Încrederea, bat-o vina...

Încredere... Zilele astea, am avut ocazia să simt, din unghiuri diverse, ce înseamnă. Definiția din Dex: sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; sentiment de convingere; lipsă de îndoială.

Și se făcea că tu și eu eram prieteni. Și mă sunai de câte ori aveai probleme, și te ascultam fără grabă sau plictis. Aveai nevoie de ceva, nu știai o chestie, voiai companie, durea ceva... Nu cred c-am zis vreodată nu pot... Aveai încredere în mine? Presupun că da din moment ce mi-ai povestit mare parte din viața ta... Eu? Nu am făcut același lucru pentru că așa sunt, nu vorbesc despre mine decât cu rare excepții, nu m-am plâns cine știe ce, nu te-am anunțat când eram varză... Dar aveam încredere în tine. Destulă. Mai mult decât am în majoritatea celor din jur. Și te-ai gândit tu așa, poate din plictiseală, din curiozitate, din ce?...să vezi cum e să ștergi cu încrederea mea pe jos, s-o trântești și să mai și calci puțin pe ea la sfârșit. Și presupun că ți-a și plăcut... În continuare? Numai bine îți doresc. Și succes în găsirea schimbului meu... Nu, n-am nimic cu tine. Dar să te ferească sfântul să vii cu scuzele-n proțap la mine. Crede-mă, n-o face! E inutil și s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Sănătății tale...

Tu și eu: friends. Ai observat? O spunem mereu în engleză, parcă prieten sună, nush, ciudat... Eu? Încredere totală. De ce? Nu știu. Pur și simplu. Pentru că știu că ce-ți spun rămâne doar între noi. Pentru că știu că nu minți. Pentru că ești una dintre cele mai corecte persoane pe care le cunosc. Pentru că așa te văd. Pentru că așa simt... Tu? Încredere parțial color. Pentru că așa ești tu. Ciudat? Deloc. Pentru că știu că dai atât cât poți tu. Pentru că ai fost extrem de sinceră de la început și mi-ai spus cum stau lucrurile. Și te-am apreciat mult pentru asta... Pentru că, dacă nu dai atât cât ofer eu, nu înseamnă că nu dai maximul pe care îl poți da. Pe care mi-l poți da... În continuare? I'm here, you're there... Din astea. Sper să nu ne dezamăgim vreodată. Ar fi păcat... Și ar durea prea rău. La mine cel puțin...

Ne-am cunoscut într-un mod destul de ciudat, unde ciudat e întotdeauna de bine... Nu există coincidențe. Probabil așa a fost să fie. Nush, scris undeva în stele, pe stele, cu stele... Urania tre' să știe, ea le știe pe toate... Și într-o zi mi-ai spus: "I'm your friend". Și eu am simțit că știam deja asta și că e reciproc. În general la mine, încă de la început, ori e, ori nu e. Cu cele două excepții de rigoare... Și, în cazul tău, a fost. Dar a venit ziua în care mi-ai spus că începi să ai încredere în mine. Și m-am mirat. Pentru că nu făcusem nimic deosebit ca să ți-o câștig, până atunci fusesem doar eu... Și, când mi-ai spus-o, când m-am trezit cu încrederea ta în brațe, m-am panicat... Mi-a fost teamă să n-o dau în bară, să nu te dezamăgesc, să nu rănesc... Asta deși mă știu bine, știu că sunt un om onest, loial și de încredere. Cu cine merită, clar... Cu alții sunt doar indiferentă. Știu că nu fac tâmpenii majore, nu voit, cel puțin... Dar, până la urmă sunt și eu om. Sper să nu te dezamăgesc vreodată... Și, nu, nu te las... Nu eu. Nu în viața asta. În cazul ăsta, "încredere" sună bine. Bine de tot...

Te-am descoperit mai demult. Și am tot încercat să mă bag în seamă. Da' tu, nu și nu... Până m-am gândit eu așa, că nu am încercat destul... Și te-am luat pe sus, din toate direcțiile. Și se pare că am făcut bine. Se pare că am avut dreptate să mă agit atât... Pentru că a ieșit ceva bun din povestea asta. Zic... Și e abia la început. Da' crește câte puțin în fiecare zi. Chiar dacă am interacționat destul de puțin până acum, știu că încrederea este acolo, prezentă, reală, reciprocă... Frumoasă...

Ne știm de mult, muuult timp. Vorbeam ocazional când ne întâlneam pe stradă. Dar nu ne știam prea bine. Până într-o zi, când am început să ne cunoaștem. Tu, pe mine, nu știu cât de bine mă cunoști, pentru că nu prea vorbesc multe despre mine. Dar asta e pe cale să se schimbe. Eu te știu. Și-mi place ceea ce știu. Și-ți mulțumesc că ești prietena mea... Și că mă suporți... În cazul ăsta: încredere reciprocă egală. Ceea ce-i fain. Fain de tot...

Nu ne-am prea dat atenție mult timp. Nu aveam de ce... Până când s-a întâmplat să vii odată la mine, cu treabă. A doua zi deja țineam mult la tine. Și tu la mine. De atunci îți sunt alături. Probabil e reciproc. Nu știu. Nu mai știu... Dar sper că este. Încredere în mine? Da, ai. Nu știu cât. Destul cât să-mi zici o mulțime de chestii care, evident, au rămas între noi. Eu? Am. Dar, dintr-un punct, nu mai știu exact care a fost ăla, am devenit mai puțin vorbăreață. Dar nu e definitiv...

A pain in the ass, încrederea asta... Nu poți trăi cu ea dar nu poți trăi nici fără... Și cel mai rău doare când o dai cuiva care nu știe să se poarte frumos cu ea... Și-o iei înapoi. Asta dacă nu ți-o distruge de tot și nu mai ai ce recupera din ea... Și, data viitoare, te gândești de două ori când vrei s-o dai cuiva. Sper să nu ajung vreodată în faza în care să mă hotărăsc s-o păstrez doar pentru mine. Pentru că ăla-i un fel de capăt. Fără cale de întoarcere.

Later update: Trust? Bullshit! :)