Cu și despre pitici...

Azi am avut o întâlnire de gradul lll... Nu, n-am văzut marțieni și nici ozn-uri, dacă nu vă zic, n-o să ghiciți niciodată... Deci, azi am fost la sediul unui ziar, pentru că a avut cineva ideea să scrie un articol despre mine. O să ziceți: wow, ce frumos... Păi da, foarte frumos, doar că a aflat despre asta și piticu' responsabil cu presa și publicitatea personală... Și, din momentu' ăla, s-a rupt filmu'... Prietenii știu de ce... Pentru ceilalți, să mă explic... Ca orice artist care se respectă, am pitici care locuiesc la mansardă. Șeful lor e piticul anti-ziariști... Adica: frate, îmi place să lucrez, să inventez lucruri noi, să pictez tot ce prind, să creez... da' nu-mi place să vorbesc despre asta, despre mine... Știu, sună cam ciudat, dar asta e, asta sunt... Take or leave... O prietenă mi-a zis că, majoritatea din orașul ăsta ar fi bucuroși să se scrie despre ei. Păi știu că da, dar eu nu-s ca majoritatea... Eu sunt eu si "Eu" nu prea iubește să vorbească despre propria persoană... Dar, de data asta am trecut peste voința piticului respectiv, mi-am făcut preș sub ghete reținerile și am zis: da (un "da" cam ca ăla de la starea civilă, spus cu juma' de gura și pe care, imediat, începi să-l regreți...)  Chestia e că nu puteam refuza... Pentru că, cea care mi-a propus să scrie despre mine e cea mai adevărată și mai faină ziaristă ever! (Și asta n-o zic pentru că știu că e posibil să-mi citească postarea... O zic pentru că asta cred!!!).
  
Bun... Și mă trezesc eu dimineața, după numai câteva ore de somn   și încep să mă observ, să văd cum stă treaba... Eh, destul de bine, n-aveam palpitații, nu-mi tremurau picioarele, ideile stăteau cuminți, încolonate la etaj, gata să fie prezentate pentru a fi inșirate, cu inspirație și talent, de ziaristă... Și trece o oră, și trec două... Vine timpul să mă îmbrac și să plec, ca să ajung la timp.. Și, normal, părul n-a vrut să mi se așeze neam...Și dă-i cu gel, dă-i cu fixativ, trage, sucește... În cele din urmă, cred că s-a speriat de amenințarile  mele și s-a așezat într-un oarecare fel...unul nașpa da' nah... Și am plecat... Pe drum, dă-i cu cola, dă-i si cu ceva fumăreală, poate se amețește piticu' și stă cuminte 2 ore... Ei da' de unde! Frate, când am ajuns acolo, deja era crizat rău și-i agita și pe ceilalți... Și, colac peste pupăză, s-a speriat și neuronu' când a simțit miros de ziar și a lesinat cu grație, în mijlocul ideilor, care s-au speriat și ele când l-au vazut și au început să execute o mișcare browniana de numa' numa'... Ăăă, știu, deja sună a ceva gen "Aventuri la etajul 9"... Dar să revenim la subiect... De fapt, n-ar mai fi multe de spus... Decât că, la faze din astea, mă enervez, eu pe mine, rău de tot... Adica, frate, de ce nu pot oare să mă port "normal" când vine vorba de interviuri, de camere de filmat, de ce mi se blochează cerebelu' când tre' să vorbesc despre mine?... Și, pe bune ca  ziarista a făcut tot ce-i omenește posibil să nu fiu stresată, să mă simt bine acolo, ba chiar să nu-mi dau seama că ăla chiar e un interviu... Și atunci, oare ce-o fi așa de greu să vorbești despre tine?!?... Evident astea-s întrebări retorice... Dacă îndrăznește vreunul să pomenească ceva de "psiholog", ne vedem, în spatele blocului, să-i sparg dinții... Nu, nu mă duc acolo, pentru că eu mă îmbrac predominant în negru iar ei nu au decât niște cămăși albe, pentru uriași, că au niște mâneci de două ori cat mâinile mele și nici nu știu să ți le pună pe tine, nush de ce tot vor să lege mânecile alea la spate...
  
Una peste alta, după ziua de azi, pot spune: I'm a survivor!...
 
P.S.  Cred că sunt datoare cuiva cu o chestie... Să mă descriu in 3 cuvinte... (Mă rog, vor fi mai mult de 3...)
   1. Incăpățânată! Destul de tare încât să fiu în stare să fac orice-mi pun în cap... (Dap, sunt berbec!) Și, frate, n-ați vrea să știți câte-mi trec mie prin cap...
   2. Am un suflet mare... Destul de mare încât să pot pune câte puțin din el în orice lucru pe care-l fac... Și, frate, tre' să fie mare tare, că tot dau din el dar nu scade deloc...
   3. Sunt plină de idei. Fără asta, primele două puncte ar fi inutile, nu?...

P.P.S. Ăăă... MULȚUMESC!

P.P.P.S. "Ziarista" in cauza, de fapt, e una dintre cele mai bune prietene pe care le am!