Azi, blogul meu preferat împlinește un an. L-am descoperit prin toamnă și m-am îndrăgostit de el, definitiv și irevocabil... E locul cald și însorit unde mă refugiez ori de câte ori simt nevoia de liniște, de frumos, de acțiune, de ironie inteligentă, de gânduri nespuse, de bucurii transpuse în cuvinte, de porții copioase de râs și da, de chestii sadice, caustice, ciudate care mă amuză teribil și care mă încurajează, în ideea că mai sunt și alții care au pitici defecți...
Așa cum am scris și într-un comentariu pe care l-am plasat azi pe preaminunatul blog, e fain să știu că am un loc unde mă pot refugia atunci când sunt down, sau când sunt veselă, când simt că nu mai pot duce sau când zbor fericită printre norișori roz...un loc unde știu că, orice aș citi, o să-mi placă...un loc în care mă simt "acasă" și unde, în sfârșit, ciudat e de bine! Clar, pentru mine e ză Blog! :)
Despre proprietara blogului (am vrut să zic "mămica" blogului da' am renunțat repede la idee, prietenii știu de ce...)...aș putea să scriu până mâine și numai chestii de bine, evident! O să zic numai două vorbe, că nu se poate fără...). E o persoană pe cinste, deșteaptă rău, care gândește non-stop (am o vagă bănuială ca face asta și prin somn), cu un simț al umorului desăvârșit (mă rog, cel puțin pentru mine), idealistă, uneori visătoare, foarte umană :P și o să mă opresc aici, cine vrea mai mult, a se studia blogul...
La mulți ani și la mai mare, Cami!!! Și...Mulțumesc!...:)
>:D<
Mă plângeam mai demult de o zodie care, de-a lungul timpului, m-a făcut să ajung sus de tot, pe norișori roz și, după o perioadă, aproape fară excepție, m-a trântit de acolo în cele mai nasoale și neașteptate moduri... E vorba despre vărsători, desigur... Am tot încercat să evit subiectul...până azi, când tre' să-mi iau inima-n dinți și să fac o scurtă retrospectivă ușor antipatică...
Nu știu de ce, dar se pare ca am lipici la membrii zodiei sus numite... Ne cunoaștem, ne placem reciproc, ajungem prieteni- prieteni buni, nu amici - și, la un moment dat, trosc, mă trezesc cu o ghiulea în moalele capului, cu o lovitură centrată-n barbă, cu una-n freză, cu două sub centură...mă rog, ați înțeles ce vreau să zic... Berbecii și vărsătorii au câteva chestii în comun. "Modestia", încăpățânarea, ambiția... Sunt persoane pe care poți să te bazezi. Au o imaginație debordantă și, da, sunt inteligenți! Dacă-i calci pe coadă, ți-o iei într-un mod atât de rapid și de pitoresc, că nu știi ce te-a lovit și din ce parte... Dar de obicei le trece repede, asta dacă le trece... Dacă nu le trece, ghinion, ești șters de pe listă, înainte să te dezmeticești, definitiv și irevocabil... Dacă nu le convine ceva, sau dacă ei consideră că tre' să le afli părerea, ți-o spun, verde-n față, de te lasă năuc. La faza asta e ceva ciudat: în raport cu alte zodii, ies șifonați doar ceilalți, dar dacă se petrece între un vărsător și un berbec, atunci e crunt... Nu spun decât ceea ce gândesc cu adevărat și nu-i laudă pe alții decât dacă au motiv (ei în schimb se laudă tot timpul, hihi...) Nu-s tocmai normali, bineînțeles asta fiind de bine, pentru că normal= plictisitor. Sunt căpoși și nu reușești să-i scoți din ale lor sau să-i convingi de contrariul a ceea gândesc ei nici cu executorul judecătoresc, nici cu poliția călare, nici cu bătăi din gene, nici cu răcnete disperate. Dacă totuși n-au avut dreptate, ceea ce se întâmplă foarte rar, or să constate singuri asta după ce se dau singurei cu capul de tavan... Dacă ajungi să le fii prieten, dacă ajung să țină la tine, poți să te bazezi pe ei pentru orice, clar ar face orice pentru tine... Dar, dacă-i calci pe bătături mai mult decât se cuvine, sau de prea multe ori, ești trecut în dizgratie fără preaviz. Și mai sunt, dar astea-s cele mai importante.
Acestea fiind lămurite, o să trec la o scurtă descriere a vărsătorilor care-mi populează existența...
Capul listei, credeam că e ză one...n-a fost. E singurul care a rămas în trecut. Cu bune, cu rele, a rămas undeva încremenit în timp, ca într-un fel de poveste...una care mă bântuie din când în când și-mi râde în nas... Dar, de curând, am început și eu să fac același lucru, până o să devină tot mai mică și n-o să mai aibă forță să călătorească prin timp. Și-o să rămână undeva departe și-o să fie din ce în ce mai puțin importantă.
Restul vărsătorilor din viața mea sunt de sex feminin. Crimă și pedeapsă, frate... Invariabil se petrece cam așa. Ne iubim reciproc, mare prietenie, mare. Au probleme, umărul meu e mereu disponibil și mereu gata să preia din greutăți sau măcar să se aleagă cu o boceală pe cinste. Am probleme, probabil ar face același lucru, doar ca eu nu dau nimic din mine și nu plâng, deci e mai simplu. Avem bucurii? Atunci să te ții, se umple camera de norișori roz, de parfum de floricele pe câmpii și de fluturași... Toate bune și frumoase și, deodată, când e mai bine, mai liniște și mai însorit, zbang, torpila vărsător via berbec... Fără explicații, fără motiv, fără milă... După care, clar îmi trebuie o perioadă mai scurtă sau mai lungă de refacere... Și, indiferent de durată, cam doare... Iar la un moment dat, tadaaammm...apare vărsătorul în cauză și se poartă ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Doar ca s-a întâmplat... În categoria asta ar intra două persoane. Îmi pare rău dar, chiar dacă mă port ca întotdeauna, nimic nu mai este ca înainte...
Lista o să se încheie cu o reprezentantă a zodiei care-i cel mai cel vărsător pe care l-am cunoscut... Pare persoana perfectă care ar putea să-mi schimbe părerea pe care o am despre preaminunata zodie... Mă bucur că ți-am atras atenția și că am avut onoarea să fiu băgată în seamă... Punctul zero...am ceva dubii ca l-am depașit, dar asta e deja altă poveste.. Nu, acum pe bune... Îți mulțumesc că ai intrat în viața mea și că te-ai decis să rămâi, chiar și așa, în felul tău... Și-ți mulțumesc ca încerci să fii cât de friend poți tu să fii... Și pentru zâmbețelul cu care m-ai obișnuit și pe care mi-l trimiți, cu încăpățânare, ori de câte ori ne "vedem". Dacă ar fi să parafrazez ce ai scris tu într-o postare aș spune că ești o poveste... Una frumoasă, care aș vrea să fie fără sfârșit... Și pentru că-i ziua ta azi și de o săptămână te tot stresez cu "La mulți ani", o să încerc să-ți spun altceva. Să ai inspirație ca să-ți iasă ceea ce faci din ce în ce mai bine (dacă asta e posibil, pentru că deja e la cote maxime...), să ai parte de dragoste ( în special de la știi tu cine...), de bucurii MULTE, de chestii mărunte dar "pufoase", de "cozonăcei", de cât mai multe priviri sincere de-ale lui Max, de glume, de hai... Și soarele tău interior să rămână mereu așa de puternic ca acum... Și o să-ți dedic și o melodie, una care mă obsedează de când am descoperit-o...la tine... Deja am primit nenumărate cereri de la mp3 și de la laptop să o scot de pe repeat... Știu că nu-i normală, că nu-i potrivită pentru o zi de naștere, ba că e chiar ciudată dar îmi place mult... Normal e anost... Ciudat e mereu de bine, nu?... Berbecul din mine știe că vărsătorul din tine e de acord...
...
'Cause that's the fool I am
And that's the rule you bend...:)
Enjoy!
If someday something will change, please, let me know... :)
N-am mai ascultat de mult Scorpions. Azi mi-am amintit un cântec de-al lor... Ascultă-l în căști, cu un whisky cu gheață în mână, gândindu-te la...la cine vrei tu... :) Eu știu la cine să mă gândesc... :)
In a world full of pain
Someone's calling your name
Why don't we make it true
Maybe I, maybe you
Maybe I, maybe you
Are just dreaming sometimes
But the world would be cold
Without dreamers like you...
Sau, ca să parafrazez ce-ai scris tu... Când cuvintele au suflet...
Acum ceva timp, mă miorlăiam într-o postare că a trebuit să dau un interviu. Și am zis că mi l-a luat cea mai faină ziaristă ever... Ei bine, asta e puțin spus... Articolul pe care l-ai scris e cea mai frumoasă chestie pe care a scris-o, pe care a gândit-o cineva, vreodată, despre mine... Și, da, ai scris doar ce ți-am spus eu atunci, dar în cuvinte care trăiesc... Și, da, m-ai facut să văd ce înseamnă, privit din afară, să pui suflet în ceea ce faci... Și, da, m-ai lăsat fără cuvinte!... Iar asta se întâmplă foarte rar... Aș vrea să-ti spun o mulțime de lucruri... Dar hainele cuvintelor sunt mult prea strâmte iar ideile nu-și găsesc printre ele mărimea potrivită... Așa că, o să-mi adun toate vorbele mari, frumoase, importante pe care le gândesc în momentul ăsta si o să le comprim într-una singură: MULȚUMESC!
Dar de ce Poveste de Craciun... Mi-ai spus ieri că, dacă nu-i scriu, Moș Crăciun n-o să vină... Bun... Deci, m-am pus și i-am scris... Așa, într-o doară... Și, fară prea mare convingere, i-am zis și ce vreau pentru mine: să pot visa din nou... C'mon... E doar Moș Craciun, n-o să poa' să facă asta... Și totuși... Azi e 24 decembrie. Articolul tău e primul și, cu siguranță, cel mai frumos dar de Crăciun! Așa cum eu pictez și dăruiesc, dar nu știu niciodată, cu adevărat, cât de mult se bucură cel care primește și tu ai scris și-ai publicat dar sigur nu ți-ai imaginat cât de mult o să însemne pentru mine... Nu știu ce truc magic ai folosit tu acolo dar, după ce am citit, m-am regăsit pe mine... Așa cum eram la început, așa cum poate n-am mai fost în ultimul timp... Așa cum o să fiu iarăși de acum înainte... Și, da, pot din nou să visez!...
P.S. Îți doresc un Crăciun frumos, bogat, bucuros...plin de surprize, de cadouri, de lucruri mărunte dar frumoase, de iubire... Și, să fii fericită!!! >:D<
Nu ți-am mai scris de mult, mult timp. M-am cam schimbat de la ultima scrisoare... Mai înaltă, mai mulți ani la activ, mai multe probleme, gânduri, decepții, răni, idei, realizări... A, și, în caz că te uiți cu binoclul tău fermecat să mă găsești, să știi că acum am părul scurt... But it's same old me... În mare, cel puțin... Și să știi că am fost cuminte, uneori poate prea... Dar lucrez la asta și văd că începe să-mi iasă...
Înainte de toate, tre' să-ți spun ceva. Mult timp am crezut că nu exiști... Asta e, m-am luat după ceilalți, după cei mari... Știu că asta nu e o scuză, dar... Cei mari care cred ca ei te-au inventat... Și care, cât ești mică, îți spun că Moș Crăciun există și-ți aduce daruri dacă ești cuminte dar, cum crești puțin, ți-o trântesc verde-n fața, ca Moșul nu există... Mdeah... Doar una dintre cele două variante e adevărată și nu-i ultima, nu?...
Sincer, dragă Moșule, nu știu de ce m-am pus să-ți scriu acum... Nu știu ce-aș putea să-ți cer... Nu prea obișnuiesc să cer chestii așa, pe degeaba... Vezi, m-am schimbat... Ultima dată când ți-am scris, ți-am livrat o listă uriașă... Oare asta înseamnă că am crescut?!?... Hmmm... Dar, dacă mă gândesc eu bine, ar fi unele lucruri pe care vreau să ți le cer. Vreau să ai grijă de prietenii mei, să le îndeplinești toate dorințele! Dacă nu toate, toate, măcar pe cele mai importante! Și, când spun prietenii mei, de data asta nu mă refer doar la cei pe care-i iubesc si care ma iubesc și ei... În seara asta, în rândul lor, vreau să incluzi și pe cei la care țin doar eu... Asta e, azi sunt generoasă dar, pe bune că, persoana la care mă gândesc eu merită să-i îndeplinești dorința! Sper că știi ce vorbesc eu aici! Frate, doar ești Moș Crăciun, tre' să știi!!!... O să-ți dau doar câteva indicii, doar nu vrei să-ți fac eu munca de cercetare... Mai întâi, nu vreau zăpadă anul asta de Crăciun, de revelion sau după...Să se poata circula, de colo-dincolo, fără probleme... Să reunești sufletele gemene, să desparți apa de foc iar pe cei care sunt deja împreună, să-i treci ușurel peste hopuri...Să le dai inspiratie și idei... Să le mai dai peste nas șefilor, ca să nu mai stea cu el așa, pe sus, să-i chinuie pe alții... Să ai grijă de căței și de pisici! În rest, pune mâna și studiază liste de dorințe... Și, vezi că te controlez după Crăciun să văd dacă ai făcut ce ți-am cerut!
Acum te las, Moșule, știu că asta e o perioadă foarte încărcată pentru tine... Dar, înainte, aș vrea ceva și pentru mine... Asta e, m-am razgândit... Dar e cam greu, deci, îți urez succes... Aș vrea să pot visa din nou! Așa cum faceam înainte... E destul de nașpa să nu-ți mai dorești mai nimic... Ia să te văd, asta o să-ți iasă?...
Cu mult drag și...ne auzim după!...
P.S. Nu cred că ți-am mulțumit vreodată că mi-ai adus, de-a lungul timpului, multe jocuri, jucării, cărți și nu ciorăpei și pulovere, ca altor copii...
Azi am avut o întâlnire de gradul lll... Nu, n-am văzut marțieni și nici ozn-uri, dacă nu vă zic, n-o să ghiciți niciodată... Deci, azi am fost la sediul unui ziar, pentru că a avut cineva ideea să scrie un articol despre mine. O să ziceți: wow, ce frumos... Păi da, foarte frumos, doar că a aflat despre asta și piticu' responsabil cu presa și publicitatea personală... Și, din momentu' ăla, s-a rupt filmu'... Prietenii știu de ce... Pentru ceilalți, să mă explic... Ca orice artist care se respectă, am pitici care locuiesc la mansardă. Șeful lor e piticul anti-ziariști... Adica: frate, îmi place să lucrez, să inventez lucruri noi, să pictez tot ce prind, să creez... da' nu-mi place să vorbesc despre asta, despre mine... Știu, sună cam ciudat, dar asta e, asta sunt... Take or leave... O prietenă mi-a zis că, majoritatea din orașul ăsta ar fi bucuroși să se scrie despre ei. Păi știu că da, dar eu nu-s ca majoritatea... Eu sunt eu si "Eu" nu prea iubește să vorbească despre propria persoană... Dar, de data asta am trecut peste voința piticului respectiv, mi-am făcut preș sub ghete reținerile și am zis: da (un "da" cam ca ăla de la starea civilă, spus cu juma' de gura și pe care, imediat, începi să-l regreți...) Chestia e că nu puteam refuza... Pentru că, cea care mi-a propus să scrie despre mine e cea mai adevărată și mai faină ziaristă ever! (Și asta n-o zic pentru că știu că e posibil să-mi citească postarea... O zic pentru că asta cred!!!).
Bun... Și mă trezesc eu dimineața, după numai câteva ore de somn și încep să mă observ, să văd cum stă treaba... Eh, destul de bine, n-aveam palpitații, nu-mi tremurau picioarele, ideile stăteau cuminți, încolonate la etaj, gata să fie prezentate pentru a fi inșirate, cu inspirație și talent, de ziaristă... Și trece o oră, și trec două... Vine timpul să mă îmbrac și să plec, ca să ajung la timp.. Și, normal, părul n-a vrut să mi se așeze neam...Și dă-i cu gel, dă-i cu fixativ, trage, sucește... În cele din urmă, cred că s-a speriat de amenințarile mele și s-a așezat într-un oarecare fel...unul nașpa da' nah... Și am plecat... Pe drum, dă-i cu cola, dă-i si cu ceva fumăreală, poate se amețește piticu' și stă cuminte 2 ore... Ei da' de unde! Frate, când am ajuns acolo, deja era crizat rău și-i agita și pe ceilalți... Și, colac peste pupăză, s-a speriat și neuronu' când a simțit miros de ziar și a lesinat cu grație, în mijlocul ideilor, care s-au speriat și ele când l-au vazut și au început să execute o mișcare browniana de numa' numa'... Ăăă, știu, deja sună a ceva gen "Aventuri la etajul 9"... Dar să revenim la subiect... De fapt, n-ar mai fi multe de spus... Decât că, la faze din astea, mă enervez, eu pe mine, rău de tot... Adica, frate, de ce nu pot oare să mă port "normal" când vine vorba de interviuri, de camere de filmat, de ce mi se blochează cerebelu' când tre' să vorbesc despre mine?... Și, pe bune ca ziarista a făcut tot ce-i omenește posibil să nu fiu stresată, să mă simt bine acolo, ba chiar să nu-mi dau seama că ăla chiar e un interviu... Și atunci, oare ce-o fi așa de greu să vorbești despre tine?!?... Evident astea-s întrebări retorice... Dacă îndrăznește vreunul să pomenească ceva de "psiholog", ne vedem, în spatele blocului, să-i sparg dinții... Nu, nu mă duc acolo, pentru că eu mă îmbrac predominant în negru iar ei nu au decât niște cămăși albe, pentru uriași, că au niște mâneci de două ori cat mâinile mele și nici nu știu să ți le pună pe tine, nush de ce tot vor să lege mânecile alea la spate...
Una peste alta, după ziua de azi, pot spune: I'm a survivor!...
P.S. Cred că sunt datoare cuiva cu o chestie... Să mă descriu in 3 cuvinte... (Mă rog, vor fi mai mult de 3...)
1. Incăpățânată! Destul de tare încât să fiu în stare să fac orice-mi pun în cap... (Dap, sunt berbec!) Și, frate, n-ați vrea să știți câte-mi trec mie prin cap...
2. Am un suflet mare... Destul de mare încât să pot pune câte puțin din el în orice lucru pe care-l fac... Și, frate, tre' să fie mare tare, că tot dau din el dar nu scade deloc...
3. Sunt plină de idei. Fără asta, primele două puncte ar fi inutile, nu?...
P.P.S. Ăăă... MULȚUMESC!
P.P.P.S. "Ziarista" in cauza, de fapt, e una dintre cele mai bune prietene pe care le am!
Si, iaca, trecu' și târgul meșterilor populari... Și mi-am facut plinul... Nu la portofel... Nuuuuu... Ăla-i tot gol! Plinul de frig, de mârlanet, de fum de mici și aburi de vin fiert (în proportie de 20% vin-restu' apă...), de comentarii inteligente, scremute cu talent de locuitorii minunați ai urbei noastre... Pentru că au fost zilele orașului, nu?!?... Deci, tre' să iasă, cu mic cu mare, la distractie! Și, frate, parcă au fost mai mulți ca oricând... Mai mulți și de calitate din ce în ce mai proastă... Și zău dacă mă mai amuză să-i văd și să-i aud! Au fost de toate națiile. "Doamne" bine care mi-au stresat și agresat retina cu mult prea multele chestii roz de pe ele, inclusiv plodu' din dotare, roz și el... "Domni" scoși din cutie (cutia de pantofi poate...) cu geci strălucitoare, blugi țepeni abia cumpărați din piață si, normal, tunși periută ca să li se vadă bine straturile de șunca de la ceafă... A, și neaparat cu mobilul la ureche, ținut in echilibru cu un singur deget sau, mai rău, cu el pus pe manele... Și, măcar dacă ar fi trecut în liniște sau, mă rog, învăluiți doar în manelele lor! Eh, prea multe vreau, nu?!?... Știu... Uneori sunt o visătoare... Cum să tacă, să ramână cei din jur cu impresia că-s proști, când pot să deschidă gura și să înlăture orice dubiu... 5 zile printre ei a fost cam horror... Nu zic, au fost și oameni normali, dar prea puțini, mult prea puțini! Mi-e dor de târgurile de altadată, când te simțeai bine printre oameni, cand ți-era drag să stai la standul tău și să dai explicații despre produse si despre cum lucrezi, când lumea aprecia produsele handmade...
Bine măcar că a fost frumos afară! Că, dacă mai erau și temperaturi negative sau ningea... Dar, poate ar fi fost mai bine, poate ar fi fost mai putină poluare vizuală si auditivă... Următorul târg din Galați va fi la vară. Până atunci, cred că-mi ajunge... Sigur îmi ajunge!
