Povești de lună plină

În nopțile cu lună plină unii se transformă în oameni-lupi. Altora le cresc aripi și devin bufnițe albe care știu să răspundă la orice întrebare, pământeană sau nu. Mie, dacă sunt la munte, îmi cresc urechile și mă transform în elf, apoi cutreier pădurea sărind dintr-un copac în altul. Aici, în oraș, nu. Aici doar mi se ascut simțurile. Și știu mai multe lucruri. Ceea ce-i un lucru nu tocmai bun, mai ales că oricum mereu știu mai multe decât aș vrea...

În nopțile cu lună plină visele nu-s doar vise. Sunt locuri magice iar tu trăiești cu adevărat acolo, în ele. Dimineața ai impresia că te trezești din somn, dar de fapt tu n-ai dormit deloc. Și, dacă știi cum să faci, poți rămâne de tot acolo. În vis. Dar asta e ceva foarte rar... Pentru că, de cele mai multe ori, luna plină transformă visele-n coșmaruri. Și, normal, cine naiba ar vrea să se mute pentru totdeauna în așa ceva...

Dacă nu reușești să-ți contopești energia ta cu cea a lunii, nu mai rămâi la fel. Adică, oricum nopțile cu lună plină te transformă, dar depinde cum și în ce. În cine...

Când te-am cunoscut era lună plină și am știut ce-o să însemni pentru mine. La dracu', am avut dreptate... A fost o senzație atât de puternică, de am știut imediat cât de greu o să fie să te scot din mine. Fără ajutorul tău n-aș reuși. Sunt curioasă dacă ți-ai dat seama de asta. Probabil nu. Sunt curioasă dacă-ți dai vreodată seama cât de mult te-ai transformat. Aș vrea să te mai țin o dată de mână într-o noapte ca cea în care te-am cunoscut. Aș vrea să știu cine ești. Și aș putea să te fac și pe tine să te vezi. Dar poate-i mai bine să nu... Se spune că poți să te privești pe tine însuți fără nici un fel de pericol doar dacă ești foarte puternic. Tu nu știu dacă mai ești.

În noaptea asta n-o să mă transform în elf. Pădurea e departe. Și tu. Dar, ca de fiecare dată, o să simt totul mai clar. În noaptea asta o să vin la tine-n vis. Și-o să-ți arăt cum te iubesc. Așa că, mâine să nu te miri că obosești repede. O să fie din cauză că ai stat cu mine toată noaptea...

În rest... Dacă ieșiți afară în noaptea asta și vedeți un pixie, spuneți-i repede o dorință, e obligat să v-o îndeplinească. Bună dimineața!

 
Demis Roussos - Quand je t'aime

Nom nom nom și-un gnom

Azi, aproape toată ziua, am studiat zâne, elfi și gnomi. Am avut una dintre ideile mele mărețe și, ca s-o pun în aplicare, trebuie să fie rumegată bine de tot. M-am uitat... M-am gândit... Iar m-am uitat. Am schimbat planul, proiectul, detaliile și, până la urmă, am reușit să fac un desen care să fie cât mai aproape de banner-ul cu ideea, care flutură fericit pe neuronu' meu!

Nu pot să zic încă despre ce-i vorba, e strict secret, în dosar negru iar ideea e bine păzită de pitici. De piticii mei! Ăia din cap, cum care... Treaba e că azi, cu toată magia care m-a înconjurat, s-a întâmplat ceva minunat de fantastic de frumos: a venit moșu'! Da, da, știu, e deja ianuarie și trebuia să vină luna trecută. Păi a venit și atunci și azi! A? Cum sună asta? Nu că tare de tot?

Ciocoleți. Nu e ciocolată și nu-s pufuleți. Îs de-a dreptu' și fără nici un dubiu ciocoleți! Cică un elf de-al moșului era așa de răcit, că a adormit dus și vasele cu ciocolată s-au vărsat peste pufuleți. Banda de ambalare și-a făcut treaba și nimeni nu și-a dat seama de greșeală. Doar elful, când s-a trezit, dar i-a fost frică să povestească ce făcuse... Așa că, ciocoleții au fost puși în cadourile de Crăciun, au fost livrați pe 24, ca în fiecare an și gata. Numai că, anul viitor, trei sferturi dintre copii au scris moșului că vor iar ciocoleți. Au stat toți elfii cu moșu'-n frunte, s-au sucit, s-au învârtit și, nimic, nu știau ce-s ăia și ce vor copiii. Dar, în cele din urmă elful dormicios a mărturisit speriat ce făcuse. N-a pățit nimic, nici nu avea cum...descoperise, din întâmplare, a 11 minune a lumii: ciocoleții!

Zmeură. Da, da, acum, în mijlocul iernii! E direct din grădina moșului, ce știți voi... Ce? Grădina e la Polu' Nord deci nu are cum să fie acolo zmeură? Ba da! Grădina moșului e magică iar eu am în seara asta zmeură de acolo! E drept, e înghețată, da' mi se pare normal ca la pol zmeura să crească înghețată! Nu?!...

Nectarul de banane, în schimb, e făcut și livrat direct din țara lui. Elfii, călare pe reni, adună bananele, renii le pun la presă, în centrifugă, la pasteurizat și...diiirect la mine acasă apoi! Păi, da, că dacă ar trece mai întâi pe la Polul Nord ar îngheța și s-ar transforma în granita de banane. Iar moșul știe că mă doare gâtul dacă beau foarte rece. Așa că... Special pentru mine, nectar de banane din fabrica moșului din Țara-cea-caldă. Nie, nie, nie!

Un ren are entorsă și cam șchiopătează, deci au cam hurducăit sania și au întârziat puțin... Drept urmare, iaurtul s-a amestecat cu vișinele iar înghețata s-a muiat oleacă, doar atât cât să devină catifelată și să fie numai bună de savurat! S-a mirat cineva că mi-a adus înghețată iarna? Doar vine de la pol, normal că mi-a adus înghețată... Făcută de doamna soția sa! Yummi...

Atât vă zic. Restul darurilor sunt secrete. Sunt doar pentru mine! Pentru că moșu' înseamnă magie. Iar voi, oamenii mari, oricum nu mai credeți în el...

În rest... V-am zis că anul ăsta am avut cel mai fain Crăciun? Acum x2. Bună dimineața!

Ce proastă ești proast-o

Și mă trezesc eu, într-o seară oarecare, cu un friend request pe facebook. Nimic ciudat, nu? Cum nu știam persoana, încep să dau niște click-uri, să mă dumiresc cine mă vrea așa brusc și arzător în lista sa de friends. Un profil comun, nu mi-a sărit nimic de rău în ochi, așa că nu studiez prea profund problema și dau accept. Și așa începu totul...

Pe mulți din lista mea nu-i cunosc personal, da'-s oameni mișto, pun melodii faine, poze cu căței și pisici, îmi mai dau câte o viață când mă apucă pe mine cheful să sparg bile, mai dau câte un like la prostiile pe care mi le pun eu pe wall, din astea... Când comentează ceva, o fac cu simțul umorului, nu-mi dau de sărbători tag în poze cu îngeri, flori sau oo de paște, ce mai, se vede că au neuroni săltăreți în spațiul dintre urechi. Și sunt, deci, la mine pe facebook, oamenii ăștia mișto și mai e Persoana. S-o denumim persoana P.

Băi, nu zic că io-s cea mai deșteaptă din lume, că nu beștelesc și eu cuvinte, că pun impecabil virgulele, sau că scriu mereu fără nici o greșeală. (Da, NICI O, refuz căpos și plină de încăpățânare să scriu asta legat...) Da' la mine, din fericire, slavă universului, sfinților, lui doamne-doamne și neuronului meu strălucitor, greșelile sunt de typo sau că nu-s atentă. În schimb...

Persoana P (unde P e de la ce vreți voi...) e cea mai agramată și mai stupidă ființă pe care am întâlnit-o eu. Virtual. Că, dacă era face to face, nu mi-aș fi dat seama poate. (Bine, e pe același loc cu aia care pune virgulă între subiect și predicat. Mereu! Da' pân' și ea e mic copil...) Cratime? Da' la ce e nevoie de ele... I-uri mâncate la final de cuvinte? Lasă, dragă, doar ai priceput ce voiam să zic. Iar atunci când e nervoasă, pe lângă faptul că devine și mai agramată, uită complet că mai există și virgule. Nu că în rest s-ar înghesui să le folosească... Dar nu de asta zic că e cea mai stupidă. O zic pentru că se vaită mereu pe facebook, ofuscată și plină de nervi, că s-a săturat de ăia care scriu cu greșeli!

Ce? CE? Ce, mă? Cum puii mei să te plângi public că alții nu știu gramatică, când tu ești mai ciubotă ca un cur puricos de vacă exmatriculat încă de la grupa mică? Cât de prost să fii să nu-ți dai seama că ești prost? Și cât de penibil tre' să fii să pârțâi aere de superioritate, cum că "mi-e greață de voi că nu știți să scrieți", într-un mesaj plin de, evident, grozăvenii gramaticale gen: "învațăte să scrii proast-o"... Aaaaa.... Și nu, nu e tot. Ce m-a dat definitiv pe spate și mi-a băgat neuronu' în ceață a fost: "din cauza voastră că scrie-ți cu greșeli am început și eu să nu mai știu cum se zice corect ceva". :|

Dragă P, ești atât de proastă, că și prostia râde de tine! Iar dacă ai râde singură de tine, probabil nu ți-ai da seama că faci asta. Și pe mine mă faci să mă port urât, pentru că, făcându-te pe tine proastă, tocmai am insultat teribil toate persoanele proaste din lume... Am văzut multe la viața mea, da' așa ceva... Mă șochezi atât de tare, că uit să mă amuz. Iar asta e grav... Și, nu te teme, coșmarul tău nu va deveni realitate. "Ficăta", peste câțiva ani, când va avea cont pe facebook, n-o să învețe de acolo să scrie cu greșeli. O s-o facă până atunci, de la tine!

În rest... Cred că am nevoie de un ceai și de o pastilă de cap! Ceai de mango cu coacăze. Bună dimineața!

P.S. Dacă ai gândit că n-am pus virgula în titlu:
        1. bravo, știi gramatică!
        2. păcat, n-ai prins șpilu'...
       Dacă ai observat și cratima și te miră:
        1. bravo, nu ai nevoie de ochelari.
        2. chiar dacă știi gramatică, ai nevoie de neuroni noi...

Azi, mâine

Mai toată lumea scrie acum ce-a făcut anul ăsta, ce vrea pentru la anu', bilanțuri și chestii care încep cu "de anul viitor voi..."  Eu nu prea știu ce să scriu la capitolul ăsta. Nu că aș ține neapărat să povestesc tuturor viața mea... Care probabil doar mie mi se pare frumoasă, amuzantă și simpatică, ceilalți sigur o văd boring, ciudată și cu ușoare tendințe psycho...

Azi mi-a țiuit decent telefonul a mesaje. Asta pentru că, de 2 ani, nu mai răspund celor care trimit urări la grămadă, sau din alea-n versuri stupide, copiate de pe net, cu urări "ca să fie" și stas-uri în ele... Nu am priceput niciodată, de exemplu, aia cu "îți doresc, la cumpăna dintre ani, bla bla bla...". Păi cum îi aia? Că acum e anu' ăsta, mâine e altu'. Cumpăna aia poate fi doar între secunda 12.00 și 12.01. Deci tu îmi urezi chestii doar pentru câteva bucăți de secundă, cum s-ar zice... Și, știu că mă repet, mă enervează îngrozitor de groaznic mesajele alea copiate de pe net, trimise la toată lista! Le-aș face la toți ăștia compul guler și le-aș arunca telefoanele în budă!

Nu mă pricep la postări de sfârșit de an. Dar... Să încercăm...

Anu' ăsta a fost ok. 

Am avut târguri la care mi-a mers bine. Iar drumurile spre și de la, au fost demențiale...

Am făcut lucruri mișto și am primit valuri de laude. Îmi place maxim când mă laudă lumea! Da' să fie pe bune...că, dacă e doar pupat în fund, mă-nervez. 

Am făcut cadouri frumoase și am primit la schimb hug-uri strânse și priviri surprinse, fericite, care râdeau... 

Am dat cu glet, pentru prima dată, o cameră întreagă. Acum ăla, deși nu e la mine acasă, e gletu' meu! 

Am avut câteva zile în care am fost mai fericită ca niciodată și-n care râdeam în hohote în fiecare sms. 

N-am fost la mare, dar o ieșire la bazin, cu mici, pâinici făcute la comandă și miros puternic de clor, a fost cam la fel de faină...

Am găsit un pui de cameră foto care știe ce-mi place și se chinuie să-mi facă pe plac.

Și am avut cel mai fain crăciun din câte îmi amintesc eu...

A fost un an ok. Păcat că în final a fost de căcat...

Anu' ăsta, azi mai exact, am făcut, pentru prima dată, salată boeuf cu boeuf. Până acum era salată boeuf cu pui. Și n-am făcut că e revelionu' și trebuie neapărat să existe în meniu... Mi s-a făcut ieri poftă de ciorbiță de văcuță și m-am gândit să fac ceva 2 în 1, cu cât mai puțină muncă... Așa că, s-au distrat cu toatele, pentru câteva ore, în aceeași oală, ca mai apoi să o ia pe drumuri diferite.

Ciocolata de casă tre' să fie albă, cu foarte multă vanilie, de preferat în formă de pisici. Pate-ul e pate doar dacă e din ficăței îmbătați cu vin aromat, dreși cu piper și frecați cu un pachet de unt până le sare muștarul. Iar plăcinta de iaurt cu brânză nu e bună dacă nu inventezi rețeta pe moment, dacă nu "scapi" în ea mai multe ouă decât trebuie, sau dacă nu-ți explodează oleacă în cuptor...

Ce-o să fac la anu'? Păi, tot ce fac și acum. Că "la anu'" e peste câteva ore și clar n-o să mă schimb brusc în altcineva care face altceva... "La anu'" probabil o să fiu în pantalonii mei de pijama de la TheBestSantaEver, o să am o sarma, jumate-n mână, jumate-ntre dinți, un pahar cu ceva în el, cel puțin un mâț alături, poate un grup-hug, din astea...

Și, la anul, într-o zi, o să am un cățel. :)

În rest... Vouă, celor care treceți mereu pe aici, vă zic LA MULȚI ANI! De la o anumită vârstă, când începi să scârțâi, urezi celorlalți sănătate și asta vă zic și eu... Iar sufletul, care o să rămână mereu de plod căpos și pus pe șotii, vă zice: nu fiți prea cuminți, faceți ce vă face fericiți, nu vă gândiți la "ce-o să zică lumea dacă..." și distrați-vă (chiar dacă asta înseamnă, de exemplu, să vă dați cu trotineta, la muuulți ani în buletin, pe o faleză plină de moși care te comentează. Priceless!) Bună dimineața!

P.S. Iar unei persoane mai speciale, așa, îi doresc:

        -să-i iasă pe cur bube în formă de ponei care se cacă curcubeie.

        -mult noroc adus zilnic de câte un găinaț de cioară (păcat că nu există pe aici și struți zburători...), bine plasat pe capul sec.

        -dea domnu' să-ți crească și ție măcar juma' de neuron, să nu mai beși păreri de capră miloagă pe moșia altora. 

Și-i dau un sfat deștept: dacă simți nevoia să te manifești public, mănâncă căcat pe blogu' tău, nu-mi mai umple mie spamu' cu comentarii dobitoace, care demonstrează că nu ai mai multă minte ca un cur de maimuță cu râie la subraț. Și mergi la un control la etaju' 9, îți trebuie și e gratis cu trimitere de la medicu' de familie. Marș!

În loc de vorbe

În ultimul timp n-am putut să mai scriu. Nu știu, parcă aș avea un buton care a fost apăsat și care mi-a zăpăcit cuvintele. Sau le-a oprit. Sau le-a ascuns pe undeva...

Deschid pagina albă și îmi vin în minte doar lucruri care mă fac să mă uit tâmp la ea. Și să debitez chestii retardate, ca frazele de mai sus, dacă încerc să scriu...

Azi am fost pe faleză și am fotografiat random. E 28 decembrie și eu am surprins, pe camera mea cea nouă, mică și neagră, copaci înmuguriți, frunze proaspăt ieșite, păpădii și alte flori, adică treburi care se fotografiază de obicei în mijlocul iernii.

frunze din soare

bleu timid

frunze camuflate

la umbră...

marți e revelionul?

păpădii de decembrie

nu, nu sunt ardei iute!

eu pe boabe

salcie bigudată

"floare" de pom

lavă de copac

riduri de frunză

avem țepi

și în rest...cer

alone

În rest... Ne mai auzim zilele astea... Bună dimineața!

Decembrie, 16

Îl iei de mic. Mic, gras și cu curu' mare. Atât de mare că, dacă începe să alerge prin casă, se dă de-a dura cu fundu' care vine peste el. Din momentul ăla nu mai e "doar un câine". Din fix momentul ăla e copilul tău.

Începi să-l educi. Numai cu laude, mângâieri și bunătăți. Hai...și câte o pălmiță la fundu' gras din când în când, da' nu prea tare, să nu-l doară... Și, deși e răsfățat ca un pui de prinț arab, crește mai cuminte și mai educat decât toți copiii din parc, decât plodu' vecinului de la 4 sau decât  nepotu' de verișoară care-ți demolează toată casa când vine în vizită.

Necuvântătoare? Pe dracu'... Dacă-i dai atenție oleacă mai mult decât dat mâncare/plimbat, în scurt timp ajungi să înțelegi ce spune. Chițăie disperat? Nu, nu-l doare burtica, vrea să te duci să-i dai bulinuțe "în clănțică". Sub-patul i-a înghițit mingea, sau poate azi nu i-ai dat biscuitul preferat. Latră ca nebunu'? A observat ceva nou în cameră și te anunță, dacă cumva ceva-ul ăla e periculos?... Vrea să te joci cu el. Saaaau...dacă ai dubii, întrebi! Și el se duce acolo sau dincolo, depinde ce "problemă" are. De cele mai multe ori vrea afară. Urgență urgentă! Tre' să "spele pensulița" și asta e o treabă ce nu poate aștepta... Pe de altă parte, și el o să înțeleagă ce spui. Și va trebui să inventezi expresii noi pentru "afară", ca să nu priceapă înainte să fii tu gata îmbrăcat. Altfel e jale: stă lipit de tine, te ține de picior, îți arată lesa, tropăie și țopăie mai ceva ca un titirez... Și uite așa epuizezi toate expresiile posibile și ajungi să vorbești în franceză prin casă, ca să nu priceapă copilu' că e rost de plimbare în scurt timp.

Și trec anii și tu te bucuri de el și te lauzi peste tot că e cel mai bun, cuminte, deștept... Îmbătrânește frumos și rămâne la fel de cuminte, la fel de copilu' tău. Puiul tău mic... Doar oleacă mai gras și mai căpos. La fel de iubicios, la fel de peste musafiri cerându-și mângâierile cu care l-au obișnuit de-a lungul anilor. Da, și iubește la fel de mult zăpada! Ca atunci când era mic și se făcea alb, deși el e negru, când săpa tranșee și fugea după osul de cauciuc aruncat cât mai departe în munții reci, pufoși, din fața blocului. Doar că acum se mișcă mai greu și nu face decât să deseneze lăbuțe pe zăpada neatinsă... Dar cu aceeași bucurie.

Și, oricât de mult l-ai îngrijit, vine ziua aia în care se îmbolnăvește. Ziua aia când, deși ai face orice omenește posibil, nu ai cum să-l mai ajuți. Ziua aia în care se uită la tine cu aceiași ochi mari, plini de speranță, gândind că tu, Dumnezeul lui, o să-l faci bine. Iar. Așa cum l-ai făcut de atâtea ori. Dar de data asta ești doar un nenorocit fără superputeri, un muritor amărât care nu poate face nimic. NIMIC! Și-n ziua aia nu știi decât, nu poți decât să-l iei în brațe, să-l ții strâns, să-l pupi încontinuu și să-l duci la cabinet. Unde... Nici nu pot pronunța the fucking E word...

Și, deși știi că altă soluție nu era, nu poți s-o accepți. Nu ai cum! Te rupe. Te termină că TU ești ăla care a luat decizia. E copilul tău și TU trebuie să decizi asupra vieții lui. Ești un Dumnezeu ratat și rău, pentru că nu poți să alegi decât un singur lucru: să nu mai sufere. Atât! Și ziua aia devine cea mai tristă zi... Și începi să-ți amintești cum era când l-ai luat: mic, gras și cu curu' mare...

În rest... Nu înțeleg cum au putut trece 13 ani atât de repede... Noapte bună, AB...

Sunt foarte mic, dar știu să iubesc mult

N-am dispărut, nu m-am mutat și nici nu m-au răpit extratereștrii. Am avut un târg de 7 zile care m-a bumbăcit oleacă...

A fost lung. A fost cam greu. A fost amuzant. A fost cu carnaval, cu vrăjitoare, beduin și pirat. A lipsit doar Scufița Roșie... A fost cu drum dus/întors în orașul vecin, cu mașina plină de nebuni, de caterincă și râs scăpat de sub control... A fost cu prieteni, cu oameni calzi, cu laude, cu țopârlani și cu vizite dese în magazinul unde erau reduși șoseți si budigăi. A fost cu poze multe și amuzante, cu focaccia și cu bomboane de pom. A fost frumos... O să vă mai povestesc.

Apoi am dormit 2 zile.

Ieri am avut norocul să cunosc cei mai drăguți pui de cățel din lume. Pătuță și Ursulețu'. Ea, Pătuță, e o fetiță mică, cu burtică roz, codiță foarte scurtă (nu-i tăiată, cred că așa s-a născut), iubicioasă, lipicioasă și foarte frumoasă. Are cel mai roz nas cu puncte negre, numai bun de pupat în rafale. Dacă o iei în brațe, se bagă în tine și stă acolo cuminte, fără să miște. Știe să se lipească de gâtul tău astfel încât să te determine să nu te miști DELOC, nu care cumva s-o deranjezi. Are și un frățior jucăuș, Ursulețu', care a descoperit singur apa și bulinuțele, care știe să se joace cu șosetele tale și care aleargă crăcănat. Știu să iubească oamenii și pisicile! Verificat! Au fost găsiți de două prietene, în drum spre muncă. Erau părăsiți într-un parc...

Nici una dintre noi nu are cum să-i țină în casă, fiecare având deja două sau mai multe animăluțe. O ador pe gălușca aia mică cu nas pătat și mă simt nasol tare că n-o pot lua la mine. Chiar nu am cum... Dar tare aș vrea să-i găsesc părinți buni, care s-o iubească și să aibă grijă de ea. Și pentru frățiorul ei deasemenea... Sunt mici, cuminți și n-au nici o vină că un dobitoc i-a aruncat pe stradă fără să-i pese și fără să se gândească că sunt ființe nu obiecte...

Omul ăla bun care se îndrăgostește de ei și-i vrea alături, la bine și la rău, pentru totdeauna, să știe că au zestre! Ceva mâncărică de căței cuminți și, din partea mea, o cutie pictată cât pot eu de frumos! În schimb, vreau doar să promită că n-o să-i părăsească niciodată! Bine...și că o să-mi mai trimită și mie poze cu ei, din când în când... Sau, dacă e din Galați, și mai bine, să mă lase să-i mai văd când se poate!

În rest... Mă întreb de ce unii sunt atât de dobitoci, mă amuză amar grupa mică și sunt curioasă dacă unii își dau seama cât sunt de absurzi... Hai, luați burtoșii ăștia mici, n-o să vă pară rău. Promit! Bună dimineața!

P.S. Foarte important! Deși sunt foarte mici (nu cred că au 2 luni...) au început să învețe să facă pe ziar. Adică ieri au făcut! Și eu am fost tare mândră de ei...