De ascultat... (23)

Stare de blegeală din cauză de toamnă. Sau din alte cauze...


Still - Elvis Costello

Enjoy!:)

Stuff...(2)

You're trying to be nice, fair, upright, perfect? Don't! It's useless. People won't understand. You'll get hurt anyway...

De ascultat... (22)

Peut-être toi
Peut-être toi
Regarde-moi
Nulle autre n’a…
Envie de toi
Comme j’ai besoin de toi...


Mylene Farmer - Peut-être toi

Enjoy!:)

Piticii și vaporu'

Azi dimineață, toți piticii mei, de la mic la mare, s-au trezit cu fundu'-n sus. Bosumflați, ciufuți, botoși, crizați... V-ați prins ce vreau să zic, nu? Așaaa... Unde mai pui și că nu ieșeau la număr... Apăruseră vreo 2 în plus, sigur nu erau acolo cu o zi înainte. Mă rog, ce mai contează 2... Și, ce fac eu în situații din astea de criză? Îi scot la plimbare, clar! Să se aerisească, să-și consume energiile distructive, să obosească și să se culce la loc. Timp în care eu pot să gândesc, să gândesc, să gândesc... Buuun. Și unde prestez acțiunea? Pe faleză, desigur.

Ajung eu acolo fericită (mai mult sau mai puțin...), mă cotrobăi prin geantă după afumători și dau să mă așez pe banca mea preferată. Ca să trimit piticii la joacă, timp în care să pot cugeta la ale mele în liniște... Da' nu azi! Pe banca mea dormea cu sforăituri un boschetar... /:) Aarrghhh! Frate, io nu pot să cuget la fel de bine într-un loc oarecare! No way! Că nu degeaba am locuri alese prin tot orașul... Plec. Cu piticul respectiv enervat la culme... Următoarele 3 bănci erau populate, abia pe a patra am reușit să mă așez. O bancă nașpa, nu mi-a plăcut niciodată să stau pe ea... Mda...

Aprind o țigară. Umbră. Liniște. Răcoare. Raiu'... O termin. Mai aprind una. Apa clipea în depărtare. Vreo câtiva pescari tot aruncau cu bățu-n baltă. Nu eram foarte atentă la ce era în jur, dar toate se contopeau într-un tot și mă făceau să mă pot concentra la ale mele. Ajunsesem la a patra țigară, când...damn...se aud voci în stânga. Un nene își plimba moștenitoru'. Într-un căruț rooooz... Și, deși nu se auzea nici un sunet de acolo, moșu' tot dădea din papagal și explica chestii godacului. Și, la naiba, trece un vapor. Plodu' e extras rapid din plimbătoare, ridicat în brațe și pus să învețe lucruri noi gen - vapor! Singura problemă, se pare, era una simplă: puștiu' voia să bugine în căruț, nu să afle, musai în momentul ăla, ce-i un vapor.

Și, uite așa a repetat "tataie" de douăj' de ori: "uite, vaporu' "... Perseverent, nu glumă! Timp în care îl arăta cu deștu' de la mâna liberă, adică aia cu care nu ținea crăcănatu'. Plodu', pauză, nu zicea nica. Mai aveam juma' de țigară... N-am mai rezistat, m-am sculat de pe bancă să mă car, că se duseseră dracu' relaxare, liniște și gânduri... Și, în timp ce mă îndepărtam bombănind chestii de dulce pe care să le găsească omu' în frigider când s-o duce acasă, aud o voce cristalină: "'ale 'apol" Dumnezeule... Cum care vapor? Ăla pe care ți-l tot arată și numește bunic-tu, de 5 minute!!! Moment în care am grăbit pasu', nu de alta, da' n-aș vrea să citesc mâine-n ziar: "Bunic și nepoțel, făcuți avion și zburați drept în Dunăre, de pe faleza superioară"

Și mă gândesc eu așa... De ce, doamne iartă-mă, să te chinui să-ți înveți progenitura chestii noi dacă: 1.n-are, din diverse motive, neuroni , sau are doar juma' de bucată, sau are unu' da-i în pauza de prânz; 2.o fi prea mic să priceapă care-i diferența dintre deget-pește-muscă și vapor; 3.plodului îi e somn de pică, și bugină în brațele tale în timp ce-i oferi tu savanta explicație: "tataie, uite vaporu' "... Frate... Uite de asta eu prefer un cățel! Puiul meu, la câteva luni, știa jucăriile care cum se cheamă și le și aducea când îi spuneam. Și avea un coș plin ochi de plușuri, mingi și alte chestii pentru căței. Cuminte și deștept! Dar dacă ies cu ea la plimbare, moși de genu' lui "tataie" se uită urât la mine și comentează că trec cu "câinele" prin locul unde se joacă drăguțu' de copilaș. Asta-i discriminare, pe bune! Și apoi, de ce-mi compară puiu' meu curat, cuminte, educat și deștept cu chestia aia plină de muci, care se bălăcește-n praf și noroi, care urlă din toți rărunchii, și care pricepe ce-i spui doar din doi în doi... Hmpf....

Asta o fost aventura de azi. Agitată la început, nervoasă la mijloc și ciudată la final. De ce ciudată? Hehe... Pentru că, în graba în care am plecat, am uitat să-mi adun piticii. Au fugit câțiva după mine, da' acasă m-am trezit fără juma' din ei, restu' cred că încă bântuie singurei pe faleză. Dacă îi găsiți vreunul dintre voi, well, păstrați-i, io nu mai am nevoie de ei... :D

Febră, aberații și aspirină

Am febră. Îmi simt fiecare bucățică de carne din dotare de parcă au dansat pe mine o sută de cămile... Probabil am răcit iar. Sau poate e din cauză că m-am gândit prea mult la tine... Uneori ai efectul ăsta asupra mea. Aș vrea să nu fii așa departe. Aș vrea să fii aici, să te țin strâns lângă mine, să-mi plimb mâna fierbinte peste pielea ta moale, să te fac să simți ce nu a reușit nimeni până acum... Aș vrea să simt cum parfumul tău mă învăluie încet și cum îl transferi ușor pe mine în timp ce mă strângi în brațe și-mi săruți iar și iar buzele arzânde. Aș vrea să-ți simt mâna puternică strângând-o pe a mea, sau degetele tale umplând spațiul gol și trist dintre ale mele. Aș vrea să-mi aparții pentru totdeauna, să înveți să respiri în ritmul meu și eu în al tău. Aș vrea să simt cum inima ta bate doar pentru mine. A mea deja face asta... Aș vrea să-ți arăt ce înseamna să iubești... Aș vrea...

Mda... Cred că e momentul să merg să iau o aspirină...



Enjoy!

Fino alla fine del mondo...

Ti ho incontrato per caso ed ho scoperto che sei tutto ciò che sognavo, tutto ciò che aspettavo da sempre. Sei tutto quello che voglio dalla vita. Sei l'unica cosa che m'importa. E non posso più pensare a nient'altro... Soltanto a te. Al tuo viso, ai tuoi occhi, ai tuoi capelli, alla tua pelle... Lo so bene che sei la mia meta, pero... Sei cosi...irraggiungibile. Ed anche quando parliamo, sei cosi lontano... E sento che non ho piu tempo, sento che sono quasi alla fine, che non ho più forza di aspettare. Ma non è cosi... Io sarò qui. Per sempre... Anche se so bene che tu sarei li, sempre li... Ma non posso farne a meno.

Fino alla fine del mondo...


Gianni Morandi - Fino alla fine del mondo

E sai qual è la cosa bella? Non so nemmeno se capisci l'italiano...

Agitație de week-end p.3

Târg de handmade. Locația: pe faleză, la foișorul închiriat de un club pe timp de vară.

Vineri. Sau ziua: "da' tu n-ai panou, parcă aveai panou?"
Când m-am sculat, ploua și bătea vântul mamă, mamă. Așa că ne-am dus, în plimbare, să vedem ce și cum. Pe la 3 cred că am ajuns și noi cu marfa și ne-am apucat s-o așezăm. S-au apucat prietenii mei, că eu, deși mi se promisese că-mi va fi adus panoul la 3, a ajuns după mai mult de o oră... Mă rog, asta n-a contat decât în măsura în care, din 5 în cinci minute, mă întrebau "da' tu n-ai panou?", "da parcă aveai și tu un panou, acoloșa...", etc., etc., etc. Iar eu, normal că o făceam pe supărata că mă stresează, da' de fapt mă amuza teribil... Și nu s-au prins, hehe... Că dup'aia toată noaptea am visat numai panouri din cauza asta, e altă poveste... Și, cu uite panou'-unde-i panou', ceva vânt, mult praf și niște tuborg tropical s-a dus ziua. Am plecat devreme că începuse să se populeze zona cu plozii ciudați care-și fac veacul pe acolo seara...

Sâmbătă. Sau ziua: "cum se pot certa, supăra, bosumfla 3 adulți de la un nenorocit de baton Dots"
Și am eu o prietenă. Una din ăia câțiva/puțini care chiar contează. Și, nush cum, măi frate, i-a venit ei, așa, să scrie pe blog că îi e poftă de dots. Așa că, normal, clar și fară dubii i-am luat unul în drum spre târg. Mda. Și la un moment dat, evident că s-a pus și l-a mâncat. Și s-a dezlănțuit apocalipsa... Pentru că, brusc, toată grădinița s-a trezit că-i e poftă de brânza aia nenorocită cu ciocolată... Și, fără alte detalii inutile, gen: acu' o săptămână ai mușcat din cârnatu' meu, și tu acu' o lună mi-ai băut cola, păi da, că tu mi-ai terminat semințele..bla, bla, bla...mai zic doar că io mă făcusem mică, mică și nu pricepeam cum naiba o izbucnit tot taifunul ăla din cauza, da, a mea și a batonului meu cretin de dots... Și mă tot uitam eu așa cu ochii mari, și nu-mi venea să cred ce văd. Puțin mai lipsea și, la grupa mare, se dezlănțuia "războiul Mare brânză"... Și, conform principiului "o faptă bună nu rămâne niciodată nepedepsită", eu m-am ales cu o durere nesimțită și încăpățânată de cap și cu mustrări de conștiință că am vrut să fac o bucurie cuiva și, în schimb, am reușit să supăr 3 oameni... Data viitoare când oi mai avea porniri din ăstea de a face surprize, promit solemn, cu degetu' în sus și bălit tot, că voi mânca eu , până la ultima fărâmiță, chestia în cauză. TOT! Sau nu...
 Așa că, prieteni dragi, vă rog din toată inima mea de copil să nu vă mai doriți never ever batoane dots cu voce tare sau în scris!!! Era doar niște brânză cu ciocolată, frate... BRÂNZĂ...  Arrghhh...

Duminică. Sau ziua "cartofilor prăjiți și a prietenilor".
Îmi plac maxim, da' nu-mi fac aproape niciodată. Deci, dacă-mi zici că-mi faci cartofi prăjiți m-ai câștigat definitiv și irevocabil... Exact ca un plod căruia îi arăți acadeaua ca să stea cuminte, așa mă păcălești pe mine cu cartofi prăjiți. Și, când aud de ei, fac ochi din ăia maaari și umezi, care râd și sclipesc extaziați. Fața mi se luminează de la un zâmbet laaarg, întins de la o ureche la cealaltă care-mi rămâne ceva timp înțepenit pe moacă... Și, clar, în momentu' ăla mirific, te iubesc maxim. Mă rog, ați priceput cu ce specimen aveți de-a face... Și, cum sâmbătă am miorlăit toată ziua după așa ceva, duminică, am primit o cutie plină ochi de cartofi delicioși cu sos de roșii homemade genial. Yummy! Mulțumesc frumos, și săru'mâna pentru masă!
Seara s-o terminat fain, între prieteni buni, care au turnat în mine whisky ca să tac în momentul în care mi-au scos/înlocuit un cercel în urechea mea proaspăt găurită-umflată-înroșită și m-au îndopat, care rugându-mă, care răstindu-se la mine, cu frigărui și, da, cu alți cartofi prăjiiiiți! Duminică o fost raiu' cartofilor...

Și uite așa a mai trecut o săptămână, un week-end, un târg, o postare și alte 7 zile fără tine... Și mi-e dor, știi?...

P.S. Sorry, iar am zis tot...  Dar, dacă se recunoaște cineva în ce am scris pe aici, ei bine, nu, nu-i vorba despre tine, ți se pare doar...

Stuff...

The most important thing is: always be yourself...

You're much, much better than you think!

I don't know how much this matters for you, but remember: I believe in you! I trust and I believe in you more than you imagine...

>:D<


P.S. You're the greatest fucking best friend ever! :)

P.P.S. Everything will be just fine...

De ascultat... (21)

Pusă pe repeat...:)


Mylene Farmer-Comme j'ai mal

Enjoy!

Super Blog 2011

Îmi tot chinui neuronu' de câteva zile pe tema Super Blog 2011: să da, să nu... Concluzia? Să daaaaaa!!! Deci, anu' ăsta o să particip și eu. Deja creierașu'-i în alertă, ideile aleargă de nebune care încotro, tastatura-i pregătită... O să mă agit și io pe acolo. Pare amuzant...

Ne vedem pe câmpul de luptă!!! :D

You're Beautiful...

You're my everything. I never felt like this before and I know I'll never love like this again. But I have to let go. I can't. I don't know how. But I have to... I don't want to, but I swear I'll try... I just hope you'll be happy. I'll just...


James Blunt - You're Beautiful

You're beautiful. You're beautiful.
You're beautiful, it's true.
There must be an angel with a smile on her face,
When she thought up that I should be with you.
But it's time to face the truth,
I will never be with you...

Enjoy! :)

Agitație de week-end p.2

Pe scurt: prieteni, terase, bere, hai, mișto la greu, bumți-bumți, poze din copilărie, tupeu fără limite, cercei de argint, urechi chinuite dar - în final - geniale, taxi, acasă...

Pe lung. Vineri. O umbră timidă de ploaie ne-a făcut poftă de plimbare. Care s-a înfundat într-o terasă liniștită, cu prăjituri uriașe, delicioase, cu cartofi prăjiți la care am visat toată seara, cu megasalate yummy și așezate artistic în cele mai mari castroane ever... Bere neagră, bere blondă, țigări cu biluță mentolată și cafea cu multă spumă. Toate astea aveau ca "zgomot de fond" o discuție amuzantă, ca-ntre prieteni, și ceva bombăneli pe tema: a se afuma sau a nu se afuma plămânii... Apoi maxi-taxi și acasă.

Sâmbătă. Cu o zi înainte a fost doar încălzirea... Terasa minune era toată ocupată, deci am populat o alta, mai la stradă și mai nașpa. Da' n-a contat: importanți eram noi, berea, glumele... Partea a doua a discuției despre afumat s-a terminat tot în coadă de pește... Eu mi-am luat de acum tradiționalele ciufuleli. Alții au tremurat gros în drum spre maxi care trebuia să ne ducă unde? Daaa. La disco, disco, party party... Și totul a fost ok până m-am trezit eu că urechile mele mai vor niște găuri. Și nu o pereche, ci fix 2... Și, frate, se lăsă liniștea peste sat. Nu mai mișca nimic, nu se auzea nici măcar țânțarul care se chinuia să intre în casă printr-un ochi de plasă. Până și mâța stătea locului. Numai eu mă auzeam pentru că, de, recunosc, îmi făcusem curaj cu ceva lichide colorate, date pe gât, unul după celălalt... A, da, se mai auzea și vocea care face veșnic mișto de mine... Nu, n-am prieteni imaginari, e a unuia foarte real, foarte bun, foarte funny, cu care m-am foarte obișnuit... Bun. Să revenim la subiectul principal: urechile mele care țipau după noi și noi cercei... Chirurg șef- una prietenă bună, sigură pe ea, blândă și iubitoare dar hotărâtă să mă ciuruiască mărunțel. Și nici nu am apucat eu să zic: some wine, please, că acul se și odihnea fericit în parabolica mea stângă. Mă, și era așa liniște, că s-a auzit și pocnetul ăla sinistru pe care-l face cercelul când străbate tunelul și iese la lumină, pe partea ailaltă... Asta întâmplându-se x4... Dacă se întreabă cineva, nu, n-am țipat, n-a fost nevoie pentru că mi-a plăcut. Nici nu știu ce a fost mai fain: găurile, sau faptul că am fost alintată după, ca un copil care a picat și s-a julit, și a fost curajos nevoie mare cand l-a dat mami cu spirt. Next? Cum aveam o pungă de cercei, au mai vrut și alții găuri. Da', ghinion, nu mai erau ace... S-a amânat pe duminică.

Duminică. După o noapte de dormit numa' pe spate, înțepenit, sculat, mișcat cercei, alea, alea...a urmat o zi de refacere, de stat cu roatele-n sus, la umbra becului. Până seara... Când am luat-o de la capăt. Doar că a fost ceva mai liniștit: ne-am uitat la poze de când eram mici, am râs, am comentat, am făcut schimb de amintiri frumoase. Asta până s-a dat liber la găurit. Și a început măcelul... Frate, atunci am văzut și eu, pe alții, ce pățisem cu o seară înainte... Ouch! Agitație, transpirații reci, lamentări, pupături, consolări...din astea... Pe de altă parte, am avut onoarea să asist la cea de-a jdemia gaură pe care și-a făcut-o o prietenă: aia da c-a fost cool, nici n-a mișcat, nici n-a clipit, în 15 secunde avea un nou pierce. Wow... Cool... Și a fost funny până mi-a venit mie ideea că parcă aș mai vrea o gaură: sus. Că, de, era prea gol acolo... Bueeiii... Brusc n-a mai fost funny, că aia a durut ca naiba, s-a lăsat cu ținut de mână, strâns canapeaua, puls crescut... Dar să trecem peste, astea-s doar amănunte neesențiale... Important e că totul s-a terminat cu bine, fără infarcturi, fără leșinuri, fără lacrimi...

Concluzia? Sunt mândra posesoare a celei mai tari perechi de urechi pe care le-am avut vreodată. Și nu doar eu... Deja juma' de Galați are în difuzoare cercei de la mine... Hehe, glumesc, mă refer la  jumate dintre prietenii mei, clar. Cei mai tari și mai curajoși ever. Yeah!!!

P.S. Săru' mâna, doamna chirurg șef, a fost o plăcere. Hmm, pe bune c-a fost... Pe când următoarele?

Zâmbete-n ploaie

Ieri a venit oficial toamna, azi s-a și întunecat... A fost răcoare și mirosea a ploaie. Și mi-a venit așa un chef nebun să mă plimb prin ploaie... Și partea bună a fost că am găsit și cu cine, o persoană faină tare, care nu spune niciodată nu la nici una dintre nebuniile care-mi trec prin cerebelul meu ușor defect...

Și a venit. Plină de mâțe din cap până în picioare. Niște mâțe geniale! Care-o făceau să arate super fain! Da', până să facem noi traseul de plimbare, s-a oprit ploaia. Așa că, după ceva pizza și un scurt popas pe o bancă-n parc, am aterizat direct în cea mai genială terasă din oraș (cel puțin pentru mine...). Și a fost cafea, bere brună, o bucată uriașă de tort și un pahar liniștit de vorbă. Apoi au mai fost prieteni faini, alte beri și multe castroane imense de salată... În ultimul timp, din ce în ce mai multe zile se transformă în amintiri frumoase. Din ălea de ținut minte și de povestit despre ele... Mă bucur că ți-a plăcut terasa "mea"... Mai mergem?

Mâine cică trecem la sporturi extreme: baschet... Nu știu dacă pentru că le place să arunce mingea-n coș, sau dacă pur și simplu vor să mă satur de ea și să nu le mai dărâm chestii când o bat pe la ei prin casă... Măcar așa, mâine cănile de cafea vor fi safe...

Și uite așa, azi mi-am amintit și eu că ploaia, în compania perfectă, poate fi și faină uneori...

I'm okay... :)

Ce-ai, ți s-au înecat corăbile? Cine, eu? Mie? Nu, n-am corăbii. Nu m-au pasionat niciodată. Am rău de mișcare. Îmi plac doar bicicletele. Deci, nu aveau cum să mi se înece corăbiile, dacă nu am. Am doar rațe galbene care plutesc în cadă când fac baie. Da, știu...weirdo...so what?

Te-a călcat cineva pe coadă? Mă lași?!?... Care coadă? Vezi tu cumva la mine ceva care să aducă a așa ceva?  Nu. Atunci de ce pui întrebări tembele?... Nici măcar în păr n-am coadă. Am o limită maximă pe care sunt hotărâtă să n-o mai depășesc niciodată... Gen, țepi... Sau, hai, treacă de la mine, poate puțin mai lung... Puțin! Deci și cu asta ai dat chix... N-a atentat nimeni la coada mea, nu mi-a călcat-o nimeni, din simplul motiv că, pe lângă corăbii, nu am nici coadă!

Ești c-o falcă-n cer și cu una-n pământ? Sunt cu ambele fălci, suprapuse perfect, așezate la locu' lor! Ai văzut cumva vreo peșteră și te-ai gândit tu așa, că poate e gura mea? Ai noroc, dacă ar fi fost așa, te înghițeam în secunda 2 pentru impertinența pe care ai avut-o să mă compari cu ciudații ăia din povești. Și, da, cred că ai nevoie de ochelari. Din ăia de micșorează imaginile. Că prea vezi totul deformat...

Ți-ai făcut inimă rea? A? Presupunând că mai ai organul respectiv, cum naiba să-ți faci inimă rea? Adică o iei frumos de mânuță și-i zici răstit: de acum înainte ești rea, auzi? Păi, decât s-o fac rea, mai bine o las așa cum e, bucățele... Da de treabă... Măcar așa știu că s-a spart de fraieră ce a fost... Deci, nici cu asta n-ai nimerit-o...

I am just sad... Fără chestii complicate gen corăbii, cozi sau alte cele. Just fucking sad! Simplu ca "șezi și latră"... Și un ecran plin de nenumărați smiley clar ajută! Schimb de zâmbete... Săru'mâna.