Pofte periculoase

Mi-e poftă e aripioare rumenite cu salată de roșii, mi-am zis eu acum două zile. Și nu era să stau cu pofta-n mațe, să mi se streseze stomacul și să visez pui care dansează turbat în jurul meu toată noaptea, dimineața și după-amiezele între 15 și 17... Am organizat o excursie în minunea de magazin numit Lidl, raiul halelii yummy, am înșfăcat din frigiderul de acolo o tăviță pe care aproape că scria numele meu, am stat (ne)răbdătoare la o coadă cu plozi obraznici care alergau răcnind mai ceva ca niște indieni scalpați și am urmat cea mai scurtă cale spre casa, aragazul și tigaia mea neaderentă.

Până aici, nimic ciudat, nimic nu prevestea ce o să se întâmple. Nici un semn, zbatere de ochi, spasm în colțul gurii sau luminiță zărită cu privirea periferică nu m-a avertizat că iadul e pe cale să coboare (urce, de fapt) la mine-n cap. Nas, mai exact, dar să nu anticipez...

Am pus condimentele în șir indian pe masă, am răsfirat aripioarele spălate și aranjate, le-am spoit cu diverse, masat, întors pe toate părțile... Stăteau pe fundul în formă de pește, nu al meu, ăla de toci pe el, și așteptau cuminți să ajungă în uleiucul încins să se aurească mai ceva ca un soare! Și le las eu pe o parte să sfârâie o serenadă, le verific, le întorc să se bronzeze uniform pe ambele părți și, deodată, momentul ăla nenorocit iese de după colț și... splash, explodează un vreasc de zburătoare din tigaie și stuche un strop de ulei fierbinte! Unde oare? Nicăieri altundeva decât în fix vârful nasului meu care stătea cuminte în mijlocul feței, negândindu-se nici un moment că i se poate întâmpla așa ceva.

Groază, șoc și teroare! Titlu ca în știrile alea de la ora 5... Țip, bombăn cuvinte dulci, mama îmi aduce în grabă crema magică pentru "fripturi", mă oblojesc eu cu ea și mă așez cuminte și bosumflată în pat, așteptând să mă usture din ce în ce mai puțin până la deloc. Crema, am zis că e magică, și-a făcut treaba și nasu' meu trist și ghinionist și-a revenit și a uitat de durere. Și eu la fel... Deci, la un moment dat, am dat cu mâna peste el ștergând maglavaisu' alb protector și, odată cu el, și pielea de pe nenorocita de bășică ce se formase pe aspiratorul meu atacat nemilos de ulei.

Bip, bip, biiiip... aaaau, văleu, din astea, și studiul moacei în oglindă a devenit ceva musai necesar. O semi-mazăre rozie și plată trona pe nănăul meu ghinionist. Pfff... Mama: lasă că trece, se face cojiță și-ți dau eu fond de ten să-l acoperi, n-o să se mai vadă și o să se vindece repede. Hmmm, bine...

A doua zi. Oglinda îmi arată un far ce trona falnic pe trompa-mi abia trezită din somn! Mare, rotund și ROȘU. Concluzia logică și imediată: căcat, eu cum mai ies acum din casă? De fond de ten sau corector nici nu putea fi vorba, că arătania ce izvorâse pe nas nu era foarte cu coajă pe ea, dacă puteți să vă imaginați ceva așa nedrept de injust... Remediul? Nu mă mai uit în oglindă, deci, dacă eu nu văd arătarea, înseamnă că nu mai există acolo!

Azi, respectiv a treia zi după evenimentul cu uleiul săltăreț: în semi-trezire, dau cu brățara mea din paracord ezact peste vulcanul de pe pipometru și ăsta erupe brusc. Aaau, miaaau, ce-am făcut, biiip, morții și biiiip, săream eu prin bucătărie sub privirile mirate ale motanului care venise bucuros că m-am trezit și are cine să-l alinte. Ca să trec peste alte detalii, în acest moment, respirătoarea mea are o belitură de juma' de metru în partea cea mai înaintată, mai precis în centrul vârfului, oleacă spre stânga. Sau dreapta, depinde cine se uită la ea, eu sau TOȚI ceilalți ce nu-și pot dezlipi privirea de acolo!

Da' mă gândeam eu... Băi, mamăăă, ce mă fac acum? Nasu' meu seamănă din ce în ce mai bine cu a lu' Rudolph. Să-mi dau una, ce mă fac eu acum, oare încep să mă transform în Rudolph??? Ce dacă e iulie, așa ceva durează, de aia a început de pe acum, să fie gata în decembrie! Și, și, și ce mă fac eeeeu, că nu știu să zbor... Și am și rău de mișcare! Dacă mi se face rău și pun frână și sania moșului se oprește brusc și sar toate cadourile din ea? Da' dacă greșesc drumul și nimeresc în deșert în loc de Polul Nord și aterizez într-un baobab din care paște o girafă. Și dacă se sperie girafa și o ia la fugă și trezește șeful leu din zonă sau familia de hipopotami cu doi copii care se bălăcesc în balta mâloasă din apropiere? Sau se sperie vreo zebră turbată de căldură și sare peste un bivol care tocmai a ieșit de la cosmeticiană cu coarnele perfect ascuțite, lustruite și date cu ojă? Eu cum mai cobor din baobab cu toate orătăniile alea alergând nevrozate pe dedesubt? Și, eu ca eu, da' mai e și Moș Crăciun în sanie! Și poate vreun spiriduș care a adormit prin sacul cu jucării... Sau un elf detectiv trimis în misiune de doamna Crăciun să vadă ce face cu adevărat nenea bărbosu' în noaptea aia... Și dacă...

Poftă de aripioare, da? Rumenite și crocante... Cu salată de roșii coapte și cărnoase... Să nu mai aud de așa ceva de acum și până ies la pensie și mă senilizez și uit de ledul care-mi sclipește artistic pe nas! Aripioare... să le halească cine vrea, pana și zburătoarea mă-sii dar, azi și mâine...