În seara asta am musafiri cu alergie la mirosul de cățel, deci copilu' mare va dormi la mine-n cameră. Alături de motan, care era oricum sechestrat aici, pentru că noaptea vrea să escaladeze pereții, să stea pe ușă și, uneori, să se joace cu icoanele pictate de mine de pe pereți... Asta când nu ronțăie florile de pe geam ca mai apoi să le vomite pe hol. Singura problemă va fi să văd cum mă strecor și eu în pat, că deja Annabella doarme de-a latu' lui iar Motanschi și-a ocupat locul obișnuit de la picioare. E ciudat că, dacă dorm în cameră cu cineva care sforăie, mă enervează rău și, în cele din urmă, îl trezesc ca să pot adormi. AB sforăie ca un tractor pensionat pe caz de tuse la motor, dar îmi place... Și poa' să stea în nasul meu, adică acolo stă...și-mi place...
De la o discuție avută de curând cu cineva, am rămas cu un pitic nou: mi-e mereu frică să n-am muci în nas. N-am avut niciodată creaturi înrudite cu extratereștrii, da' dacă... Dacă, spre exemplu, îmi intră o musculiță în nas? Că mai fac din astea. Bâz, bâz și zdrang, ia nănăul cu asalt! Și dacă se prinde ea tacticoasă, cu dexteritate, de unul dintre firele pe care nasu' și le crește pentru propria protecție? Și se așează acolo, cuminte, la căldurică, bălăngănind ca un liliac în peșteră, arătând a stalactită? Ei, în cazu' ăsta ce mă fac? Că și dacă mă apuc să cânt la trombon, aia se ține ca scaiu' acolo și nu se va da dusă... Și uite așa poate va vedea cineva și o să creadă că-s mucoasă, când eu de fapt aș fi muscoasă!... Teribil...
Te iubesc că mă iubești. Te iubesc deși nu-mi spui niciodată că mă iubești. Te iubesc știind că te sperie cuvântul ăsta, pentru că ești un prieten cum nu mulți au norocul să aibă. Te iubesc pentru că nu știu cum să mă opresc. O iubesc pe AB că-mi sforăie perna. Da, între timp a migrat pe ea... Iar pe Motanschi-l iubesc pentru că-i băiatu' meu frumos și bun.
În rest, știe cineva cum mă pot muta pe Marte? E planeta mea, dar încă nu mi-a răspuns la nici o scrisoare...
Bună dimineața!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu