Când papa bun nu e, nimic nu e... :D

Am ajuns la concluzia magnifică, mirifică și foarte adevărată că e o idee foarte proastă să te uiți la emisiuni despre și cu mâncare, atunci când suferi de insuficiență acută bilaterală, la ambele buzunare... Sau, mai exact, când portofelul tău are stomacu' lipit de spate și conține doar cărți de vizită, carduri inutile de la farmacii și puncte de la nush ce campanie de supermarket, cu care poți lua un cuțit cu "numai" 80 de lei în loc de 300... Pentru că, în momente din astea, portofelul e în strânsă legătură cu frigiderul! Portofel aerisit, frigider în care bate vântu'...

Ieri am constatat că nu-i tocmai bine să vorbești de pizze mari țărănești, fierbinți și brânzoase, atunci când motanul tău e mai bogat ca tine, că măcar el are haleală bună... Nu de alta, da' nu-i tocmai funcțională o tastatură de laptop inundată, sau un telefon bălit, pe care abia se mai zăresc sms-urile cu poezii și ode aduse pizzei... Și nici să răsfoiești reviste cu cele mai mișto poze și rețete de mâncare din lume nu-i o idee tocmai inteligentă.... Sau, mă rog, așa le vedeam eu în momentul ăla, eram în Nirvana rețetelor!

Iar azi am constatat că e o idee proastă să mă uit chiar și la Bizarre foods, unde nenea Zimmern bântuie prin lume ca să halească chestii ciudate, care put, se descompun, se târâie sau arată ca un muc uriaș de diferite forme... Ei bine, când n-am bani și papa bună, mi-e poftă până și de alea, când îl văd cu câtă poftă și le cară-n mestecătoare! Azi aproape mi-am dorit să ronțăi insecte prăjite crocant, oo de taur cu nuștiuce sos picant sau grătar dintr-o scoică gigantică în formă de...well...ștrumeleag. Na, c-am zis-o, îmi pare rău, da' n-am reținut cum îi zice respectivei pe numele ei științific de moluscă. Sau ce-o fi scoica.

Drept urmare, se sparge pușculița, se caută prin toate buzunarele din casă, se adună mărunții din sertare, se pleacă în misiune de salvare până în piața cea mai apropiată și se prestează ceva bun, ca să nu te omoare pofta. Mai exact, se face din rahat bici! Cu alte cuvinte, ceva comestibil, care nu arată neapărat foarte bine dar care e yummy, din ce mai găsești ascuns prin colțuri înghețate de congelator, sertare de frigider, sau din ouăle care sunt pe raft din copilăria timpului...

Dar mă răzbun eu! Ha! Cu prima ocazie o să plonjez în castronelul cu broască țestoasă plin cu cartofi prăjiți deeelicioooși!!! Sau în cea mai bună quattro formaggi din câte există! Sau, hai, fie, în țărăneasca aia uriașă din care mănânci și nu se mai termină! Spuse ea tastând cu o mână, în timp ce ailaltă făcea curse regulate între castronul cu corcodușe și gura care le ronțăie tacticos...

În rest... Pizze, păzea! Tic-tac, tic-tac...