Distracția vine "din aer"...

Afară. Soare. Frumos. Târg de creatori populari. Sună telefonul: "Salut, ia zi, ai pașaport?" "Păi, am, de ce?" "O să mergi la o expoziție, la Odessa, dacă vrei...." Vreau! Normal că vreau! De ce n-aș vrea?...Și uite așa am ajuns eu acolo, la un festival etnic, împreună cu alți creatori populari din oraș, fiind invitați prin nu știu ce proiect, colaborare, alea, alea...Ei, asta așa, pe foarte scurt, că de fapt a durat muuuuult de tot sa ajungem la cel festival: stat în vamă, drum cu mai multe găuri ca o roată de șvaițer, șofer cu ochi anti-indicatoare și care nu știa să citească o hartă, din astea...Da' important e că, după ore-ntregi, multe ore, nenumărate ore, am ajuns, în sfârșit, la destinație. Odessa.

Cu cățel, cu purcel, cu un microbuz plin de marfă, aparatură și noi, am aterizat în fața hotelului. Clădire veche, frumos renovată, hol elegant cu canapele comode, draperii grele, oglinzi mari cu ornamente pe margini, camere spațioase, baie faină, cablu de internet...Ce? Stai așa. Stop! Mai zi o dată? Cablu de internet?!?...Cum CABLU? E o cameră de 2 persoane...Asta înseamnă eu-laptop, colega-laptop...Și UN cablu? Unu'? Calamitate! Tragedie! Dezastru! Deja mintea mea începuse să lucreze malefic, să caute soluții, să fiu eu cea care va fi conectată la cablu, la net, la univers! Săraca fată era în pericol de gradul 3 și devenea din ce în ce mai grav. Deja o vizualizam blocată-n baie, rămasă pe hol, hipnotizată ca să adoarmă imediat și alte soluții din astea, de criză...

Și, când mintea mea lucra mai cu patos, începe să cânte telefonul. Asta deși i-am anunțat pe toți că plec, să nu mă sune, că minutul în roaming costă cât o ieșire-n club...Era prietena mea. Ei nu pot să nu-i răspund, deci... "Salut, am uitat să-ți spun, ți-am strecurat ieri ceva în bagaj, în rucsacul unde ții laptopul, m-am gândit că poate o să-ți trebuiască." 49 de secunde, după ceas, atât am vorbit...Și m-am dus să văd ce era așa de importanță națională, încât să merite un telefon care mă făcea să vizualizez cum îmi zboară bancnotele din portofel...

Am găsit. Era o chestiuță mică, roșie, drăguță...Bun, aveam o cutiuță roșie. Așa, și? Stai că are instrucțiuni. Când mi-am aruncat ochii pe ele, mi s-a luminat fața: era un router wireless! Routerul nano BR-6258n de la Edimax. Uraaa, aveam net wireless, ambele laptopuri și implicit noi vom bramburi fericite pe net! M-am uitat imediat la colega mea, ce ușurare, a scăpat...Am alungat rapid drăcușorul care staționa pe umărul meu stâng și-mi furniza idei prețioase...Ea, săraca, nu știa nimic din ce i se pregătea cu doar câteva minute înainte...Și era nedumerită, nu înțelegea de ce-s așa bucuroasă. E mai atehnică decât mine, dacă așa ceva e posibil...Așa că, m-am pus să-i explic.

Conectăm bijuteria asta frumușică la cablul de net și se face "lumină" în cameră! Micuțul, care poate fi folosit ca router dar și ca adaptor wireless, mareste de 3 ori aria de acoperire față de alte routere! Și are și-un buton WPS magic, pe care dacă-l apăsăm, beneficiem de o comunicație securizată în rețeaua wireless creată. Fără setări, fără nimic altceva, simplu ca "dă-te mai încolo"... Ea va putea vorbi acasă iar eu...ohooo...eu? Treabă, nenică, nu glumă! Aveam în plan să descarc pozele pe care le făcusem, să vorbesc cu prietenii(că de, telefonul în roaming era tabu...), voiam să caut informații despre oraș, să știu pe unde să mă plimb și ce să văd frumos și, cel mai important, aveam de scris postări pentru SuperBlog!

Am simțit ceva pe umărul stâng. Mă uit...Drăcușorul! Parcă-l trimisesem la plimbare...Avea o nouă idee. Măi și a fost genială, trebuie să recunosc! Cum n-avusesem timp să merg să schimb ceva bani în moneda locală, n-aveam nici suc, nici snacks-uri, nici bomboane, de ciocolată și prăjituri nu mai vorbesc...Și m-am sculat eu încetișor din culcuș, am pus laptop-ul(care mergea brici...) alături și m-am dus la amicii cazați, evident, în același hotel, să-i invit la "wireless party"! Că de, și la ei tot un singur cablu la 2 persoane era...Hmmm...și-au început să curgă bunătățile la noi în cameră: munți de dulciuri, râuri de suc...Media player-ul cânta de zor, râdeam și comentam întâmplările din ziua respectivă, eu mi-am trimis la timp postarea, una vorbea pe mess cu organizatorii festivalului, alta își scria impresiile în word-jurnalul ei virtual...Fain, frate...Mai ales când ne-am pus să descărcăm un film și am văzut că viteza router-ului poate să ajungă până la 150 Mbps!

Trei zile cât am stat acolo, așa au fost serile noastre în hotel. Veselie, amici, laptopuri, net, ciocolată...Și toate astea pentru că un "îngeraș păzitor" a avut grijă să-mi pună în rucsac "cutiuța roșie, magică": nano router-ul de la Edimax!

Postare pentru SuperBlog, etapa 21.

Dinozaurohugul

E o specie de hug foarte specială. După denumire, ai zice că e de mult dispărută. Surpriză! Nu e... Azi am avut ocazia să văd unul. Întâlnire de gradul trei... Încă nu-mi revin. Pesemne șocul a fost cam mare...

Și stăteam eu, așa, liniștită, contemplând visătoare natura fără frunze, admirând dantura perfectă a unui soare galben perfect. Da' cam zgârcit... Încercam să culeg cele mai mari și mai calde raze când...zbaang...îl văd. Se uita fix la mine. Și curios. Și clipea fericit. Era primul dinozaurohug pe care-l vedeam! Arăta pașnic, dar...mare! Și-l văd, frate, cum o ia la galop spre mine. Am putut să fac ceva? Nu! În doi timpi și trei mișcări m-a ajuns și m-a înghițit. Cu totul! N-am avut nici o șansă în fața lui...

Eram în el. În dinozaurohug! Stăteam cuminte, cuminte, aproape nici nu mai respiram... Eh, vorba vine, respiram eu, că nu se poate altfel, da' încet... Și, pe cât era el de uriaș, pe atâta mă făcusem eu de mică! Hmmm...am aruncat o privire-n dreapta, una-n stânga... Puteam să mă mișc în voie... Era cald. Și moale. Și bine. Și aveam semnal la telefon! Și era mare. Cel mai mare... Și era al meu. Doar al meu! Unic. Special pentru mine! Și moale. Și cald. Primul meu dinozaurohug!

După ce m-a strâns bine, bine de tot, s-a pus lângă mine. Stătea cuminte. Mare. Și clipea fericit...

Moale. Cald. Al meu.

Pot să-l păstrez? Pot? Pot?


>:D<

Tristesse

Fără cuvinte. Azi nu am...
Doar note. Și clape.
Și teamă.

Afacere "artistică"...

A fost odată ca niciodată, un artist. Eu. Și, ca toți artiștii, era cu capu'-n nori. Visa, lucra, creea, picta dar nu se preocupa deloc de promovarea produselor sale. Până într-o bună zi, când, înscris fiind la concursul SuperBlog, reveria i-a fost brutal întreruptă de cea mai complicată temă pe care o primise în viața sa. Da, ați ghicit: cum și-ar promova el creațiile geniale, în blogosferă...Își închise cu atenție tuburile de culori, puse pensula pe masă și, cu un oftat prelung, începu să se gândească. Și începu neuronul să scârțâie și să se vaite, de-i plângeai de milă. Nici măcar muza nu era lângă el, să-i dea o mână de ajutor, sub forma unor idei mărețe. Tragedie totală!

Și cum stătea el acolo, trist și abătut, fu deodată inundat de...nu, caloriferul era intact...fu inundat de o lumină aproape divină, care poposi deasupra capului său îngândurat. Și lumina a deschis sacoșa și a răsturnat peste el un val întreg de idei...Cam aeriene, așa, ca pentru un artist, dar...Să vedem. Poate iese ceva până la urmă...

S-o luăm, deci, metodic! Ca orice artist care se respectă, fiind încă în viață, n-am foarte mulți bani... Deci, nu-mi voi permite să cheltui foarte mult pentru publicitate. Daaar...cu puțină imaginație, se rezolvă! Mai întâi și mai întâi, se vorbește cu prietenii care au bloguri...Le arăt frumos ce fac, le zic că am nevoie de puțină reclamă și, dacă ceea ce fac o să-i convingă și le-o plăcea, am din start cele mai faine, mai sincere și mai tari postări din blogosferă!

După asta, îi "vizitez" pe cei din blogroll și le propun o mega afacere: dacă ei vor să scrie despre mine, scriu și eu o postare despre blogul lor, sau despre ce vrea fiecare...Cei care vor fi de acord, pe lângă postarea promisă, vor primi și o mică "atenție" executată de subsemnata, care sigur o să-i bucure! Așa, ca bonus...Pentru că pot!...

Ajungem și la partea antipatică: advertoriale care vor fi plătite. N-o să mă pun să trimit mail-uri aiurea, la jdemii de bloguri...Nu, frate. Aș apela numai la cei care chiar îmi place cum scriu: degajat, funny, fără greșeli gramaticale...Și, mai ales, blogul respectiv să aibă oareșcare legătură cu ce fac eu. Că degeaba îmi fac eu reclamă la bijuuri, de exemplu, pe un blog ce se ocupă exclusiv de calculatoare...Nu?
Bun. Deci am lista cu blogurile alese, unul și unul. Ori caut ceva adresă de mail la "contact", ori, în cel mai rău caz, las un comentariu(amuzant și irezistibil...) în care întreb, frumos și politicos, 2 lucruri: dacă ar fi interesați să scrie un advertorial despre ceea ce fac eu; și dacă nu vor să facă schimb le link cu mine. Plata? Greu de spus. Va fi în funcție de produsul descris, de lungimea postării, de traficul blogului respectiv și, cel mai important, în funcție de cât de mult îmi va plăcea postarea! Undeva de la 50 de lei în sus, mă gândesc eu. Și, poate unii vor, în loc de bani, chestii făcute de mine. Întrebăm, că nu doare...
Rezultatele acestei campanii de advertoriale pot fi contorizate foarte simplu: în blogger, la statistici, sau cu un gadget special de "urmărit" vizitatorii. Dacă pe blogul meu au sosit cititori din zona celor care au scris despre mine, "campania" a avut succes...

Următorul pas? Concursuri. Pe blogul meu, evident. Tentante, fiecare altfel, să nu se plictisească lumea, premii variate. De exemplu:

• Concurs cu 3-5 premii. Să zicem bijuterii. Toate diferite, toate creație proprie, toate șmechere. Fiecare își alege una care-i place mai mult și, pentru a o câștiga, va trebui să scrie o postare în care s-o prezinte. Câștigă cea mai entuziastă și mai amuzantă dintre ele.
• Concurs tematic. Azi va fi unul pentru rockeri, de exemplu. Premii? Piele, ținte, scheleței... Și, pe principiul caprei vecinului, va fi o temă gen Superblog: cel care le vrea, va trebui să scrie ce va face el cu brățara/medalionul/etc., la ce concerte o să și le pună, chestii din astea ușor sadice, dar funny.
• Clar nu vor fi trecute cu vederea sărbătorile, când premiile vor fi în ton cu ele: chestii cu pisici negre/dovleci, iepurași, brăduți, inimioare, ornamente...
• O altă idee ar mai fi să-ți acord o reducere la produsul pe care vrei să-l cumperi, dacă scrii pe blogul tău o postare despre el. 

Mă gândesc că astfel pot cointeresa o gamă largă de bloggeri. Pentru că, până la urmă toți suntem diferiți, fiecăruia ne place altceva. Și, dacă nu te interesează să scrii advertoriale pentru bani, dacă nu-ți plac premiile de luna asta, respectiv cerceii roz, poate o să-ți placă brățara din piele de data viitoare, un tablouaș, ceva de artă naivă, pernuța cu levănțică sau broșa cu gărgăriță din martie...Mă gândesc că ar merge. Și chiar bine...

Gata cu strategiile, planurile de marketing și ideile mărețe. Mă duc să mai pictez câte ceva. Nu-i de joacă cu inspirația asta. Când te pălește...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 20-a.

P.S. Mulțumesc Oktal.ro pentru această probă, chiar mi-a fost utilă...:)

Vis de iarnă

Toamnă târzie și mohorâtă. Și rece. Care parcă nu vrea să mai treacă odată... În mai puțin de o lună, vrea, nu vrea, va trebui să facă loc altcuiva. Și mai rece. Dar măcar iarna ce va veni o să aducă cu ea niscai sărbători, zile libere și câteva săptămâni cu luminițe colorate, vesele...Nu mai e ca în copilărie, n-are cum să mai fie...N-o să mai fie niciodată la fel...De fapt, în ultimii ani parcă nici n-au fost sărbători. Au trecut așa de repede, de superficial, de "fără chef"...Dar anul ăsta va fi altfel. Pentru că mă încearcă o idee măreață! Niște produse multimedia care o să mă facă puțin mai fericită...

Ei bine, anul ăsta am de gând să mă răsfăț! În primul și în primul rând cu O!Play HD2. De ce? Pentru că e cel mai nou media player de la ASUS și cel mai șmecher, din câte am văzut! Și am căutat ceva zilele astea...E primul media player din lume cu USB 3.0, ceea ce pe mine mă duce cu gândul la un singur lucru: viteză! Și cum eu, ca orice berbec sadea, mi-s cam dependentă de viteză, se înțelege de ce îl vreau...Pentru că pot transfera conținut media de 10 ori mai repede ca prin tradiționalul USB 2.0! Dar pentru asta o să am nevoie și de un hard de 3,5 inch. Odată instalat, el va transforma O!Play-ul meu într-un dispozitiv mobil de stocare. Să stochez ce? Pozele mele, evident! Poze cu locurile unde merg, cu prietenii care vin cu mine, cu cei 2 "copii" proprii și personali(un motan și un cățel...), cu păsări, copaci, cu zăpadă...Adică tot ce-mi place mie să fotografiez în zilele în care umblu cu aparatul de gât și mă cred mare fotograf mare...Pun cardul de memorie în cititorul de carduri și gata, O!Play-ul mi le găsește, aranjează și păstrează în siguranță, până îmi găsesc eu timpul să-mi chem prietenii și să le vedem împreună(ca să mă laud, desigur...), direct pe televizor.

Sunet surround digital! Da, O!Play HD2 are și așa ceva! Asta mă duce cu gândul la niște după-amieze liniștite pe canapea, în păturica mea pufoasă, cu o cană de ceai aromat într-o mână și cu iPhone-ul pe post de telecomandă în cealaltă, urmărind cu sufletul la gură, pentru a nu știu câta oară, seria de filme cu Indiana Jones...Și nu pe televizorul meu antic și de demult. Pe un monitor LCD TV ASUS, respectiv 24T1E, nou nouț...Iar dacă vreau să fac o pauză de aventuri, tunerul TV integrat al monitorului îmi dă voie să caut alt gen de film, poate ceva cu Moș Crăciun și spiriduși...

Sau și mai bine, dacă vreau alte filme sau programe TV, îmi iau My Cinema-P7131 Hybrid! Așa pot găsi ce filme vreau sau orice altă emisiune. Sau și mai frumos. Pot vedea filmulețele făcute de mine! Le pot edita și apoi le pot salva pe DVD-uri, să le păstrez și să le pot vedea ori de câte ori vreau. High quality, desigur...Pentru că, ASUS My Cinema-P7131, în combinație cu ASUS Splendid Technology, transformă compul meu mediocru într-un un centru multimedia genial, care redă totul în cele mai faine culori! În plus, dacă-mi place ceva în mod deosebit, pot înregistra...Nu de alta, da' poate vreau să le revăd...

Și ce-ar fi niște sărbători, sau o vacanță de iarnă, fără muzică? Muzică ascultată în toată splendoarea ei...Pentru asta aș avea nevoie de Xonar Essence One, care e mai mult decât o placă de sunet internă, e un DAC extern. Sobru dar elegant, într-un înveliș din aluminiu, cu un tigru Qing pe el(simbol chinezesc care reprezintă aspirația omului către esența sunetului) e și frumos și deștept! De ce-l vreau musai? Simplu! Astfel pot asculta orice gen de muzică vreau la cote maxime. Fără zgomot de fond, fără "zbârnâieli"...Colinde, muzică simfonică sau rock, toate se aud perfect dacă-l ai! Ce aș aprecia mai mult și mai mult e basul, care are o precizie și o profunzime ce nu găsești la alte produse similare. Și e genial să poți asculta Hrușcă, Schubert, chitară rock, clasică sau Metallica, alternativ, și să beneficiezi de același sunet de excepție, clar și precis, indiferent de genul de muzică. Și nu doar asculți. Ai impresia că ești acolo, la un concert live! Sau că soliștii sunt în jurul tău și cântă doar pentru tine...Dacă închizi ochii, parcă vezi orchestra în spate și soliștii în fața ei. Te privesc, îți zâmbesc și-ți cântă. Pentru tine...Te încântă...Un adevărat concert live, la care eu sunt unicul invitat...Ce-mi pot dori mai mult de atât?...

Păi, ar fi ceva...O pereche de căști șmechere! Pentru orele în care vecinii mei, trecuți de vârsta a treia, își fac somnul de frumusețe...Asus HP-100U,care-mi oferă un sunet surround de excepție!

Acestea fiind spuse, mă duc să mă gândesc cum să fac să-mi pun în aplicare visul.Visul unei ierni altfel...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 19-a.

Stuff...(3)

O să fie bine, nu?
Într-o zi. Dintr-o zi.
Nu?
Da, o să fie bine...
O să fie.
:)

Nume de cod: Llano

Mă plângeam, la tema trecută, că m-au trecut toate apele când am citit-o. Ei bine, acum am devenit o adevărată cascadă...Pentru că, da, tehnica, deci și calculatoarele, nu-s chiar punctul meu forte...Dar o să încerc să nu mă fac de râs prea rău. Mai ales că am găsit antidotul pentru asta: se caută/citește/studiază până pricepi bine despre ce-i vorba în propoziție! Și apoi se explică...

AMD APU(Accelerated processing unit) face ca un computer să fie mai mic, mai rapid, mai deștept, mai precis pentru că CPU și GPU (procesorul și placa video) sunt combinate într-o singură piesă.
Noul APU AMD Seria A - Llano - este ultimul membru al familiei AMD Fusion, un cip în care procesorul şi nucleul grafic sunt integrate pe aceeaşi pastilă de siliciu, și totodată prima generaţie de APU AMD cu grafica integrată. Este primul produs AMD cu putere de procesare pe 32 nm și are o suprafață de doar 228 mm2.

Platforma Llano e remarcabilă din mai multe puncte de vedere: grafică HD de excepţie, performanțe foarte bune cu un consum de energie mai redus, o temperatura mai mică de funcționare și o durată de viață a bateriei mult crescută. O autonomie de peste 10 ore a bateriei, cred că e visul oricărui posesor de laptop...

APU AMD din seria A conține o componentă hardware si software de ultimă generaţie: AMD VISION, care optimizează automat filmele, jocurile sau fotografiile; tehnologia AMD Dual Graphics crește performanța PC-ului cu 75% atunci când unitatea AMD Fusion APU e cuplată cu o placă video AMD Radeon; iar AMD Steady Video stabilizează imaginea video chiar în timpul redării.

Și-acum să povestesc eu despre laptopul care le face pe toate astea, laptopul de vis pe care mi-ar plăcea să-l am. Am zis deja că nu mă prea pricep la tehnică...La mine alegerea se face așa: aspect, memorie, HDD și, mai nou, să aibă pe el abțibildul cu AMD...În această ordine de idei, alesul e, tannaaaaam: HP Pavilion dv6-6104ea, fără dar și poate!

Mai întâi, pentru că întotdeauna mi-am dorit un HP...Dacă mai are și înveliș metalic, din aluminiu șlefuit, deja m-a cucerit vizual. Când mai citesc și de memorie RAM de 8GB, ecran de 15.6 inch, HDD 750GB - 5400 RPM, procesor AMD A6-3410MX, placă video AMD 6490M, baterie cu 6 celule, sunt complet convinsă că el e "The one". Cele 4 difuzoare și cele 2 porturi USB 3.0 sunt de acum cireașa de pe tort.

În mod obișnuit, nu fac mare brânză la laptop, dar am obiceiul să fac mai multe lucruri odată: 15 tab-uri deschise când caut chestii pe net, media player-ul care-mi asigură fondul muzical, mai scriu câte ceva în word, dacă am timp mă joc, din astea... Și mereu rabla pe care o am se înțepenește. HP-ul, ținând cont că e pe platformă Llano, mi-ar permite să fac tot ce-mi trece prin minte în același timp!

Ce-aș mai face pe el fără nici o problemă? Aș prelucra poze! O pasiune mai veche pe care o am, dar și o necesitate: mai nou creez bijuuri și trebuie să le pozez pentru a le expune pe blog...Le-aș suci, le-aș învârti în Photoshop cu orele, fără să mi se înțepe compul și fără să fiu nevoită să închid orice alt program care rulează pe laptop...

Și,din când în când mă mai apucă și pe mine lenea și am chef să văd filme câte o zi întreagă. Filme artistice dar și filmulețe făcute de mine. Cele artistice s-ar vedea cristal, iar cele producție proprie, ar deveni acceptabile, deoarece platforma Llano stabilizează imaginea în timp real și astfel nu s-ar mai observa ce tremurici avea mânuța mea când filma...

Ca să nu mai vorbim că, de curând am descoperit cât e de amuzant să te joci...Da, când am timp, îmi place să ies în parc și să mă joc. Call of Duty. Cu laptopul meu, distracția ține cam o oră și imaginea are mereu "întreruperi". Ei bine, dacă aș avea minunăția de HP, aș înțepeni acolo, pe bancă...Pentru că bateria ar ține muuuult mai mult ca la "jucăria" mea actuală, iar jocul, cu imaginea clară și continuă ar fi atât de palpitant, m-aș simți atât de acolo, că probabil aș fi tentată să-mi iau destul de des astfel de "vacanțe" în parc...

Rapid, imagine perfectă, multitasking, autonomie mare. Laptopul ideal. Și toate astea datorită unei invenții geniale de numai 228 mm2...Platforma Llano!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 18-a.