..............................
Am ajuns la Cancun (Kan-kun, în maiașă, însemna "cuib de șarpe"...) "Perla din Yucatan". Locul unde jungla întâlnește marea. Plaje albe, despărțite de jungla peninsulei Yucatan printr-o lagună cu mangrove...Clădiri impunătoare, nisip fin, avalanșe colorate de flori, fântâni arteziene, briză răcoroasă la umbra palmierilor...Agitație. Muzică. Cluburi. Mariachi. Noapte fierbinte. E punctul de plecare al traseului meu. Setez sistemul de navigație și, la drum!
Piramida, Templul lui Kukulkan, denumită și El Castillo. Urcând cei 34 de metri de scări, mărginite de capete de șerpi împietriți de veacuri, am impresia că o să ajung la cer. De sus, se vede terenul unde războinicii jucau, pe viață și pe moarte, el pelote, templul Jaguarilor, El Caracol- observatorul astronomic...Așa arată oare un vis devenit realitate? Da, se pare că da...Mai am de făcut două lucruri și pot pleca mai departe.
El Cenote - puțul sacru al maiașilor, unde aveau loc ceremonii și sacrificii, e acum un ochi pașnic de apă. O peșteră subterană cu apă dulce, unde azi se face scuba diving. Nimic nu mai amintește de grozăviile întâmplate demult, azi e doar un mic colț dintr-un paradis liniștit.
Și încă ceva...Când eram plod, unul fascinat de civilizațiile precolumbiene, am citit pe undeva că, dacă stai în fața piramidei și bați din palme, o să auzi cum face quetzalul, pasărea sacră a maiașilor. Lovesc frenetic mâinile, una de cealaltă, dar nimic...se aude doar pocnetul ritmic al palmelor. Dau să plec. Dezamăgită. Dar în spatele meu e un bătrân. Tresar. Figura lui pașnică parcă e desprinsă de pe basoreliefurile piramidei. Începe să bată din palme puternic, prelung. Ecoul aduce înapoi un sunet ciudat. Nu știam că așa face quetzalul, eu doar citisem despre asta...Fața mi se luminează cu un zâmbet de copil care a primit ceva cadou. Zâmbește. Senin, blând dar demn. Îmi zice ceva în dialect, dar când vede că nu înțeleg, repetă, de data asta în spaniolă: "el quetzal". Îi strâng mâna cu putere, cu același zâmbet larg de copil fericit...În doar câteva momente dispare în junglă. E timpul să urc în mașină, mă mai așteaptă și alte locuri atent adăugate pe listă...
Trebuie să ajung la Merida înainte de căderea serii, mi s-a spus că drumul nu e grozav. Chiar așa e...Pun deci mașina în modulul Multi-teren, fără să trag pe dreapta, desigur, doar am comenzile pe volan, și-i dau bătăi. Așa știu sigur că n-o să am probleme, dacă va trebui să frânez brusc. Iar sistemul de control activ al tracțiunii o să mă ajute să nu rămân noaptea prin junglă, nu cred că aș fi prea încântată de asta...Cu toate că, n-ar fi o tragedie chiar așa de mare, Land Cruiser-ul e un minihotel: scaunele din față îmbrăcate în piele și încălzite; sucul și sandvișurile stau cuminți, la rece, în cutia frigorifică; aer condiționat; muzică...Am la mine tot ce-mi trebuie, puse care pe unde și-a găsit loc, că spațiu am avut berechet: buzunare, buzunărașe, loc pentru pahare, torpedou, portbagaj uriaș, că, de, am rabatat scaunele din spate și mi-am adus jumate de casă cu mine...Dar,chiar și așa, parcă tot mai bine ar fi la un hotel, nu de alta da' cabina de duș chiar n-am reușit s-o iau...
Uxmal,care în limba maiașă însemna "construit de 3 ori", cel mai bine păstrat sit maiaș și Palenque, unul dintre cele mai importante orașe din perioada de vârf a civilizației maya, au fost alte două locuri de pe lista mea, unde am fost înainte să mă întorc la Cancun. Și acasă...M-am odihnit, m-am distrat, am văzut locuri cunoscute doar din cărți și am avut parte de o aventură off road pe cinste. Concluzia? Vacanță de vis, într-o mașină de vis!
Postare pentru SuperBlog, etapa a 17-a.
