Jurnal de aprilie pe foarte scurt

Bună dimineața, am revenit. De fapt n-am fost niciunde, tot aici, doar că mi-am înșirat postările în cap, iar cuvintele au rămas acolo, n-au mai ajuns pe tastatură. Și blogul a rămas un pic singur, de capul lui... Da' văd c-a fost cuminte!

Sunt așa calmă și fericită în ultimul timp, că mi-e și frică să zic, să nu dispară... Beri vorbărețe și pline de povești, oameni pe care-i iubesc mult și pe care-i simt și mai lângă mine ca de obicei, seri cu pisici, muzică genială și cele mai paste din lume, un tsunami de cadouri incredibile m-a pălit frontal, un emoticon lăsat pe facebook are în spate o sută de cuvinte invizibile care mă fac să zâmbesc... Doar vizitele la dentist perturbă această liniște, dar nici alea nu-s foarte nasoale, cum erau altă dată.

Între timp a fost și ziua mea, dar am fost prea zen și fericită ca să mă pun să scriu atunci despre. Spun doar că am fost alături de oameni dragi, am primit cadouri mai frumoase ca niciodată și mi-am început noul an lângă cine trebuie. Cu hug-uri și pupături la fix 12 și o secundă. De la apel mai lipsește doar un hug mare, care va veni curând împreună cu briceagul meu! Ăla original și bengos pe care mi-l doresc de când eram mică! Și nu-i oricum și doar elvețian, e și foarte albastru! Și extraordinar de al meu!

Dar dacă tot sunt la capitolul ăla în care mă laud, să vă zic și de tricourile mele noi, bestiale? Hai să vă zic... Alea multe cu Snoopy sau cele pe care mi le-a adus iepurașu' de Paști că am fost cuminte: unul cu un creier din adidași și altul cu un Mikey Mouse evil. Cele mai tari!

Iar ieri, citind la Cami postarea ei cu 35 de lucruri pe care nu le-ai avut în copilărie, stăteam cocoțată-n pat, sub păturile ultra-mega-pufoase, și mă hlizeam singură, fericită din cale-afară: tocmai îmi comandasem, de pe net, ceva ce am visat să am toată copilăria, da' de unde atâta noroc pe mine atunci... Și, iaca, ieri, pe la 3 și ceva, mi-am îndeplinit poate cel mai arzător vis al copilăriei mele: mi-am luat mașină de făcut vată de zahăr! Da, doamnelor și domnilor, cum ați auzit, de mâine, când probabil va sosi curierul cu ea, voi deveni zâna magică a vatei de zahăr, dulce, pufoasă și ilegal de bună și aromată! Deja mă văd, cu ochii plini de imaginație ai minții mele inventive, cum stau relaxată, la un documentar, film sau desen animat, cu un sirop rece de trandafir alături și cu o uriașă și nesimțită vată pe băț în mânuțele mele fericite, care vor trage bucăți neregulate din ea și le vor îndesa în guroiul meu veșnic îndrăgostit de această delicatesă magnifică. Aaaaa... Nenea curieeer, unde ești???

În rest, știe cineva vreun medicament miraculos cu care să-mi treacă o tuse enervantă care s-a lipit de mine și nu vrea să se dea dusă? Exclus ceaiul de ceapă și siropul de ridiche neagră, stomacul meu țipă disperat numai cât am amintit de ele...