Iaca, recunosc: sunt dependentă...

Acum câteva zile am constatat și nu-i a bună... Eu, care ziceam că mie nu mi se poate întâmpla așa ceva, sunt dependentă. E mai presus de mine, aproape că nu mă pot controla, încep să vibrez ori de câte ori îmi apare-n fața ochilor care brusc îmi sclipesc fericiți! Și tre' să ating, să miros, să țin în mâini, să strâng în brațe. Cred că am nevoie de ajutor... Orice sfat e binevenit! Sau, mai bine, cred că ar trebui să mă duc la întâlnirea ălora anonimi care stau și povestesc despre dependențele lor, în speranța că vor scăpa de ele.

Și, dacă mă duc, o să fie cam așa:
Sunt Ina și sunt dependentă. Ultima dată s-a întâmplat acum 5 zile. De atunci am fost cuminte, dar simt cum mă ia din nou, stomacul se umple de fluturași când mă gândesc la el, mintea nu vrea să coopereze cu mine, voința se îndreaptă rapid spre zero și picioarele o iau la sănătoasa dacă au aflat unde pot să găsesc lucrul care mă face fericită, dar care mă controlează. Par exemple, azi am aflat că la Lidl e plin de... mda, sunt dependentă de Snoopy! Cred că sunt Snoopyholică...

Și nici măcar nu mi-am dat seama! Până ce, zilele trecute, mi-a zis-o o prietenă și așa am constatat și acceptat crudul adevăr: nu mă pot abține să nu iau chestii cu domnu' beagle... Și cum ai putea să te abții de la așa ceva? Cum? E așa drăguț, simpatic, frumos, extraordinar de fantastic! Cu năsucu' ăla negru și urechiușa lui bleagă. Și mocuța aia ștrengară... Cum să nu fac ca trenu' când văd ceva cu el?

Bine, unii ar putea zice că totuși șapte pijamale și cinci tricouri e cam mult, dar ce-s numerele astea până la urmă? Totul e relativ... Ce pentru unii e mult, pentru alții e minuscul. Și, uite, am doar un singur ceas cu el, da? De perete, că mai am unul de mână pe care am făcut eu ce-am făcut și l-am stricat... Și am un pix, un creion și o cană. Muuulte șosete minunate, dar pe alea le-am primit de ziua mea, că am fost cuminte, deci nu se pune, nu mi le-am cumpărat singură! Budigăii, în schimb, da, eu i-am luat, fericită și foarte încântată. Și de lenjeria de pat ce să vă povestesc, e genială! Doar că n-am îndrăznit să-o pun încă, că mi s-a rupt un arc în saltea și nu vreau s-o fac sită. Da' mă fac eu mare și-mi schimb salteaua și o să fie așa: patul snoopycos și eu în el snoopyficată din cap până-n picioare! Ei, cum sună asta? Nu că divin?

Și hai, că n-am așa multe, nu? Putea fi mult mai rău! N-am șapcă, ghete, farfurie, eșarfă, costum de baie, tatuaj, rucsac, stick sau păturică cu el. Și apoi, nu-s eu de vină, ce să fac dacă am primit, într-o zi oarecare, o minunată cămașă gri cu Snoopy, Charlie și Woodstock? Ea a fost sursa primordială a dependenței mele! Și apoi tricou larg, cum îmi place mie, frumos și răcoros... Și agendă pictată special pentru mine. Și insignă. Cum să nu înceapă să-mi placă din ce în ce mai mult Snoopylică? Doar om sunt, nu robot sau extraterestru, să rămân impasibilă în fața unui asemenea monument de drăgălășenie!

Deci, minunații mei cititori, nu vreau sfaturi de cum și în ce fel să mă vindec de dependența asta, că-i prea simpatică să scap de ea. În schimb, dacă știți că pe undeva se vinde ceva cu monsieur doggy, dați de veste aici, la mine. Pe undeva pe net, să fie accesibil, să nu vă urăsc pe veci pentru bigmenul ăla din Timișoara, a doua stradă pe dreapta, pe care nu am cum să-l cumpăr...



Și nu pot termina confesiunea mea, probabil complet neinteresantă pentru cei care nu știu, nu pot, nu înțeleg și nu simt Snoopyficos, fără să-i zic, cu o zi întârziere, La mulți aaani! Că ieri fu ziulica lui! Ha!