Just perfect

Cum începe o zi perfectă? Cu un drum prin soarele de foc, să plătești o rată. Nașpa. Dai din picioare cât de repede poți, ca să ajungi odată acasă. Unde e la fel de cald. Căldură pe care tot încerci s-o stingi cu multă apă. Și cu pepene roșu. Poate și cu puțin sorbet de fructe de pădure.

Continuă cam ca de obicei. Culori, creioane, pensule, mărgeluțe, biluțe colorate... Azi și cu discuri mici de ceramică. Șlefuit, găurit cu o bormașină senilă, care cam trebuie scoasă la pensie, desenat. Diverse. Nu prea mai am pisici, tre' să-mi refac echipa! Pisicuțe și lăbuțe. Plus o turmă de oițe. Albe/negre, cu fundiță, fără, cu inimioare, fără, toate zâmbitoare.

Eu - înconjurată în toate direcțiile, asaltată, de chestii cu multe culori pe ele. Care uscate, care pe cale să se. Eu - cuminte, cu pensula când în mână, când între dinți. Cu degetele muiate prin tuburi și palmele pline de degradeuri... Cuminte. Când vine, via sms, ideea. Măreață, sclipitoare, apocaliptică de-a binelea: "luăm cartofi și facem cartofi prăjiți". Oaaa... CARTOFI PRĂJIȚI!!! Azi. Eu - cartofi! N-am mai fost în stare să mă concentrez la nimic... Vedeam în fața ochilor doar cartofi pai, aurii, fierbinți, sărați, muiați frumos, doar până la jumate, în sos alb de iaurt. Văleeeu!

Dacă vrei să vezi cel mai fericit om din lume, zi-mi că-mi faci cartofi prăjiți! Cred că am un pitic cu asta... Adică am, nu cred! Unu' mare, bine crescut, sănătos și vesel. Care alerga de nebun în juru' neuronului, tropăia, bălea de poftă și urla ca apucat de streche. Ce pisici, cercei, oițe, mărgeluțe... S-o gătat chefu' de treabă și am început să fac 13-14, visând cu ochii deschiși la dezmățul ce mă aștepta.

Se face ora. Plec în viteză, tornadă, nu alta... Cumpăr aia, ailaltă, și plec spre maxi. Drumul e pe lângă un părculeț. Așa vedeam în față doar cartofii ăia, care mergeau înaintea mea ordonați, că nu m-a mirat nici măcar ce se întâmpla în jur. O trupă maaare de plozi/tineri își umpleau bidoane și găleți în fântâna arteziană și le turnau fiecare-n capu' vecinului... Da. O chestie nouă, nu știu ce era și la ce folosea... Am zburat mai departe, să-mi urmez viziunea!

Trecem peste amănunte nesemnificative, gen maxi-taxi cu geamuri închise și persoane foarte mari care ocupau un scaun jumate, soare care mă fixa drept în moalele capului, multe etaje de urcat, 60 de grade în bucătărie... Și ajungem la: eu în fund, cu o privire profund admirativă, ușor retardată, în fața castronoiului cu delicioasa armată galbenă, frumos mirositoare, care-mi făcea cu ochiu' și mă îmbia s-o halesc. Și devorată fără pic de remușcare a fost, plus bonus mămăligă și cartofi țărănești cu usturoi și rozmarin, făcuți într-o pungă magică, ce nu s-a topit în iadul din cuptor.

Apoi sirop de trandafiri cu multă gheață. Țigări mentolate. Bere rece. O gărgăriță la câteva cuvinte. Un zâmbet frumos pe o femeie frumoasă. Două pisici. Cerculețe de ceramică. Ațe colorate. Albastru. Verde. Aer răcoros cu aripi de liliac. Hug cald. Fluturași.

Așa arată o zi faină, specială, minunată, divină, PERFECTĂ! Perfectă ca tine.

Săru'mâna că m-ai răsfățat azi!

De ascultat... (41)

Am descoperit-o în seara asta...
Îmi place.
Mult.
Repeat...



P.S. Azi am avut o zi perfectă!

Leapșă lungă, lată și nebună

Am o leapșă de la I'm yours. Primită cam de multișor... Și m-am gândit s-o prestez azi. Acum am curaj. Dacă-mi trece, n-o mai fac... Doar că o s-o mai schimb pe ici pe colo...

La prima vedere seamănă cu una din scrisorile alea sadice, pe care trebuie să le dai mai departe la nu știu câte persoane. Deci... Din reguli las doar (scuze celui care a făcut leapșa, că i-o masacrez!):
1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi, dacă vrei s-o dai mai departe, formulează un set nou de 11 întrebări pentru nefericiții cărora le-o plasezi...



Păzea, încep!
1.Sincer, regula asta cu "postează imaginea" n-o pricep și nu-i văd rostul. Da', na, poză roz, inimioară, merge...







2. Să zic 11 lucruri despre mine.
-1. Am lângă mine un felioi de pepene roșu și abia aștept să termin de scris ca să sar pe el.
-2. Azi am pictat toată ziua gărgărițe. Îmi plac. Nu și cele înecate-n bazin...
-3. Am doi copii: un cocker, Annabella, și un motănoi retardat, Motanschi (sau Pisi...).
-4. Îmi plac hug-urile. Nu cu oricine!
-5. Știu întotdeauna mult mai multe decât cred ceilalți, sau decât arăt. Uneori aș vrea să nu mai știu atâtea...
-6. Mă amuză persoanele invidioase. Mi le imaginez cum se înroșesc, cum le explodează ficatu'-n ei, cum se uită la mine cu ochii strâmbi și cum se îneacă atunci când își scuipă veninul. Funny.
-7. Îmi place când îmi spui povești. Devin un copil fericit. Și întotdeauna mă faci să zâmbesc.
-8. Nu-i pricep pe cei pentru care banii sunt totul. Și nu pricep de ce unii, când dau de bani, au imediat impresia că-s mai deștepți.
-9. Mai vreau la maareee!!! În aceeași formație.
-10. Îmi place să fac poze. Nu-mi plăcea să și apar în ele. Acum îmi place...
-11. Am o mulțime de tricouri cu desene animate.

3.
a. Interogatoriu forțat...
-1. Care e numele tău adevărat?
Feliciana Minodora Euglena Castaneda de Alba Holtensternen. Da' e secret, nu tre' să-l mai afle nimeni!
-2. Cum te-ai descrie în 2-3 cuvinte?
Berbec. BerbeC. BERBEC. Cine știe, știe...
-3. Ce vârstă ai ?
7 ani. Buletinul face parte din conspirația mondială, deci minte...
-4. Câteva pasiuni.
Vopsesc părul la purici, cânt în duet cu prietenul meu imaginar, cosesc iarba din ghivecele cu flori, colecționez furculițe de ciorbă, pozez dinozauri, din astea. Chestii comune și normale...
-5. Ai un film preferat?
Știi că uneori se zice: "mi s-a tăiat filmu'"? Ei bine, ăla e preferatul meu. Ăla de se taie din când în când!
-6. Ce gen de muzică asculți?
Depinde de stare. În starea lichidă ascult ce se aude, în starea solidă ascult death metal și-n starea gazoasă muzică simfonică.
-7. Ai o trupă preferată ?
Da. The one who killed the frog.
-8. Iubești?
Pe cine?
-9. Care blog îți place cel mai mult?
Al meu, normal! Cine mă citește, știe...
-10. Ce părere ai despre blogul wasted thoughts ?
Sincer, sincer? Io-s cam chioară și, cum nu mi-am făcut nici acum ochelarii, îl citesc puțin cam greu, din cauza fondului transparent pe care se află scrisul. Dar e un blog fain, mă dau mai aproape de laptop și reușesc să citesc tot!
-11. Fără ce nu ai putea trăi ?
Aer? Răspuns corect? Am câștigat ceva?

b. Ia zi tu aici:
-1. Trei cuvinte care te amuză.
-2. Cireșe albastre, caise fucsia sau pepene mov?
-3. Gândește-te la cineva "drag" și zi ce chestii sadice i-ai face!
-4. De ce soarele e când galben, când roșu?
-5. Cu ce-ți place să mănânci cartofii prăjiți?
-6. Dacă bagi în cort mulți licurici, poți să-ți faci poze fără bliț și să iasă bine?
-7. Dacă stai la plajă și-ți imaginezi că soarele-i într-o cutie cu gratii, te bronzezi cu dungi?
-8. Poți să botezi un copil cum vrei tu. Cum îl cheamă?
-9. Animalele știu limbi străine. La noi porcu' face guiț-guiț, la alții oink-oink. Cum face în China?
-10. Naufragiezi pe-o insulă. De pe vapor poți lua cu tine doar 3 lucruri. Care sunt...damn, s-a scufundat, nu mai poți lua nimic. Ajungi pe uscat. Ți-e foame rău. Te apuci să pescuiești. Prinzi peștișorul de aur. Normal, ăla-ți  zice că-ți îndeplinește 3 dorințe. Știi care sunt? Aaaaaaa... Prea târziu. Peștișoru' ți-a alunecat printre degete și a dispărut în apă. Găsești pe plajă niște boabe de fasole și le pui lângă tine în timp ce te chinui să faci o praștie. Când o termini, te întorci și, nu, n-a crescut un vrej până la cer. Dar vezi că cineva ți le mănâncă. Găina de aur! O iei și te pregătești de-un grătar. Începe să plângă cu lacrimi ambalate-n staniol și-ți spune că, dacă o cruți, o să-ți facă în fiecare zi 11 ouă. Ouă kinder cu prăjituri în loc de jucării. Și, trosc, ți-l livrează pe primul. Înăuntru e ciocolată de casă. Ești happy. Pui ceasul să sune, ca să știi când vei avea o nouă porție surpriză. În boschetul de lângă tine vezi doi ochi care te urmăresc. Te arunci rapid și prinzi spionul de picior. E zâna din pădurea adormită și-ți arde o baghetă peste nănău, că ai trântit-o și i s-a rupt fundița de la chiloței. În același timp, pe deasupra voastră trece un stol de păsări fără umbre. Zâna țipă îngrozită și-ți spune cu glas timido-răcnit că-ți îndeplinește ce dorințe vrei dacă o salvezi de artileria de găinaț care curge din cer. O acoperi repede cu parașuta și stați așa până trece pericolul. Soarele e sus pe cer, apa e limpede ca cristalul, totul în jur e verde crud... Întrebare: de unde naiba aveai parașută, că doar ai naufragiat?!?
-11. Vrei să mă pocnești?

Gata! Phiu! Nu pot să cred că am terminat cu bine... Vreau să donez leapșa asta, cu mare drag (rânjet sadic!), următoarelor persoane:
- Tadaaaam... Cami! (Zi-mi că, de acum înainte, nu tre' s-o iau la fugă în sens invers dacă te văd în depărtare...)
- Mai am un client: Cris! Ha! HA! HAAAAA! Asta înseamnă că, tre' să-ți faci blogu' ăla odată, ca să poți onora, cu onoare, leapșa onorabilă pe care ai primit-o cadou de la Măria Mea!
- I-aș mai plasa-o lu' Lizu, da' vreau să mai vorbesc cu ea, deci, poate mai bine nu...
- Și mai am o idee sinistră... Știu că ai blog, știu că pui doar poze pe el și mai știu că o să faci și leapșa asta acoloșa! Am zis! Deci, doamnelor și domnilor, Coloraidaaaaa!!! Și nu te da la fund, nu te face că plouă, dacă n-o faci, nu mai ai voie să mă citești... Hehe...

În rest, cine mai dorește, cine mai poftește... Eu vă zic pa, mă duc la pepenele meu, că țipă disperat după mine!

The time of my life

I'm back!

A fost... Frate... A fost... Nici nu știu cu ce să încep... Neuronu' meu încă nu și-a revenit complet. Că săracu' de el, a avut de pătimit rău zilele astea! A fost murat sârguincios în multă apă de mare, apoi pus la uscat direct la soare. Marinat în bere, afumat cu miros de mici, amețit cu imagini de hamsii multe, rumene, plutind în mujdei. Clătit cu apă de duș când rece când prea fierbinte. Lăsat apoi în bătaia vântului de seară/ noapte să se învioreze. Trezit la 5 dimineața să vadă cum "iese" soarele fix din mare. Ținut treaz până după miezu' nopții să emită tâmpenii, setat pe modul: râs tembel, continuu, din orice. Sau să asculte povești sinistre la lumina lanternei cu trei baterii mari. Lăsat să doarmă, de capu' lui, pe plajă sau sub copac, până era trimis fuguța la umbră sau învelit grijuliu cu păturica să nu tremure. Desigur, e vorba de copacul cu fructe care-ți fac gura pungă și care nu se mănâncă! Și încă prin câte a mai trecut micuțul de el zilele astea... Da' parcă și-a mai revenit din extaz, poate reușește să ne zică ceva coerent. Deci, să vedem...

Și se făcea că s-au întâlnit, în gară, la ceas de taină, când se crăpa de ziuă, cea fromoasă, cea bună rău, cea fabuloasă, cel glorios (sau cea glorioasă, depinde de surse...) și cea valoroasă. Care dormind în mers, care cu cafeaua aproape de nas, care ținându-se de mingea curcubeu da' toți zâmbind! A urmat un tren umplut de hăhăieli, un "mixi-pixi" plin cu nerăbdare, bagaje și apoi, daaaaaaaaaaa, marea, marea, marea, marea...

Bălăceală, soare, râs, duș, bălăceală, apă, râs, somn scurt, bălăceală, plimbare nocturnă pe urmele lui Bahus cel scump, râs, bălăceală, decorat copacul-cuier, poze, bălăceală, pozeeeeeeeeee, râs, mici fierbinți, bere rece, șezlonguri ude în miez de noapte, râs, râs, râs, bălăcealăăăăă!!!

A fost și o premieră mondială zilele astea. Domnia mea, și nu numai, a parcat/aterizat/respirat/dormit pentru prima dată în cort. Oaleeu... A fost frumos tare! Fermoare multe, de tras în toate direcțiile. Picioare multe, cu degete și mai multe, care se priveau în paralel sau haotic. Saltea moale, din saci de dormit puși ca varza,  pe straturi... Pernuță din inventarul propriu, cu mâner și coadă. Căutat șerpii  prin cort cu lanterna. Povești, poze, loc de fumat, hlizeli care trec dincolo de pereți, somn ca ursu' iarna și altele... E prea ultramegasuper beton să mergi cu cortu'! Mai ales când îl împarți cu cei mai buni prieteni. Care unii te iau cu ei să dormi, să râzi, să "locuiești" acolo. Alții te iau la o bârfă, o bomboană, un trabuc, un somn de dimineață... Eu nu am cort. Corturile erau ale lor, dar ei sunt ai mei...

Trei zile cu cei dragi. Cei mai... Care te păzesc de soarele mare și rău, care ard "pastile" noaptea ca să nu te mănânce țânțarii, care pun ușurel păturici pe tine când adormi seara afară, care râd cu tine printre valuri, care nu se supără că le faci poze cu chiloții în cap, care te trezesc să prinzi răsăritul pe malul mării, care te întreabă în microbuz cum ești pentru că știu că ai rău de mișcare, care-ți zâmbesc, care-ți aduc cartofi prăjiți și mici, care sunt acolo mereu deci și-n cel mai fain weekend la mare din viața ta.

"Un singur cuvânt spun, atât : șmecher."
"tren. cort. bere. nisip. val. pluta. una nenorocit crispata. tatze. val val val.. bere. hamsii. bere. etiennneeeee. saucissssooon. francezi stupizi. scobitori. colac. nu secuiesc. unguri. val. lotiune albastra. mici. tatze. tatze mici. bere. carte cu morti. scrumiera de plastic. dus. coada. dar dus. gel de dus. par de gel de dus. bere. pepsi. gand de pespi. zavoi imaginari. spuma de bere. de mare. scoici. cort. bere. vant. tren."
"Trei zile perfecte în care ne-am zâmbit cu fața arsă, ne-am luat în brațe țipând de usturimea pielii, ne-am alergat pe plaja liberă, ne-am pierdut sutienele în valuri, am făcut baie cu ochelarii de soare (neapărat roșii) pe nas și ne-am julit genunchii în scoici. Trei zile de vară toridă în care am făcut castele de nisip, am adunat scoici și melci, am bârfit râzând, am făcut planuri prea frumoase și am adunat spre 1000 de fotografii și multe filmări pentru deliciul nostru personal și exclusiv și pentru a ne retrăi vacanța asta la nesfârșit. Trei zile în care am fost cinci prietene/i bune/i, adulți scăpați de job/birou/calculator/oraș, pe un mal de mare sărată și caldă, care nu ne-am putut opri din râsul în hohote din momentul în care ne-am urcat în tren spre și am coborât din tren înapoi de la."
"Da."
Aham. Cu ei am fost la mare!

Totul a fost perfect! Distracție cu butonul dat la maxim. Avem chiar și o furculiță păstrată, cu aromă de mare. Dacă are cineva nevoie...

Numai mâine nu-i poimâine

Azi a trecut. Peste puțin timp va fi deja mâine. Adică atunci, în momentul ăla, mâine va fi tot azi, mereu acum e azi. Mă rog, nu mai contează toate nuanțele astea temporale, contează doar că: mai e doar o ziiiiiiiii! Și gata! Pa. Bye! Plec tutu. Dimineața. Tren. Și nu oricum... Nu suntem așa, doar câțiva oameni care pleacă în vacanță. Nu, dom'le, suntem un minigrup, da?!?... Așa a zis tanti de la bilete și ea știe cel mai bine cum vine treaba asta. Vă rog frumos... Puțin respect! Minigrup cu acte-n regulă și conducător. Ha! Câți se mai pot lăuda cu asta? E? Să aud...

Azi, lista. Să nu uit ceva. Problema e că lista asta e doar la mine-n gând, mi-a fost lene s-o scriu. Deci, clar unele chestii vitale vor rămâne pe acasă... Da' nu mai contează! Este costum de baie? "E" aspirine? E colaco-pluta? Aparatul foto? Daaaaa. Restu'-i umplutură, să nu zic că n-am bagaj... Pe care o să-l fac mâine. Cu grijă. Și, când o să ajung acolo, o să fac o listă cu ce-am uitat...

Mâine - oraș, treabă, foială. Poimâine - baltă, picioare și funduri în nisip, soare cu ale lui 40 de grade anunțate, somn la umbră, mâncare așa de bună c-o "vezi" după miros, bere receeeee, corturi în zăvoi și zăvoi peste tot. Ie, ie ieeee e e EE eee e EEEEE E... Ina, ce faci? Respirăăăă... Așa. Calm. Încet. Aer...

Vacanță. Sooooon... Că numai mâine nu-i poimâine!

Vreme nervoasă

După furtunica de ieri, m-a apucat așa un chef de făcut poze, că mi-am luat aparatul, am evadat din siguranța casei și am pornit vitejește printre ultimele picături care se mai chinuiau să pice din nori.. De cum am ieșit, am simțit că parcă-s pe câmpu' de luptă, așa arăta orașul... Crăci și frunze peste tot. Și copaci picați. Panouri publicitare dărâmate. Și bălți care păreau fără fund, în zone prin care trecusem cu câteva ore înainte și care erau uscate ca Sahara. Și pisici ude...

Am făcut poze peste poze... Dar aici pun doar câteva.

P.S. Curcubeul e pentru tine! ;)

5 (cinci)

Nu mai am răbdare! Asta, spus de un berbec care oricum nu prea știe ce-i aia răbdarea, înseamnă că tocmai am terminat și ultima picătură. Și e o veste proastă, pentru că mai am...văleeeu...5 zile mari, lungi și late până plec în vacanță.

Deși am rău de mișcare, visez numai la momentul în care o să mă urc în trenul fericirii, care o să mă ducă în paradis... Și deja mă văd lipăind prin baltă, stând pe iarbă, la umbră de copaci verzi și deși, cu un pahar gigantic de bere rece în mână, sau prăjindu-mă la foc direct, parcată cuminte pe prosopelul meu cu doi delfini... Și pisici. Multe, pufoase care să mă toarcă. Poate și ceva căței pupăcioși, care știu să fluture vesel din coadă.

Azi am început să mă pregătesc! Mi-am căutat tricouri fără mâneci, dar nu mi-a plăcut nimic în mod deosebit. Așa că, de nevoie, mi-a venit o idee: o să tai mânecile unui tricou și gata, se rezolvă prima problemă de pe listă! Și-am mai căutat un preînotător cu pernă de aer. Am dat doar de chestii banale, nimic măreț sau simpatic măcar. Dar o să găsesc eu zilele astea!

Încet-încet, o să rezolv tot până vineri! Singura problemă pe care n-am cum s-o aranjez eu e vremea... Azi noapte a turnat din cer, cu luminile și sonoru' la maxim. Acum e în desfășurare episodul al doilea... Doar că ceva mai furios și mai...înghețat! N-am văzut în viața mea așa grindină... Îmi vine să-mi pun niște whisky într-un pahar și să ies afară să pice gheață-n el! Da' nu-i o idee bună, că plouă și mi-l diluează. Plus că, poate dau și de vreun fulger și mi-l flambează. Cu tot cu mine... Mai știi, o fi referendum în rai și s-au enervat taberele de susținători. Da' nu înțeleg de ce, în loc să arunce nervoși cu gheață unii în ceilalți, au început s-o trântească peste noi... Întortocheate sunt căile domnului! Și...înghețate!

Dar știu eu, până vineri o să-și termine furioșii ăia din cer toate munițiile și o să fie un weekend cald, uscat și însorit! De unde știu? Am întrebat niște licurici, ei nu se înșeală niciodată!

Bla, bla, bla de ziua ta

Știți ce face un cățel după ce se bălăcește și iese din apă... Da, se scutură. Din toate încheieturile și împrăștie stropi peste tot în jurul lui. Așa face și neuronu' meu când vreau să scriu ceva. Strig la el să se trezească din somn sau din visare, îl pun să facă puțină gimnastică de înviorare, îl ud și atunci să te ții... Începe să țopăie și să se scuture de zboară cuvinte peste tot. Unele sunt tuflite de pagina albă a blogului și, iaca așa, iese o postare.

Nimic complicat. Mai ales când neuronu' e ajutat de pitici și nervi, toți nervoși, tropăind, răcnind și gesticulând. Cu așa asistență e și mai simplu, curge postarea de abia apuc s-o tastez... Dar mai sunt unele, când și când, care nu vor să-mi iasă. E ciudat... Deși știu foarte bine despre și ce vreau să scriu, foaia se încăpățânează să rămână goală. Și cuvintele? Păi stau nemișcate că de, ce altceva pot face în fața ei? Goală și albă... Se zgâiesc la ea și nu îndrăznesc s-o acopere.

Azi îi una din zilele alea. Când nu știu de unde să încep, cu ce să continui și ce să scriu în încheiere. Pentru că azi e ziua ta și aș vrea să-ți zic ceva frumos... Să te las așa, cum să zic eu poetic...leșinată-n păpușoi de emoție, picată-n fund și cu ochii inimioare! Da, știu...nici o șansă să se întâmple asta. Visam și eu... Iar acum, când citești aici, tocmai ai zis în gând ceva legat de-o legumă verde... Așa-i? Hehe...

Aș vrea să scriu cuvinte calde, ca cele pe care mi le spui tu când sunt tristă. Și mari, ca sufletul ăla pe care-l împarți la toți. Deștepte, ca sfaturile pe care mi le dai când am nevoie. Și importante. Importante așa cum ești tu pentru mine. Dar se pare că în seara asta mi-am rătăcit cuvintele pe undeva, iar ideile se ascund de mine cine știe pe unde...

Nici acum nu știu ce m-a făcut atunci să-mi dau eu cu părerea pe blogu' tău, dar chiar nu contează. Contează doar că, dintr-o întâmplare, am găsit o persoană deosebită, care ridicol de repede s-a procopsit cu eticheta:"prieten". Unul special. Adevărat. La care țin mult. Un prieten pe care reușesc să-l văd alături de mine mult timp de acum înainte.

Să fii, de azi încolo, mai fericită decât ai fost vreodată. Să ai bucurii mărunte dar multe, multe. Să cazi, încet și nedureros, cu fundu' într-o comoară. Să fii iubită maxim. Și împlinită alături de persoana pe care ai ales s-o ai alături. Să-ți iasă din prima toate proiectele alea pentru care te agiți ca un titirez. Și...nu mai știu ce să-ți zic...să înceapă să-ți placă gărgărițele?...

La mulți ani, bestie! >:D<

Invazia extratereștrilor de după curcubeu

Azi am fost cuminte. Am stat în pătuț și am șlefuit/găurit/pictat chestiuțe de-ale mele. Și mai pune o culoare, și-ncă una, da' parcă mai trebuie, așa că stoarce-n paletă încă vreo câteva tuburi. Amestecă, testează pe mână, înmoaie pensulele peste tot și mâzgâlește tot ce prinzi. Și am avut mâini colorate și azi...

Da' la un moment dat, am început să nu mai văd ce fac. Mă uit afară, se întunecase. Deja? Ce repede s-a făcut azi seară... Chiar că nu mai simți timpul ăsta, curge prea repede. Aveam o mulțime de lucruri înșirate în jur și nimic nu era terminat. Ciudat... Dar cum am laptopu' lângă mine, arunc un ochi pe ceas și...stai așa. Piua! Ăla-mi arăta că e încă zi. Mă uit afară, acolo era seară... Nu se mișca nici o frunză, căldura intra pe geam în valuri și motanul buginea liniștit pe pervaz... Și se întuneca mai rău ca la eclipsă! O, doamne, au venit extratereștrii! S-a întunecat de la nava lor! Au dat timpul peste cap și săracu' nu mai știe ce-i cu el! Aaaaaa, mamaaaaa....

Dar mama era deja în ușă. Cu lumânarea de la paști în mână. Văleu, e de rău, pe aia o aprinde doar când e ceva grav.
-Ce faci cu lumânarea? Am avut dreptate deci, am fost invadați, vor apărea omuleți gri cu ochi maaari. Or să mă răpească și-or să mă ducă pe nuștiuce planetă unde nu există ciocolată! Nuuuu....
-Vine furtuna. Doar știi c-o aprind ca să treacă repede.
Hmmm... Era plauzibil. Se poate să nu fie totuși un O.Z.N. Mă cațăr în pat ca să ajung la geam, dau două palme neuronului să se trezească și încep să studiez problema pe toate părțile. Miros de praf umed, nu se auzea nici cioc de pasăre, începuse să bată vântul și, mda, nori cât cuprinde. Phiu! Am scăpat și de data asta, nu erau extratereștrii...

Îmi place furtuna. Să fluiere vântul sinistru prin plopi, fulgere/tunete cu sonorul la maxim (eventual din alea care trezesc alarmele la mașini!), perdea de ploaie de sus până jos... Frumos tare! Da', cum ziceam mai sus, de câte ori începe o minunăție din asta, apare mama cu lumânarea aia de la Paști, o aprinde și pa furtună. Se termină rapid, de parcă n-a fost nimic afară. O fi doar coincidență probabil, nu știu care-i misterul, dacă e vreunul, da' mereu îmi alungă bunătate de furtuni cu cea lumânare. Așa că azi am rugat-o, din tot suflețelul meu mare de copil, s-o lase stinsă. Să-mi lase furtuna în pace, să vină și să se dezlănțuie dincolo de geam, să bubuie, să toarne și să bată vântul. Sincer, nu știu cum de m-a ascultat, probabil nu s-a simțit amenințată, că altfel, nu mai pupam eu distracție azi...

Numai că, din păcate, n-a fost cine știe ce. A tunat slab până la moderat, vânticel anemic, ploaie așa și așa, răcoare călduță... Eh... Distracție minoră. Dar plăcută. Care însă i-a stricat ziua motanului, pentru că i-a udat pervazul...

Una peste alta, a fost o zi faină. S-a mai răcorit și apoi s-a luminat repede. Așa am reușit să-mi termin chestiuțele pictate. Și, fără nici o legătură cu ploaia, azi am avut palme curcubeu... Cred că de asta a fost unul și pe cer! Când am ieșit eu la geam, palmele mi s-au oglindit în picăturile calde de ploaie din nori... Așa că, azi, dacă v-ați uitat pe cer după furtună, ați văzut curcubeul din mâinile mele...

De ascultat... (40)

Will you be there?

 

De-ale verii...

E vară. Soarele e sus pe cer și ne mângâie cu razele lui călduțe. Copacii și florile îi zâmbesc vesel, iar păsărelele ciripesc în cor, bucuroase că, în sfârșit, e cald afară. Da' toate astea or fi fost valabile în altă vară, într-una de când aveam eu 7 ani și scriam compuneri care începeau așa... Acum? Frate... Asta nu-i vară! E un cuptor uriaș de pizza, cu încălzire astrală, fără pizza în el..., în care te coci la foc mic, în suc propriu, ori de câte ori ești nevoit să umbli pe afară. Asta dacă ești așa, ca mine, adică fără să ai la scară mașină dotată cu aer condiționat... Am doar bicicletă. Cu aer condiționat de viteza cu care pedalez... Deci nu-i bun! Și skateboard. Pe care o să mă sui atunci când o să vreau să-mi rup ceva: deget, mână, picior sau gât.... Până atunci, o să stea cuminte unde stă de 10 ani: sprijinit de șifonier...

Drept urmare, îmi rămân, pentru a-mi deplasa materia cenușie de colo- colo, cele două piciorușe din dotare și mijloacele de transport în comun. Ce nașpa sună asta: "în comun". Bine că e vorba doar de transport... Și nu doar sună nașpa, da' mai și miroase la fel! Pentru că, desigur, odată cu venirea verii, din cauza căldurii prea mari, apele încep să se evapore, râurile scad vertiginos și unora nu le mai curge apa la robinet. Adică probabil asta se întâmplă, de un procent însemnat dintre concetățenii noștri put... Dacă-s afară, mai adie briza, mai vine o pală de vânt, mai o boare caldă și, dacă ai noroc să mergi în direcția potrivită, "parfumurile" unora sunt împrăștiate și duse în direcția opusă locului în care te afli tu.

Da' ce naiba te faci dacă tre' să ajungi în capătul celălalt al orașului și, uf, ghinion, azi n-ai bani de taxi? Te sui în maxi. Sau autobuz, că cică-i mai mare și e aer mai mult. Care aer... Unde? În plămânii celor care te înghesuie ca o sardină nefericită, care a nimerit din greșeală în conserva lor zilnică. Pentru că asta sunt autobuzele: niște recipiente pline cu moși care, pentru că merg moacă, se plimbă de ici până dincolo, dus/întors, aproape zilnic. Dacă ar fi plătit biletul, ar fi fost probabil semi-goale. Dar așa... "Mmm, n-am pâine, tre' să mă duc să cumpăr. Aia de lângă bloc nu-i bună că-i prea crudă, îmi place cea de la chioșcul de la două stații distanță." Și hâț în sus, hâț în jos, și-a făcut și plimbarea zilnică, a socializat cu alți "prieteni" de autobuz pe care de acum îi știe bine și are pe masă și pâinea preferată. Fain, nu?

Da, știu, sunt răutăcioasă, nu-s toți așa... Doar majoritatea! Și apoi, n-aș avea nimic cu ei, să se plimbe cât vor, atâta timp cât nu se uită criminal la mine când am norocul să ocup un loc, pe care-l PLĂTESC și atâta timp cât nu-mi stau băgați în suflet, lipiți de mine și oftând din toți rărunchii, doar- doar m-oi scula de acolo... Nu mă scol. Pentru că, atunci când iau autobuzul, o fac pentru că pe traseul respectiv nu-i maxi iar eu tre' să merg muuulte stații. Și picioarele mele sunt făcute din același material și dor la fel... Îs mai tânără? Da, și? Tre' să fac drepți imediat ce văd un dinozaur lângă mine și să-l rog să se așeze pe locul meu? Da' poate am probleme cu articulațiile, poate am anemie și abia mă țin pe picioare, poate vin de la un târg unde am stat 10 ore în picioare... Nu! Ce știi tu? Tinerii nerușinați din ziua de azi...

Și n-aș avea nimic împotriva lor, dacă s-ar SPĂLA! Da', nu. Apa costă. Apa te udă. Apa subțiază pielea dacă o folosești în exces, adică mai mult de o dată pe, hai să zicem săptămână... Și faci bube, iritații, pentru că pielea nu mai e protejată de grăsime, jeg și celule moarte. Nu înțeleg de ce, odată cu înaintarea în vârstă, de la un anumit punct, unii încep să dezvolte o ură fățișă pentru apă. Devine inamicul numărul 1, care trebuie evitat cu orice preț. Doar îs liberi toată ziua, timp au căcălău, cât ar dura să facă un duș înainte să plece de acasă și să se urce în aceeași mașină cu mine? Rrrrrrr...

Azi îi sâmbătă. Azi stau acasă. Unde miroase frumos și în pat lângă mine stă motanul. Care se spală toată ziua! Ha!

Cu tricoul pe blog

A fost odată ca niciodată, acum muuulți ani, cea mai frumoasă zi de martie. Și fix atunci m-am gândit eu c-ar cam fi cazul să mă nasc, pentru că lumea asta era prea tristă și prea cuminte fără mine... Și uite așa a apărut în univers o berbecuță blondă, cu ochii albaștri, neastâmpărată, dar cu aspect de îngeraș (doar cu aspect...). Pe care, evident, cum o poți îmbrăca altfel decât în rochițe, fustițe și alte alea de îmbraci fetițele când îs mici. Și, frate, m-am chinuit așa câțiva ani, până am mai crescut și am constatat că aceste minunate toalete nu se prea pupă cu cățăratul pe garduri, salturi în și din copaci, statul pe bară sau alergatul după mâțe să le pup... Și așa a sosit timpul pentru a doua cea mai frumoasă zi: cea în care am descoperit tricourile! Și am devenit prieteni nedespărțiți!

De când mă știu, și mă știu de ceva timp..., am considerat că e cea mai minunată piesă de vestimentație... Lung, scurt, cu mâneci, fără, larg, strâmt, cum o fi, pe mine să fie! Dacă e potrivit și cu o pereche de blugi sau de alți nădragi comozi, deja vorbim de raiul modei...

Și am avut perioada mea colorată, cu maimuțoi din desene animate. Perioada albastră și cea portocalie. Apoi a urmat brusc una mai războinică: țoale negre cu diverse ciolane pe ele, formații sau mesaje. Care nu m-a ținut prea mult, pentru că am constatat că desenele animate și culorile stau mai bine pe mine ca în dulap! Drept urmare, acum port de toate...

Până acum ceva timp, preferatul meu era unul cu toate personajele de la looney tunes pe el! Dar acum, a fost lejer surclasat de cel din poza alăturată! De ce, cred că vă dați seama... Pentru că e minunat de genial, cu un berbec pe el!!! Și, dacă până acum sloganul: "tricoul îl face pe blogger" s-ar fi mulat, în cazul meu, perfect pe cel cu desene animate, azi se identifică de-a dreptu' cu minunăția asta cu "Be Aries"!

Și de ce îl face el pe blogger? Păi, eu, una, am scris toate postările îmbrăcată lejer, în tricou... E simplu. Așa mă simt eu bine, comod, deci ideile-mi vin mai repede, tastele merg ca unse, cuvintele aproape sar singure pe ecranu' laptop-ului... Presupun că și pentru ceilalți bloggeri e la fel. Adică, nu-mi imaginez pe nimeni stând comod la el acasă și scriind pe blog îmbrăcat în corset + pantofi cu toc, costum cu cravată, sau rochie neagră, mulată, cu paiete...

Și, cum eu am revenit la perioada mea colorată, dar mai port și negru, m-am gândit să scriu toate astea având un scop bine definit: să încerc să câștig un tricou nou nouț, pe care să-l adaug la magnifica mea colecție! Și nu unul oarecare, unul fain rău de tot! Respectiv, ăsta! Care, n-ar fi imposibil să devină în curând ză uan...



Concluzii? În caz că... pune corsetu'-n dulap, taie cravata, îmbracă manechinu' în rochia cu paiete și trântește un tricou pe tine înainte să te apuci să scrii pe blog! O să vezi diferența... ;)

Campanie Blogal Initiative.

Vis fierbinte

Ti-tit, sms. Tiit, sms. Tii, sms. Și bum, somn! În secunda 2, instant, ca cizma, ca al treilea bolovan pe stânga, muntele Everest, ca ursu' iarna... Și-a început! Cum cine? Visul... Ăla programat mai devreme prin sms-uri! 

Și se făcea că eram eu într-un loc cu verdeață. Nu, nu în ĂLA... Nu dădusem colțu'. Era o poieniță, să-i zicem așa. Și mergeam eu veselă prin iarba care mirosea a verde crud, când aud: "nu te-am mai văzut de mult". Mă uit dreapta/stânga/față/spate, nimic. Mi s-a părut... "Nu te-am mai văzut de mult". Ei, hai... Arată-te odată, să te văd, că altfel o să cred că a început să vorbească neuronu' cu mine, direct în urechi! (râs vesel și ușor pițigăiat) Și apare. Mda, trebuia să mă gândesc. Ce altceva putea să fie într-un vis de-al meu, decât o gărgăriță... Care vorbea, da. Ce, la voi în vis gărgărițele nu vorbesc? Și deodată, din verdele ăla foarte verde, s-a ridicat un stol de bulinate roșu cu negru. De unde ați apărut, frate, atât de multe? "Păi, noi suntem gărgărițele pe care le-ai pictat tu până acum!" Și erau multe. Da' multe... Nu mă gândisem că am creeat o asemenea armată...

 Miau! Hopa...stai așa că asta nu mai e gărgăriță. Deși n-ar fi nimic ciudat ca la mine-n vis gărgă să miaune... O coadă de ratono-veveriță ieșea din iarbă. Era "băietu" meu cel negru și tâmp. Motanschi, ce cauți afară? În casă cu tine! "Am întâlnire!" Iaca na, aventură, s-o făcut mare, îl caută gagicile... Da' stai așa. Aia nu e... Nina? Golanule, cu cine te întâlnești tu? Să fii educat și să te porți frumos! Poate mă faci de rușine... "Mergem la picnic, calmează-te!" Să mă calmez...și cică să mai crești copii în ziua de azi... Hmmm, uite, mai văd niște cozi, se pare că nu m-a mințit.... Băiat cuminte! Mă duc să salut și eu pisicile... Zombi? Pespi? Nemo? Când v-ați cunoscut voi? Părinții voștri știu unde sunteți? Și tu cine ești? Tre' să fii Cami!
I-am lăsat singuri, aveau păturică, apă plată, bulinuțe și conserve cu sos...
"Eu am voie să mănânc ceva?" Mă întorc... Era copilu' număru' 2, Annabella, cocker-ul meu grăsuț. Știi că ai diabet, mami, nu ai voie conserve de pisici, da' poți mânca ou și brânzică! "Yummy, atunci stau și eu la picnic!" Mda...vis de noapte, na...

Mă, da' a ce miroase? Mmmm... Și deodată o văd! Mare. Rotundă. Galbenă-aurie. Încoronată de aburi, ca o adevărată regină ce este... Mă întind fericită spre ea să apuc o felioaie. Și, când s-o ating, ușor și delicat (sau nu...), deschide ochii! WTF?... "Vrei să mă halești?" Păăăăi...cam da! Pot? "Nu poți! Și să-ți fie rușine că ai asemenea gânduri necurate!" Adică cum, frate? Eu îs eu, ea e cea mai bună pizza ever! Gânduri necurate? Că vreau s-o devorez? Mie mi se pare cel mai inocent gând cu putință! Și apoi, ce-aș putea face altceva? E vina mea că arată și miroase în halu' ăla de minunat de gustos? Și măcar dacă ar sta cuminte... Da' când o vezi cum se uită la tine sfidător, rânjind fierbinte ca un soare, și când o vezi cum începe să se întindă senzual în fața ta și să se bălăcească-n sos picant... Aaaaaaoleu... N-ai cum să reziști! VREAU SĂ TE MĂNÂÂÂNC!!! Să-mi frigi degetele, să picuri printre ele, să te simt cum aluneci în mine, fierbinte și bună... Să... Da' stai, ce faci? Unde pleci? De ce... Mă, și n-o să vă vină să credeți ce s-a întâmplat mai departe! A început minunăția de pizza să se înfoaie, să se lungească, să devină gigantică și... Și când s-a pus, frate, să alerge după mine... Văăleu! Și mă fugărea râzând sadic, împrăștiind peste tot valuri de parfum de brânză, întinzându-se la fiecare pas și stropind sos în urma ei... "Să vezi, dacă te prind, cum e să fii mâncată!!!" Adică eu trebuia să văd asta... Mâncată de o pizza uriașă! Dar în vis fug repede. Ha! Nu are cum să mă prindă ăăă...aaaaa...bum! Mă împiedic de o broască țestoasă adormită și pic în iarba care acum nu mai miroase a verde crud ci a PIZZAAAA!!! Și se face întuneric! M-a prins! M-a învăluit. M-a împachetat în ea! Nu mai pot să respir. Simt că iau foc. Nu mai am cum să-mi mișc mâinile, sunt lipite de corp cu brânză! 4 feluri de brânză, delicioasă de altfel... Și mușc cu sete de unde apuc! Fără să mă uit, fără să mă mișc, deschid maxilarele și haț, o gură plină! "Aaau, ce faci acolo?" Te mănânc! Ce dracu' poți să faci altceva, când ești atacat de cea mai bună pizza din univers, care sta pe tine și te strânge drăgăstos în brațele ei lungi și fierbinți? S-o halești! Da' asta era gigantică... Ce mă fac eu? Chiar dacă e vis, stomacu' meu nu e mai mare... Mușc, mușc, încep să văd lumina, da' tot prinsă sunt! Și deodată se luminează de tot. Nu mai simt îmbrățișarea puternică și fierbinte a pizzei. Nu, n-am mâncat-o pe toată... Ieeee! Au venit prietenii mei să mă salveze! Fiecare avea câte o halcă mare în fiecare mână. Și mestecau de zor pizza cea întinsăcioasă, fierbinte, galbenă, delicios de mirositoare și scăldată-n sos picant!

Concluzii? Pictați gărgărițe ca să visați cum vă vorbesc, adoptați pisici să aveți pe cine lăsa la picnic și...never ever nu vorbiți de pizza înainte de culcare! Decât dacă aveți prieteni pofticioși/mâncăcioși, care știți că v-ar sări în ajutor, chiar și în vis...

Notă: A se citi cu detașare și cu gura închisă. Altfel, provoacă pofte inimaginabile, de-a dreptu' criminale și are consecințe tragice, precum: încețoșarea privirii din cauza pozei cu pizza pe care v-o imaginați, grave halucinații olfactive cu aromă de brânză și, în final, inundarea masivă a tastelor... În caz de nerespectare a acestor indicații, nu ne asumăm nici o răspundere și nu vom fi vinovați în caz de daune suferite de neuronu', stomacu' sau papilele dumneavoastră gustative...