Laudă la 5 grade

Ieri seară am vrut să scriu ceva postare. Da' n-am mai apucat, că m-am luat cu altele. Respectiv...tadadaaam: mi-am făcut pagină la blog. Una nou-nouță, la care m-am uitat azi toată ziua, ca o piți, să văd câte like-uri noi am. Na, ce să fac, om îs și eu... A, mi-am pus și șmecherie din ala pe blog, de dai like paginii direct de aici, fără să mai vizitezi facebook-ul. Am fost harnică, așa-i? Deci, doamnelor și domnilor, încă mă mai uit la ea, să văd cum crește numărul ăla magic de like-uri, așa că, dacă nu te scot din țâțâni prea tare și vrei să-mi mai citești aberațiile, bagă un click acoloșa în dreapta. Așa o să fii primul/a care află în ce ape se mai scaldă neuronu' meu amețit și ce idei tembele îi mai vin. Amețit de frig, evident, că-l tratez doar cu ceai fierbinte non-alcoolizat! Sau de bătrânețe. De prăjitură cu ciocolată. Sau de prea mult cugetat în somn...

Dacă aseară nu prestam acest lucru de o magistrală importanță, aș fi scris că de ieri a venit toamna. Că până acum vremea s-a maimuțărit, vară deghizată care s-a jucat de-a toamna. Pentru prima dată, din primăvară-ncoace, am dormit cu geamul închis, mi-am pus bigmen sub haină și am admirat ploaia care a turnat pe mine, cu simț de răspundere, toată rezerva ei de apă pe câteva săptămâni. Și nu-mi explicam deloc cum de am apă și în ghetele mele magnifice, impermeabile, de necucerit. Păi simplu...se scurgea de pe pantalonii agățați artistic de limbile bocancilor.

Azi, în schimb, nu mai scriu asta. Azi zic că a venit naibii iarna de-a binelea. Pe bune, fără preaviz, fără avertismente, fără milă. Da, știu, e octombrie și e normal să fie frig, să plouă, să bată vântul. Da' nu ATÂT de frig! Am poze cu mine, de început de octombrie anul trecut, în tricou! Azi am stat puțin pe bancă cu o prietenă și m-am căutat prin toate buzunarele să văd dacă nu cumva am pe acolo vreo pereche de mănuși rătăcite. N-aveam... Așa că am ajuns acasă cu deștele țapene, vinete și tremurânde. Și poimâine am un mini-târg, tre' să-mi fac văzut mimunatu-mi fund la Sărbătoarea recoltei... Abia aștept... Aha...

Singura parte bună în toată povestea asta? Motanul meu, care nu voia să doarmă în brațe, stă acum pe mine, în păturică și toarce fericit în cele mai ciudate poziții îmbârligăcioase încercate vreodată... A, da...și: am paginăăăăăăă pe facebook! (Asta n-are nici o legătură cu frigul, sau toamna, sau cu motanul, da' trebuia să mă mai laud, măcar încă o dată, înainte să termin!)

În rest... Cică se încălzește! Iar eu acum mă duc să pictez mâți... Bună dimineața!