El e Bubu.
Bubu e prietenul meu începând de aseară.
Înainte era un deget normal, care făcea ce fac de obicei toate degetele. Dar s-a transformat brusc, printr-o întâmplare tragică, din cauza conjuncției lunii pline cu planeta Marte, a lu' Urania care iar a cobit și, mai ales, a unei conserve de bulion, în unicul, minunatul, prea-nefericitul Bubu.
So...meet Bubu!
A fost diagnosticat cu neatenție senilă bipolară și operat de urgență, fără să-și de-a seama și nici acordul, cu capacul de la conserva de bulion. Mda, săracu'...măcar n-a fost o cutie de la ceva mai de soi: vreun compot de fructu' raiului, o terină de rață cu foie gras marinat în suc de lămâie polară, sau ciuperci sotate-n unt de unicorn adus de pe curcubeu. Nu. Era bulion... Trist... Dar măcar a avut parte de un tratament corespunzător post-operație: a fost dat din belșug cu zahăr și strâns de gât un sfert întreg de oră. Drept urmare, Bubu se poate lăuda că se vindecă magic și că acum e un dulce!
Săracu', nu zicea nimic. Doar că aseară cam înghețase la un moment dat, așa că l-am pus frumos sub marginea fundului să-l încălzesc. De ce? Nu știu, de'aia, de chichi, așa a fost să fie, nu mai puneți și voi întrebări din astea... Totuși, n-a fost o idee prea bună, că au început să-i iasă mațele și a început să doară. Iar eu, ca să se potolească, i-am cântat serenada aia cu "au au au au aaaaauuuuuuu, mamaaaaa, mă doareeee".
În rest, e cuminte. Păcat că n-are voie să facă baie... Dar cum eu fac iar el nu poa' să se despartă de mine nici măcar pentru câteva momente, a trebuit să ajungem la un compromis. Acesta se numește simplu: pungă de plastic și scotch, bine înfășurate în jurul lui! Și funcționează! E drept, i s-au aburit oleacă ochii, da' a ieșit din duș uscat, alb și mirosind tot a tinctură de propolis...
Partea mai proastă e că Bubu nu poate să picteze. Că, dacă el se agită și se îndoaie, mă doare pe mine... Așa că, azi l-am scos la plimbare, că tot stătea degeaba în casă. Cred că s-a simțit bine, că se uitau toate gagicile la el pe stradă. Vreo câteva au râs chiar, fericite, când le-am făcut cunoștință. E un șmecher Bubu ăsta...
În rest... Cică vrea un suc. Pot eu acum să nu-i fac toate poftele? Că e mic și decupat... Nu pot! Așa că, vă las. I-am pus fular, să nu răceasscă, și ne ducem la chioșc! Bună dimineața!
Helău Bubu!
RăspundețiȘtergereHai, Ana! :D
Ștergerea dreacu ti-ai taiat degetul ca proasta si acum faci mari bloguri bleah..
RăspundețiȘtergerenu te mai opări așa tare, că-ți crește tensiunea... bănuiesc că nu-i ușor să nu gândești, dar consolează-te cu ideea că nu ești singurul! și să știi că nu-i așa de greu să înveți să scrii corect, o mulțime de copii de clasa a patra o fac.
Ștergere