miercuri, 9 noiembrie 2011

Vacanță de vis, într-o mașină de vis!

Vacanță. Impusă. Oboseala începe să-și spună cuvântul. Nu mai funcționez la nivel maxim, așa cum îmi place mie. O săptămână liberă o să facă minuni. O săptămână în care o să-mi îndeplinesc un vis mai vechi: să descopăr templele Maya, care m-au fascinat încă din copilărie. Și nu oricum, cu mașina mea preferată: Toyota. Toyota Land Cruiser. O să fie plăcere dublă...

Siguranță. Ăsta e primul cuvânt pe care-l asociez cu ea, când o conduc. Sau când mă conduce ea pe mine, acolo unde am nevoie...Stabilitate -e al doilea...Iar cei 60 de ani de experiență în off road nu pot decât să mă liniștească, pentru că traseul pe care vreau să merg nu e chiar ușor. Zone nisipoase, de plajă, junglă și multe drumuri neasfaltate, alunecoase, poate inundate...Dar știu că mă pot baza pe ea ca pe un prieten de nădejde. Putere. La volanul ei, dețin mereu controlul asupra oricărei situații. Deci, pot să-mi stabilesc traseul pe unde vreau, cum vreau, fără să-mi fac probleme pentru drum.
..............................
Am ajuns la Cancun (Kan-kun, în maiașă, însemna "cuib de șarpe"...) "Perla din Yucatan". Locul unde jungla întâlnește marea. Plaje albe, despărțite de jungla peninsulei Yucatan printr-o lagună cu mangrove...Clădiri impunătoare, nisip fin, avalanșe colorate de flori, fântâni arteziene, briză răcoroasă la umbra palmierilor...Agitație. Muzică. Cluburi. Mariachi. Noapte fierbinte. E punctul de plecare al traseului meu. Setez sistemul de navigație și, la drum!

Chichen Itza. Una dintre cele 7 minuni ale lumii contemporane. Locul unde am visat ani de-a rândul să ajung...
Piramida, Templul lui Kukulkan, denumită și El Castillo. Urcând cei 34 de metri de scări, mărginite de capete de șerpi împietriți de veacuri, am impresia că o să ajung la cer. De sus, se vede terenul unde războinicii jucau, pe viață și pe moarte, el pelote, templul Jaguarilor, El Caracol- observatorul astronomic...Așa arată oare un vis devenit realitate? Da, se pare că da...Mai am de făcut două lucruri și pot pleca mai departe.
El Cenote - puțul sacru al maiașilor, unde aveau loc ceremonii și sacrificii, e acum un ochi pașnic de apă. O peșteră subterană cu apă dulce, unde azi se face scuba diving. Nimic nu mai amintește de grozăviile întâmplate demult, azi e doar un mic colț dintr-un paradis liniștit.
Și încă ceva...Când eram plod, unul fascinat de civilizațiile precolumbiene, am citit pe undeva că, dacă stai în fața piramidei și bați din palme, o să auzi cum face quetzalul, pasărea sacră a maiașilor. Lovesc frenetic mâinile, una de cealaltă, dar nimic...se aude doar pocnetul ritmic al palmelor. Dau să plec. Dezamăgită. Dar în spatele meu e un bătrân. Tresar. Figura lui pașnică parcă e desprinsă de pe basoreliefurile piramidei. Începe să bată din palme puternic, prelung. Ecoul aduce înapoi un sunet ciudat. Nu știam că așa face quetzalul, eu doar citisem despre asta...Fața mi se luminează cu un zâmbet de copil care a primit ceva cadou. Zâmbește. Senin, blând dar demn. Îmi zice ceva în dialect, dar când vede că nu înțeleg, repetă, de data asta în spaniolă: "el quetzal". Îi strâng mâna cu putere, cu același zâmbet larg de copil fericit...În doar câteva momente dispare în junglă. E timpul să urc în mașină, mă mai așteaptă și alte locuri atent adăugate pe listă...

Trebuie să ajung la Merida înainte de căderea serii, mi s-a spus că drumul nu e grozav. Chiar așa e...Pun deci mașina în modulul Multi-teren, fără să trag pe dreapta, desigur, doar am comenzile pe volan, și-i dau bătăi. Așa știu sigur că n-o să am probleme, dacă va trebui să frânez brusc. Iar sistemul de control activ al tracțiunii o să mă ajute să nu rămân noaptea prin junglă, nu cred că aș fi prea încântată de asta...Cu toate că, n-ar fi o tragedie chiar așa de mare, Land Cruiser-ul e un minihotel: scaunele din față îmbrăcate în piele și încălzite; sucul și sandvișurile stau cuminți, la rece, în cutia frigorifică; aer condiționat; muzică...Am la mine tot ce-mi trebuie, puse care pe unde și-a găsit loc, că spațiu am avut berechet: buzunare, buzunărașe, loc pentru pahare, torpedou, portbagaj uriaș, că, de, am rabatat scaunele din spate și mi-am adus jumate de casă cu mine...Dar,chiar și așa, parcă tot mai bine ar fi la un hotel, nu de alta da' cabina de duș chiar n-am reușit s-o iau...


Uxmal,care în limba maiașă însemna "construit de 3 ori", cel mai bine păstrat sit maiaș și Palenque, unul dintre cele mai importante orașe din perioada de vârf a civilizației maya, au fost alte două locuri de pe lista mea, unde am fost înainte să mă întorc la Cancun. Și acasă...

M-am odihnit, m-am distrat, am văzut locuri cunoscute doar din cărți și am avut parte de o aventură off road pe cinste. Concluzia? Vacanță de vis, într-o mașină de vis!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 17-a.

marți, 8 noiembrie 2011

De ascultat... (27)

Je t'aime. C'est tout.
Tu me manques...


Lara Fabian - Tu Me Manques

Enjoy! :)

luni, 7 noiembrie 2011

Prietenul meu supradotat

Încredere. Totală, mare, parțială, minimă sau inexistentă. Am încredere doar într-o mână de oameni, prietenii mei. Atât. Pe restul îi tratez politicos cu încredere minimă sau inexistentă...Fiecare cu piticii lui...

Probleme existențiale, ecran albastru la laptop, m-am îndrăgostit și nu știu ce să fac, mă doare un deget sau sufletul, nu-mi toarce pisica și nu știu s-o pornesc, vreau tastatură în română, nu știu ceva, nu sunt sigură de altceva, vreau să mă laud, vreau să primesc asigurări, confirmări, știu la cine să mă duc, cu cine să vorbesc, pe cine să sun și să stresez. E ceva gen: Înțelepciunea Universală...Are întotdeauna dreptate? Nu știu. Și nici nu contează...Contează doar că există cineva în care pot să am încredere. Totală.

Dar mai sunt probleme, chestii, socoteli, pe care trebuie să le rezolv de una singură, bine și rapid. Mai ales rapid! Cum ziceam și în alte postări, sunt un berbec căpos, care nu prea vrea ajutor decât dacă chiar nu se poate fără și care e setat pe modulul: viteză...Toate trebuie să funcționeze rapid, să nu se moșcăie în fața mea, să apăs pe buton și, vrum-vruuuum, în 2 timpi și 3 mișcări să fie gata ceea ce fac. Acum...e adevărat că-mi place să fac totul singură, ce depinde doar de mine...Dar uneori chiar și mie îmi trebuie un ajutor, un aliat de încredere, un prieten supradotat: un laptop ASUS.

Am cercetat cu atenție oferta Oktal.ro și l-am găsit. A fost dragoste la prima vedere. Din primul moment am știut că el e alesul. Laptopul Asus K53SV-SX153D. Cum nu mă pricep foarte bine la calculatoare, inițial au fost doar 3 lucruri care m-au făcut să-l aleg: imaginea, memoria mare și hard-ul uriaș. Cam superficial, da' asta e...

Prima impresie e cea care contează. Cum poți rezista în fața unui laptop din zona celor accesibile ca preț, îmbrăcat "de comandă", elegant și stilat? "Costum" șic, din aluminiu răcoros, prelucrat prin șlefuire. Cel de la Oktal e "serios", ca un om de afaceri cu cravată. Dar noua gamă Asus K53 e multicoloră! Laptopurie au o durabilitate mare, rămânând la fel și după ce au fost utilizate mult timp.

Are 2 procesoare Intel® Core™ i5, din a doua generație. Asta înseamnă că poate face muuuulte chestii în același timp, fără să mi se înțepe. Memoria? 8192 MB = 4GB + 4GB BONUS. Hard-ul? 750 GB, 5400 RPM, deci pot stoca pe el multe, multe, multe prostii personale...Dacă stau să mă gândesc eu bine, intră aproape toate și mai rămâne și loc! Cam asta m-a atras în primă fază. Apoi l-am luat la puricat! Și am aflat așa.

Grație tehnologiei IceCool, n-o să-mi mai transpire niciodată palmele când lucrez cu el! Pentru că zona în care le țin e tot din aluminiu răcoros, iar componentele care de obicei încălzesc laptopul sunt plasate departe de mânuțele mele. Bine, acum nu garantez că n-o să mă treacă toate apele, inclusiv prin pălmițe, când o să vorbesc, de exemplu, cu persoana iubită...Dar asta e cu totul altă poveste...

Tehnologia Palm Proof. E genială de-a dreptul! Touchpad-ul "simte" dacă a fost atins cu degețelul sau cu altă parte a mâinii...Astfel, nu mă mai trezesc cu fraze fără sens, din cauza cursorului care s-a mișcat pe un alt rând!

Dar ce e mai bun și mai bun la el, e că are o autonomie de până la 25% mai mare decât alți "colegi". Și asta datorită tehnologiei Super Hybrid Engine. Pe limba mea, asta însemnând: consumă curent doar componentele care sunt folosite. 5-6 ore de autonomie e bine de tot, ținând cont că de aia am laptop și nu comp, ca să-l pot lua după mine unde am nevoie.

Acum, că am stabilit că e foarte șmecher, să zic și la ce l-aș folosi. De obicei, cam așa arată o zi din viața laptopului meu: în jur de 15 tab-uri deschise cu diverse chestii; messenger-ul, că de, printre picături mai "socializez" și media player-ul care-mi asigură fondul necesar unei bune funcționări. Plus diverse programe și progrămele...

Nu sunt prea "tehnică"...zilele-mi sunt cam la fel: pictez, fac bijuterii handmade, timp în care, de obicei, ascult muzică, iar în restul timpului scriu, caut pe Sf. Net sau "vorbesc" cu prietenii.
La chestiile pe care le creez, fac poze, care poze trebuie prelucrate, tăiate, aranjate și urcate pe blog. Pentru asta, chiar aș avea nevoie de un amic ca laptopul ăsta! Care să nu se înțepenească dacă deschid photoshop-ul...
Ar mai fi ideal pentru târgurile la care merg, unde nu am priză mereu și unde îmi place să arăt ceea ce fac, evident, pe laptop, pentru că nu pot pleca cu toate picturile sau bijuurile după mine...Autonomia mare de care dispune sună foarte bine...La capitolul ăsta, îmi place și faptul că tastele nu rețin praf, pentru că, de cele mai multe ori, târgurile sunt afară...
Și nu în ultimul rând, aș ști că mă pot baza pe el când scriu! Sigur cu el n-aș păți următorul scenariu de coșmar: scriu textul vieții mele și, înainte să-l salvez, mi se înțepenește rabla și-l pierd...În plus, cu un așa laptop elegant, sigur inspirația mea ar fi la cote maxime...

În încheiere, dacă nu au fost suficiente argumentele mele, pot parafraza singura reclamă care mi-a plăcut vreodată..."Chiar îți trebuie neapărat laptopul ăsta?" "Nu, dar ÎL VREAU!" Ar fi un prieten de încredere!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 16-a.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Something Stupid :)

O fi de la prea multă băutură. Ceai antistres, că pe ăla pentru tuse l-am gătat ieri...Neee...N-are cum...
O fi de la pastilele pentru răceală și gripă. La câte am luat... Posibil.
O fi și de la siropul de tuse, din care trebuia să iau între 3 și 6 linguri pe zi. Da' văd că s-a terminat sticla... Cred că am încurcat numărătoarea...
Sau o fi...pur și simplu...
Something stupid... Indeed...


Something Stupid - Frank & Nancy Sinatra

Enjoy!

vineri, 4 noiembrie 2011

Culorile și gustul de la 4 ani

Când eram mică, mergeam cu părinții, în vacanță, la Mânăstirea Neamț. Se împrieteniseră în tinerețe cu un călugăr și mergeam mereu să-l vizităm. Dacă raiul există, atunci arată ca acolo...Ca acolo de atunci...

Prietenul meu cel mai bun era Părintele Ioachim. El- 90 de ani, eu- 4...Aproape un secol între noi...Dar asta nu ne împiedica să fim prieteni...Stăteam cu orele pe banca din pridvor, din fața chiliilor, și vorbeam, și râdeam...Și el îmi spunea povești iar eu îl ascultam fascinată, cu gura căscată și respirația întretăiată. La un moment dat, îl vedeam cum duce mâna la buzunar și fața mi se lumina cu un zâmbet: știam că o să scoată de acolo cel mai mare și mai dulce măr galben pe care-l văzusem până atunci! Cules din livada din spatele mânăstirii...Și de fiecare dată mi se părea că-i mai mare decât cel anterior...Îmi zâmbea complice, mă mângâia pe cap și pleca la slujbă, lăsându-mă să ronțăi fericită minunăția de măr...

Seara mergeam la "văcărie", unde stăteam și priveam fascinată, zi de zi, cum sunt mulse vacile. De, copil de oraș, fără bunici la țară...Mă știau toți pe acolo și știam c-o să-mi primesc cănița de lapte proaspăt muls, cald și cu spumă. Alb. O beam încântată și le spuneam politicos la revedere, nu înainte să-i anunț că o să vin și mâine...Îmi zâmbeau. Acolo toată lumea zâmbea..

Cașul. Galben ca un soare mâncat de furnici. Doamne ce bun mai era...Din lapte de oi, uscat și cu găurele...Multe și mici găurele. Ca un șvaițer multilateral dezvoltat...Și mâncam. Frate, ce mai mâncam când eram acolo...Nu ca acasă, unde trebuia să iasă mami(bunica), să mă fugărească prin curte până mă prindea și să mă facă să înghit zilnica linguriță cu miere+polen, pentru "poftă de mâncare"...Țineam într-o mână bucata de pâine neagră de mânăstire și-n cealaltă cașul. Admiram extaziată găurelele și mâncam...

Prietenul părinților, părintele Firmilian. Avea o căsuță ca-n povești, cu o curte mare unde "scăpam" în rândurile de căpșuni și mă întorceam de acolo cu mâinile și gura plină de fructe și cu ochii strălucind de bucurie. Erau roșii, miroseau a roșu, și a munte, și a vară...Mă spălam frumos pe mâini la fântâna din curte, mă așezam cuminte pe bancă și începeam să mă foiesc pe loc, fixându-l pe Părinte. Începea să râdă hâtru și dispărea în casă. Știam deja ce urmează...Aducea de acolo un borcan cu dulceață de zmeură. Cea mai adevărată și mai bună dulceață pe care am mâncat-o vreodată. Cred că de atunci a rămas dulceața mea preferată...

Când reveneam acasă din vacanță, mă așteptau mami și tataia, cu un platou imens din cristal plin cu fructe. Și erau acolo de toate, mă rog, fructe de sezon. Și preferatele mele: mere galbene și bot de iepure. Și erau tare bune...La 4 ani toate-s frumoase!

Și am crescut. M-am reîntors, într-o vacanță, la mânăstire. Era alt loc...Părintele Ioachim cu poveștile și merele lui nu mai era, nici Părintele Firmilian cu dulceața de zmeură, la "văcărie" nu mi-a mai dat nimeni lapte în căniță iar cașul era doar brânză de oi...Și la întoarcere nu m-a mai așteptat nimeni cu fructe...

Azi, după o perioadă încărcată în care n-am avut timp să merg la cumpărături, am fost la Real. Și am găsit acolo un colțișor de rai:"Targul de Mere al producatorilor locali". 5 soiuri, mere românești, la doar 1,99 lei. Și mirosea a dulce, a copt și a toamnă...Pentru un moment, m-am simțit ascultând povești, pe o bancă în fața chiliilor...Și, evident, mi-am luat din toate! Și, dacă tot mi-am amintit de copilărie, am tras o fugă și la raionul de dulcețuri, de unde am luat, clar, un borcan cu dulceață de zmeură...Românesc! E singurul care are gustul celui din copilărie.

Am vrut și caș și pâine neagră. Și lapte care să miroasă a lapte când îl fierbi și când îl bei din căniță, cu spumă...Le-am găsit la un stand cu produse tradiționale. Pentru că magazinele Real, au un program de sprijinire a producătorilor locali, care-și pot desface astfel, mult mai ușor, produsele proprii. Produse tradiționale românești. Adevărate! Cu gust "ca acasă". Și știi ce mănânci: animale crescute sănătos, condimente din grădină, rețete moștenite din familie. Bun! Și-atunci, sincer, de ce aș lua eu un cârnat roșu, arătos, cică afumat, venit din Honolulu, când pot lua unul produs la noi, mai puțin arătos, că,de, n-are jdemii de aditivi și coloranți în el, dar de o mie de ori mai bun? Așa sunt și eu încântată, papilele mele fericite iar producătorul are și el de câștigat, astfel încât să poată produce bunătăți și în continuare! La finanțe/economie nu mă prea pricep eu, dar sigur bugetul local are și el de câștigat, precum și întreaga regiune. Zic și eu... Și apoi, cred că mai e ceva: cumpărând de la producătorii locali, îi încurajezi să păstreze tradiția, rețetele, specialitățile culinare specifice zonei.

Îmi place programul lor: “Produceți româneste, vindem româneste”. Așa am aflat și eu că, magazinele Real comercializează aproximativ 70.000 de produse alimentare si nealimentare, provenind de la peste 1.700 de furnizori, dintre care 90% sunt din România. Un lucru bun. Pentru că, dacă mă gândesc eu bine, majoritatea produselor pe care le cumpăr sunt românești: cosmetice, produse din carne(nu iau "din afară" nici să fie gratis...), lactate(ador șvaițerul Dorna, brânza cu mucegai Bucegi sau Nasal), fructe și legume, vinuri, bere...Acum, na, tre' să recunosc că iau și câte ceva din import: pe la "beuturi", bomboane, rechizite...Voiam să zic și biscuiți cu unt, da' mi-am amintit că fabrica locală de pâine face unii delicioși, exact la fel cu cei danezi, dar la o treime din preț!


Așa că, de câte ori o să vreau să mă simt, măcar pentru câteva momente, ca în vacanța aia de la 4 ani, o să trag o fugă la Real, îmi iau bunătăți și-mi amintesc ce gust și ce culori avea copilăria...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 15-a.

joi, 3 noiembrie 2011

Mă iartă, nu mă iartă... Mă iartă! :D

Flori? Hmmm...prea banal.
Bomboane? La fel.
Serenadă sub balcon? Ar fi o idee... Dacă aș avea măcar o umbră de voce lipită de corzile vocale... Da' nu, am ieșit fără, n-am moștenit pe cine trebuie... Deci, pică și asta, doar dacă nu vreau să-mi fac un set de oale și tigăi, adică să le adun pe alea care zboară, de la vecini, ca rachetele, spre căpățâna mea... Nu vreau, n-am lansator anti-oale și nu-mi trebuie cucuie.
Parfum? Nu sună rău... Nope. Dacă nu-i place, mi-l toarnă-n cap și o să miros a floricele 3 luni întregi!
Idei, ceva? Please... Nu mă prea pricep să împac pe cineva prin cuvinte... Așa, face to face, e mult mai simplu: numai cât te uiți la mine și-ți dai seama că-s nevinovată...și mică...și tristă... Nu, puppy eyes nu știu să fac, da' pot încerca, dacă trebuie neapărat... Da'-i mai bună privirea mea adevărată, îți dai seama imediat ce și cum: dacă e din suflet ce-ți spun sau doar de politețe, dacă am făcut ceva rău sau doar am călcat în străchini, dacă îmi place să stau/vorbesc cu tine sau mi te imaginez pus felii, la sare, în pod...

Cred că o să încerc așa, e mai bine, e mai "EU"... Deeeci...

Te rog frumos de tot, din tot suflețelu' meu de copil nevinovat, să mă ierți că am zis ce-am zis, că n-am vrut să zic, da' am zis totuși, așa, fără să vreau să zic...și, dacă tot am zis, rămâne zis, așa că, io zic să te faci că nu am zis nimic, iar eu n-o să mai zic altă dată! Phiu! Ce greu a fost... Ai înțeles ce-am vrut să zic, nu? :D

Si un cântețel, mititel, numai pentru tine. Ca să-ți imaginezi, în timp ce-l asculți, cum stau eu așa, nevinovată, mică și tristă, și oftez, de 10 ori pe minut, și-mi rod unghiuțele, și aștept să-mi spui că ți-a trecut... Saaaau, să-ți imaginezi cum mă iei de gât, îmi pui capu' la ușă și-o închizi cu putere... Ouch... Nu, mai bine prima variantă... ;)


Evanescence - Forgive me

P.S. Titlul. Așa mi-o ieșit, floricica avea doar 3 petale... Așa că... Prin puterea ce mi-a fost învestită de floricica ce s-a sacrificat, de dragul meu și numai al meu, te declar responsabilă cu iertarea pe planeta Pământ! Ar fi bine să dai un exemplu... Io, io, mă ofer voluntar...

P.S. 2 Postarea de față reprezintă o aberație conformă cu realitatea și dăunează grav sănătății. A se citi/procesa cu moderație...

P.S. 3 >:D< Friends? :)

miercuri, 2 noiembrie 2011

Autonomie "spovedită"...

În DEX, cel din 1998, autonom, -ă, autonomi, -e, adj.: Care se bucură de autonomie. Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus. Sec, rece, scurt și la obiect. Așa cum, de fapt, îi stă bine unui dicționar să te lămurească, dacă neuronu' se află la ananghie iar scărpinatu'-n cap nu dă roadele scontate...

Într-o variantă mai veche, dicționarul lui Lazăr Șăineanu, din 1896, autonom, ă: care se guvernă după propriile sale legi. Mie, personal, chiar dacă are mai mult de un secol și un aer ușor naiv, din cauza exprimării, îmi place mai mult definiția asta.

Dacă e să le cumulez și să adaug, de la Urania citire, că berbecii au drept caracter definitoriu faptul că sunt independenți, ajung, simplu și frumos, la concluzia că: eu = autonomă! Sincer, nu m-am gândit până acum la asta...Uneori ești "ceva" fără să conștientizezi, fără să te întrebi ce, cum și de ce. Ești pur și simplu! Când încep să curgă întrebările, deja devine grav, deja e nevoie de mai mult de 600 de cuvinte ca să mărturisesc tot. Spovedanie în 600 de cuvinte...

Autonom înseamnă să fiu întotdeauna EU. Eu și legile mele după care "mă guvern"...Codul Inesc: onoare, ordine, egalitate, certitudini, sinceritate, logică, instinct, loialitate, dragoste, curaj, entuziasm, imaginație, etc., etc., etc...Înseamnă să nu mă schimb după cum bate vântul, să fiu constantă. Să fac totul singură. Să apelez la alții doar dacă: sunt într-o situație limită; dacă chiar nu mă descurc; sau dacă îmi sunt prieteni foarte buni. Să nu depind de nimeni. Să mă bazez doar pe mine, pământul de sub picioare, aerul de deasupra și mâna de prieteni cu care am fost binecuvântată...Să fiu EU...

Autonom înseamnă să muncesc pentru mine. Faptul că fac și ce-mi place, înseamnă să fiu liberă la pătrat...Azi pot să pictez 15 ore, că am chef, dispoziție și inspirație, mâine pot să stau cu burta la soare (unul virtual...) și cu nasu'-n laptop, toată ziua. Fazele de genul:"am nevoie de icoana asta mâine", deci stai și fă o noapte albă cu drag și spor, nu-s decât excepțiile care confirmă regula...Singura problemă reală ar fi că, dacă vreau să-i cer ceva șefului, am nevoie neapărat de o oglindă...

Autonom înseamnă să-mi aleg singură drumul pe care vreau să merg, persoanele pe care le vreau alături în "călătorie", regulile de "circulație" pe care să le respect, țelul spre care mă îndrept și, neapărat, drumul ăsta să fie ascendent, fără limitări, mereu mâine mai bun ca azi... Eventualele denivelări sau "găuri în asfalt", inerente de altfel, să fie considerate provocări, nu hopuri, nu piedici, nu mers în marșarier...

Autonom înseamnă să pot închiria o mașină, nu oricare, ci o Dacia Duster(am stabilit deja că-mi place!), nu de oriunde ci de la Autonom Rent-a-car! Să-mi iau rucsacul, o geantă cu bunătăți și una cu bere/suc, să-mi adun prietenii, să deschidem o hartă și să pornim. Unde avem chef, unde ni se pare nouă c-ar fi ceva interesant în ziua respectivă, oriunde. Nu tu orare, trenuri întârziate sau maxi-taxi cu pasageri mirositori... Ai mașină, ai distracție! Ai libertate!
Mai înseamnă că, într-o zi oarecare, dimineața, pot să închiriez aceeași Dacia Duster și să plec cu persoana iubită la munte, într-o cabană. S-o parcăm în curte, pe iarbă și să stăm apoi toată ziua la povești, în fața șemineului cu lemne trosninde, pe un covor pufos, cu un pahar de vin roșu, un platou de brânzeturi fine și o țigară bună...Și ziua următoare. Și încă o zi. Putem sta oricât, putem pleca oricând. Mașina nu zice nimic, sigur e de acord cu decizia noastră...
Sau, înseamnă că pot ajunge la orice târg de handmade din țară, pentru că am transport propriu și personal, închiriat pe o sumă nu foarte mare, ditamai portbagajul numai bun de umplut cu produse, plec când vreau, vin când vreau! Libertate de mișcare maximă!

Uite că acum nu mai sunt autonomă pur și simplu. Sunt cu definiții, exemple și argumente...
Liber. Care nu depinde de nimeni. Guvernat după propriile reguli. Eu.

Postare pentru SuperBlog, etapa a 14-a.