Poveste albă

Cum să te culci cu iarbă și să te trezești în fucking Narnia!

"Ce cald e azi afară", am zis.
"Ce chestie, fac poză unui trandafir înflorit, în ianuarie", am zis...
"Uite ce verde e în jur, au înflorit și gălbenelele", am mai zis...
Și în seara aia am adormit cuminte, în tricoul cu Tazz, cu piciorul drept evadat din păturile pufoase.

A doua zi nu mai era verde. A doua zi era ce ar fi trebuit să fie de 2 luni: alb. Bonus: vânt și fulgi nervoși. Și un dobitoc de calorifer care s-a gândit să facă ceva și să nu se mai încălzească...

Atacul termitelor furioase

Ieri a trebuit să ies să iau chestii. Magazinul era devastat, rafturile stăteau goale, rușinate, în fața mea. La case, termitele formaseră o coadă lungă și deformată. Aveau coșurile pline vârf cu asocieri ciudate de alimente. Un moș luase ultimele 3 găletușe de smântănă așa că, a trebuit să iau iaurt... Sunt sigură că nu-i trebuiau chiar 3 kile, da' vine codu', tre' să facă provizii! În drum spre casă, m-am întâlnit cu o tanti care mă întreabă mereu ce fac. "Am luat pâine". "De ce, nu se găsește, e criză?" "Mnu, mi se terminase..."

A fost odată...

Azi dimineață era soare. Mama m-a asigurat că e cu dinți, unii de -13 grade. Lumina desena modele abstracte pe zăpada necălcată din curtea blocului.

Mă uitam pe geam, în timp ce motanu', tolănit pe caloriferul LUI, îmi ronțăia fericit mâna. Că asta face el când e fericit. Sau e fericit când face asta... Și m-am gândit: ce păcat că nu mai sunt mică... Aș fi fost în extaz! Și m-aș fi dus la tata să-l bat la cap, din 5 în 5 minute, să ieșim cu sania. Și el ar fi mers, niciodată nu mi-a rezistat, eram comoara lui. Și aș fi degerat fericită pe sania trasă încet prin oraș. M-aș fi jucat în zăpadă, cu mâinile pline de mănuși cu un deget, lăsând dâre de o parte și de alta a saniei. Și aș fi strigat, cu sclipiri vesele-n ochi și cu obrajii roșii scăpați de sub fular: "să o luăm pe acolo, pe acolo n-am fost azi!" Nu conta frigul, nu conta fleoșcăiala care urma, nu conta nimic în momentul ăla. Doar zăpada albă, pufoasă și tata care trăgea sania...

Mă uitam pe geam și încercam să-mi amintesc momentul în care nu mi-a mai plăcut zăpada. Ziua vinovată de așa ceva a știut să se ascundă bine în mine, n-am reușit s-o găsesc, oricât de mult m-am gândit. Mă uitam la dunele de zăpadă numai bune de excavat și transformat în cazemate, la scările neatinse de nici un bocanc și la gluga albă de pe acoperișul de vis-a-vis. Motanul nu mă mai ronțăia și se uita și el afară, cu mine.

"Dacă o aveam pe AB mică, ce s-ar mai fi bucurat acum", am zis...

Apoi m-am încheiat la bigmen și m-am dus în pat să fac mărțișoare.

În rest... 

Nu mai e nici sania, nici tata, nici AB. Și nu mai sunt nici eu mică. Atunci...oare de ce mai ninge iarna? Bună dimineața.

The end.