Culorile și gustul de la 4 ani

Când eram mică, mergeam cu părinții, în vacanță, la Mânăstirea Neamț. Se împrieteniseră în tinerețe cu un călugăr și mergeam mereu să-l vizităm. Dacă raiul există, atunci arată ca acolo...Ca acolo de atunci...

Prietenul meu cel mai bun era Părintele Ioachim. El- 90 de ani, eu- 4...Aproape un secol între noi...Dar asta nu ne împiedica să fim prieteni...Stăteam cu orele pe banca din pridvor, din fața chiliilor, și vorbeam, și râdeam...Și el îmi spunea povești iar eu îl ascultam fascinată, cu gura căscată și respirația întretăiată. La un moment dat, îl vedeam cum duce mâna la buzunar și fața mi se lumina cu un zâmbet: știam că o să scoată de acolo cel mai mare și mai dulce măr galben pe care-l văzusem până atunci! Cules din livada din spatele mânăstirii...Și de fiecare dată mi se părea că-i mai mare decât cel anterior...Îmi zâmbea complice, mă mângâia pe cap și pleca la slujbă, lăsându-mă să ronțăi fericită minunăția de măr...

Seara mergeam la "văcărie", unde stăteam și priveam fascinată, zi de zi, cum sunt mulse vacile. De, copil de oraș, fără bunici la țară...Mă știau toți pe acolo și știam c-o să-mi primesc cănița de lapte proaspăt muls, cald și cu spumă. Alb. O beam încântată și le spuneam politicos la revedere, nu înainte să-i anunț că o să vin și mâine...Îmi zâmbeau. Acolo toată lumea zâmbea..

Cașul. Galben ca un soare mâncat de furnici. Doamne ce bun mai era...Din lapte de oi, uscat și cu găurele...Multe și mici găurele. Ca un șvaițer multilateral dezvoltat...Și mâncam. Frate, ce mai mâncam când eram acolo...Nu ca acasă, unde trebuia să iasă mami(bunica), să mă fugărească prin curte până mă prindea și să mă facă să înghit zilnica linguriță cu miere+polen, pentru "poftă de mâncare"...Țineam într-o mână bucata de pâine neagră de mânăstire și-n cealaltă cașul. Admiram extaziată găurelele și mâncam...

Prietenul părinților, părintele Firmilian. Avea o căsuță ca-n povești, cu o curte mare unde "scăpam" în rândurile de căpșuni și mă întorceam de acolo cu mâinile și gura plină de fructe și cu ochii strălucind de bucurie. Erau roșii, miroseau a roșu, și a munte, și a vară...Mă spălam frumos pe mâini la fântâna din curte, mă așezam cuminte pe bancă și începeam să mă foiesc pe loc, fixându-l pe Părinte. Începea să râdă hâtru și dispărea în casă. Știam deja ce urmează...Aducea de acolo un borcan cu dulceață de zmeură. Cea mai adevărată și mai bună dulceață pe care am mâncat-o vreodată. Cred că de atunci a rămas dulceața mea preferată...

Când reveneam acasă din vacanță, mă așteptau mami și tataia, cu un platou imens din cristal plin cu fructe. Și erau acolo de toate, mă rog, fructe de sezon. Și preferatele mele: mere galbene și bot de iepure. Și erau tare bune...La 4 ani toate-s frumoase!

Și am crescut. M-am reîntors, într-o vacanță, la mânăstire. Era alt loc...Părintele Ioachim cu poveștile și merele lui nu mai era, nici Părintele Firmilian cu dulceața de zmeură, la "văcărie" nu mi-a mai dat nimeni lapte în căniță iar cașul era doar brânză de oi...Și la întoarcere nu m-a mai așteptat nimeni cu fructe...

Azi, după o perioadă încărcată în care n-am avut timp să merg la cumpărături, am fost la Real. Și am găsit acolo un colțișor de rai:"Targul de Mere al producatorilor locali". 5 soiuri, mere românești, la doar 1,99 lei. Și mirosea a dulce, a copt și a toamnă...Pentru un moment, m-am simțit ascultând povești, pe o bancă în fața chiliilor...Și, evident, mi-am luat din toate! Și, dacă tot mi-am amintit de copilărie, am tras o fugă și la raionul de dulcețuri, de unde am luat, clar, un borcan cu dulceață de zmeură...Românesc! E singurul care are gustul celui din copilărie.

Am vrut și caș și pâine neagră. Și lapte care să miroasă a lapte când îl fierbi și când îl bei din căniță, cu spumă...Le-am găsit la un stand cu produse tradiționale. Pentru că magazinele Real, au un program de sprijinire a producătorilor locali, care-și pot desface astfel, mult mai ușor, produsele proprii. Produse tradiționale românești. Adevărate! Cu gust "ca acasă". Și știi ce mănânci: animale crescute sănătos, condimente din grădină, rețete moștenite din familie. Bun! Și-atunci, sincer, de ce aș lua eu un cârnat roșu, arătos, cică afumat, venit din Honolulu, când pot lua unul produs la noi, mai puțin arătos, că,de, n-are jdemii de aditivi și coloranți în el, dar de o mie de ori mai bun? Așa sunt și eu încântată, papilele mele fericite iar producătorul are și el de câștigat, astfel încât să poată produce bunătăți și în continuare! La finanțe/economie nu mă prea pricep eu, dar sigur bugetul local are și el de câștigat, precum și întreaga regiune. Zic și eu... Și apoi, cred că mai e ceva: cumpărând de la producătorii locali, îi încurajezi să păstreze tradiția, rețetele, specialitățile culinare specifice zonei.

Îmi place programul lor: “Produceți româneste, vindem româneste”. Așa am aflat și eu că, magazinele Real comercializează aproximativ 70.000 de produse alimentare si nealimentare, provenind de la peste 1.700 de furnizori, dintre care 90% sunt din România. Un lucru bun. Pentru că, dacă mă gândesc eu bine, majoritatea produselor pe care le cumpăr sunt românești: cosmetice, produse din carne(nu iau "din afară" nici să fie gratis...), lactate(ador șvaițerul Dorna, brânza cu mucegai Bucegi sau Nasal), fructe și legume, vinuri, bere...Acum, na, tre' să recunosc că iau și câte ceva din import: pe la "beuturi", bomboane, rechizite...Voiam să zic și biscuiți cu unt, da' mi-am amintit că fabrica locală de pâine face unii delicioși, exact la fel cu cei danezi, dar la o treime din preț!


Așa că, de câte ori o să vreau să mă simt, măcar pentru câteva momente, ca în vacanța aia de la 4 ani, o să trag o fugă la Real, îmi iau bunătăți și-mi amintesc ce gust și ce culori avea copilăria...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 15-a.