Șezi și taci!

Am nervi. Nervoși! Majori! Vaccinați și cu buletin. Da' nu din ăia obișnuiți, la mine nici măcar nervii nu-s normali! Meganervi. Giganervi... Din ăia de cresc ca Făt Frumos, într-un minut cât alții într-un an! Simt cum mi se umflă ficatul și e pe cale să explodeze. M-am înfoiat ca un curcan, dacă aș avea ghinionul să calc pe o pioneză, Little Boy ar fi minciună pe lângă mine... Gata, calmați-vă, nu mai tremurați ca frunza, am papuci. Sunteți safe.... Oarecum... Unii!

Până acum am făcut ca uraganu' prin casă, agitație, țipete, vorbe de dulce și se pare că n-a fost de ajuns. Dacă mă pun și bombăn și pe blog, poate îmi trece și pot și eu să dorm în seara asta...
De ce am nervi? Păi de mai multe!

Dacă te chinui să faci ceva, te scremi și te câcâi juma' de zi și, la un moment dat, ajungi la concluzia că nu poți singură, că nu ai nici o șansă să termini în secolul ăsta ce-ai început și că e mai sigur să-mi ceri ajutorul, apăi frate... FRATEEE... Îmi zici ce problemă existențială ai, cât mai pe scurt, după care șezi cuminte lângă mine și mă lași să-ți rezolv chestia într-un timp cu de la 10 la 100 de ori mai scurt ca tine. Asta presupunând că ai reuși totuși să ți-o rezolvi singură... Sau, la fel de bine poți să mergi în pod, beci sau parcul din mijlocul orașului. Ideea e SĂ MĂ LAȘI ÎN PACE!!! Să nu stai cu gura pe mine și să-mi zici ce să fac, în timp ce-ți prestez treaba pe care ai constatat singură că nu ești în stare s-o faci/termini. Ai voie să vorbești doar dacă te întreb eu ceva, dacă am vreo nelămurire, ceea ce nu spera să se întâmple! Dacă ești așa de bună la sfaturi, de ce dracu' ai mai apelat la mine și n-ai făcut tu?!?... Îs berbec! Poți să-mi arăți cu degetul ce vrei și pricep. Și termin într-o oră ce ai făcut tu într-o zi. Da' nu te pune să-mi arăți cum și ce să fac! N-am nevoie. Sigur metoda ta e mai proastă, mai lentă, mai complicată, mai obositoare și mai enervantă! Fix ca tine! Dacă vrei să mă fuți la cap, mai gândește-te. S-ar putea să te trezești cu ceea ce fac înfipt fix în creieru' mic. Sau, pot să-mi aduc un șezlong, umbreluță, limonadă și să te privesc cum te strofoci, timp în care poți să povestești liniștită ce faci acolo. În cazu' ăsta aș fi calmă, senină și surâzătoare. M-ar durea fix în pix că gâfâi ca o gloabă nemâncată care trage căruța și nu m-ar deranja descrierea fantasticei tale metode de lucru... Dar dacă mă ROGI pe mine să termin ce-ai început tu în zorii zilei, nu-mi cere să explic ce fac doar pentru că mă mișc prea repede pentru tine și nu reușești să mă urmărești. Fugi și stai în pat, bea un sirop, uită-te la telenovele, fă ce vrei tu, da' nu mă tocăni la cap!

Iar dacă ai de montat o chestie și nu știi cum, și mă chemi să te ajut, lasă-mă naibii să ți-o montez eu. Asta presupune să-mi dai toate componentele și apoi SĂ TACI! Chiar n-are nici un sens să mă întrebi de ce am montat piesa aia acolo, dacă ăla era singurul mod în care se putea pune. Mă repet, îs berbec! Mă duce capu' la multe printre care și la chestii tehnice. Și mă enervez îngrozitor dacă stai cu instrucțiunile sub nas și-mi tot iei din piese să vezi tu care cum. Dacă puteai, de ce dracu' nu m-ai lăsat în pace și nu ți-ai făcut singură jucăria? Și dacă te uiți urât la mine după ce-ți iau vreo componentă din mână, sau când vezi că am terminat în 2 minute, doar pentru că nu pricepi cum de eu pot și tu nu, să știi că asta mă lasă perfect rece. Ba mai mult, mă face să-mi amintesc cât îs de dășteaptă... Și btw, data viitoare când îți zic că ceva nu se poate, nu te mai pune să încerci ca să te convingi. Singurul lucru pe care-l demonstrezi e cât de retardată ești, iar ălea 5 minute pe care mă faci să le pierd sunt ale mele și nu vreau să le irosesc ca să te convingi tu că într-adevăr nu poți înfileta ceva ce nu are filet... Și nici nu înțeleg privirea aia triumfătoare de: "na că nici tu nu poți", doar pentru că am foit în mâini 20 de secunde toate piesele de pe masă. Nu făceam decât să mă lămuresc care unde intră. Și au intrat, nu? Atât de repede că nici nu ți-ai dat seama ce am făcut acolo... Și nici privirea dezamăgită când am terminat n-o pricep, de fapt nu asta ai vrut când m-ai chemat, cu puppy eyes, să te ajut?

Phiu... Acum parcă e puțin mai bine. Și zi merci că nu-s violentă, că mă abțin și că îmi urlu nervii acasă sau pe blog. Da' dacă mai faci din astea, s-ar putea să te șochez. Dacă o să mai existe o dată viitoare... Nu știu da' ceva îmi zice că de acum o să fiu mereu foarte ocupată și o să te las să-ți asasinezi jumatea aia de neuron încercând să te descurci singură. Poate, cine știe, o să reușești până la urmă să-ți dai seama, ce vrea să zică desenul ăla de pe următoarele instrucțiuni...

P.S. Să știi că nu-i nevoie să chemi garda națională să-ți repare lumina, pun pariu că merge dacă schimbi becul...