Misterele unei duminici de iarnă

Și stăteam eu cuminte, liniștită și fericită în pijămăluța mea nouă, pufoasă, mirosind a lenor. Pijămăluța, că eu miros a 015! Cu o cutie de suc de portocale fără portocale în el, în imediata mea apropiere și niște pufarine, cele mai pufarine din lume, ținându-i companie. Și eram eu, așa, relaxată în căldurica păturicilor mele moi, care mă iubesc tare, deci mă țineau în brațe.

Și, așa cuminte, liniștită, fericită și relaxată, mă uitam la un serial. Game of thrones. Pentru că, da, sunt ultima persoană care nu l-a văzut până acum... Și era cald și bine și eu mă uitam la film...

Și nu știu cum îmi vine mie ideea să dau o fugă pe facebook, să n-am vreun mesaj, ceva. Aaaa... De ce??? De ce oare am făcut asta??? DE CEEEE??? Pentru că mesaj nu aveam, în schimb pe laptop trona, cât era ea de mare, poza din dreapta. Da. Inculpata Roxi s-a gândit să nu mai pună ea poze cu minunățiile din fimo pe care le face, ci să se reprofileze și să pozeze random prin bucătărie. Ce oare? Clătitele, bineînțeles. CLĂTITELE!!!

Normal că m-am pus să fac și eu. Ce, se poate rezista la așa ceva? NU. Una, două, șapte, nouă. Nouă, ăsta e numărul final rezultat în urma recensământului clătitos.


Da' în timp ce le făceam... Bucătăria mea fusese invadată de o armată de mirosuri cu armură de vanilie. Tigaia gigantică, ținută special pentru alea 3 zile pe an când mă pălește ambiția să fac clătite, fusese alintată cu niscai unt și acum împrăștia valuri de parfum de beurre noisette. Iar clătitele... Maglavaisu' turnat elegant cu polonicu' se întindea și cotropea tigaia centimetru cu centimetru. Apoi zeci de bule porneau atacul, pufoșind aproape instantaneu clătitoasele bronzate. Acela era fix momentul în care domnia sa trebuia întoarsă. Aburi, fum abia ghicit, arome de nu-mai-știi-a-ce-miroase-așa-bine, toate evadau din clătita abia întoarsă.

Dar textura... Fină și moale ca un fund de bebeluș. Adică, vorba vine, că n-am nici cea mai vagă idee cum e un fund de bebeluș, m-am ferit cu succes de așa ceva până acum! Da, știu, tocmai am stricat poezia cu asta, nu? Hehe... Trebuia să vă scot din transă că, dacă băliți peste tastatură, s-ar putea să explodeze în litere. Și ceva creepy era numa' bun!

Concluzia: am 8 clătite de dimensiuni diferite dar care miros la fel de bine. Erau nouă, da' a mâncat mama una. Și nu pot să mănânc nici una, că deja m-am săturat de la miros... Comic, nu?... Tragic!

În rest... Dacă vă întrebați care e legătura dintre titlu și postare vă zic eu: nici una! Bună dimineața!