Armata roz P.2

După ce am nimicit armata roz de cartofi, din plictiseală, mi-am căutat altă distracție. Și azi am găsit-o! Erau înghețați de frig. La propriu... M-am gândit că, după ce au stat singuri și triști într-un congelator, le-ar plăcea puțină căldură. Sau mai multă... Și i-am cazat într-o cratiță cu apă fierbinte. N-au zis nimic, deci cred că le-a plăcut. Înotau fericiți și au rămas la fel de roz... Cu ochii la fel de negri. Până azi n-am știut: creveții au ochii negri. Până acum am avut doar cozi, iar cozile nu au ochi de obicei... Bine că nu-i au albaștri! Dacă îi aveau așa, nu cred că aș fi putut să-i mănânc... Cum să mănânci ceva care are ochii ca ai tăi?!? Dar așa, n-am avut nici un stres să-i ronțăi, unul după altul, unul mai roz ca altul, unul mai bun ca altul!

Constat că lucrurile roz au gust bun! În ritmul ăsta, s-ar putea chiar să înceapă să-mi placă rozul. Sau nu... Dar, până una alta, sunt în căutare de altceva cu care să mă lupt. Pe viață și pe moarte! Dacă e roz, cu atât mai bine... Poate o să încep un război de durată cu borcanul de șerbet de afine sau cu armata de înghețate din congelatorul de la chioșc... Și mă mai gândesc, tre' să mai găsesc eu și alte chestii cu care să mă războiesc! Roz? Da, neapărat roz...