Nervi și zâmbete

Azi m-am tuns. În sfârșit! Mai aveam puțin și arătam ca omul peșterilor, gâtul nu mi se mai vedea de păr și bretonul ajunsese mult sub nas. Încă puțin și puteam zice, uneori, că am mustață... Sau, după alte păreri, arătam ca un cățel. Asta spus serios, cu un zâmbet angelic... Dar gata cu toate astea, acum arăt gigea, fiecare fir tuns perfect, fiecare șuviță la locul ei, toate formând un tot unitar perfect!

Am început cu partea frumoasă a zilei, că-n rest...

Mi-e frig, mi se înfundă nasu' și cohăi de n-am aer. Iau pastile degeaba, mama mă îndoapă cu sirop de pătlagină producție proprie degeaba, iar ceaiul e și el la fel de degeaba! Eu tușesc în continuare în rafale, pe mai multe voci, scoțând câteodată niște sunete sinistre ce amintesc de vântul care șuieră prin casele bântuite de fantome din filmele horror.

Apoi, mă termină nervos tanti de deasupra mea. Care pare blândă, politicoasă și de treabă. Asta până nu începe să hârâie mobilele, să spele multe lucruri și să scape mereu, fără oprire, câte ceva: cutii pline și alte chestii. Și prin "alte chestii" nu înțeleg furculița sau bateria de la ceas, ci ceva gen sertarul cu tacâmuri și bateria de la mașină! Toate astea, alternativ, ori până la 4 dimineață, ori de la 4 dimineața... Adică exact la orele la care se presupune că ar trebui să doarmă dusă. Aș, ce somn... Zgomot, duduieli și hârșâieli toată noaptea. Drept urmare, mă culc și mă trezesc la ore anapoda, altele decât cele la care vreau sau îs obișnuită. Ghiciți ce? Azi și-a început programul mai devreme, deja e activă!

Așa că, tocmai mi-am amintit că mă enervează șoferii de maxi-taxi care stau minute în șir în stații, mult peste timpul legal sau cel de bun simț, iar apoi mai stau și la fiecare căcat de semafor de pe traseu, chiar dacă e verde și ar putea trece. Mai stau oleacă la cerșit și acolo, poate se mai suie vreun fraier înghețat sau murat de ploaie. Și mă mai enervează șoferii de maxi care se uită ca boii la mine când îi salut și apoi se întorc fără să răspundă. De ce-i salut? Nu știu, așa sunt eu, când intru undeva, salut, că nu mă doare gura... Și azi m-a scos din sărite și șoferul de taxi care s-a scuzat, pe banii mei, că e nou și nu știe bine străzile, deci de aia a ratat strada pe care trebuia să ajung și a avut un traseu ca pișatu' boului, pe ocolite, străzi paralele și străduțe...

Îs obosită și nervoasă și nu pot bea whisky că am uitat să-mi iau cola iar acum e prea târziu ca să mai ies. Târziu și mi-e frig și mai bine nu mai beau nimic. Apă de la canal sau ceai antitusiv sunt cele două opțiuni pe care le am la ora asta. Cred c-o să aleg o supă toxică de legume. Nu era printre opțiunile prezentate mai sus dar văd colțul unui plic pe masă. Sper să nu fie ăla gol de la supa de aseară...

Și azi m-am tot gândit la ceva. Mă enervează că nu ți se îndeplinește odată dorința. AIA. O știi care. Nu ți-am zis, da' mă enervează universul că nu ți-o îndeplinește! Dar eu încă mai sper. Așa-s copiii, speră fără limite. Iar eu îs un copil mare și sper să fii bine de tot. Să ai un zâmbet complet și să nu mai văd uneori umbre triste în ochii tăi. În curând începe un nou an. Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut ăsta... Un an nou, o dorință veche și o rezolvare perfectă!

Azi am făcut schimb de steluțe și a fost fain. Am zâmbit.
Azi am fost "mâț" și am zâmbit. Așa cum am făcut acum ceva timp la remarca: "ai ochi de husky"...
Azi am vrut să vorbesc cu tine pentru că mi s-a făcut cam dor.
Azi m-am tuns și-mi place cum îmi stă!