Povești din târg

În weekend-ul care a trecut, am fost la un târg handmade cu un nume pompos, într-unul dintre mall-urile patriei. A fost atât de...plin, de-am zis că tre' să scriu despre el câteva cuvinte. Iaca, abia azi am reușit... După trei zile în care am stat pe baricade 13-14 ore, luni am dormit toată ziua și toată noaptea, cu pauze de halit ca să nu ajung să arăt ca un plod somalez și cu necesarele excursii la budă. Iar ieri am bântuit prin oraș să rezolv treburi și să plătesc facturi...

Eram pentru prima dată în mall-ul respectiv și am presupus că e ca orice spațiu comercial cu multe magazine: oameni obișnuiți care vin acolo, cumpără chestii și pleacă. Hmmm... Uitasem că "obișnuit" e ceva relativ... Dacă târgul ar fi fost afară, mă mai plimbam, mă foiam, dar așa, aproape tot timpul am stat la stand și m-am uitat la cei care ne vizitau, sau care mișunau de colo colo. Și am făcut numeroase observații științifice!

Uite așa am constatat eu, în doar trei zile, că mall-ul e un spațiu închis, locuit de multe și diverse magazine, patrulat de gardienii unei firme de pază și populat zilnic, între 10 și 10, de un număr relativ mic de oameni, câțiva plozi în general urlăcioși sau tropăitori și în rest, multe pitzi (am ț la tastatură, da' sună mai pe limba lor așa...) însoțite de cele mai multe ori de masculul feroce adiacent.

Vineri am descoperit o specie nouă de biped: revărsatul. Să vă povestesc... Stăteam eu moțăitoare-n scaun și priveam în gol, când ochii mei minunat de albaștri s-au trezit brusc și violent la vederea unui nene care defila spre mine. Avea nădragii proptiți sub burdihan, dar asta nu ar fi fost nimic, toți bărbații "bine făcuți" fac asta... Avea un tricou cu ceva sclipici și nici asta n-ar fi fost nimic... Da' era așa de scurt tricoul ăla, măi frate, că i se ițea de sub el un moț de burtoi întreținut cu simț de răspundere, care n-a văzut o sală în viața lui, care evadase de sub țoala lu' nenea și care atârna insolent, arătându-și pielea transpirată și nebronzată... Duduia de lângă părea foarte încântată de bărbatu' mișto pe care-l avea alături. Iar eu am crezut că, na, se mai întâmplă să existe și câte o chestie de genul... Dar nu, în astea trei zile, am văzut mai mulți bărbați însărcinați, revărsați din tricou, cu șuncile la vedere, decât în toată viața mea. Concluzia logică fiind că această specie trăiește mai mult prin mall și umblă neapărat însoțit de o ea cu creier de dimensiuni reduse, sau cu vederea nu prea bună, altfel neputând fi explicată asocierea dintre cei doi...

Apoi, mai există fufa licurici. Acea apariție suavă, îmbrăcată-n culori neon care-ți zgârie retina și care, când te întreabă ceva, își țuguie buzițele ca ornitorincu'. Da' pe ea o înțeleg de ce se îmbracă așa. Explicația e foarte simplă: a fost prea mult la solar, s-a bronzat prea tare, e prea maronie și nu se mai distinge bine în peisaj. Și, probabil din cauză că umblă mult pe jos, îi e frică să n-o pupe dulce vreo mașină. Așa, apelând la uniforma neon, e sigură c-o vede și cârtița, dacă s-ar uita la ea!

Gagica de criză e o altă specie. N-are săraca prea mulți bani și nu-și permite o pereche de nădragi cu lungime normală. Se adaptează însă foarte ușor la situație și-și trage una pereche pantaloni scurți, reciclați probabil dintr-o cravată, cu buzunarele ieșind a pagubă de sub cracii scurți spre inexistenți ai pantalonilor și cu rotunjimile dorsale (mai mult sau mai puțin îmbrăcate-n celulită) expuse cu tupeu spre încântarea privitorilor.

Femeia religioasă o să ziceți că e arhicunoscută. Nope. Astea-s dintr-o ramură nouă. N-au batic și nici fustă lungă. Dar credința li se citește pe tricou și se măsoară în funcție de cât de groasă, mare și sclipicioasă e crucea desenată pe el! Uneori vine la pachet cu mutantul tatuat. Ăsta e un tip mare, gras, cu forme incerte și picioarele tatuate acoperite cu un păr des, creț, ca ăla de pe...să vă fie rușine dacă v-ați gândit la ce m-am gândit și eu!

Vă mai zic două lucruri și termin, că mă așteaptă un păpușoi uriaș, cald și dat bine cu sare pe la încheieturi. (păpușoi = porumb...) Am văzut o tanti sf, cu niște pantofi înalți de vreo 15 cm, doar cu juma' de platformă și fără toc. Nu știu cât de clară e descrierea mea, da' dacă nu ați înțeles, puteți să vă imaginați o copită de cămilă supraetajată. M-a fascinat. Pe bune că nu pricep cum putea merge pe chestiile alea... Pentru că, să ne înțelegem, eu mi-am rupt piciorul pe un trotuar fără găuri, încălțată-n adidași... Și a doua chestie: dacă nu știați, inelele se probează-n oglindă! Aha... Îl pui pe deșt și apoi îl privești în oglindă! De ce? Să fiu a naibii dacă pricep... Da' nu contează. După ce a probat așa juma' din inelele mele, tanti a cumpărat unul. Deci, trăiască oglinda!

În rest... Să fiți cuminți, pe principiul "nu faceți ca ei"! Bună dimineața!