La steaua care-a răsărit...

Și se făcea că azi eram cam varză. Adică, mai varză ca de obicei... Și, cum stăteam io așa și mă admiram în oglindă cât de rotundă și de verde mi-s, mi-o pocănit messu'... Tannaaammm... Mesaj. Și mi-o venit pân cablu' meu galben de net, de departe rău, de la o prietenă, un link. Cu o povestioară simpatică. Și scria, pe acolo pe undeva, cum că, atunci când apare prima stea seara, poți să-ți pui o dorință. Și, clar, n-ai voie s-o spui că nu se mai îndeplinește...

Și se făcea că am fost la un concert cam plictisitor (noroc de cei cu care am fost, că-s simpatici și nu m-au lăsat să adorm pe picioare...), de unde am șters-o relativ repede. Am luat-o frumușel pe jos, via faleză, spre casă. Și, deodată, mi-am amintit de șmecheria cu steaua... Și uită-te frate în sus, întoarce-te, dă-ți capu' pe spate până pocnesc oasele, holbează-te bine de tot după ceva care să sclipească pe cer... Nori. La un moment dat însă...am zărit-o. Era fix deasupra mea, mică și abia lumina... Dar, frate, era stea! Și, recunosc sincer, în momentul ăla m-am gândit doar la mine... Și-am prestat șmecheria... Acu' stau și cuget...oare... Poate da...:)

Bonus, melodia găsită în povestioară... Faină...



Dar oi fi nimerit-o pe cea bună...:)

Why can’t I be as lucky
As those other people are
I guess I must be wishing
On someone else’s star...

I found the defendant guilty as charged

Nu suport să fiu luată de fraieră. Începând cu chestiile mărunte și terminând cu cele importante. Pentru simplul motiv că nu sunt! Pentru că eu nu fac asta cu nimeni... Și nu-i suport pe cei care te lucrează pe la spate și, când ți-e lumea mai dragă, te trezești cu un bocanc în stomac de nu te vezi. E ceva care, pur și simplu mă face să mi te imaginez protagonistul celui mai nasol horror ever, cu mine în rolul principal, fugărindu-te peste tot și făcându-te, pe rând, pastramă, momeală tocată pentru pești, hrană pentru crocodili, conserve pentru câini, etc., etc., etc., inchiziția fiind mic copil în comparație cu ce pot eu să "creez" în momentul ăla...

Când cunosc pe cineva, încerc mereu să-mi dau seama ce fel de persoană e. Uneori îmi iese din prima, alteori trebuie să treacă ceva timp ca să mă dumiresc ce și cum. Și oricât de logică și de atentă aș fi, oricât de rapid și de bine aș face eu legături, mai există persoane care reușesc să treacă de primul filtru. De primul, am zis... La următorul, de obicei i se înfundă. Asta se întâmplă doar pentru că, deși sunt conștientă de cum stă treaba, mintea mea nu poate concepe că există persoane care să te mintă pe față; care să joace teatru și să te joace pe degete; care să spună una și să facă alta; care să dea vina pe altcineva doar ca să iasă ele basma curată; care să se folosească de sentimentele tale pentru binele propriu, fără să țină cont că ți le calcă-n picioare și că rănesc; care n-au nici un stres să te lucreze pe la spate, în timp ce pe față îți oferă cel mai "sincer" zâmbet posibil; care-ți dau cu piciorul în stomac și dup'aia țipă că doare ca să atragă atenția și astfel să se asigure că toată lumea e în jurul lor și că n-o să fie nimeni care să te vadă pe tine cum zaci pe jos și să te ridice; care spun ceva și, după un timp, se răzgândesc și te iau la palme că ai "greșit"... Am văzut de toate dar tot mai sper că nu-i adevărat... Până mă calcă cineva pe coadă...:-L Atunci devine serios.

Poate uneori o iau prea personal, deși n-ar trebui s-o fac. "Specimenul" respectiv se poartă așa cu tine nu neapărat pentru că vrea să-ți facă rău, ci pentru că nu poate, nu vrea, nu știe să fie altfel. Urmarea invariabilă? Pa și la gară! Fericire și noroc în continuare, da' noi, din acel moment, nu ne mai cunoaștem... Asta dacă ai noroc și te-ai luat numai de mine... Altfel, e mai complicat... Orice altă persoană pe care o implici în jocurile tale murdare, mă face să mă transform. Și o să-ți dorești să te faci singur pastramă, o să vrei să sari singur în bazinul cu rechini, o să-ți dorești să nu mă fi cunoscut niciodată...

Se pare că m-ai subestimat. Or you think you're smarter... Sorry, you're not! That's life: someone win, someone lose. I guess soon you'll be fucked... Have a good day!

Declarație oficială 2 :D

M-am gândit eu, așa, că nu ți-ar strica să râzi puțin azi, înainte de culcare... Și, hmmm...poate că mai e nevoie și de a 1745-a reconfirmare... În același timp, e ceva care să demonstreze, in a funny way, că mai există certitudini... Depinde doar în ce parte privești, dacă ai ochelarii bine șterși, aplicați pe nas, dacă ai învățat să "citești", dacă vrei/poți să le crezi, stuff like that...

Și promit că, dacă nu dau colțu'/senilizez/ramolesc până atunci, o să-ți fac cel mai fain baston handmade ever... Și o să te trec strada; o să am grijă să nu dai pizza pe tine, sau mai mult de juma' de înghețată; o să te-ajut să-ți legi șireturile corect; o să torn eu în pahar când chestia o fi "prea mare"; o să-ți amintesc că adevărul de seară nu mai e moacă de aproape juma' de secol; te voi duce acasă ori de câte ori o să bei mai mult de două ceaiuri; o să am grijă să nu uiți drumul spre casă, spre tine...; și o să am grijă să te fac să zâmbești, no matter what... Sau, cine știe de ce-i în stare viața asta...poate o să faci tu toate astea pentru mine...

Friends... Never forget that! :)

P.S. Și, da, tre' să stabilim neapărat, care din poză ești tu și care eu...
     
>:D<

Ești cu capu'...

Mi-am adus aminte de asta, pentru că, acum câteva zile, am primit răspuns la un mail absolut normal și inofensiv , cruda și nemiloasa apreciere: "ești cu capu'"; și nu oricum, ci însoțită de nenumărați mișcurici din ăștia: =))... Mda...

Mișto zicere. Sunt foarte curioasă cum arăta ăl de-a spus-o primul... De ce? Nush, că sună cam ciudat... O fi inventat-o după ce a citit/văzut/auzit de călărețul fără cap... Zic...

Și, frate, m-am întrebat eu mult timp ce vrea să însemne... Adică cum: "ești cu capu'?"... Normal că-s cu el! Doar nu l-oi fi lăsat pe undeva și acum bântui prin lume fără... Oi fi eu un zombie perfect în ultimul timp, da' până și ăia au cap! Chiar nu se vede? Clar îs cu capu'... Ne-am născut împreună, ne-am obișnuit să conviețuim unul cu celălalt, ne acceptăm și ne iubim reciproc... El e al meu, io-s a lui, din astea... Și-atunci de ce vii tu să mă întrebi așa ceva? Adică tu chiar nu vezi că-s cu capu'? Că el e cu mine? Că suntem împreună, zi și noapte. Nu te-ai prins încă de dragostea profundă ce ne leagă pe viață?  Și, dacă-mi vezi mărețul cap bine înșurubat între umeri, de ce să-ți vină ție să pui întrebări din astea jenante la adresa mea? Nu de alta, da' când mă întrebi asta, prima reacție e să-mi duc mânuțele-n sus și să mi-l pipăi, să mă asigur că e acolo. Dacă cine știe ce s-a întâmplat și-a dispărut... Da' nu, că n-avea cum, doar te văd și te aud clar cum mă întrebi; și cum probabil ochii și urechile mele nu plutesc în aer deasupra mea, înseamnă că-s încă bine atașate de suport... Deci, da, ori de câte ori l-am căutat disperată, cu mânuțele, era acolo. Sunt mândra posesoare a unui cap și, da, îs cu el! Atunci înseamnă că, dacă totuși mă întrebi, problema e la tine! Nu? Păi da, frate...wtf, du' și te controlează...

Mai e categoria a doua a zicerii: cu semnul exclamării în coadă, respectiv sub formă de enunț, nu de întrebare... Și-aici vine șmecheria, că-i cu schepsis chestia... Contează mult cine, de ce și cum mi-o spune. Adică e o diferență ca de la cer la pământ, ca dintre un zâmbet larg, satisfăcut și un pumn în plină fatză (da, am scris special cu tz, am ț, da' așa a sunat mai convingător pentru o anumită specie...). Frate... Dacă nu ești sigur de ce faci, mai bine să nu riști; bine, asta doar dacă nu vrei neapărat proteză și nu știi cum să faci să nu cheltui bani pe extracții... Altfel, taci și-nghite! Sigur nu vrei să faci cunoștință cu echipa mea de pitici perfect educați... Și care, da, îs și ei cu capu'... Pe de altă parte, dacă mă știi bine, și știi că-ți poți permite, hmmm...atunci chiar te rog să mi-o spui! Uneori, venit de la cine trebuie, e cel mai fain, mai tare, mai șmecher compliment ever... Bine, bine, recunosc...așa a fost și ăl din mail...

În concluzie... Ce, mai vreți și concluzie acum?... Ha! Măcar atât mă gândeam că puteți face singurei...
Da'-i ok... Fie... Mă simt generoasă în seara asta... Deci, în concluzie: păi, da, clar, îs cu capu'! Mai avea cineva vreun dubiu?

Just for you :)

Pentru toate prostiile adorabile pe care le debitezi pe bandă rulantă. Pentru toate zâmbetele adevărate, multe, multe... Și pentru privirile calde. Pentru că "te riști" să mă asculți. Pentru mâna hotărâtă care mă ridică de câte ori mă împiedic și cad. Pentru poveștile faine pe care le spui. Pentru toate lucrurile mari și mai ales pentru cele mici... Pentru un hug trimis "cu noaptea-n cap", când aveam un avatar care spunea că aș avea nevoie de unul... Pentru că mă apuci de mână când traversez (să nu-ndrăznești să n-o mai faci, acum că ți-am spus-o...). Pentru că mă suni să vezi dacă am ajuns "safe" acasă. Pentru azi, pentru toate dățile trecute și pentru cele viitoare. Pentru tot și pentru toate... Pentru că am simțit nevoia s-o spun... Acum.

For being my friend.:)


Matt Giraud - Thank you


For every day you pull me through
For all of the things that you do
Thank you, thank you...

Enjoy!
>:D<

Declarație oficială :D

Pentru că ți-am promis-o, dacă ești cuminte. Pentru că probabil ai fost... Pentru că azi am văzut doar alb/negru și am chef de ceva funny. Pentru că vreau să te fac să zâmbești. Nu c-ar fi ceva ce nu știi deja...

>:D<

P.S. I'm fucking crazy, I know! But you fucking like it, don't you?

Încrederea, bat-o vina...

Încredere... Zilele astea, am avut ocazia să simt, din unghiuri diverse, ce înseamnă. Definiția din Dex: sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; sentiment de convingere; lipsă de îndoială.

Și se făcea că tu și eu eram prieteni. Și mă sunai de câte ori aveai probleme, și te ascultam fără grabă sau plictis. Aveai nevoie de ceva, nu știai o chestie, voiai companie, durea ceva... Nu cred c-am zis vreodată nu pot... Aveai încredere în mine? Presupun că da din moment ce mi-ai povestit mare parte din viața ta... Eu? Nu am făcut același lucru pentru că așa sunt, nu vorbesc despre mine decât cu rare excepții, nu m-am plâns cine știe ce, nu te-am anunțat când eram varză... Dar aveam încredere în tine. Destulă. Mai mult decât am în majoritatea celor din jur. Și te-ai gândit tu așa, poate din plictiseală, din curiozitate, din ce?...să vezi cum e să ștergi cu încrederea mea pe jos, s-o trântești și să mai și calci puțin pe ea la sfârșit. Și presupun că ți-a și plăcut... În continuare? Numai bine îți doresc. Și succes în găsirea schimbului meu... Nu, n-am nimic cu tine. Dar să te ferească sfântul să vii cu scuzele-n proțap la mine. Crede-mă, n-o face! E inutil și s-ar putea să dăuneze grav sănătății. Sănătății tale...

Tu și eu: friends. Ai observat? O spunem mereu în engleză, parcă prieten sună, nush, ciudat... Eu? Încredere totală. De ce? Nu știu. Pur și simplu. Pentru că știu că ce-ți spun rămâne doar între noi. Pentru că știu că nu minți. Pentru că ești una dintre cele mai corecte persoane pe care le cunosc. Pentru că așa te văd. Pentru că așa simt... Tu? Încredere parțial color. Pentru că așa ești tu. Ciudat? Deloc. Pentru că știu că dai atât cât poți tu. Pentru că ai fost extrem de sinceră de la început și mi-ai spus cum stau lucrurile. Și te-am apreciat mult pentru asta... Pentru că, dacă nu dai atât cât ofer eu, nu înseamnă că nu dai maximul pe care îl poți da. Pe care mi-l poți da... În continuare? I'm here, you're there... Din astea. Sper să nu ne dezamăgim vreodată. Ar fi păcat... Și ar durea prea rău. La mine cel puțin...

Ne-am cunoscut într-un mod destul de ciudat, unde ciudat e întotdeauna de bine... Nu există coincidențe. Probabil așa a fost să fie. Nush, scris undeva în stele, pe stele, cu stele... Urania tre' să știe, ea le știe pe toate... Și într-o zi mi-ai spus: "I'm your friend". Și eu am simțit că știam deja asta și că e reciproc. În general la mine, încă de la început, ori e, ori nu e. Cu cele două excepții de rigoare... Și, în cazul tău, a fost. Dar a venit ziua în care mi-ai spus că începi să ai încredere în mine. Și m-am mirat. Pentru că nu făcusem nimic deosebit ca să ți-o câștig, până atunci fusesem doar eu... Și, când mi-ai spus-o, când m-am trezit cu încrederea ta în brațe, m-am panicat... Mi-a fost teamă să n-o dau în bară, să nu te dezamăgesc, să nu rănesc... Asta deși mă știu bine, știu că sunt un om onest, loial și de încredere. Cu cine merită, clar... Cu alții sunt doar indiferentă. Știu că nu fac tâmpenii majore, nu voit, cel puțin... Dar, până la urmă sunt și eu om. Sper să nu te dezamăgesc vreodată... Și, nu, nu te las... Nu eu. Nu în viața asta. În cazul ăsta, "încredere" sună bine. Bine de tot...

Te-am descoperit mai demult. Și am tot încercat să mă bag în seamă. Da' tu, nu și nu... Până m-am gândit eu așa, că nu am încercat destul... Și te-am luat pe sus, din toate direcțiile. Și se pare că am făcut bine. Se pare că am avut dreptate să mă agit atât... Pentru că a ieșit ceva bun din povestea asta. Zic... Și e abia la început. Da' crește câte puțin în fiecare zi. Chiar dacă am interacționat destul de puțin până acum, știu că încrederea este acolo, prezentă, reală, reciprocă... Frumoasă...

Ne știm de mult, muuult timp. Vorbeam ocazional când ne întâlneam pe stradă. Dar nu ne știam prea bine. Până într-o zi, când am început să ne cunoaștem. Tu, pe mine, nu știu cât de bine mă cunoști, pentru că nu prea vorbesc multe despre mine. Dar asta e pe cale să se schimbe. Eu te știu. Și-mi place ceea ce știu. Și-ți mulțumesc că ești prietena mea... Și că mă suporți... În cazul ăsta: încredere reciprocă egală. Ceea ce-i fain. Fain de tot...

Nu ne-am prea dat atenție mult timp. Nu aveam de ce... Până când s-a întâmplat să vii odată la mine, cu treabă. A doua zi deja țineam mult la tine. Și tu la mine. De atunci îți sunt alături. Probabil e reciproc. Nu știu. Nu mai știu... Dar sper că este. Încredere în mine? Da, ai. Nu știu cât. Destul cât să-mi zici o mulțime de chestii care, evident, au rămas între noi. Eu? Am. Dar, dintr-un punct, nu mai știu exact care a fost ăla, am devenit mai puțin vorbăreață. Dar nu e definitiv...

A pain in the ass, încrederea asta... Nu poți trăi cu ea dar nu poți trăi nici fără... Și cel mai rău doare când o dai cuiva care nu știe să se poarte frumos cu ea... Și-o iei înapoi. Asta dacă nu ți-o distruge de tot și nu mai ai ce recupera din ea... Și, data viitoare, te gândești de două ori când vrei s-o dai cuiva. Sper să nu ajung vreodată în faza în care să mă hotărăsc s-o păstrez doar pentru mine. Pentru că ăla-i un fel de capăt. Fără cale de întoarcere.

Later update: Trust? Bullshit! :)

De ascultat... (15)

That's the living?...:)



Enjoy!