Oameni, nervi și cuvinte

(în ordinea asta, sau oricare altă combinație de 3, luate câte 3...)

Unii oameni îs ciudați. Asta nu-i întotdeauna ceva rău. Cum zice o prietenă, ciudat e de bine. Cam da... Dar uneori și nu...

Unii sunt de-a dreptu' nebuni. Asta poate fi de bine, sau nu... Dacă-mi faci crize fără motiv, asta sigur nu-i de bine...

Alții sunt jegoși. Asta nu-i decât de rău. Pentru ei, dar mai ales pentru mine și nasul pe care-l am în dotare. Mai ales vara. Mai ales în maxi-taxi/autobuze și alte chestii cu roți în care circul eu și, implicit, nasu' meu...

Unii se bat cu pumnu'-n piept că ei sunt, că ei știu, că ei fac. Majoritatea doar mănâncă căcat. Pentru că cei care chiar sunt, știu și fac, de obicei nu se bat cu pumnu'-n piept... Asta dacă nu-s berbeci. Sau vărsători... Ăștia au voie, prin puterea divină a Uraniei și a astrelor!

Cei mai mulți îs obișnuiți, normali. Anoști. Trași la xerox, cu caiețelu' de "așa se face, așa trebuie" după ei. Și fac, mai tot ce fac ei, pentru că...așa se face... Reguli. Și ei le respectă cuminți. Boring...

Alții sunt curioși. Asta-i uneori o boală. Mai auzi pe câte una: "ce curios mai e copilu' meu, deșteptu' lu' mama". Nu mereu. Unii sunt doar stresanți și pun întrebări cretine, iar și iar... Aceleași. Rămân bolnavi de curiozitate până mor. Nu din cauza ei, din păcate...

Mai sunt ăia care, de obicei, dau din mânuțe când vorbesc, își așează o buclă rătăcită, clipesc artistic și par că au crampe non-stop. Ăia care te întreabă ce faci și, când dai să le răspunzi, deja ți-au pus o altă întrebare, de genu': "azi am fost la shopping, știi ce mi-am luat?"

Unii... Pe unii crezi că-i cunoști. Țacă! Uneori se întâmplă să te surprinzi, tu pe tine. Cum naiba poți să fii atât de fraier încât să crezi că-i știi pe ceilalți... Îi știi până constați că, de fapt, nu-i știi. Se mai întâmplă...

Unii-s credincioși. Dacă-i întrebi în și de ce cred, cei mai mulți încep să se bâlbâie. Dacă începi să-i contrazici, e și mai rău, se ambalează și pot trece la violențe verbale, amenințări, blesteme... Tragi-comic.  Din registrul ăsta nu pricep, de exemplu, de ce tre' să-ți faci cruce când treci pe lângă o biserică. Iar pe nenea de acu' câteva zile, din maxi, care și-a făcut cruce că a văzut un popă, l-aș trimite să-și facă un control...

Unii știu să fie prieteni, dar nu sunt. Alții nu prea știu, dar sunt... Și felu' ăla a lor unic, uneori stângaci, prin care ți-o arată, îi face adorabili! Unii au încredere în tine. Alții mai puțin sau deloc... Tu știi care dintre ei are dreptate. Mai devreme sau mai târziu, or să afle și ei... Oricât ai încerca să pari altfel decât ești, să arăți ce caracter impecabil ai tu (dacă n-ai...), n-o să reușești să faci asta la nesfârșit. Și apoi, de ce ai face așa ceva? Mi se pare atât de complicat și obositor să fii atent la orice mic detaliu ca să nu te dai de gol... "Sunt ce vezi" mi se pare mult mai funny, mai simplu, mai deschis.
Unii vor neapărat să ți se bage sub piele. Ok. Și căpușele fac asta cu cățelu' meu. Și sunt prieteni pentru scurt timp. Până-l mușcă. Atunci crapă... La fel, we're buddies, dar dacă din întâmplare mi-ai dat un șut în cur-bele posterioare...de ce dracu' te-aș mai cunoaște după aia?!? Știu că poate face bine la celulită, dar o să am grijă să nu-l mai umflu și pe al doilea. Asta, de obicei implicând formula: "pa și la gară", pentru că, din păcate, pentru oameni nu există soluție anti-"căpușe"...

Alții mint. Toți mințim. Cine zice că nu minte niciodată, minte! Adică, exemplu. Să presupunem că gărgărițele mele n-ar fi geniale. Și te-aș întreba dacă-ți plac. Clar n-ai avea sufletu'-n tine să-mi zici: "nu-mi plac, sunt cele mai nașpa gâze ever, seamănă cu niște prune strivite de tren, de le-au ieșit ochii ca la melc, iar punctele de pe ele parcă-s mațe necrozate, date prin mașină și puse acolo cu strecurătoarea"... Așa-i că mi-ai zice, măăă, îs frumoase, ce-s astea? a, da, gărgărițele tale. Asta ar fi o minciună sweet... Inofensivă. Și imaginară, pentru că, așa cum menționam mai sus, gărgărițele mele sunt "foarte" geniale. Da' s-a prins ideea, cred...
Unii însă mint din obișnuință. Nasol. Că așa-s ei. Că nu pot mai mult. Că le place. Că-s atât de retardați încât au impresia că nimeni n-o să se prindă vreodată de căcaturile pe care le spun. Surprise! Nu-i așa... Și când explodează bomba...huh...

Unii or să se recunoască în ce am scris mai sus. Și n-or să aibă dreptate. Alții or să se gândească că-i vorba de vecinu' de la 2... Bingo! Nu-i... Totul depinde de doza personală de paranoia... Iar a mea-i în creștere. Hmmm... Cred că se ia...