Aventuri urbane

Azi am cumpărat, pentru prima dată-n viață, "cireșe de casă". Stăteam și vizionam, ca la cinema, niște cireșe grecești, mari cât niște prune mai mici. Și o tanti tot mișuna pe lângă mine. Inițial am zis că poate vrea să-mi șutească portofelu', da' nu, la un moment dat își face curaj și mă întreabă dacă nu vreau cireșe de casă. Mmm...că voiam cireșe, asta mi-era foarte clar. Da' cum or fi ălea "de casă"? Adică, ce casă o avea tanti dacă poa' să crească în ea ditamai copacu' făcător de cireșe? Sau n-or fi cireșe de copac? Poate cunoaște un procedeu secret prin care le fabrică chiar ea... M-am dus să le văd. Erau ca niște mazări mai mari... Da' arătau bine, până la urmă, erau la juma' de preț, iar eu eram curioasă să mănânc cireșe "de casă"! Or fi ca puii ăia de curte: cireșe nestresate! Buuune...

Și mergeam eu azi printr-un cartier, departe de casă. Și văd un magazin mic, pe care scria: "drogherie". Ups, iaca na ce se găsește mai printre blocuri... Intru. Acum, io-s politicoasă așa, de felu' meu, dau bună ziua, da' nu știu de ce s-a supărat tanti aia grasă cu față de cucuvea atât de rău pe mine... Că n-am întrebat-o decât ce fel de droguri vinde... Poate s-o fi prins că nu vreau să cumpăr și că întreb doar din curiozitate... Cred că asta a fost! Că mi-a zis ...beeep... și ...beeep... și mai să mă ia la bătaie. Data viitoare nu mai intru în magazine din astea îmbrăcată în tricou cu Bugs Bunny și rucsac cu maimuțoi, ca să nu-și mai dea seama tanti următoare că nu-s client serios!

În drum spre stația de autobuz, dau nas în nas cu un chioșc în geamul căruia tronau câteva pachete de șervețele. Minunate! Numai bune pentru colecția mea. Și nici acum nu pricep de ce s-a uitat doamna vânzătoarea așa strâmb la mine când i-am cerut șervețele cu om de zăpadă și cu Moș Crăciun... A, da, e luna mai. Și? Scrie undeva că tre' să iau doar chestii de sezon? Trebuia să se bucure maxim, că sigur stătea cu ele-n geam până în decembrie viitor dacă nu treceam eu și colecția mea pe acolo... Acu' mă gândesc că mai era un pachet cu vâsc pe fond gălbejiu, parcă. Și nici din ăla n-am... Data viitoare când ajung prin zonă!

A, tot acolo... Vreau o înghețată de pepene verde. Vânzătoatea mă corectează: de pepene roșu. Ei, na, sigur, sigur? Păi, din câte știu eu, există și pepene verde cu miez galben. Deci la înghețata aia cum ar fi trebuit să-i zic? Înghețată de pepene galben? Cam nu! Că atunci m-aș fi ales cu una din alea cu gust de tărtăcuță cu aromă de banane. Deci, e clar, vreau înghețată de pepene VERDE!

În stație. Cumpăr bilet și încep să mă foiesc pe loc, că nu venea autobuzu'. Și văd un nene care se holbează la mine. Nu se uita, se HOLBA! Cu toți ochii dublați de ochelari... I-o fi plăcut tricou' meu, el sigur n-a avut așa ceva când era mic, în cretacic nu cred că exista Bugs Bunny... Mă mut în stânga lui. Nimic, felinarele moșului erau pe mine ca lanterna pe noapte! Acu' îmi admira nădragii. Sau poate-mi număra rupturile din blugi. Poate-i plăceau sandalele, sau unghiuțele mele albastre de la piciorușe... Da' mă întreb eu: de ce oare nu se uita și la altcineva? Că erau destule domnișoare din epoca de piatră prin stație: care pe bancă, care sprijinind banca, una ținându-se elegant de sacoșă, alta de umbra chioșcului de bilete... Și, dacă le zâmbea frumos, poate se alegea și cu vreun dans la baston, ceva! Așa, de la mine a primit doar o privire criminală și multe beeep-uri spuse-n gând!

Dimineață a fost soare, cald și mirosea a praf și combinat. Acum e întuneric, e aprinsă doar luna și laptop-ul meu, plouă și miroase a proaspăt, a copaci fericiți și a răcoare. Iar pe plasa de la geam sclipesc bobițe reci de ploaie. Dacă mă uit la ele cu ochii întredeschiși, parcă văd scris un nume. Cred că te salută ploaia...