Pentru toate prostiile adorabile pe care le debitezi pe bandă rulantă. Pentru toate zâmbetele adevărate, multe, multe... Și pentru privirile calde. Pentru că "te riști" să mă asculți. Pentru mâna hotărâtă care mă ridică de câte ori mă împiedic și cad. Pentru poveștile faine pe care le spui. Pentru toate lucrurile mari și mai ales pentru cele mici... Pentru un hug trimis "cu noaptea-n cap", când aveam un avatar care spunea că aș avea nevoie de unul... Pentru că mă apuci de mână când traversez (să nu-ndrăznești să n-o mai faci, acum că ți-am spus-o...). Pentru că mă suni să vezi dacă am ajuns "safe" acasă. Pentru azi, pentru toate dățile trecute și pentru cele viitoare. Pentru tot și pentru toate... Pentru că am simțit nevoia s-o spun... Acum.
For being my friend.:)
Matt Giraud - Thank you
For every day you pull me through
For all of the things that you do
Thank you, thank you...
Enjoy!
>:D<
Bravo! Esti o persoana norocoasa! Ai nimerit unde trebuie... :)
luni, 18 iulie 2011
joi, 14 iulie 2011
Declarație oficială :D
Pentru că ți-am promis-o, dacă ești cuminte. Pentru că probabil ai fost... Pentru că azi am văzut doar alb/negru și am chef de ceva funny. Pentru că vreau să te fac să zâmbești. Nu c-ar fi ceva ce nu știi deja...
>:D<
P.S. I'm fucking crazy, I know! But you fucking like it, don't you?
miercuri, 6 iulie 2011
Încrederea, bat-o vina...
Încredere... Zilele astea, am avut ocazia să simt, din unghiuri diverse, ce înseamnă. Definiția din Dex: sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; sentiment de convingere; lipsă de îndoială.
Și se făcea că tu și eu eram prieteni. Și mă sunai de câte ori aveai probleme, și te ascultam fără grabă sau plictis. Aveai nevoie de ceva, nu știai o chestie, voiai companie, durea ceva... Nu cred c-am zis vreodată nu pot... Aveai încredere în mine? Presupun că da din moment ce mi-ai povestit mare parte din viața ta... Eu? Nu am făcut același lucru pentru că așa sunt, nu vorbesc despre mine decât cu rare excepții, nu m-am plâns cine știe ce, nu te-am anunțat când eram varză... Dar aveam încredere în tine. Destulă. Mai mult decât am în majoritatea celor din jur. Și te-ai gândit tu așa, poate din plictiseală, din curiozitate, din ce?...să vezi cum e să ștergi cu încrederea mea pe jos, s-o trântești și să mai și calci puțin pe ea la sfârșit. Și presupun că ți-a și plăcut... În continuare? Numai bine îți doresc. Și succes în găsirea schimbului meu... Nu, n-am nimic cu tine. Dar să te ferească sfântul să vii cu scuzele-n proțap la mine. Crede-mă, n-o face! E inutil și s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Sănătății tale...
Tu și eu: friends. Ai observat? O spunem mereu în engleză, parcă prieten sună, nush, ciudat... Eu? Încredere totală. De ce? Nu știu. Pur și simplu. Pentru că știu că ce-ți spun rămâne doar între noi. Pentru că știu că nu minți. Pentru că ești una dintre cele mai corecte persoane pe care le cunosc. Pentru că așa te văd. Pentru că așa simt... Tu? Încredere parțial color. Pentru că așa ești tu. Ciudat? Deloc. Pentru că știu că dai atât cât poți tu. Pentru că ai fost extrem de sinceră de la început și mi-ai spus cum stau lucrurile. Și te-am apreciat mult pentru asta... Pentru că, dacă nu dai atât cât ofer eu, nu înseamnă că nu dai maximul pe care îl poți da. Pe care mi-l poți da... În continuare? I'm here, you're there... Din astea. Sper să nu ne dezamăgim vreodată. Ar fi păcat... Și ar durea prea rău. La mine cel puțin...
Ne-am cunoscut într-un mod destul de ciudat, unde ciudat e întotdeauna de bine... Nu există coincidențe. Probabil așa a fost să fie. Nush, scris undeva în stele, pe stele, cu stele... Urania tre' să știe, ea le știe pe toate... Și într-o zi mi-ai spus: "I'm your friend". Și eu am simțit că știam deja asta și că e reciproc. În general la mine, încă de la început, ori e, ori nu e. Cu cele două excepții de rigoare... Și, în cazul tău, a fost. Dar a venit ziua în care mi-ai spus că începi să ai încredere în mine. Și m-am mirat. Pentru că nu făcusem nimic deosebit ca să ți-o câștig, până atunci fusesem doar eu... Și, când mi-ai spus-o, când m-am trezit cu încrederea ta în brațe, m-am panicat... Mi-a fost teamă să n-o dau în bară, să nu te dezamăgesc, să nu rănesc... Asta deși mă știu bine, știu că sunt un om onest, loial și de încredere. Cu cine merită, clar... Cu alții sunt doar indiferentă. Știu că nu fac tâmpenii majore, nu voit, cel puțin... Dar, până la urmă sunt și eu om. Sper să nu te dezamăgesc vreodată... Și, nu, nu te las... Nu eu. Nu în viața asta. În cazul ăsta, "încredere" sună bine. Bine de tot...
Te-am descoperit mai demult. Și am tot încercat să mă bag în seamă. Da' tu, nu și nu... Până m-am gândit eu așa, că nu am încercat destul... Și te-am luat pe sus, din toate direcțiile. Și se pare că am făcut bine. Se pare că am avut dreptate să mă agit atât... Pentru că a ieșit ceva bun din povestea asta. Zic... Și e abia la început. Da' crește câte puțin în fiecare zi. Chiar dacă am interacționat destul de puțin până acum, știu că încrederea este acolo, prezentă, reală, reciprocă... Frumoasă...
Ne știm de mult, muuult timp. Vorbeam ocazional când ne întâlneam pe stradă. Dar nu ne știam prea bine. Până într-o zi, când am început să ne cunoaștem. Tu, pe mine, nu știu cât de bine mă cunoști, pentru că nu prea vorbesc multe despre mine. Dar asta e pe cale să se schimbe. Eu te știu. Și-mi place ceea ce știu. Și-ți mulțumesc că ești prietena mea... Și că mă suporți... În cazul ăsta: încredere reciprocă egală. Ceea ce-i fain. Fain de tot...
Nu ne-am prea dat atenție mult timp. Nu aveam de ce... Până când s-a întâmplat să vii odată la mine, cu treabă. A doua zi deja țineam mult la tine. Și tu la mine. De atunci îți sunt alături. Probabil e reciproc. Nu știu. Nu mai știu... Dar sper că este. Încredere în mine? Da, ai. Nu știu cât. Destul cât să-mi zici o mulțime de chestii care, evident, au rămas între noi. Eu? Am. Dar, dintr-un punct, nu mai știu exact care a fost ăla, am devenit mai puțin vorbăreață. Dar nu e definitiv...
A pain in the ass, încrederea asta... Nu poți trăi cu ea dar nu poți trăi nici fără... Și cel mai rău doare când o dai cuiva care nu știe să se poarte frumos cu ea... Și-o iei înapoi. Asta dacă nu ți-o distruge de tot și nu mai ai ce recupera din ea... Și, data viitoare, te gândești de două ori când vrei s-o dai cuiva. Sper să nu ajung vreodată în faza în care să mă hotărăsc s-o păstrez doar pentru mine. Pentru că ăla-i un fel de capăt. Fără cale de întoarcere.
Later update: Trust? Bullshit! :)
Și se făcea că tu și eu eram prieteni. Și mă sunai de câte ori aveai probleme, și te ascultam fără grabă sau plictis. Aveai nevoie de ceva, nu știai o chestie, voiai companie, durea ceva... Nu cred c-am zis vreodată nu pot... Aveai încredere în mine? Presupun că da din moment ce mi-ai povestit mare parte din viața ta... Eu? Nu am făcut același lucru pentru că așa sunt, nu vorbesc despre mine decât cu rare excepții, nu m-am plâns cine știe ce, nu te-am anunțat când eram varză... Dar aveam încredere în tine. Destulă. Mai mult decât am în majoritatea celor din jur. Și te-ai gândit tu așa, poate din plictiseală, din curiozitate, din ce?...să vezi cum e să ștergi cu încrederea mea pe jos, s-o trântești și să mai și calci puțin pe ea la sfârșit. Și presupun că ți-a și plăcut... În continuare? Numai bine îți doresc. Și succes în găsirea schimbului meu... Nu, n-am nimic cu tine. Dar să te ferească sfântul să vii cu scuzele-n proțap la mine. Crede-mă, n-o face! E inutil și s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Sănătății tale...
Tu și eu: friends. Ai observat? O spunem mereu în engleză, parcă prieten sună, nush, ciudat... Eu? Încredere totală. De ce? Nu știu. Pur și simplu. Pentru că știu că ce-ți spun rămâne doar între noi. Pentru că știu că nu minți. Pentru că ești una dintre cele mai corecte persoane pe care le cunosc. Pentru că așa te văd. Pentru că așa simt... Tu? Încredere parțial color. Pentru că așa ești tu. Ciudat? Deloc. Pentru că știu că dai atât cât poți tu. Pentru că ai fost extrem de sinceră de la început și mi-ai spus cum stau lucrurile. Și te-am apreciat mult pentru asta... Pentru că, dacă nu dai atât cât ofer eu, nu înseamnă că nu dai maximul pe care îl poți da. Pe care mi-l poți da... În continuare? I'm here, you're there... Din astea. Sper să nu ne dezamăgim vreodată. Ar fi păcat... Și ar durea prea rău. La mine cel puțin...
Ne-am cunoscut într-un mod destul de ciudat, unde ciudat e întotdeauna de bine... Nu există coincidențe. Probabil așa a fost să fie. Nush, scris undeva în stele, pe stele, cu stele... Urania tre' să știe, ea le știe pe toate... Și într-o zi mi-ai spus: "I'm your friend". Și eu am simțit că știam deja asta și că e reciproc. În general la mine, încă de la început, ori e, ori nu e. Cu cele două excepții de rigoare... Și, în cazul tău, a fost. Dar a venit ziua în care mi-ai spus că începi să ai încredere în mine. Și m-am mirat. Pentru că nu făcusem nimic deosebit ca să ți-o câștig, până atunci fusesem doar eu... Și, când mi-ai spus-o, când m-am trezit cu încrederea ta în brațe, m-am panicat... Mi-a fost teamă să n-o dau în bară, să nu te dezamăgesc, să nu rănesc... Asta deși mă știu bine, știu că sunt un om onest, loial și de încredere. Cu cine merită, clar... Cu alții sunt doar indiferentă. Știu că nu fac tâmpenii majore, nu voit, cel puțin... Dar, până la urmă sunt și eu om. Sper să nu te dezamăgesc vreodată... Și, nu, nu te las... Nu eu. Nu în viața asta. În cazul ăsta, "încredere" sună bine. Bine de tot...
Te-am descoperit mai demult. Și am tot încercat să mă bag în seamă. Da' tu, nu și nu... Până m-am gândit eu așa, că nu am încercat destul... Și te-am luat pe sus, din toate direcțiile. Și se pare că am făcut bine. Se pare că am avut dreptate să mă agit atât... Pentru că a ieșit ceva bun din povestea asta. Zic... Și e abia la început. Da' crește câte puțin în fiecare zi. Chiar dacă am interacționat destul de puțin până acum, știu că încrederea este acolo, prezentă, reală, reciprocă... Frumoasă...
Ne știm de mult, muuult timp. Vorbeam ocazional când ne întâlneam pe stradă. Dar nu ne știam prea bine. Până într-o zi, când am început să ne cunoaștem. Tu, pe mine, nu știu cât de bine mă cunoști, pentru că nu prea vorbesc multe despre mine. Dar asta e pe cale să se schimbe. Eu te știu. Și-mi place ceea ce știu. Și-ți mulțumesc că ești prietena mea... Și că mă suporți... În cazul ăsta: încredere reciprocă egală. Ceea ce-i fain. Fain de tot...
Nu ne-am prea dat atenție mult timp. Nu aveam de ce... Până când s-a întâmplat să vii odată la mine, cu treabă. A doua zi deja țineam mult la tine. Și tu la mine. De atunci îți sunt alături. Probabil e reciproc. Nu știu. Nu mai știu... Dar sper că este. Încredere în mine? Da, ai. Nu știu cât. Destul cât să-mi zici o mulțime de chestii care, evident, au rămas între noi. Eu? Am. Dar, dintr-un punct, nu mai știu exact care a fost ăla, am devenit mai puțin vorbăreață. Dar nu e definitiv...
A pain in the ass, încrederea asta... Nu poți trăi cu ea dar nu poți trăi nici fără... Și cel mai rău doare când o dai cuiva care nu știe să se poarte frumos cu ea... Și-o iei înapoi. Asta dacă nu ți-o distruge de tot și nu mai ai ce recupera din ea... Și, data viitoare, te gândești de două ori când vrei s-o dai cuiva. Sper să nu ajung vreodată în faza în care să mă hotărăsc s-o păstrez doar pentru mine. Pentru că ăla-i un fel de capăt. Fără cale de întoarcere.
Later update: Trust? Bullshit! :)
vineri, 1 iulie 2011
miercuri, 29 iunie 2011
De două ori 4 - leapșă pe numărate
Simplu, nu? Ei bine...NU! Că io am poze și în C și în D. Scărpinatul în cap n-a ajutat cu nimic... Nici trasul de ureche până s-a făcut mov ca blogul de unde am luat leapșa n-a ajutat. Și, deodată, m-am iluminat... A fost din aia cu voci, cântec de îngeri, lumini colorate, miros de mir, ce mai, tot tacâmul. Și ideea salvatoare a apărut pe un ecran luminos: "vezi care folder e mai mare"... Uuuu... Genial! Clar cel din D e mai gras. Deci, poza care-i vinovată-n seara asta, e a din stânga. <--
Păi și acum ce să explic eu la dânsa? Că, na, îs 4 ciori cocoțate-ntr-un pom... Ăăăă... Se făcea că era o zi friguroasă de iarnă, în care începuse să ningă nebun, cu niște fulgi cât nuca a mai mică sau cât ghinda a mai mare... Și m-am trezit io așa, veselă și plină de elan artistic și mi-am zis ( cu voce tare, evident, să mă aud bine să nu zic dup'aia, când oi veni degerată, că nu a fost ideea mea...): azi mă duc să fac poze pe faleză. Bun, acu' sărim peste cuprins... Alea, alea...
Și deodată le-am văzut! Mari, negre, bine înfipte-n copac. Și, da, știu că-i ciudat rău, da' TĂCEAU... Nu tu craaa, nu tu câr, nu tu mâr... Șădeau posomorâte și bătute de soartă într-un copac gri, într-o zi gri, pe o vreme gri... Și m-a apucat așa o milă de le-am zis că, dacă stau la pozat, dup'aia bag și blițu' să se încălzească puțin de la bec... Și au stat cumințele, după cum se vede.
Și-am încălecat pe-un gard de roze, ca să vă spun povestea acestei poze....
Ouch... Uitam. Leapșa e trimisă expres, cu timbru lipit bine pe ea la... tanaaammm... Liz, Marius, Dianna și, Terra ( știu că nu-ți place să primești lepșe, da' fiind vorba de una cu pooozeee... ). Clar, i-aș fi pasat-o și lui Cami, da' mi-a luat-o Catwoman înainte...Aarrrrggghhh...
P.S. A observat cineva că la mine, poza a patra din folderul al patrulea, e una cu patru ciori? Și a fost trimisă la patru persoane... Deeeci... mi-a ieșit titlul x2, sau, mai exact, un 4x4...
duminică, 26 iunie 2011
De ascultat... (14)
Am I still alive? Can I feel something? Do I still have a heart? Are you my everything? Do I fucking love you? And... Is yes the answer to all these questions? I'm scared...:)
Why the hell is life so complicated? :)
I can't keep up and I can't back down
I've been losing so much time...
Enjoy!
Why the hell is life so complicated? :)
I can't keep up and I can't back down
I've been losing so much time...
Enjoy!
sâmbătă, 25 iunie 2011
Meșterii lu' pește...
Săptămâna asta, mama a avut geniala idee să văruim o cameră. Până aici, nimic ciudat. Și s-a gândit ea așa, să aducă pentru operațiunea cu pricina un nene care face de toate prin bloc: curățenie pe la babe, bătut/spălat covoare, săpat grădina, plantat chestii după, văruit copaci, dus gunoi, d'astea. Și omu' cică se pricepe și la văruit. Oookkkk... Atunci am vrut să văd dacă trece testu' dă smart văruitor.
Și, ieri, l-am târât după mine-n piață să-mi care varu', că pe mine nu mă mai ține spatele la acțiuni din ăstea. Și, pe drum, am început bombardamentul cu întrebări. Din păcate nu-mi prea permite fizicu', da' la teorie îs as, frate. Am avut odată un nene simpatic care ne-a transformat două camere și am stat numa' pe capu' lui... Așa că, știu tot felu' de șmecherii. Ca să nu mă mai lungesc cu amănunte de specialitate, spun doar că nea caisă ăsta a picat testul cu brio... Ajunsă acasă, am anunțat-o pe mama că nenea-i bâtă în arta spoitului de pereți și i-am sugerat să-l trimitem nițel la plimbare, până mai învață, cel puțin. Da' ea nu și nu... Hmmm...big, BIG mistake!!!
Azi. Spusese că vine la 4. A apărut pe la 1, fericit și zâmbitor, împreună cu un "preten" care să-l ajute. Și, logic, mai avea nevoie de ceva din piață. De unde abia venisem, încălzită și plină de praf, că de, azi o fost nush ce culoare de cod: din ăla de vine la pachet cu ploaie și vânt. Și îmbracă-te, Ina, din nou... Și mergi în piață să-și ia Vasile materiale. Nu-l cheamă așa, am uitat cum îi zice, da' ar putea avea foarte bine moacă de Vasile... Când m-am întors, cam murată, că începuse deja ploaia, m-am băgat direct sub duș, mi-am pus țoalele de casă și mi-am zis să dau și io, ca omu', o raită pe net. Neeeee...că alții aveau alte planuri cu mine.
A sunat prelung la interfon... Vreau un scaun, și o masă, făraș, mătură, n-am șmirghel, am uitat folia deci trebuie ziare, 10 kile de apă... Arrrrgggghhhhh... Pe bunică-ta scalpată, tranșată și eventual dezosată înainte de a fi pusă la uscat, n-o vrei?!?!? Aaaa...vreau și amorsa ca s-o dăm azi. A? Pe bune? Da' gletul s-a uscat? Păi cică da, că ăla "trage" repede...Deci i-am dat amorsa, să facă borș cu ea, că deja era prea mult pentru mine, pentru o singură zi.
Dau să mă așez și io oleacă. Apare mătușă-mea. Da' nu dai mâncare la băieți? Nu! Cum nu? Tre' să le dai ceva că-s bărbați și tre' să mănânce ca să poată face treabă. Aha... Păi, dacă-s bărbați ce? Leșină dacă lucrează 3 ore fără să-și umfle mațu'? Priviri îngrozite...Ale mătuși-mii, evident. Ce nu pricep io: au venit la ora 1 și stau la 5 minute de mine, chiar nu puteau să crape acasă înainte să plece? Priviri dezaprobatoare și bombăneli. Și pune-te, Ina, și fă haleală la "bărbați"... Sandvișuri. Da' o să se sature numai cu ălea?- mătușa. Cum puii mei să nu se sature... Erau câte 3, uriașe, ormate cu roșii și ardei, pentru fiecare... Am mai pus încă un teanc, să fie, să se sature, că de, îs bărbați... Și n-am avut voie nici măcar să mă ating de borcănelul cu cianură...
Pe la 4, vine să-mi aducă platoul gol (huh, nush cum, da' reușiseră să bage totul la sertar...) și cică să mă duc cu el să văd ce au făcut. Mă schimb iaaaaarrr... Intru în cameră și: surprise... Evident că gletul nu se uscase și că au dat așa cu amorsă... Da'-i ok, ei nu știu încă, dar luni, vor mai da cu șmirghel în zonele alea și dup'aia din nou cu amorsă... Așa, să vadă cum e să-i învețe o gagică cum se face treabă... Până atunci, am tot timpul să-mi ascut satârul. Nu de alta, da' parcă ceva îmi zice mie că o să am nevoie de el să fugăresc niște masculi ca să-i fac pastramă...
Și data viitoare când o să am de treabă, o să caut gagici, promit! Deși n-aș avea aceeași satisfacție să le dau "ordine", cum o am acu'... Da', una peste alta, clar vor fi gagici, că am cam început să fac alergie, să mă mănânce spatele și să mi se zburlească părul după urechi când aud de "bărbați"- creaturi bune la toate...
Și, ieri, l-am târât după mine-n piață să-mi care varu', că pe mine nu mă mai ține spatele la acțiuni din ăstea. Și, pe drum, am început bombardamentul cu întrebări. Din păcate nu-mi prea permite fizicu', da' la teorie îs as, frate. Am avut odată un nene simpatic care ne-a transformat două camere și am stat numa' pe capu' lui... Așa că, știu tot felu' de șmecherii. Ca să nu mă mai lungesc cu amănunte de specialitate, spun doar că nea caisă ăsta a picat testul cu brio... Ajunsă acasă, am anunțat-o pe mama că nenea-i bâtă în arta spoitului de pereți și i-am sugerat să-l trimitem nițel la plimbare, până mai învață, cel puțin. Da' ea nu și nu... Hmmm...big, BIG mistake!!!
Azi. Spusese că vine la 4. A apărut pe la 1, fericit și zâmbitor, împreună cu un "preten" care să-l ajute. Și, logic, mai avea nevoie de ceva din piață. De unde abia venisem, încălzită și plină de praf, că de, azi o fost nush ce culoare de cod: din ăla de vine la pachet cu ploaie și vânt. Și îmbracă-te, Ina, din nou... Și mergi în piață să-și ia Vasile materiale. Nu-l cheamă așa, am uitat cum îi zice, da' ar putea avea foarte bine moacă de Vasile... Când m-am întors, cam murată, că începuse deja ploaia, m-am băgat direct sub duș, mi-am pus țoalele de casă și mi-am zis să dau și io, ca omu', o raită pe net. Neeeee...că alții aveau alte planuri cu mine.
A sunat prelung la interfon... Vreau un scaun, și o masă, făraș, mătură, n-am șmirghel, am uitat folia deci trebuie ziare, 10 kile de apă... Arrrrgggghhhhh... Pe bunică-ta scalpată, tranșată și eventual dezosată înainte de a fi pusă la uscat, n-o vrei?!?!? Aaaa...vreau și amorsa ca s-o dăm azi. A? Pe bune? Da' gletul s-a uscat? Păi cică da, că ăla "trage" repede...Deci i-am dat amorsa, să facă borș cu ea, că deja era prea mult pentru mine, pentru o singură zi.
Dau să mă așez și io oleacă. Apare mătușă-mea. Da' nu dai mâncare la băieți? Nu! Cum nu? Tre' să le dai ceva că-s bărbați și tre' să mănânce ca să poată face treabă. Aha... Păi, dacă-s bărbați ce? Leșină dacă lucrează 3 ore fără să-și umfle mațu'? Priviri îngrozite...Ale mătuși-mii, evident. Ce nu pricep io: au venit la ora 1 și stau la 5 minute de mine, chiar nu puteau să crape acasă înainte să plece? Priviri dezaprobatoare și bombăneli. Și pune-te, Ina, și fă haleală la "bărbați"... Sandvișuri. Da' o să se sature numai cu ălea?- mătușa. Cum puii mei să nu se sature... Erau câte 3, uriașe, ormate cu roșii și ardei, pentru fiecare... Am mai pus încă un teanc, să fie, să se sature, că de, îs bărbați... Și n-am avut voie nici măcar să mă ating de borcănelul cu cianură...
Pe la 4, vine să-mi aducă platoul gol (huh, nush cum, da' reușiseră să bage totul la sertar...) și cică să mă duc cu el să văd ce au făcut. Mă schimb iaaaaarrr... Intru în cameră și: surprise... Evident că gletul nu se uscase și că au dat așa cu amorsă... Da'-i ok, ei nu știu încă, dar luni, vor mai da cu șmirghel în zonele alea și dup'aia din nou cu amorsă... Așa, să vadă cum e să-i învețe o gagică cum se face treabă... Până atunci, am tot timpul să-mi ascut satârul. Nu de alta, da' parcă ceva îmi zice mie că o să am nevoie de el să fugăresc niște masculi ca să-i fac pastramă...
Și data viitoare când o să am de treabă, o să caut gagici, promit! Deși n-aș avea aceeași satisfacție să le dau "ordine", cum o am acu'... Da', una peste alta, clar vor fi gagici, că am cam început să fac alergie, să mă mănânce spatele și să mi se zburlească părul după urechi când aud de "bărbați"- creaturi bune la toate...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)