Sunt acasă. În aceeași casă în care acum...nu contează câți ani, muuuulți, mă nășteam fericită. Mă rog, s-a întâmplat la maternitate, voiam să zic că asta e prima casă pe care am văzut-o și pe care încă o bântui. Nu tu mutări, schimb de locuință, bloc versus casă, schimbat orașul, nimic... Dar nu mă plâng deloc! Am aici amintirile mele, de când mă ridicam pe vârfuri ca să cotrobăi în sertare, cu masa pătrată la care mi-am făcut 8 ani lecțiile, 2 căței și 3 pisici, bunicii... Toate-s puse bine prin colțuri de cameră și scoase la lumină în zile ploioase, când e frig afară iar eu stau în fotoliu cu o cană de ceai fierbinte.
Pe de altă parte, prietena mea din copilărie și până azi s-a mutat, frate, de atâtea ori, că nu știu cum nu încurca adresa când trebuia s-o scrie pe vreun plic... Stătea cu 3 etaje deasupra mea. Asta până s-au gândit ai ei că vor casă "pe pământ". Adio sus-jos când aveam chef de vorbă, bye-bye cod secret de lovituri în țeavă, cu care niciodată nu înțelegeam ce voiam să ne comunicăm.
Am ajutat-o 3 zile să împacheteze toate mărunțișurile în ziare, să le pună în cutii de carton luate de la alimentara, să bată covoarele, ca să le ia curate în casa nouă, să strângă țoalele întregului familion și să pună bine de tot cărțile, nu care cumva să pățească ceva pe drumul de colo colo. Păturile din casă au fost folosite toate la învelit aparatura prețioasă și păturile pe care i le-am împrumutat eu au fost legate cu grijă la colțurile mobilei albe din dormitorul părinților ei, care era în imaginația mea de plod bleg identică cu cea din camerele unui palat cu domnițe și mușchetari...
Într-o sâmbătă dimineață a fost închiriat un camion din piață, urcat tot în el, dus câteva stații mai încolo unde era casa cea nouă și descărcat cu prietenii de sex masculin ai familiei. Era fain acolo. Casa mare și răcoroasă, caișii cu fructe delicioase, cățelul și o armată de pisici mă făceau s-o vizitez foarte des. Până într-o zi când m-a anunțat: ai ei nu mai vor la casă, că ei au trăit toată viața la bloc... Și așa s-au mutat la alte câteva stații mai departe.
Ritualul cu împachetatul obiectelor din casă s-a repetat, doar că, de data asta, făcuseră rost de la nuștiuce magazin de niște folii mari, din alea cu bulinuțe de aer, care au fost înfășurate peste păturile care protejau mobila. Și, da, dormitorul alb a fost cel mai bine "ambalat"! Iar eu am venit cu o idee nouă: să punem la colțuri bucăți groase de carton, pentru că alea-s zonele cele mai sensibile când e vorba de mutat mobilă dintr-un loc în altul. Și, chiar dacă s-au mutat la bloc, cățelul și 2 mâțe au fost luate acolo, doar făceau parte din familie, nu?...
Până acolo, făceam vreo 20 de minute cu maxi-taxi și răul meu de mișcare nu era prea fericit cu asta... Dar am continuat să ne vizităm aproape la fel de des. Și, cum mă plângeam eu într-o zi că mi se făcuse rău în mașină, prietena mea m-a anunțat senină: se mută. IAR!!! Unde? La Soveja... Moment în care a trebuit să-mi resuscitez, minute bune, răul de transport care m-a anunțat solemn că acolo nu ne ducem!
Ei nu... De acum, mă învățasem cum e cu mutatul: cum se ambalează lucrurile, cum se protejează, da, dormitorul alb, cum se negociază cu nenea șoferul de camion ca să obții un preț cât mai bun și cum se face față de cățel de desene animate când ajungem la destinație, ca să ne ajute noii vecini să descărcăm.
Acum ceva ani, era o întreagă aventură să te muți. Dar era amuzant. Te ajutau prietenii, vecinii, te plimbai de colo dincolo cu camionul fără prelată, călare pe lăzile cu cărți, niciodată pe cele cu pahare...și începeai să-ți amenajezi noul cuib astfel încât să te simți cât mai confortabil în el. Azi e totul mult mai simplu. Iei telefonul, suni o firmă de mutări și gata. Ei vin, ambalează totul în materiale de protecție sigure și le duc, cu mașini de ultimă generație, la noua casă. Ori sediu de firmă. La revedere ziare, pături și camion rablagit care scoate fum și scârțâie a pensie... Bun venit echipă de spiriduși și mutare rapidă, fără stres! Iar dacă stai în București și vrei să schimbi biroul sau casa, poți apela online la
temutam.ro. Opere de artă? Ceva atenție în plus! Mobilier masiv? Se demontează, transportă și reface! Sfaturi? Au și din astea! Situații neprevăzute? Există soluții!
În rest... Eu cred că am să rămân aici. Nu cred că aș ști cum să-mi transport amintirile, să le ambalez și să le mut într-un alt loc. Aici e perfect pentru mine...
