezi, da' nu poți, că-ți amintești cum te-a durut criminal măseaua noaptea trecută? Ei bine, soluția la acest coșmar e, ați ghicit, tot tableta! Mâna în buzunar, jap butonul, lip-lip pe ecran și deschizi jocul preferat, să zicem Fruit Shoot. Și, brusc, toate fructele alea iau fața lu' tanti care a intrat peste rând și... Haha, fain, nu?

WhatsUp, Instagram, Skype, Facebook, Youtube și tot restul netului e al meu, pe o bucățică de doar două palme. Oriunde, oricând, oricât (mă rog, 7 ore...da' o încarc și o iau de la început!). Plus că, am avut grijă să-mi configurez ecranul de pornire cu widget-urile și aplicațiile pe care le folosesc mai des și am acces imediat și de-ndată la ele: Gmail, galeria de imagini, mess-ul, OfficeSuite, Google și Tangled, evident... Pornește rapid, conținutul multimedia e redat ca uns, paginile web se încarcă cât sughiț eu de două ori și pot schimba imediat ecranele interfeței între ele, cu cea mai suavă și mai delicată atingere! Sunt obosită și adormită și mi-e lene să mă târâi până la masa cu laptopul ca să văd ce mai e pe facebook? Țup în pat și taaableeetaaaa!

Dacă inițial a fost doar o jucărie nouă și interesantă, acum e ceva care chiar îmi trebuie, ceva de care nu o să divorțez niciodată! Bine, bine...recunosc... încă mai e o jucărie și mereu descopăr ceva nou de care nu știam. E prietena mea mică, foarte deșteaptă și cu o memorie de elefant! Singura problemă e că, zilele astea, era cât pe ce să o trădez cu altcineva. Nu, n-am făcut-o, am rezistat eroic, deși cea de mai jos e tableta mea preferată de mai mult timp... Dar șșșșșt, să nu audă, dacă asta mică are pe ea și un program de trăiri și sentimente? N-aș vrea s-o rănesc, mai ales că...dacă se supără și-mi șterge postarea asta fix înainte s-o public?...

P.S. Și știți că, dacă vreau, un progrămel mic și simpatic îmi transformă imediat tableta pe care o am în una care seamănă cu cea pe care o aveam la 5 ani? Una pe care pot scrie și desena...

Postare pentru Spring SuperBlog 2014.

Our way

Cum de știi mereu să mă faci să zâmbesc, să plâng de bucurie, să mă simt bine și specială? Cum?

Să stau cu cel mai frumos tricou în brațe și să râd tâmp, fără să știu ce să zic. Pentru că nu am ce, spune el tot...
Să stau cu cel mai frumos tricou albastru pe mine și să țopăi cu gura până la urechi.
Să zâmbesc moale când îmi dau seama că ai scris despre mine într-o postare.
Să-mi dai cel mai strâns hug albastru pufos, care miroase a lenor.
Miaunel. Ăla care cântă despre magnolii tremurăcioase... Și care a făcut primele dedicații muzicale live.

Deși știu bine că și o cizmă cântă mai bine ca mine, prind curaj să miorlăi la sprei când mă privești și-mi zici, cu ochii în inimioare, că-ți place cum cânt. Devin aproape tenor când cânți în duet cu mine și nici nu am timp să-mi dau seama care falsează mai tare. În momentul ăla oricum nu contează asta...
Cu tine tine am făcut o mulțime de lucruri pentru prima dată. Cel mai grav fiind karaoke...

Ție ți-am pictat prima cutie. Ever. Cu pisic. Apoi m-am rupt în figuri cu Nina, autografe, versuri, tu și Împăratul gărgărilor...
Tu-mi spui povești seara, sau când sunt albastră. Tu-mi desenezi povești! Nimeni nu mai face asta... Și eu nu le arăt la nimeni, pentru că-s doar ale mele.

Mai știi când mi-ai zis "bravo, Inu >:D<" la unul dintre primele mele advertoriale? Eu știu...
Mi-ai comentat la o melodie și eu am știut cine ești, deși pe atunci nu vorbeam. Poate ai dreptate și într-o viață anterioară am fost ghicitor în râme!
Tu-mi faci cele mai bune paste. Cu orice. Eu îți fac cea mai bună fasole. S-o mănânci stând turcește, mormăind de încântare. Și cea mai bună cremă de zahăr ars. Că e preferata ta. Că ai scris despre asta. Că te transformă într-un copil fericit.

Pentru toate astea, puține, și pentru celelalte, multe, pe care le știm doar noi, pentru pozele selfie sau nu, pentru filmarea AIA, pentru cartofii prăjiți, pentru prima beție decentă, pentru că am înotat la 2,5 metri și pentru că azi e ziua mea (deși asta nu are nici o legătură), pentru toate astea, Te iubesc. Din străfundu' adânc al sufletului meu de copil. Care ignoră buletinul...

În rest... De ziua ta, hug-urile sunt întotdeauna mai strânse! Știi că de fiecare dată când mă suni de ziua mea, încep să plâng, nu? Bună dimineața!

Hop și eu!

Și am zis că, în primăvara asta, sar peste SuperBlog, Că n-am tocmai starea necesară ca să scriu chestii geniale, că fac o pauză, că data viitoare mă bag, că... Stop! E roșie!!! Cum cine? Bicicleta aia de care m-am îndrăgostit definitiv și irevocabil! Și, pentru proba unde e ea regină, sunt gata să mă lupt, până la ultima suflare, cu oricine va sta între mine și iubita mea roșie...

Pe ultima sută de metri, o să fac ce am zis că nu fac: mă înscriu la SuperBlog! Baaanzaaaai!!!

Misiune de salvare, cu sârme, crengi și-o zburătoare...

De când mă știu, că de atunci stau în blocul ăsta, în fiecare primăvară, diverse zburătoare se încăpățânează să-și facă cuib din crengi sus, pe burlanul de lângă camera mea. Și, în fiecare an, respectivele fac ce fac și pică în el...

Nici anul ăsta n-au făcut excepție. Zilele trecute s-a auzit un zgomot de ziceai că vine apocalipsa, duruit, huruit, am zis că explodează burlanul, că-l răpesc extratereștrii, sau că trece trenul prin el... Picase un păsăroi cu cuibul aferent. A scos un vecin, cu o sârmă bleagă, o căldare de gunoi din respectivul burlan și a renunțat, că i se blegise de tot. Sârma. Drept urmare, nefericita creatura a tot încercat să iasă singură de acolo, dar fără succes, evident. Până azi.

Azi nu am mai putut suporta să aud cum se zbate acolo și am plănuit o misiune de salvare. Până m-am echipat eu, mama și mătușa erau deja pe baricade și scuturau cel burlan mai ceva ca pe un pom ca sa-i pice fructele. Și tot îndesau în el o sârmoacă de câțiva metri, de două ori mai leșinată ca a lu' nenea dinainte... Și a venit și o prietenă și ne-am pus toate să beștelim/scobim/zgâlțâim/pocnim cu sete infamul de burlan care ținea captivă biata păsărică ghinionistă.

Eu m-am dus să aduc racul de desfundat țevi și, pentru că nu am dat de el, am apărut în peisaj cu furtunul vechi de la duș, că semăna oarecum. Dar văd pe jos o grămadă de pene care nu se mișcau... La dracu', prea târziu... Dar nu, fâlfâitul din aripi s-a auzit din nou! Ce naiba, doar nu era fantoma păsăroiului... Și dă-i și pocnește, scutură și izbește. Zbang! Alt morman de pene. :| Cum, frate, a trăit 2 zile-n burlan și a crăpat tocmai acum, când echipa de salvare a ajuns la ea? Nu e coreeect!!!

Nu, nu murise. Au mai picat câteva crenguțe și, odată cu ele, și bietul pui, viu și nevătămat! Un pui de cioară. Mă rog, prietena mea zice că-i stăncuță... Așa o fi, dar la mine, tot ce zboară și-i mare și negru e cioară! Sau avion...

A zburat imediat, de parcă nu pățise nimic. Și asta după ce a ciupit-o pe mătușă-mea de 2 ori... Misiune îndeplinită cu succes și senzația aia mișto că ai salvat ceva...

În rest... Nimic... Bună dimineața!

Ziua din care primăvara începe cu tine

Demult, pământul era un tărâm magic unde oamenii și animalele vorbeau aceeași limbă. Toate erau perfecte, pentru că nu inventase nimeni cearta, ura, invidia, tristețea sau răutatea. Singura problemă era că nu exista decât un anotimp: iarna. Totul era alb: și copacii, și animalele, și florile iar oamenii aveau părul alb. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva minunat și nemaivăzut: s-a născut o fetiță cu părul negru.

Nu mai pomenise nimeni până atunci așa ceva, așa că toți voiau s-o vadă. Dar casa ei era mică-mică și nu încăpeau acolo prea mulți, așa că, mama sa a decis să o scoată afară, într-un pătuț pufos din puf de pinguin polar. Afară era soare și, când prima rază a mângâiat fetița, aceasta a zâmbit așa cum nimeni nu mai zâmbise până atunci. A zâmbit și, în acel moment, a apărut pe cer un minunat curcubeu. Înghețat, că acolo era doar iarnă... Dar fetița era magică și, când a zâmbit iar, curcubeul a început să se topească și culorile au căzut, în picuri mari, peste pământ. Afară s-a încălzit și a apărut iarbă verde, flori de toate nuanțele posibile, iar oamenii, brusc, nu mai aveau părul alb.

Aceasta a fost întâia zi colorată din lume. Și de primăvară.

Acum, deși fetița a crescut, continuă să coloreze viețile oamenilor pe care-i întâlnește. A mea? A mea-i cea mai colorată dintre toate, pentru că mie mi-a zâmbit mereu cel mai frumos curcubeu! Sâca-sâc! :D

La mulți ani, prieten magic!

P.S. Acum, hug baban în: 3...2...1...

Mutare cu cântec

Mă sună o prietenă săptămâna trecută să-mi comunice, agitată și stresată, că tre' să se mute rapid. În Drumul Taberei.
-Păi, și ce e așa de speriat chestia asta, întreb eu.
-E complicaaaat, primesc imediat cel mai plângăcios răspuns posibil...
Că s-a uitat în ziare, pe site-uri de știri, că a fost la o agenție imobiliară, că nașa cuscrei mătușii Tuța i-a găsit pe cineva care ar ști un apartament pe acolo, că...
-Hooooo, oprește-te, de aia ți se pare teribil de greu, că nu abordezi problema cum trebuie! Uite cum se închiriază un apartament:

Mai întâi îți faci un capuccino cu multă frișcă. Apoi îți iei și ceva biscuiți/chec/prăjituri pe o farfurie maaare și te urci cu toate în vârful patului. Iei laptopul în brațe, scrii acoloșa la adresă Titirez.ro și juma' de treabă e deja rezolvată!
-M-am săturat de agenții imobiliare, zice ea cu capsa pusă.
-Păi asta nu e o agenție, este unul dintre cele mai mari portaluri de imobiliare din Romania. Și este primul site care a dezvoltat o aplicație de mobile în care ofertele sunt actualizate la minut. Iar aplicația este disponibila IOS si Android. Dar ție nu-ți trebuie asta acum, că ești cu laptop-ul în brațe...

Apoi dai acolo o căutare la obiect: garsoniere de inchiriat drumul taberei. E foarte simplu, odată intrat pe site, ajungi repede la ceea ce te interesează pentru că se mișcă rapid, are multe filtre care te ajută să găsești exact ceea ce cauți și mai e și un design plăcut. Se aude un oftat profund la celălalt capăt al telefonului, urmat de:
-Tu le faci pe toate să pară așa de simple...
-Păi sunt simple, o asigur eu, uite, în timp ce ți-am explicat toate astea, le-am și aplicat, că am compul în față. Și acum mă uit la o listă mare, cu nenumărate garsoniere din zona în care vrei să te muți tu! Toate au descriere, hartă, să vezi exact unde sunt, an de fabricație, suprafața și multe poze în care să vezi interiorul, mobila, culoarea pereților și ce mai vrei tu!
-Da? Toate astea sunt acolo? (alt oftat, acum unul senin, eliberator...)
-Acum aplic filtrul de preț crescător și...imediat...da, am un top cu ceea ce te stresează pe tine: garsoniere în Drumul Taberei, la prețuri începând cu 200 de euro, 215, 220, 229, 230, una cu 235 a cărei suprafață e jumate din apartamentul meu de 4 camere, 240 decomandat, etaj 1, are un minibar genial...
-Staaaaai, nu închide cumva fereastra cu site-ul ăla, urlă ea disperată în urechea mea stângă, vin la tine să văd!
-Bine, bine, te aștept. Da' nu uita acasă capuccino și prăjiturile!