miercuri, 6 noiembrie 2013

Postare cu fumuri...

Printre lucrurile care mă enervează cel mai tare îs oamenii ăia care nu-și văd de borșu' lor și nu pierd nici o ocazie să mă întrebe: da' tu mai fumezi mult? Nu te lași odată? Și, invariabil, când mă încrunt și îi trimit la plimbare, mi-o trântesc candid: păi eu îți zic pentru că-mi pasă de tine. Ei, pe bune... Că eu nu-s persoană adultă, eu nu gândesc și sigur nu știu ce trebuie și ce nu să fac.

Dragi băgăreți, ceea ce-mi recitați voi de fiecare dată știu foarte bine și eu. Dacă fumezi faci riduri. Și faci cancer la plămâni. Fumul conține peste 4000 de substanțe nocive. Miroase toată casa de la țigările fumate una după alta. Cheltui o groază de bani pe ele. Daaa, știu toate astea! Și puteți să vă țineți pentru voi toate remediile "minune" pe care vreți să le testați pe mine doar doar m-oi lăsa de fumat... Nu-mi trebuie nici plasturi, buni doar să-mi epileze zonele unde-i lipesc, nici ceaiuri cu gust de șosete purtate fierte și nici tinctura lu' nea' Cutărescu, mare vraci! Toate-s apă de ploaie dacă vrei "să te lași". Ba nu! Îs un chin și o tortură la care refuz să mă supun!

Da, o fi bine să mă las de fumat, nu zic nu, dar nu așa... Pentru că, la mine nu știu cât e dependență de nicotină și cât plăcerea de a fuma. Gestul ăla relaxant și plăcut de a duce țigara la gură, de a trage din ea și apoi fumul care desenează în aer linii, norișori și cercuri. Să stai cu un prieten la o cafea, suc sau orice altceva, să discuți aprins sau calm, toate astea însoțite de o țigară. Sau mai multe... Ce-ar fi să iau o gură din ce beau eu acolo, să povestesc ce am făcut în ziua respectivă și să zic deodată: stai așa că acum tre' să-mi iau remediul împotriva fumatului. Îh...

Chiar m-am gândit să fac ceva. Dar nu cu metodele băbești ale celor care nu știu decât să-mi toace mărunt neuronu' cu întrebarea lor veșnică "da' tu când te lași de fumat?"... Uite că am găsit ceva mai bun. Ceva genial! Cu care pot continua să fumez dar fără riscuri. Da, da, există! Se numește tadadaaaam: țigara electronică! Și acum, văd privirea dezamăgită a pisălogilor din viața mea care, în momentul ăsta, or să zică: eh, păi tot fumat e și ăsta. Păi e, dar cu totul altceva! Ai gestul de a fuma, ai nicotină dar n-ai fum și nici substanțe toxice. Și asta pentru că e fără ardere.

În primul rând, există o droaie de modele, așa că am de unde alege una să-mi placă. Se găsesc kit-uri complete cu tot ce-i trebuie unei țigări să funcționeze și mie să pufăi din ea liniștită și fericită. Plus că, na, tăceți acolo, ADIO FUM NOCIV! Adio miros urât în casă! Adio cancer la plămâni! Și, mai ales, adio băgăcioșior care nu vor mai avea motiv să mă streseze să mă las de fumat!

Se găsesc o mulțime de arome și 4 niveluri de concentrație. Eu fumez țigări mentolate și, când am citit de țigara electronică mi-am zis: nu e bună pentru mine... Ba bine că nu! Pe lângă multe alte arome, există și cea de mentol. Și, ce mi s-a părut cel mai tare din toată chestia asta: există și rezerve doar aromate, fără nicotină. Ce poate fi mai simplu decât asta? Ești fumător înrăit? Începi cu o concentrație tare, treci apoi la mediu, slab și, în final, zero. Eu aș încerca ceva slab și musai mentolat. Și apoi, după un timp, doar mentolat, fără nicotină.

De unde cumpar tigara electronica? Nu de la Gigel vaporeanu', nu de la colțul străzii și nu din magazinașe mici și dubioase. De pe net. Unde găsești, cu lux de amănunte, toate detaliile despre țigara electronică. De la Sailebao, pentru că o vreau pe cea originală și pentru că băieții de acolo-s specialiști! Și, uite așa o să mă las eu de fumat... fumând. Îar sănătatea mea va zâmbi fericită...

P.S. Am uitat să zic că, țigara electronică pot s-o pufăi oriunde, că nu scoate fum deci nu-i interzisă. Ha!

2 comentarii:

  1. Cea mai bună idee de a produce fum acolo unde tronează avertismentul "Fum-atul interzis" şi de a aerisi plămânii.... Poate fi promovat ca medicament.. şi apare pe lista compensatelor.... sau metodă de ecologizare a mediului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, da, fix sub semnul cu Fumatul interzis! sau tolănit comod în scaunul de la birou, ca să faci în ciudă colegilor fumători care n-au țigară electronică și care trebuie să iasă afară, pe ploaie, viscol sau 40 de grade ca să fumeze :D
      da, uite la asta nu m-am gândit: nu poluează deloc mediul. ieeee, cu fiecare fum tras din țigara electronică, un pinguin e salvat! :))

      Ștergere