Invazia extratereștrilor de după curcubeu

Azi am fost cuminte. Am stat în pătuț și am șlefuit/găurit/pictat chestiuțe de-ale mele. Și mai pune o culoare, și-ncă una, da' parcă mai trebuie, așa că stoarce-n paletă încă vreo câteva tuburi. Amestecă, testează pe mână, înmoaie pensulele peste tot și mâzgâlește tot ce prinzi. Și am avut mâini colorate și azi...

Da' la un moment dat, am început să nu mai văd ce fac. Mă uit afară, se întunecase. Deja? Ce repede s-a făcut azi seară... Chiar că nu mai simți timpul ăsta, curge prea repede. Aveam o mulțime de lucruri înșirate în jur și nimic nu era terminat. Ciudat... Dar cum am laptopu' lângă mine, arunc un ochi pe ceas și...stai așa. Piua! Ăla-mi arăta că e încă zi. Mă uit afară, acolo era seară... Nu se mișca nici o frunză, căldura intra pe geam în valuri și motanul buginea liniștit pe pervaz... Și se întuneca mai rău ca la eclipsă! O, doamne, au venit extratereștrii! S-a întunecat de la nava lor! Au dat timpul peste cap și săracu' nu mai știe ce-i cu el! Aaaaaa, mamaaaaa....

Dar mama era deja în ușă. Cu lumânarea de la paști în mână. Văleu, e de rău, pe aia o aprinde doar când e ceva grav.
-Ce faci cu lumânarea? Am avut dreptate deci, am fost invadați, vor apărea omuleți gri cu ochi maaari. Or să mă răpească și-or să mă ducă pe nuștiuce planetă unde nu există ciocolată! Nuuuu....
-Vine furtuna. Doar știi c-o aprind ca să treacă repede.
Hmmm... Era plauzibil. Se poate să nu fie totuși un O.Z.N. Mă cațăr în pat ca să ajung la geam, dau două palme neuronului să se trezească și încep să studiez problema pe toate părțile. Miros de praf umed, nu se auzea nici cioc de pasăre, începuse să bată vântul și, mda, nori cât cuprinde. Phiu! Am scăpat și de data asta, nu erau extratereștrii...

Îmi place furtuna. Să fluiere vântul sinistru prin plopi, fulgere/tunete cu sonorul la maxim (eventual din alea care trezesc alarmele la mașini!), perdea de ploaie de sus până jos... Frumos tare! Da', cum ziceam mai sus, de câte ori începe o minunăție din asta, apare mama cu lumânarea aia de la Paști, o aprinde și pa furtună. Se termină rapid, de parcă n-a fost nimic afară. O fi doar coincidență probabil, nu știu care-i misterul, dacă e vreunul, da' mereu îmi alungă bunătate de furtuni cu cea lumânare. Așa că azi am rugat-o, din tot suflețelul meu mare de copil, s-o lase stinsă. Să-mi lase furtuna în pace, să vină și să se dezlănțuie dincolo de geam, să bubuie, să toarne și să bată vântul. Sincer, nu știu cum de m-a ascultat, probabil nu s-a simțit amenințată, că altfel, nu mai pupam eu distracție azi...

Numai că, din păcate, n-a fost cine știe ce. A tunat slab până la moderat, vânticel anemic, ploaie așa și așa, răcoare călduță... Eh... Distracție minoră. Dar plăcută. Care însă i-a stricat ziua motanului, pentru că i-a udat pervazul...

Una peste alta, a fost o zi faină. S-a mai răcorit și apoi s-a luminat repede. Așa am reușit să-mi termin chestiuțele pictate. Și, fără nici o legătură cu ploaia, azi am avut palme curcubeu... Cred că de asta a fost unul și pe cer! Când am ieșit eu la geam, palmele mi s-au oglindit în picăturile calde de ploaie din nori... Așa că, azi, dacă v-ați uitat pe cer după furtună, ați văzut curcubeul din mâinile mele...