Aventuri urbane (2)

Și mergeam eu azi pe stradă. Cuminte, somnoroasă, toropită de cele 30 și ceva de grade, încercând să nu mă împiedic, să nu cad în nas, deci să ocolesc găurile din asfalt rămase din timpul campaniei electorale, când nuștiucare a avut ideea creață să schimbe bordurile. Iar odată trecută ziua alegerilor, le-au lăsat baltă, asfalt ciobit, borduri și șanțurile de lângă ele. Dar să revenim, asta nu are nici o legătură cu ce voiam eu să zic în seara asta.

Pe scurt, mergeam eu azi cu capu'-n nori. Ca de obicei... Și-n starea asta nu prea observ eu mare lucru în jurul meu. În general, când am la ce să mă gândesc, nu-s atentă la alții, nu mă uit, nu mă interesează. Da' azi...frate...azi a fost altfel. Vederea periferică a depistat ceva ciudat și a trimis repede telegramă neuronului. Care i-a dat forward peste tot în corpul meu aflat în stare de semizombi. Și am văzut-o! Da, azi cred că am văzut o vrăjitoare! Aha! E drept că-i lipsea negul păros de pe nănău și mătura, da' în rest, ziceai că-i proaspăt ieșită dintr-o carte de povești de speriat copiii. Acu', s-or mai fi schimbat treburile și cu ele, în loc de măturoi au mașini bengoase, na...

Mă, și avea niște ochi... Adică, ori avea parkinson, i-a tremurat mâna din greu când s-a machiat și a scăpat pensulița prin toate culorile, ori și-a luat o trusă nouă cu zeci de farduri colorate care mai de care mai țipător și a vrut să le încerce pe toate odată!. Ori, pur și simplu a supărat, săraca de ea, o altă vrăjitoare, care a magiboit-o, în doi timpi și trei mișcări, cu tot ce-a găsit mai colorat într-o fabrică cu pigmenți de var! Arăta de parcă se tamponase-n viteză cu un stol de fluturi exotici și ăia i se lipiseră de pleoape. Cred că v-ați făcut o imagine și ați priceput cam ce vreau să zic...

V-am zis că n-avea mătură. N-avea! În schimb avea ditamai pălăria țuguiato-bombată, cu boruri largi, vălurite, subliniate deloc discret de un fundoi uriaș, care se chinuia să nu alunece de pe pagoda respectivă... Când eram mică, mi-am dorit o dată o asemenea instalație de pus pe cap, că trebuia să mă duc la carnaval și voiam să mă costumez musai în vrăjitoarea cea bună. Minte de plod... Da' tanti asta era mare, nu avea 6 ani ca mine atunci... De fapt, cine știe câte sute de ani atârnau greu în spatele ei! Dar n-aveai cum să-ți dai seama de vârstă, cel puțin nu după păr. Șmecheră tare... Pentru că de sub magnifica pălărie se revărsa o căpiță de păr negru, evident vopsit și la fel de evident îmbibat cu spume, fixative și-alte alea! Cred că inițial a avut și negu' respectiv pe nas, decorat cu un mănunchi de fire la fel de vopsite-n negru, ca o pernuță de ace. Da' cum toate au evoluat, probabil și l-a scos, la un moment dat, cu laser. Că automagia nu funcționează niciodată pe propriul neg, localizat la toate vrăjitoarele get beget pe panta abruptă a nasului din dotare.

Și n-am terminat. Am lăsat cel mai teribil lucru la urmă. Unghiile! Aaaoleeeu... Câte 3 centimetri de unghie la fiecare deget, pătrățoase, curbate și văruite cu flori și dungi. Ultimul răcnet în materie de unghii cu gel. Din ălea de un milion jumate. Din ălea de stai o zi întreagă să ți le facă. Din ălea sub care se adună un kil de jeg, care le dă rezistență mai mare, le îngroașă și le colorează pe partea albă în nuanțe de la gri spre negru... Atât de mari că, la nevoie, putea să-și facă harakiri cu ele... N-am reușit să mă prind dacă erau proprietete personală sau false/aplicate peste... Mi-era că, dacă mă bunghesc prea insistent, îmi trântește vreo vrajă de nu mă văd... Dar avea telefon mobil. Și, cu toată frica de blesteme, n-am putut să nu mă holbez totuși, fugitiv, întrebându-mă cum naiba poa' să scrie mesaje cu ghiarele alea, mai lungi decât manichiura unui struț crescut pe iarbă... Singura explicație e că, fiind vrăjitoare, tastele se apasă singure, că altfel... Și m-am mai gândit eu cum naiba face și alte chestii, da' mai bine trecem peste...

Mi-am strâns geanta lângă mine și am mărit pasul. O mai vedeam cu coada ochiului. S-a urcat într-un animal de mașină și a demarat pe lângă mine, dispărând în câteva secunde. Mă așteptam să văd cum mașina începe să se ridice de pe asfalt și pornește spre nori. Dar nu, probabil nu se fac chestii din astea în oraș... C-or avea și vrăjitoarele regulile lor de circulație, ce naiba...