Acum muuulți ani, într-o zi frumoasă și însorită de martie, a apărut pe lume îngerașul blond și cuminte al familiei, adică eu. Mama, care nu iese niciodată din casă nearanjată, când a simțit că a venit momentul, că plodu' vrea să iasă și vrea fix atunci, a alertat pe toată lumea și a pornit spre spital. Nu, glumesc, n-a făcut asta...s-a pus să se aranjeze și să se machieze și abia după a trezit toată casa... Și uite așa, în dimineața aia, a intrat în viața lor berbecul căpos și simpatic care vă povestește acum toate astea!
Și nu știu de ce erau toți așa entuziasmați și mă lăudau care cum mă vedea, că arătam ca orice plod nou-născut: mic, creț, roșu, cu ochii umflați, cu trăsături vagi de broscoi și fără păr. Bine, nu eram fără, dar era atât de fin și de blond, că nu se vedea... Drept urmare, puțin timp mai târziu, am ieșit din casă machiată pentru prima dată în viața mea. Mama îmi contura sprâncenele cu dermatograf negru și, la scandalul pe care i l-a făcut mami, bunica mea și mama ei, a răspuns nonșalant că ea nu iese așa cu mine pe stradă, fără sprâncene.
Anii au trecut și, când am ajuns la vârsta la care mă puteam ține solid pe picioarele mele, am descoperit, spre disperarea mamei, care vedea în mine demna ei urmașă, care va fi îmbrăcată elegant și mereu aranjată, că cele mai mișto chestii sunt alergatul, scurmatul în pământ și cățăratul pe garduri și în copaci. Și așa, visul ei de o viață de a crește o mică prințesă s-a spulberat... Pentru că doar cu scandal mă îmbrăca în rochițe cu volănașe, pantofi de lac și pampoane, preferații mei fiind adidașii și pantalonii de toate formele și lungimile.
Dar totuși ceva ceva tot îmi plăcea: adoram să mă uit la mama când se machia, ruja, când se dădea cu cremă, pudra, fond de ten... Îmi plăcea tare să-mi bag degețelele mele mici prin borcanele ei de cremă, farduri, sau să desenez pe oglindă cu dermatografu'. De pe atunci promiteam să ajung un artist și prieten al culorilor... Și așa am aflat eu că, dacă vrei să arăți neted și frumos ca ea, trebuie să ai o geantă plină cu smacuri pe care să le folosești zilnic. Dar aveam o dilemă: mami, bunica, nu făcea la fel dar totuși arăta foarte bine! Într-o zi i-am descoperit și ei secretul, bine ascuns pe raftul de sus al dulapului: cremele
Farmec, mai exact Gerovital H3. Plus măștile de față pe care și le aplicau în echipă, o dată la câteva zile. Ingredientele folosite nu mi le amintesc prea bine. Pe atunci nu prea se foloseau argan, gălbenele și aloe vera, se deschidea frigiderul și paf, imediat se punea de o mască de față cu ce era pe acolo. Oul, smântâna, castravetele, uleiul de măsline și alte asemenea nu aterizau doar în farfurie ci și pe ochi, obraji sau păr... Deci, am băgat la cap, secretul feței netede, fără cratere și erupții sunt: măștile, demachiantul și cremele!
Tot prin perioada aia am decis că, eu sunt eu, doar în forma naturală, adică fără adaosuri de culoare pe mine... Nu mă machiez nu pentru că nu-mi stă bine, ci pentru că nu mă simt eu atunci când sunt machiată. Pentru că am obiceiul prost să mă frec la ochi și aș risca să ajung o operă abstractă... Și apoi, recunosc, sunt vâjâită, trebuie să fiu gata repede și s-o întind unde am eu treabă, nu am răbdare să mă pigulesc sau să pierd foarte mult timp cu aranjatul. Dar asta nu înseamnă că nu am grijă de mine... Chiar dacă nu par genul, periodic îmi trântesc măști pe moacă, seara mă demachiez, mă dau cu tonic și cremă, sunt foarte atentă când îmi aleg produsele cosmetice și fac de toate ca să nu mă trezesc prea curând cu ridurile care mă pândesc de după vârsta afișată-n buletin...
Și, din fericire, am priceput de mică și din prima că "natural" nu înseamnă să te speli pe cap doar cu săpun de casă + apă de ploaie, să îți lași pe picioare blăniță protectoare, sau o pădure de mangrove la subraț. Natural nu înseamnă nici să ieși iarna din casă fără să te dai cu cremă, ca să lași crivățu' să sculpteze pe moaca ta riduri, sau să-ți usuce pielea în așa hal că, atunci când râzi, să foșnești ca ziaru'... Și nici să ai părul alb, să nu te vopsești, sau să puți că nu folosești deodorant, pentru că asta înseamnă că "nu ești de acord cu felul în care te-a făcut Dumnezeu"... De câte ori văd câte un specimen din ăsta, îmi vine să-i strig:
"Îndrăgostește-te de viață!" Îndrăgostește-te de tine! Pune mâna și îngrijește-te și o să fii fericită!
Pentru mine frumusețea naturală înseamnă să te simți bine cu tine însuți. Să fii fericit în pielea ta, să arăți în așa fel încât să te placi tu pe tine. Nu contează ce le place celor din jur, contează doar ce-ți place ție, ce te face pe tine să zâmbești... Dacă felul în care arăți te face fericit, atunci e perfect, atunci o să iubești viața și o să simți și că viața te iubește pe tine. Și asta chiar dacă te machiezi, dar într-un fel care ți se potrivește, sau ești ca mine, roz de la natură... Chiar dacă ai unghii lungi date cu ojă roșie sau scurte, cu o gărgăriță desenată pe degetul mijlociu, ca mine. Dacă te îmbraci mereu elegant, sau în tricouri cu maimuțoi, ca mine... Fiecare dintre noi ne naștem cu farmecul nostru natural, propriu și personal. Cel mai important e să știm să-l păstrăm, să avem grijă de el, să nu-l sufocăm cu lucruri care nu ni se potrivesc... Nu există o regulă generală, fiecare e fericit și îndrăgostit de viață în felul lui. Și eu sunt de a mea, așa cum e ea.
La început, mama era supărată că nu i-am semănat, că nu-s la fel de feminină ca ea, că n-are cu cine vorbi de machiaje... Dar acum cred că e fericită, că nu-i iau smacurile! Și foarte fericită că poate să folosească cremele mele, care-i plac din ce în ce mai mult... Pentru că, din cauza tenului foarte sensibil, mai nou folosesc doar produse din
gama Farmec Natural! Deodată, demachiantul meu 2 în 1 cu gălbenele e mai bun și lasă fața mai moale, crema cu argan intră parcă mai bine în piele iar șamponul cu aloe vera face părul strălucitor și mătăsos! Păi da, știu, că de aia mă și dau cu ele!
La fel ca
Giulia, Ambasador gama Farmec Natural, am descoperit produsele Farmec la mama. Singura zonă unde nu ne-am potrivit sunt parfumurile: ea preferă Obsesie, eu Athos... În rest, ne încercăm reciproc cremele, șampoanele și demachiantele! Totul ca să nu se sperie oglinda de noi când ne vede dimineața și, mai ales, ca să-i facem în ciudă buletinului cât mai mult timp!
Postare pentru SuperBlog Spring 2013, etapa1.
Ne-am cunoscut acum 2 ani, nu? Adică, te știam dinainte, dar nu interacționam prea mult. Nu vorbeam decât chestii formale, banale, sau ne salutam și gata. Dar în martie ăla a fost altfel. Știi că eu cred că gărgărițele-s magice, nu? Cel puțin alea făcute de mine sigur sunt... Și acel martie ne-a intersectat zilele, orele și ne-am trezit în același loc, fără s-o plănuim dinainte. Aveam o gărgăriță în buzunar și, când te-am văzut, am simțit că mâna îmi e atrasă de ea, că o scot de acolo și ți-o întind cu un zâmbet tâmp... Clar nu te așteptai la așa ceva din partea mea și aș da orice să pot avea o poză cu fața pe care ai făcut-o în momentul ăla, ar fi ca faza aia din reclamă: de neprețuit! De atunci te am alături și, nu cred că ți-am spus-o, ai fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut martie în anul ăla...
