Ca să nu treacă decembrie fără nici o postare

Da, ştiu, scriu din ce în ce mai rar pe blog. Şi-mi pare rău pentru cei care chiar mă citesc şi aşteaptă prostii proaspăt scoase din cuptor. Am obosit... Da' sper să-mi treacă repede!

Am obosit să-mi fie somn mereu şi să-mi revin cu viteza melcului bolnav de reumatism, după un târg ceva mai mare. Dacă acum îs aşa varză, mă întreb ce-o să fac peste câţiva anişori, când oi fi o bunicuţă cu acte-n regulă. Bunicuţă de pisic, evident! Asta dacă apuc să mă bunific...

Am obosit să aud părerile cretine ale unora care au impresia că-s buricul pământului şi că deţin adevărul absolut din galaxie, rai şi împrejurimi. Şi nu-l enunţă şi gata, îşi iau o moacă afectată, de geniu-cunoscător-de-toate-alea  şi, gesticulând eventual din toate mâinile şi un picior, încep să explice, să-şi mulgă creieru' şi să emită căcaturi, gravi şi cu aură de filosofi rataţi cu bătături în cerul gurii de la atâtea băşini debitate verbal. Şi le iese, frate, o scremăciune de discurs greţos, de tataie comunist, plin de păreri deştepte cu fundiţe parfumate... Evident, nu-şi dau niciodată seama că-s penibili şi că TOŢI ceilalţi îşi dau coate şi au subiect de miştouri o săptămână întreagă. Yuck!

Am obosit să fiu fără AB a mea, pe care n-o mai am de un an de zile. Mâine. Bine măcar că am cel mai bun şi mai bleg băiet! Motanschi Voievod I.

Şi am obosit să tot încerce unii să-mi bage pe gât, fără sare şi lămâie, alegerile lor. Dacă tu te simţi bine că ai casă, maşină, gresie de Tanganyika, copil şi fax cu mileu pe el, aşezat pe vitrină lângă statuia lui Budha cu salopetă şi sfârcuri aurii (faxu', nu copilu'), mă bucur pentru tine, da' pe mine toate astea nu m-ar încălzi deloc. E oare aşa greu să înţeleagă unii că suntem diferiţi, că avem fiecare alte visuri şi aşteptări de la viaţă, că pe fiecare dintre noi ne face altceva fericiţi? Că nu există o reţetă universală, bună şi pentru tine, şi pentru mine, şi pentru Aglaia de la 3. Şi dacă eu reacţionez altfel decât alţii, asta nu mă face cretină şi retardată. Că eu nu mă pun să zic nimănui că-i dobitoc că nu-i plac tricourile cu snoopy, chiloţii cu scheleţei, căţeii în casă, mâncarea de pui cu ananas sau revelionul făcut în casă, nu cu gigel-cel-chel la restaurant, ci cu "familia" pe care ţi-ai ales-o din rândul prietenilor.

Ce mă mai linişteşte e că cei din jurul meu, cei care contează, sunt la fel de cretini şi retardaţi ca mine!

Acestea fiind spuse, închei pauza şi mă întorc la treabă. Cu speranţa secretă că asta nu va fi ultima postare pe anul ăsta!

P.S. Dacă te-ai gândit că am o greşeală-n titlu, "nici o" legat să scrii tu, că eu nu vreau!