Gânduri, fotografii și castel

Uneori, de cele mai multe ori, când planifici ceva cu mult timp înainte, când îți dorești mult de tot lucrul ăla și te gândești la el luni de zile, când în sfârșit se întâmplă, nu e așa fain cum ai fi vrut. Pentru că ai avut așteptări poate prea mari, poate povestea pe care ți-ai creat-o în minte a fost prea perfectă, poate... Dar alteori se întâmplă să fie și mai frumos decât ți-ai imaginat.

Ai văzut poze, ai citit articole, ai ascultat povești, știai aproape totul despre locul respectiv și totuși... Totuși, când ajungi acolo, totul e altfel. Lumea din jurul tău e altfel decât te așteptai, tu te simți altfel, timpul trece altfel și tu-l percepi diferit. Timpul, dimensiunile, trăirile, totul diferă de ceea ce ți-ai imaginat.

Castelul e mic, apoi e mare, e întunecos dar apoi e luminos, tavanul e plat dar e curbat, camerele par reci deși-s îmbrăcate în culori calde și gratiile-s prea peste tot dar se încadrează perfect în scenă. Și un Iisus masiv, pe care te tot întorci să-l privești, domină tot. Ești fericit dar te simți trist, umbli prin camere și nu-ți vine să pleci, intri din ploaie torențială și ieși în soare. Nimic nu e cum te-ai așteptat și totul e așa cum știai din povestiri și poze. Fiecare trăiește ora aia altfel, în felul lui, dar toți când ies se simt liberi. Și respiră...

Când ajungi acolo, poate nu contează ce știi despre, oricum găsești altceva. Dar poate contează cu cine ești. Și, pe măsură ce te îndepărtezi de castel, te gândești că vrei să revii. Cândva, în aceeași companie...