Ultima zi de mai

Citeam zilele trecute, la Cami, că a ajuns la 1001 postări. Azi m-am gândit să văd eu câte am... 200, cu asta 201. Tot un număr rotund + 1... Coincidență? Sigur nu. Nimic nu-i întâmplător, totul se întâmplă cu un scop. Trebuie doar să-ți dai seama care e... O fi vreunul și în cazul ăsta, da' nu-i așa important, cred... Deci nu-mi agasez neuronu' degeaba, că îmbătrânește prematur și am încurcat-o!

Noaptea trecută am avut un coșmar. Unul vechi pe teme noi... Aveam chimia și nu știam lecția. Până acum, asta se întâmpla doar cu ora de matematică... Niciodată, până azi, chimia nu mi-a chinuit somnul... Și concluzia logică a fost să chiulesc. Doar că nu-mi găseam geanta! Vis afurisit... Cum le-a aranjat el pe toate ca să mă terorizeze bine de tot! Soluția numărul 2: să întreb pe cineva de temă și lecție. Da' sigur, a trebuit să o întreb pe cea mai retardată persoană în viață... Care evident n-a știut să mă lămurească. Palpitații și transpirații reci! Noroc că spiritul de autoconservare, voința sau nuștiuce a decis s-o termine cu lecțiile nocturne și să-mi schimbe visul în ceva mai ușor de...visat... A urmat ceva ciudat dar interesant, din păcate nu-mi mai amintesc foarte bine amănuntele, da' măcar am scăpat de clasă, bănci, caiete, teme și chimie!

Dimineața m-am trezit la fel de răcită ca ieri... Și cu senzația aia mișto că te-au călcat 50 de cămile. Cu urechile înfundate ca după un concert de zile mari. Cu ochii roșii care-ți lăcrimează și te ustură de parcă ai tăia o hoardă de cepe roșii sau ai rade un hectar de hrean... Nasu' înfundat e o pacoste, dar pe el îl rezolv repede: puf-puf din sticluța minune cu jdemii de contraindicații și-i ca nou! M-am spălat pe cap cu noul meu șampon cu mentol, care-mi dă nesuferite usturimi de față, și m-am pus pe treabă. De mâine, timp de 3 zile, am iar târg. Numa' să nu plouă! Da' nu, știu eu că ziua o să fie bine, noaptea n-are decât să toarne cu găleata... De unde știu? Nu de la meteo. Am spiriduși și zâne, licurici magici și gărgărițe, normal că știu!

Azi am făcut maci. Roșii. Am un câmp întreg pe masa din bucătărie... Poate ar trebui să las deschisă peste noapte cutia cu albinuțe, să se bucure și ele de flori. Și, pentru că tot vine vara, am făcut și cireșe, numai bune de atârnat la urechi. Tot roșii și ele. Și o pereche de pisici negre, care se vor uita hipnotizant, cu ochii lor verzi, la vreo domnișoară, pe care or s-o convingă repede să le ia acasă... Și, da, recunosc, n-am rezistat tentației și am făcut și niște gărgă... Mici, cu hăinuțe de bulinuțe. Toate astea și încă multe altele, or să-mi țină de urât 3 zile căt o să dureze târgul...

Acum o să termin postarea. Am lângă mine un cățel supărat că azi n-a primit atenție ca de obicei. Dar o împac eu, noaptea asta o iau să doarmă la mine-n pat, cu capul pe perna ei ultrafaină cu particule, învelită cu păturica pufoasă cu fulgi albi desenați pe ea... Și poate vine și motanu', când s-o sătura de privit pe geam după gagici...

Dorință colorată

Plouă. Mult, des și rece. Aș avea nevoie de un curcubeu. Unul special, cu un soare agățat de el. Pe care să-l scot ori de câte ori simt că începe să se întunece... Sau, dacă nu știi să faci și soarele, măcar un curcubeu mic... Mic, frumos, cald și colorat. Crezi că mai poți? Pot să am unul? Pot?... :)

De ascultat... (37)

Und ich werde warten...
Ein Leben lang
Am Ende der Dunkelheit
Werden wir uns wieder sehen, mein Kind der Nacht...

 
Blutengel - Kind der Nacht

Aventuri urbane

Azi am cumpărat, pentru prima dată-n viață, "cireșe de casă". Stăteam și vizionam, ca la cinema, niște cireșe grecești, mari cât niște prune mai mici. Și o tanti tot mișuna pe lângă mine. Inițial am zis că poate vrea să-mi șutească portofelu', da' nu, la un moment dat își face curaj și mă întreabă dacă nu vreau cireșe de casă. Mmm...că voiam cireșe, asta mi-era foarte clar. Da' cum or fi ălea "de casă"? Adică, ce casă o avea tanti dacă poa' să crească în ea ditamai copacu' făcător de cireșe? Sau n-or fi cireșe de copac? Poate cunoaște un procedeu secret prin care le fabrică chiar ea... M-am dus să le văd. Erau ca niște mazări mai mari... Da' arătau bine, până la urmă, erau la juma' de preț, iar eu eram curioasă să mănânc cireșe "de casă"! Or fi ca puii ăia de curte: cireșe nestresate! Buuune...

Și mergeam eu azi printr-un cartier, departe de casă. Și văd un magazin mic, pe care scria: "drogherie". Ups, iaca na ce se găsește mai printre blocuri... Intru. Acum, io-s politicoasă așa, de felu' meu, dau bună ziua, da' nu știu de ce s-a supărat tanti aia grasă cu față de cucuvea atât de rău pe mine... Că n-am întrebat-o decât ce fel de droguri vinde... Poate s-o fi prins că nu vreau să cumpăr și că întreb doar din curiozitate... Cred că asta a fost! Că mi-a zis ...beeep... și ...beeep... și mai să mă ia la bătaie. Data viitoare nu mai intru în magazine din astea îmbrăcată în tricou cu Bugs Bunny și rucsac cu maimuțoi, ca să nu-și mai dea seama tanti următoare că nu-s client serios!

În drum spre stația de autobuz, dau nas în nas cu un chioșc în geamul căruia tronau câteva pachete de șervețele. Minunate! Numai bune pentru colecția mea. Și nici acum nu pricep de ce s-a uitat doamna vânzătoarea așa strâmb la mine când i-am cerut șervețele cu om de zăpadă și cu Moș Crăciun... A, da, e luna mai. Și? Scrie undeva că tre' să iau doar chestii de sezon? Trebuia să se bucure maxim, că sigur stătea cu ele-n geam până în decembrie viitor dacă nu treceam eu și colecția mea pe acolo... Acu' mă gândesc că mai era un pachet cu vâsc pe fond gălbejiu, parcă. Și nici din ăla n-am... Data viitoare când ajung prin zonă!

A, tot acolo... Vreau o înghețată de pepene verde. Vânzătoatea mă corectează: de pepene roșu. Ei, na, sigur, sigur? Păi, din câte știu eu, există și pepene verde cu miez galben. Deci la înghețata aia cum ar fi trebuit să-i zic? Înghețată de pepene galben? Cam nu! Că atunci m-aș fi ales cu una din alea cu gust de tărtăcuță cu aromă de banane. Deci, e clar, vreau înghețată de pepene VERDE!

În stație. Cumpăr bilet și încep să mă foiesc pe loc, că nu venea autobuzu'. Și văd un nene care se holbează la mine. Nu se uita, se HOLBA! Cu toți ochii dublați de ochelari... I-o fi plăcut tricou' meu, el sigur n-a avut așa ceva când era mic, în cretacic nu cred că exista Bugs Bunny... Mă mut în stânga lui. Nimic, felinarele moșului erau pe mine ca lanterna pe noapte! Acu' îmi admira nădragii. Sau poate-mi număra rupturile din blugi. Poate-i plăceau sandalele, sau unghiuțele mele albastre de la piciorușe... Da' mă întreb eu: de ce oare nu se uita și la altcineva? Că erau destule domnișoare din epoca de piatră prin stație: care pe bancă, care sprijinind banca, una ținându-se elegant de sacoșă, alta de umbra chioșcului de bilete... Și, dacă le zâmbea frumos, poate se alegea și cu vreun dans la baston, ceva! Așa, de la mine a primit doar o privire criminală și multe beeep-uri spuse-n gând!

Dimineață a fost soare, cald și mirosea a praf și combinat. Acum e întuneric, e aprinsă doar luna și laptop-ul meu, plouă și miroase a proaspăt, a copaci fericiți și a răcoare. Iar pe plasa de la geam sclipesc bobițe reci de ploaie. Dacă mă uit la ele cu ochii întredeschiși, parcă văd scris un nume. Cred că te salută ploaia...

Oameni, nervi și cuvinte

(în ordinea asta, sau oricare altă combinație de 3, luate câte 3...)

Unii oameni îs ciudați. Asta nu-i întotdeauna ceva rău. Cum zice o prietenă, ciudat e de bine. Cam da... Dar uneori și nu...

Unii sunt de-a dreptu' nebuni. Asta poate fi de bine, sau nu... Dacă-mi faci crize fără motiv, asta sigur nu-i de bine...

Alții sunt jegoși. Asta nu-i decât de rău. Pentru ei, dar mai ales pentru mine și nasul pe care-l am în dotare. Mai ales vara. Mai ales în maxi-taxi/autobuze și alte chestii cu roți în care circul eu și, implicit, nasu' meu...

Unii se bat cu pumnu'-n piept că ei sunt, că ei știu, că ei fac. Majoritatea doar mănâncă căcat. Pentru că cei care chiar sunt, știu și fac, de obicei nu se bat cu pumnu'-n piept... Asta dacă nu-s berbeci. Sau vărsători... Ăștia au voie, prin puterea divină a Uraniei și a astrelor!

Cei mai mulți îs obișnuiți, normali. Anoști. Trași la xerox, cu caiețelu' de "așa se face, așa trebuie" după ei. Și fac, mai tot ce fac ei, pentru că...așa se face... Reguli. Și ei le respectă cuminți. Boring...

Alții sunt curioși. Asta-i uneori o boală. Mai auzi pe câte una: "ce curios mai e copilu' meu, deșteptu' lu' mama". Nu mereu. Unii sunt doar stresanți și pun întrebări cretine, iar și iar... Aceleași. Rămân bolnavi de curiozitate până mor. Nu din cauza ei, din păcate...

Mai sunt ăia care, de obicei, dau din mânuțe când vorbesc, își așează o buclă rătăcită, clipesc artistic și par că au crampe non-stop. Ăia care te întreabă ce faci și, când dai să le răspunzi, deja ți-au pus o altă întrebare, de genu': "azi am fost la shopping, știi ce mi-am luat?"

Unii... Pe unii crezi că-i cunoști. Țacă! Uneori se întâmplă să te surprinzi, tu pe tine. Cum naiba poți să fii atât de fraier încât să crezi că-i știi pe ceilalți... Îi știi până constați că, de fapt, nu-i știi. Se mai întâmplă...

Unii-s credincioși. Dacă-i întrebi în și de ce cred, cei mai mulți încep să se bâlbâie. Dacă începi să-i contrazici, e și mai rău, se ambalează și pot trece la violențe verbale, amenințări, blesteme... Tragi-comic.  Din registrul ăsta nu pricep, de exemplu, de ce tre' să-ți faci cruce când treci pe lângă o biserică. Iar pe nenea de acu' câteva zile, din maxi, care și-a făcut cruce că a văzut un popă, l-aș trimite să-și facă un control...

Unii știu să fie prieteni, dar nu sunt. Alții nu prea știu, dar sunt... Și felu' ăla a lor unic, uneori stângaci, prin care ți-o arată, îi face adorabili! Unii au încredere în tine. Alții mai puțin sau deloc... Tu știi care dintre ei are dreptate. Mai devreme sau mai târziu, or să afle și ei... Oricât ai încerca să pari altfel decât ești, să arăți ce caracter impecabil ai tu (dacă n-ai...), n-o să reușești să faci asta la nesfârșit. Și apoi, de ce ai face așa ceva? Mi se pare atât de complicat și obositor să fii atent la orice mic detaliu ca să nu te dai de gol... "Sunt ce vezi" mi se pare mult mai funny, mai simplu, mai deschis.
Unii vor neapărat să ți se bage sub piele. Ok. Și căpușele fac asta cu cățelu' meu. Și sunt prieteni pentru scurt timp. Până-l mușcă. Atunci crapă... La fel, we're buddies, dar dacă din întâmplare mi-ai dat un șut în cur-bele posterioare...de ce dracu' te-aș mai cunoaște după aia?!? Știu că poate face bine la celulită, dar o să am grijă să nu-l mai umflu și pe al doilea. Asta, de obicei implicând formula: "pa și la gară", pentru că, din păcate, pentru oameni nu există soluție anti-"căpușe"...

Alții mint. Toți mințim. Cine zice că nu minte niciodată, minte! Adică, exemplu. Să presupunem că gărgărițele mele n-ar fi geniale. Și te-aș întreba dacă-ți plac. Clar n-ai avea sufletu'-n tine să-mi zici: "nu-mi plac, sunt cele mai nașpa gâze ever, seamănă cu niște prune strivite de tren, de le-au ieșit ochii ca la melc, iar punctele de pe ele parcă-s mațe necrozate, date prin mașină și puse acolo cu strecurătoarea"... Așa-i că mi-ai zice, măăă, îs frumoase, ce-s astea? a, da, gărgărițele tale. Asta ar fi o minciună sweet... Inofensivă. Și imaginară, pentru că, așa cum menționam mai sus, gărgărițele mele sunt "foarte" geniale. Da' s-a prins ideea, cred...
Unii însă mint din obișnuință. Nasol. Că așa-s ei. Că nu pot mai mult. Că le place. Că-s atât de retardați încât au impresia că nimeni n-o să se prindă vreodată de căcaturile pe care le spun. Surprise! Nu-i așa... Și când explodează bomba...huh...

Unii or să se recunoască în ce am scris mai sus. Și n-or să aibă dreptate. Alții or să se gândească că-i vorba de vecinu' de la 2... Bingo! Nu-i... Totul depinde de doza personală de paranoia... Iar a mea-i în creștere. Hmmm... Cred că se ia...

De ascultat...(36)

Ai avut dreptate. Și poți să-mi dai una după ceafă...

 

Azi...

Știu că în calendar scrie "mai" dar azi a fost vară. Afară, în mine, vară peste tot. Căldură moale, asezonată cu un vânticel obraznic și răcoros; iarbă verde, pe alocuri ronțăită; oi care stau una-n alta, ca...oile; apă caldă/rece/verde/albastră, grăbită să ajungă în concediu, la mare; căței mâncăcioși, binecrescuți, care umblă doar în echipă; bondari fără ac, musculițe verde fosforescent și gărgărițe grăbite, pline de energie, care nu știu să pozeze; crenguțe neapărat subțiri; foc serios, respectabil, care dansa cu vântul; indieni roind în jurul lui; fulgi pufoși, în aer și pe păturică; soare galben, fierbinte, un fel de artist care te colorează-n roșu dacă te joci prea mult cu el. Și persoane dragi în jur.

O zi perfectă. Sau aproape... Pentru că undeva s-au adunat nori și plouă, și-i rece... Nu, nu afară. Acolo e încă primăvară camuflată-n vară...

Alone

Știi cum e să te simți singur? Mai mereu. Cu, sau aparent fără motiv. Tu cu tine și-atât. Ai prieteni. Te înțeleg? Nu știu, poate. Probabil nu mereu. Dar te ascultă, țin la tine, încearcă să înțeleagă ce ai. Îi lași? Nu prea. Ești o ființă ciudată care nu zice nimic. Decât rar, fragmente, bucăți pe care nu le mai suporți singur și le povestești. Poate așa, în doi nu mai sunt la fel de grele. Bucățele împrăștiate cu zgârcenie, dintr-un întreg pe care-l știi doar tu. Dar care uneori e prea greu ca să-l duci de unul singur...

 Știi cum e să râzi, să te simți bine, să glumești, dar să fii gol pe dinăuntru? Și ceilalți să nu vadă asta. Pentru că nu-i lași s-o vadă. Pentru că n-ar avea sens. Iar dacă totuși cineva observă, să schimbi repede subiectul. Cu un zâmbet tâmp... Să răspunzi la întrebări tăcând și zâmbind. Dar știi cât de mult ai vrea uneori să te uiți în ochii cuiva și să zici tot, nu? Tot. N-o faci, pentru că... Pur și simplu n-o faci...

 Iar cel mai ciudat lucru e că, oricât ți-ar spune persoanele dragi că nu ești singur, tu continui să te simți așa... Dar tu știi toate astea... Așa-i?

 
Heart - Alone