Domnu' Gogu

E mic. E păros. E negru. E alintat. E jucăuș. E curios. E deștept. E Gogu și e finuțu' meu.

A fost cules ieri de pe o stradă plină cu mașini. Rapid. Totuși, nu e o floricică, e un pisic. La prima vedere eu am zis că e o prințesă mică... Dar azi, după un studiu mai aprofundat, m-am convins că e un golănaș. Un pitic zvăpăiat, care nu stă locului o clipă și care toarce încontinuu. A, și care știe la ce folosește litiera...

Azi m-am dus să-l văd. Păi cum altfel? A stat pe mine, m-a sfârâit, mi-a făcut masaj și acupunctură, a pozat artistic și apoi, obosit după atâtea activități extenuante, a picat brusc în cel mai adânc somn pisicesc din câte există. Perfect! Numai bun de chinuit, de scărpinat burtici pline, pernuțe negre și năsuc cald. Evident el nu știe că i s-au întâmplat toate astea, era prea ocupat să doarmă...

Nu știam cum să-l botezăm. Eu am zis că seamănă cu o dungă: lung, negru și slab. Dar cum să botezi un pisic Dungă? Totuși, are și el demnitatea lui și dreptul la un nume normal... Și, cum mie nu-mi venea nici o idee demnă de luat în seamă, maică-sa a zis la un moment dat că fața lui de motan tâmpițel arată a Gicu. Sau Gogu. Da! Se pare deci că pe finul meu îl cheamă Gogu.

Acum sunt sigură că s-a trezit și e plin de energie undeva pe perdea, printre flori în balcon, sau explorează vreun raft... Are mult de treabă... Și trebuie să se grăbească s-o termine, că acum se face ora la care pisoii trebuie să se culce! În pătuț, torcând povești pisicești pe mâna lui mami, unde e cald, moale și unde mașinile și oamenii răi nu pot ajunge niciodată. Un pisic mic, lângă o inimă mare...