Agitație de week-end p.3

Târg de handmade. Locația: pe faleză, la foișorul închiriat de un club pe timp de vară.

Vineri. Sau ziua: "da' tu n-ai panou, parcă aveai panou?"
Când m-am sculat, ploua și bătea vântul mamă, mamă. Așa că ne-am dus, în plimbare, să vedem ce și cum. Pe la 3 cred că am ajuns și noi cu marfa și ne-am apucat s-o așezăm. S-au apucat prietenii mei, că eu, deși mi se promisese că-mi va fi adus panoul la 3, a ajuns după mai mult de o oră... Mă rog, asta n-a contat decât în măsura în care, din 5 în cinci minute, mă întrebau "da' tu n-ai panou?", "da parcă aveai și tu un panou, acoloșa...", etc., etc., etc. Iar eu, normal că o făceam pe supărata că mă stresează, da' de fapt mă amuza teribil... Și nu s-au prins, hehe... Că dup'aia toată noaptea am visat numai panouri din cauza asta, e altă poveste... Și, cu uite panou'-unde-i panou', ceva vânt, mult praf și niște tuborg tropical s-a dus ziua. Am plecat devreme că începuse să se populeze zona cu plozii ciudați care-și fac veacul pe acolo seara...

Sâmbătă. Sau ziua: "cum se pot certa, supăra, bosumfla 3 adulți de la un nenorocit de baton Dots"
Și am eu o prietenă. Una din ăia câțiva/puțini care chiar contează. Și, nush cum, măi frate, i-a venit ei, așa, să scrie pe blog că îi e poftă de dots. Așa că, normal, clar și fară dubii i-am luat unul în drum spre târg. Mda. Și la un moment dat, evident că s-a pus și l-a mâncat. Și s-a dezlănțuit apocalipsa... Pentru că, brusc, toată grădinița s-a trezit că-i e poftă de brânza aia nenorocită cu ciocolată... Și, fără alte detalii inutile, gen: acu' o săptămână ai mușcat din cârnatu' meu, și tu acu' o lună mi-ai băut cola, păi da, că tu mi-ai terminat semințele..bla, bla, bla...mai zic doar că io mă făcusem mică, mică și nu pricepeam cum naiba o izbucnit tot taifunul ăla din cauza, da, a mea și a batonului meu cretin de dots... Și mă tot uitam eu așa cu ochii mari, și nu-mi venea să cred ce văd. Puțin mai lipsea și, la grupa mare, se dezlănțuia "războiul Mare brânză"... Și, conform principiului "o faptă bună nu rămâne niciodată nepedepsită", eu m-am ales cu o durere nesimțită și încăpățânată de cap și cu mustrări de conștiință că am vrut să fac o bucurie cuiva și, în schimb, am reușit să supăr 3 oameni... Data viitoare când oi mai avea porniri din ăstea de a face surprize, promit solemn, cu degetu' în sus și bălit tot, că voi mânca eu , până la ultima fărâmiță, chestia în cauză. TOT! Sau nu...
 Așa că, prieteni dragi, vă rog din toată inima mea de copil să nu vă mai doriți never ever batoane dots cu voce tare sau în scris!!! Era doar niște brânză cu ciocolată, frate... BRÂNZĂ...  Arrghhh...

Duminică. Sau ziua "cartofilor prăjiți și a prietenilor".
Îmi plac maxim, da' nu-mi fac aproape niciodată. Deci, dacă-mi zici că-mi faci cartofi prăjiți m-ai câștigat definitiv și irevocabil... Exact ca un plod căruia îi arăți acadeaua ca să stea cuminte, așa mă păcălești pe mine cu cartofi prăjiți. Și, când aud de ei, fac ochi din ăia maaari și umezi, care râd și sclipesc extaziați. Fața mi se luminează de la un zâmbet laaarg, întins de la o ureche la cealaltă care-mi rămâne ceva timp înțepenit pe moacă... Și, clar, în momentu' ăla mirific, te iubesc maxim. Mă rog, ați priceput cu ce specimen aveți de-a face... Și, cum sâmbătă am miorlăit toată ziua după așa ceva, duminică, am primit o cutie plină ochi de cartofi delicioși cu sos de roșii homemade genial. Yummy! Mulțumesc frumos, și săru'mâna pentru masă!
Seara s-o terminat fain, între prieteni buni, care au turnat în mine whisky ca să tac în momentul în care mi-au scos/înlocuit un cercel în urechea mea proaspăt găurită-umflată-înroșită și m-au îndopat, care rugându-mă, care răstindu-se la mine, cu frigărui și, da, cu alți cartofi prăjiiiiți! Duminică o fost raiu' cartofilor...

Și uite așa a mai trecut o săptămână, un week-end, un târg, o postare și alte 7 zile fără tine... Și mi-e dor, știi?...

P.S. Sorry, iar am zis tot...  Dar, dacă se recunoaște cineva în ce am scris pe aici, ei bine, nu, nu-i vorba despre tine, ți se pare doar...