Maglavais rumenit pentru fomiști

Ce faci când ți-e foame și ai ouă. Nu, ouă prăjite sau omletă nu-i tocmai răspunsul corect. Mai ales după câteva săptămâni de dietă în care ai mâncat așa ceva aproape-n fiecare zi. Deci: în situația dată, pleci în expediție! O să mă întrebați ce are pendula cu prefectura. Iaca, alea din Galați au: ambele conțin un ceas. Dar să nu ne depărtăm de subiect. Ăla cu foamea. Și oole.

Expediția e una de cercetare și explorare a necunoscutului. Ăl' din adâncurile frigiderului personal! Că cel mai apropiat magazin e prea îndepărtat și ai foamea pe urme. Și nu vrei deloc să te prăbușești, dincolo de ușa blocului, leșinând slăbit și extenuat de cele 7 scări coborâte!

Deschizi ușa cu speranță și arunci o privire rapidă, atotcuprinzătoare. În față tronează cutiile cu ouă. Și, frate, multe mai sunt! Nici nu știu de unde s-au adunat atâtea. Că găini n-am. Nici măcar în congelator n-am, să zici că mi s-a paranormalizat frigiderul și s-au trezit alea din înghețarea veșnică și au început să se ouă.

Lângă ele, o cutie cu smântână. Iar în cutia de brânză mai sunt vreo 5 centimetri de cașcaval și niște felii de mușchi țigănesc venite în vizită de la mătușa, care și-a luat ieri prea multe și a donat din ele, pe principiul: ia și tu, că oricum se strică și le arunc. Bun. Cu măslinele de firmă n-am ce face de data asta, deci le împing mai în spate și cercetez și sertarul de legume. Lângă cutia cu bere neagră, cărată tocmai de la munte, hreanul mamei pentru un leac de șale, doi morcovi pleoștiți și un castravete dubios de îngălbenit, stă cuminte, în margine, un ditamai ardeiu' kapia, roșu, gras și fericit. N-a ajuns în ultima ciorbă că am uitat de el și am dat mai întâi cu ochii de fra-su mai verde și mai pe geamul din bucătărie.

Deja am mai multe decât speram. Și decât știam! La care se mai adaugă, iaaaaam, una bucată conopidă proaspătă, crocantă și destul de mare cât să facă față poftei mele. Ce iese din toate astea? O tavă întreagă de Invenție-fomistă-cu-conopidă-și-cu-de-toate. Care se face așa, în felul următor.

Mai întâi, și cel mai important, vital pentru reușita rețetei: se desface cutia aia cu bere neagră de lângă morcovi. Și se ia o dușcă așa rece, acidulată și proaspăt deschisă. După care se trece la treburi mai puțin importante. Se căsăpește, cu talent și cu un cuțit bine ascuțit, o ceapă. Se aruncă, în sictir, în teflonul cu puțin ulei. Te-a supărat și kapia aia? Aceeași soartă și peste ceapă cu ea. Nu te-a supărat? Nu contează, tot acolo tre' să ajungă! Moment în care se mai dă pe gât niște bere, cât mai e rece. Și se cubulește mușchiulețul, să meargă și el la joacă cu ceapa și ardeiul. Sare, piper, hâț-hâț câteva minute, ceva bere și gata. Ceva bere se bea adică, nu o puneți în tigaie că va trebui aruncat tot și sigur nu aveți un alt frigider de explorat!

Acum. Se amestecă treaba din tigaie cu bucăți de conopidă opărită (să nu fie tare, da' nici prea bleagă, să se fleoșcăiască) și se îneacă cu, și aici ajungem la miezul problemei, ouă bătute măr cu smântână. Multe ouă, că tot e invazie! Cred c-am pierdut ceva pe drum. Da, cașcavalul. Se pune și ăla, cubulețe sau ras. Sau sculptat handmade în formă de ursuleți! Plus ceva verdeață, să arate bine. Și la cuptor, că deja ne întindem prea tare.

Și să vedeți cum miroase, cum bolborosește-n cuptor de nervi, cum se înfoaie și se înalță țanțoșă. Iar la un moment dat se rumenește din cauza soarelui prea puternic. Punct în care se taie-n viteză și se halește rapid, suflând fiecare dumicat, ca să nu-ți crape dintele de porțelan sau să nu te frigi la limboacă. Că poate ai găseală mai târziu și o să ai nevoie de ea. Atât!




În rest... Moaamăăă, dacă aș putea să vă arăt în ce hal delicios poa' să pută chestia asta! Bună dimineața!

Prietenul meu magic

-Dar noaptea de ce e întuneric?
-Pentru că stinge soarele lumina, să poată dormi.
-Și luna apare ca să ne păzească în locul lui?
-Da, e un fel de lampion de veghe, să ne putem vedea noaptea între noi.
-Ca prietenul meu, licuriciul, care-mi ține de urât când nu pot dormi! spuse încântat puiul de gărgăriță.
-Ca el, îi răspund eu, privindu-l cu drag.
-Și când se arde o stea, cine se suie până acolo ca s-o schimbe cu alta nouă?
-Nimeni. Apare alta.
-De unde apare? Și stelele au copii?
-Sigur. Tu n-ai văzut că unele-s mai mari, altele mai mici...
-Și, dacă ar exista curcubeie noaptea, stelele ar fi de toate culorile?
-Există curcubeie și noaptea, doar că luna nu le poate lumina prea tare și nu le vedem. Dacă te uiți cu atenție, o să vezi că unele stele sunt colorate.
Tace câteva momente, privind atent cerul.
-Chiar, uite una galbenă. Și aia e roșie, ca mine! Dar nu văd nici una verde...
-Pentru că pe stele încă nu a venit primăvara și nu a crescut iarba.
-Ahaaa... Dar gărgărițele unde se duc atunci când dispar?
-Pe curcubeu. De unde crezi că e culoarea roșie din el?
-Și de ce apare mereu după ploaie?
-Dacă ar apărea înainte, picăturile de ploaie i-ar spăla culorile.
-Eu cred că sunt magic! Tu nu?
-Ești. Eu nu sunt, dar nici nu aș avea nevoie să fiu.
-De ce? mă întrerupse curios.
-Pentru că te am pe tine!
Zâmbi fericit, oftând încet.
-De ce oftezi?
-Nu știu, așa mi-a venit. Dar frica de unde vine? Nu-mi place deloc!
-Vine de după ureche. Dacă vreodată simți că ți-e frică de ceva, duci repede mâna la urechi iar ea se sperie și fuge de la tine.
Ridică brusc mânuțele și-și scutură încet urechiușele lui mici, de gărgăr.
-Ți-e frică de ceva? întreb eu îngrijorată.
-Îmi era. Dar ai avut dreptate, a trecut! Acum, că știu secretul ăsta, o să fiu cel mai curajos gărgăr din univers!
-Dar deja erai... Și magic!

Cum mi-am recăpătat suplețea cu Pastila minune Lotuslim

             sau  
                      Drama fără secrete a unui om obișnuit
             sau  
                      Cum am decis eu să mă hlizesc să mă confesesc publicului (mda, știu cum se scrie!)
             sau
                        Eu, am slăbit! Poți și tu!

Mă numesc Ina și vreau să vă spun povestea mea. Adică, am vrut să zic că vreau să depăn, fir cu fir, istoria uimitoare a luptei crâncene cu kilogramele abjecte și nemiloase care s-au adunat, ca la meci, pe mărețu-mi fund. Și nu numai.

Ați auzit voi, dragii mei, de firma SC Lotus Mixnet SeReLe? Nu? Ei bine, nici eu, da' nu contează! E întâia firmă din România, lider mondial de piață în țara noastră în materie de pastile de slăbit. Așa cum zice și-n denumirea ei, în serele mirifice pe care le deține (bio, eco și vegane ), spiriduși care noaptea stau și meditează în poziția Lotus cultivă, cu mânuțele lor micuțe și îndemânatice, cele mai puternice și mai eficace plante care ard grăsimile. Nu, nu vă imaginați că, dacă apelați la această formă de slăbit, vine la voi plăntuța micuță și drăguță cu bricheta și vă arde, pe rând, straturile bobârcate de celulită. Nu. Plăntuțele sunt transformate în capsule magice, într-un mediu total steril, cu talent și multă dragoste, cu ajutorul utilajelor de ultimă generație. Și a spiridușilor, desigur!

Când i-am descoperit, pentru câteva momente mi-a stat inima: acolo scria că au tratament pentru "femeile care, în lipsă de OTV, se uită la telenovele, Noră pentru mama, Ginere pentru tata, Schimb de copii și teleshopping." M-am panicat pentru că eu nu mă uit așa ceva, deci destinul meu nemilos și crud era să rămân grasă pe vecie. Pentru că eu nu mă uit la așa ceva. (Am mai zis asta o dată, nu?) Dar, grație și datorită operatorului online 24/24 de ore, am fost lămurită, cu cea mai mare amabilitate și cu cel mai proFund respect, că tocmai au inventat o gamă de buline și pentru gagicile care se uită la Discovery și la Survivor. Phiu, ce ușurare. La propriu. Că, numai glasul cristalin care mă anunța că mai am o speranță pe lumea asta m-a făcut, din cauza bucuriei nețărmurite, să elimin vreo 500 de grame. Vă puteți imagina așa ceva? Cât de eficient e acest tratament, dacă numai glasul încântător al consultantului e diuretic?

Pastila Lotuslim. Ce nume divin! Minunea din grădina de aur a științei moderne, care săvârșește miracol după miracol în rândul doamnelor plinuțe, grăsuțe, obeze, tip vacă-pe-pășune, suPREAponderale, umflate cu pompa sau, pur și simplu, rotunjoare! Nu are contraindicații, reacții adverse sau interdicții alimentare. Poți să bagi la sertar șaormă după șaormă, hamburger după mic, sarma după șuncă și ciocolată după tort. Vei slăbi!

Te-ai săturat să râdă colegele de tine? Aleluia, există Lotuslim! Iubitul nu mai încape-n pat de tine sau, mai rău, v-ați prăbușit amândoi, cu tot cu pat, peste vecinul de dedesubt în timp ce făceați sex? Lăudat fie Mixtet! Mixnet, pardon, că alaltă e o brânză! Nu mai încapi decât în prelata de la tractor? Lotus, preamărit să-ți fie numele! De azi, gata cu glumele despre curu' dumneavoastră care produce eclipse de soare, gata cu bluzele mulate pe colacul propriu de salvare din jurul taliei inexistente, gata cu înlocuitul suspensiilor la mașină o dată pe săptămână. De azi veți începe o nouă viață! Aleluia, surori întru pieirea kilogramelor în plus puse peste alea 120 pe care le aveați anul trecut! Din acest moment, Lotuslim este cu voi! Pastila miracol de slăbit va acționa, secundă după minut, asupra corpului vostru înecat de șuncile nerușinate care s-au abătut asupra voastră ca uliul asupra puiului nevinovat!

Cu doar 5 (cinci) pastile pe zi, minunea scăderii în greutate va pogorî asupra voastră. Rapid și sigur! Dar, atenție: nu depășiți doza zilnică recomandată pentru că riscați să vă cadă nădragii în vine pe stradă, în autobuz, sau la ședință. Atât de puternic e efectul bulinei revoluționare care a revoluționat revoluția curelor de slăbit! Și, pentru persoanele care au dificultăți în a înghiți 5 bucăți de Lotuslim, nu disperați, pentru voi, la cerere, se pot face capsule-supozitor. Pentru că Lotuslim vă slăbește din toate pozițiile!

Și, înainte să închei, vreau să vă mai zic că, în timpul curei cu această minune a științei nu e nevoie să faceți mișcare. Puteți continua să comandați șaormaua din fotoliu, să chemați omu' cu pizza tolănită-n pat, sau să terminați găleata cu înghețată așezată-n cur în fața frigiderului. Un Lotuslim și orice mâncați vă va slăbi!

Eu am reușit! (Cum adică ce? Să termin postarea asta, dăăăă...) Puteți și voi. Să slăbiți adică! (Să scrieți așa postare, never!) Iar acum e așa de simplu! Luăm Lotuslim și slăbim! Ce sublim!

P.S. Dacă ai observat virgula dintre subiect și predicat:
1. Bravo, ai câștigat un... era o glumă, n-ai câștigat nimic!
2. Dacă voiai să-mi comentezi ca să-mi zici despre ea, hmmm. Nu, sunt zen, azi nu înjur!
3. Dacă nu știi despre ce vorbesc, pot să-ți recomand niște bloguri minunate pe care să le citești de acum înainte.
4. Ce faci acolo? Râzi cumva? S-ar putea să-mi placi, știi?

Aamiiin!

Ieri am avut o zi de meditație zen asupra vieții și a unor probleme acute ale existenței noastre pământene. De fapt, am avut o leeneee și am tratat-o cu împachetări calde cu păturică pufoasă, moțăială și somn în reprize. Cu episoade noi și melodii frumoase trimise, mie personal, de zâna muzicii. ( :D ) Cu pepsi și cavit fără zahăr, bomboane agricole (sămânță de floare, pentru cine n-a prins zicerea), chips-uri din creveți și poze cu ardei umpluți.

Între două episoade de documentar, sau de cugetat cu ochii închiși și sunete-scoase-pe-nasu'-înfipt-în-pernă, cu un vizibil efort să-mi țin telescoapele deschise, învârteam, într-un sictir relaxat, rotița aia de pe mouse și derulam, derulam, derulam pagina de facebook. Care însă nu-mi arăta nimic relevant pentru starea mea de puturoșeală acută, cu care m-am procopsit în urma a trei zile de târg.

sursa: adevărul.ro

Și, când eram eu să adorm iar, îmi sare-n ochi, din fericire doar virtual, poza asta --> Măi, să fie, s-a apucat Înalt Luminatu' și Preafericitu' episcop de renovat clădiri? Vrea să-și arate credința, a renunțat la merțan, coroană și tronul de aur pentru trafaletul de vopsea? Își arată umilința prestând muncă fizică în loc de vocalize, întins mâna la pupat și zdrăngănit cădelnița? Se vede clar că eram într-o stare de creier relaxat dacă am putut gândi asta... Că, de fapt, Preabucuria sa sfințea o clădire.


Ce buchețel de busuioc aromat muiat în apa sfințită... Ce stropit multidirecțional cu respectivul, ca stropii sfinți să ajungă PESTE TOT... Nu, frate, se înmoaie trafaletu' din burete în aghiazmă și se freacă conștiincios, cum faci cu amorsa, pereții, siglele, aparatura, icoanele, oamenii. Sau ăia nu au beneficiat de atingerea divină a trafaletului? Păi cum, buchețelul de busuioc e so last year... Trebuie să ne modernizăm!

Uneori ma mai duc prin vizite obligat-forțat și, în multe locuri, am văzut pe pereți semne ciudate. Și-am întrebat, na, că mă rodea. "Da' ce-s petele alea în formă de cruce de sub tavan?" Răspunsul venea prompt, spus cu o față serioasă și solemnă: am sfințit casa și părintele le-a făcut. Aaaaaaa... "Da' cum a ajuns acolo?" continuă să enerveze curiozitatea mea. S-a suit pe scaun. Și io care credeam că popa a închis ochii, a zis o rugăciune și semnele au apărut din senin, datorită marii lui credințe... Și semnele alea erau ciudate, scurse, că erau făcute cu mir. Dar, mai apoi, am văzut că au trecut la un alt nivel, fleoșc-pleoșc ștampilă cu cruce, frumos, curat, modern.

Și mă gândesc eu acum: dacă vreun popă mai zelos și mai sărăcuț în neuroni vede poza asta cu Preamulțumitu' și se gândește să-l imite? Și-l chemi să-ți sfințească casa și el vine cu trafaletu'? Și nu dă cu apă sfințită, ci cu mir? Așa, câte o cruce maaare pe fiecare perete proaspăt văruit cu ultima generație de var, care a costat cât un automobil mai mic... Că e sfântă și face bine, chiar dacă se scurge și ia forme dubioase și se lipește praful pe ele.

În ordinea asta de idei, eu propun așa:
- Când vine popa de Crăciun și Bobotează, să nu-mi mai ardă câte un măturoi din ăla ud în freză, să folosească o sticluță cu pufăitor, ca să nu-mi mai șiroiască aghiazma aia până-n șosete...
- La slujbă să nu mai folosească tămâie aprinsă, ci un aparat din ăla cu fum din aburi. Că mirosul ăla greu de tămâie arsă se amestecă cu al "doamnelor" spălate doar sâmbăta, dacă nu pică-n zi de sărbătoare... Și devine toxico-ucigător.
- La împărtășit să folosească lingurițe din zahăr care se topesc în gura credinciosului. Ca să nu-mi mai imaginez eu, ori de câte ori aud cuvântul, o orgie în grup, cu babe care ling fericite aceeași linguriță.
- La botez să folosească o stropitoare și să nu mai bage plodu' cu capu'-n apă, să rămână săracu' traumatizat pe viață și să meargă apoi la mare, toată viața lui, doar călare pe o rață-colac.
- Și, nu în ultimul rând (mai am, da' nu-mi ofer, pe tavă, toate ideile mărețe din prima...), să pună băncuțe în biserici. Ca, la slujbă, cei care îngenunchează să nu fie nevoiți să adulmece picioarele aromate (sau mai rău!) ale celui din față.

În rest... Oare ăia din iad nu s-au modernizat și ei? Cu centrale și căldură-n pardoseală în loc de cazane și foc... Da' chiar, acum mi-a venit: ăia cum fac focul acolo, au copaci imaginari care ard? Bună dimineața!

Ce faci când ar trebui să te odihnești liniștit

Te gândești. Și, uite așa, se duce dracu' relaxarea în poziția craci pe pereți... După care scrii pe blog, că n-ai stare.

Azi nu înțeleg chestii. Nu, nu m-am tâmpit brusc, n-am dat cu capu' de țeava de la baie și nu m-au răpit extratereștrii ca să-mi facă transplant de creier cu unul de piropopircăniță. Sunt la fel de genială ca până acum, ha! Da' mă tot gândesc la lucruri care mă fac să fabric o armată de întrebări mai mare ca cea a Chinei...

De exemplu. Cât de prost poate să fie cineva, încât să nu-și dea seama că-i prost. Foarte, cred că ar fi un răspuns... Daaar, când ești mai puțin prost ca ăla din întrebarea anterioară, adică ești atât de deștept doar cât să-ți dai seama că ești foarte prost, de ce te încăpățânezi să vorbești mult, să nu zici nica și să le confirmi celorlalți ceea ce deja știu și ce știi și tu, adică că ești prost? N-ar fi mai bine să-ți pui un sac în cap, să te ascunzi sub masă și să taci naibii din gură? Că faptul că caci cuvinte multe, ca mitraliera, nu înseamnă că și zici ceva... Doar arăți că ești prost, dar asta era deja stabilit anterior.

Și de ce, când ești prost, foarte prost, teribil de groaznic de prost și cineva îți zice asta (poate ca să-ți facă un bine, serios...) tu te umfli, ca mămăliga-n maț, și-l acuzi pe ăla că e invidios, lipsit de educație, hater, nemulțumit, frustrat, îl asociezi musai cu un animal, la alegere, îl comentezi cu pretenii tăi (la fel de proști), dacă ai blog, scrii despre asta băgând niște virgule între subiect și predicat, mai pe scurt, te înfoi ca un păun supraponderal năpârlit? Întrebarea asta mi-a venit ieri, da' mi-am amintit-o azi, după ce am citit postarea lui Cami despre invidie, genială! Și brusc mi-au apărut niște moace-n cap, înșiruite tâmp ca la expoziția de galinacee outoare, ale candidaților la întrebarea asta.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să zic, că voi nu-i știți pe ăia la care m-am gândit eu, gândiți-vă la cei care vin la emisiuni de genul "Românii au talent", fac pârțuri în mai multe limbi, dansează ca un pinguin cu platfus, imită o bere care se răsuflă-n pahar sau rag ca un măgar cu râie bipolară pruriginoasă pe corzile vocale și apoi se isterizează când li se arată ușa. Și scuipă juriul cu toate cele 128 de cuvinte pe care le au în vocabular. Cam așa ceva...

Sau persoana aia, pe care toți o avem prin preajmă, care vorbește, turuie, taca-taca, care acaparează orice conversație și, la un moment dat, te face să te întrebi: băi, da' asta ce vrea? Croncăne de două ore și încă n-a zis nimic... Te-ai întâlnit cu un prieten? Nu contează, dacă se întâmplă să fie și ea în peisaj, tot ea vorbește, ce dacă nu-l știe bine pe ăla... Și tu cu prietenu' schimbați priviri, vă înțelegeți prin telepatie și vreți să-i faceți vânt pe liniile de troleu, ca să tacă naibii să vorbiți și voi ale voastre.

Sau vecina de la scara 3, care s-a luat după Veta de la patru și și-a făcut blog. Că se plictisea, se poartă și e cool. Și care acum scrie pe el în draci recenzii la telenovele, sfaturi dă dragoste, rețete de tocană, reclamă la chiloți comestibili, aventuri cu instalatorul și cu sex (din ziua în care i-a dat buda pe afară) și povești romantice despre cum ar vrea ea s-o fută ăsta data viitoare, când i s-o înfunda "ghiuveta". Da, să nu uit, mai bagă și ceva fond muzical pe blog, că ce dacă e manea, e treaba ei ce ascultă și, dacă nu-ți place, n-o citi.

Cum subiectul "proști" e infinit, mai las și pentru altă dată, că am și altă dilemă azi. De ce dracu' zic unii țigare??? Mă duc să fumez o țigare. Băăi, mai bine te lași de fumat, că deja se pare că ai cancer la neuron... Și, măcar așa, nu o să mai ai motiv să pocești amărâtul ăla de cuvânt care nu ți-a greșit cu nimic! Sau mingii. O minge, două mingii. Poate ai Parkinson și-ți tremură deștele și tastezi doi de i în loc de unul. Sau, cel mai probabil, ești prost. E "mingi", UN i. La fel cum e "ridichi", nu ridichii! Așa cum zici vacă-vaci, nu vacii!

În rest... Mai am încă, multe, da' mi s-a făcut foame, deci mă duc să sap prin frigider, poate dau de ceva care să se împace cu niște ardei copți... Bună dimineața!