Eyefinity, o infinitate de posibilități

De când cu temele astea pentru SuperBlog, artistul atehnic și veșnic cu capu'-n nori din mine a devenit "expert" în tot felul de tehnologii, platforme, plăci de bază și laptop-uri...Am momente când vorbesc despre asta și văd cum fețele prietenilor mei se lungesc, ochii devin maaari și mă întreabă mirați de unde știu atâtea despre toate astea. Știindu-mă paralelă cu tehnica, rămân șocați...Amuzant. Păi simplu, caut, citesc, bag la cap...SuperBlogul să trăiască!

Azi o să vorbesc despre monitoare, AMD și o tehnologie șmecheră inventată de ei: tehnologia multi-monitor. Tehnologia AMD Eyefinity. Sună complicat, dar de fapt e foarte simplu. Ce știam eu până acum, calculator = una bucată unitate centrală + una bucată monitor + șoricel, a devenit istorie! Pentru că Tehnologia multi-display AMD Eyefinity îți permite acum să conectezi, la o singură placă video, până la 6 monitoare simultan! Iar rezoluția crește, evident, exponențial cu numărul lor. Monitoarele pot fi aranjate în multe moduri și pot fi rotite în așa fel încât să vezi imaginile în format landscape sau portrait. Apoi, poți alege cum și ce vrei să vezi pe ele: pe fiecare monitor altceva; aceeași imagine pe toate monitoarele, acestea devenind practic un singur display; sau poți obține o imagine extinsă, care-ți dă o senzație de surround.

AMD Eyefinity e compatibilă cu Windows Vista, Windows 7 și Linux, iar ca să poți beneficia de ea, ai nevoie de: o placă video din seria ATI Radeon™(începând cu Radeon™ HD 5400), monitoare cu DisplayPort și un ATI Catalyst Control Center™.

Avantaje? Multe.

Obții un spațiu de lucru extins, fapt care-ți permite să deschizi mai multe aplicații și deci să vezi mai multe informații în același timp. Asta înseamnă productivitate și divertisment maxime! Cu alte cuvinte...Am trei monitoare în față. Pe unul pot să-mi editez pozele, de exemplu. În dreapta, am deschis word-ul, ca să pot scrie repede orice idee măreață îmi vine. Ca să n-o pierd cumva! Că la compul meu actual, până dau click în bară, până se gândește el dacă vrea să-mi deschidă fereastra, uit și mama ideii...Iar în stânga, nu știu, poșta electronică sau pot pune concertul meu favorit și, deși îl știu de acum pe de rost, poate vreau să mai arunc câte un ochi pe acolo. Asta dacă-s 3 display-uri, dacă-s mai multe deja încep să mă simt Napoleon, în timp ce mă uit la atâtea informații afișate frumos în fața mea...La revedere ferestre îngrămădite-n bară, bun venit monitoare multiple, fiecare cu câte o fereastră pe el! Iar aplicații compatibile sunt o grămadă: Adobe Photoshop, After Effects, Encore sau Premiere Pro; ArchiCAD; Axio Vision; MachStudio Pro; Animator și lista poate continua depășind cu mult limita de 600 de cuvinte în care trebuie să mă încadrez...

Ești gamer înrăit? Senzații intense de realitate virtuală, vedere periferică, jocuri 3D, imagine surround, cum sună? Cam bine, nu? Până acum, pe un monitor obișnuit, vedeai doar o bucățică de joc. Cu AMD Eyefinity, pe monitoarele laterale vezi "continuarea" jocului! Obții o imagine extinsă a lui. Ai o vedere de ansamblu asupra acțiunii, îți descoperi inamicii mai repede, reacționezi mai rapid, supraviețuiești mai mult în jocurile "cu împușcături". Dacă ai chef de o cursă cu mașini...Unghiuri moarte? Cu Eyefinity nu mai există așa ceva! Exiști doar tu "la volan", viteză și adrenalină...Medal of Honor, Lord of the Rings, Need For Speed World, Haux și multe altele...Iar dacă jocul e 3D, deja o să simți că ai nevoie urgentă de o vestă antiglonț cu atâția inamici în jur, de un costum de scafandru, sau de pastile de rău de mișcare dacă zbori cu vreun avion de luptă...Dacă nu mă credeți, intrați aici și o să vă convingeți ce înseamnă Eyefinity pentru jocuri!

Tehnologia AMD Eyefinity este ușor de aplicat, oferă un cost total redus pentru că, la atâtea monitoare e nevoie doar de o singură placă grafică, și asta cu un consum de energie mic. Deci, dacă vreți să fiți mai productiv la muncă, dacă vreți să vă distrați cu peste o sută de jocuri compatibile sau dacă vreți, pur și simplu, să vă relaxați privind poze sau filmul preferat, apelați la tehnologia AMD Eyefinity și creați-vă un supermonitor pe cinste!

Postare pentru SuperBlog, etapa 27.

Eu, tu și Moș Crăciun

Crăciun. Beculețe colorate și beteală. Fulare și nasul tău rece lipit de obrazul meu fierbinte. Afară, miros de ger și de zăpada. Înăuntru, miros de brad, de portocale, de prăjiturele, de vin fiert, de tine...E perioada în care sunt cu adevărat fericit. Perioada în care mă simt copil mai mult ca de obicei....Și ție îți place, știu. Ți se citește bucuria în ochi. Iar roșul...roșul care în general te îmbracă atât de bine, acum ți se potrivește parcă și mai mult. Te face să strălucești, mă face să visez cu ochii deschiși...La cea mai frumoasă poveste. Ființă. A mea. Doar a mea...Știi că ești centrul universului meu, nu, iubito? Iar ăsta e primul nostru Crăciun...

Anul trecut, i-am scris lui Moș Crăciun că vreau ceva special, unic, ceva ce nu mai are nimeni. Nu râde, știu că sunt mare. Chiar dacă uneori mai uit și e nevoie să-mi arăți, chicotind, buletinul...I-am scris ca să-l pot lăsa în trecut, ca să mă conving că nu există. Și, într-adevăr, nu s-a întâmplat nimic timp de luni bune. Nu voiam să renunț așa ușor, m-am gândit că poate nu am scris eu bine adresa pe plic, sau poate scrisoarea mea s-o fi rătăcit... Dar într-o zi...mi-am primit cadoul. Era exact așa cum îmi dorisem: unic, aproape ireal, magic! Am rămas fără cuvinte. Cred că aveam o privire tare tâmpă...Nu voiam nici să clipesc, de frică să nu dispari. Mai ții minte, iubito? Joi, dimineață...Tu mă priveai amuzată. Iar eu nu mă puteam desprinde de ochii tăi...Moș Crăciun chiar există! Deși, se mișcă puțin cam greu...

Anul ăsta n-o să-i mai scriu. Mi-a adus deja cel mai cel cadou! Îl las să se ocupe de copii. Și apoi, n-aș vrea să risc să primești cadoul tocmai la vară...Așa că, m-am gândit la ceva. Anul ăsta voi fi și altceva decât "micul tău artist". Anul ăsta voi fi Moș Crăciun! Singura problemă e că barba nu mi-e albă...Dar chiar și așa, pentru o zi, o să te poți lăuda că ai Moș Crăciunul tău!

Timpul zboară, iar eu am început deja să caut cadouri de Crăciun. Decorațiunile handmade, pe care le-am creat pentru tine, nu sunt de ajuns. Așa că, am dat o raită pe net, prin magazinul virtual Borealy. Mi-a fost tare greu să mă hotărăsc, am găsit acolo prea multe lucruri faine...Dar cerceii cu cristale swarovski roșii m-au cucerit de cum i-am văzut. Parcă sunt făcuți special pentru tine...Făcuți manual. Când o să stăm pe canapeaua de lângă brad, luminițele or să se spargă în mii de steluțe în ei! Mii de steluțe în centrul universului meu...Și încă ceva. Broșa brăduț! Tot handmade și ea...N-am rezistat să n-o iau. E puțin cam copilărească, dar eleganța ta desăvârșită o s-o pună în valoare. Și apoi, recunoaște, uneori te molipsești de la mine și ești și tu puțin copil...Și-ți place!

J'adore Dior for Christmas. Nu, eu te ador doar pe tine! Ăsta e numele următorului cadou din lista lui "Moș Crăciun"...Eșarfă de mătase roșie, handmade, și set de baie.Cu el, în noaptea cea mai geroasă, o să te relaxezi în cea mai caldă baie cu arome de de orhidee, flori de prun din Damasc, mandarin, trandafir și mosc. Iar eșarfa...Sunt sigur că o să-ți vină bine și la halatul tău alb de baie!

Martini ediție specială. Gold. Dolce & Gabbana. Aromat, fin, elegant. Cu două pahare speciale. Mi-a plăcut că-s doar două! Tu și eu. Și Crăciunul... În seara aia, totul trebuie să fie perfect. Să sclipească alături de tine. Cu tine...Așa ajung la ultimul cadou: un trandafir. Floarea ta preferată. Nu, nu-i roșu...E mai...altfel! Din cristal, cu tulpina și frunzele din metal argintat. Pare rece, știu, dar nu e deloc așa. Unul obișnuit are doar o singură culoare, sau două. Dar ăsta...Când cristalele swarowski întâlnesc lumina, o fac să-și arate toate cele 7 culori odată. Un curcubeu! Doar pentru tine...Iar dragostea cu care ți-l ofer o să încălzească și cel mai rece metal din lume!

Și acum, trebuie să mărturisesc ceva! E foarte plăcut să fiu Moș Crăciun și să aleg cadouri pentru tine. Daaar...mă știi că stau cam prost cu răbdarea, sunt repezit, mereu în viteză, mereu pe fugă...Berbec sadea...M-a cam obosit puțin "goana" asta după cadouri, chiar dacă le-am ales stând comod în fotoliu, cu laptopul în brațe...N-am rezistat și mi-am luat și eu un cadou, dacă tot am "umblat" prin ditamai magazinul! Bine, bine...recunosc...am luat două: coșul de Crăciun Teachers și coșul Gourmet President. Primul dulce, al doilea picant. Ca tine...O mulțime de bunătăți numai bune de împărțit când stăm și pierdem timpul în fața șemineului. Da, promit solemn să-ți dau și ție! Ție ți-aș da oricum TOTUL!

Toate-s pregătite! Acum trebuie doar să aștept 24 decembrie. Și...Aș mai avea nevoie doar de niște zăpadă...Nu știți unde aș putea comanda o ninsoare pentru Crăciunul ăsta?...

Postare pentru SuperBlog, etapa 26.

Culori reale, pentru amintiri reale

Și se făcea că aveam eu vreo 5 anișori când am primit, cadou de Crăciun, primul meu aparat foto. Certo. Era mai mult o jucărie, dar tare am mai fost încântată de el. Și uite așa a început "cariera" mea de fotograf mai mult decât amator...A urmat un Zenit șmecher tare, un Pentax cu zoom și, acum, am ajuns să-mi fac de lucru cu un aparat Fuji semiprofesional...Primele erau cu film. Întâi alb/negru, apoi color, 36 de poziții, poze scoase frumos pe hârtie la "tanti din colț". Și aveau un farmec aparte, "miroseau a poză", le scoteai din plic dacă voiai să le arăți cuiva, stăteai cu orele să le așezi în album, mai trimiteai câte una vreunui prieten plecat departe...Și, cum costau ceva, eram atentă la setările aparatului ca să iasă cât mai bine, alegeam filmul cu grijă ca să-mi iasă culorile cât mai reale, și făceam puține:36 odată...

Azi? Totul s-a schimbat. Pozele nu mai au miros, stau cuminți pe hardul laptopului meu și se înmulțesc cu o viteză demnă de cartea recordurilor...Sute, mii. Umplu memoria, o descarc, o umplu din nou, și tot așa...Și, în timp, am devenit din ce în ce mai pretențioasă cu calitatea lor! Așa că, am început să folosesc programe de editat. Dar uneori asta nu-i chiar amuzant: mi se mai înțeapă laptopul, ecranul nu e prea mare, culorile nu sunt ca cele reale, din anumite poziții poza se vede dezastruoasă...Dar asta s-a schimbat de curând, când am descoperit America! Monitorul profesional ASUS PA246Q din seria P-IPS ProArt. Și, când am văzut eu cum merge și câte pot face cu el, m-am gândit că acolo sus cineva mă iubește și i-a suflat idei lui nenea care l-a inventat, ca să-i iasă exact ce-mi trebuie mie...

În primul rând, nu pot să nu observ că arată bine. De, artistu' tot artist rămâne. Boem și cu capu'-n nori...Negru, sobru, elegant, dar cu o dungă roșie "în talie". Butoane simple, care-l fac ușor de folosit și un suport care-i permite să facă, la nevoie, o tumbă de 90 de grade ca să pot vedea perfect documentele de tip portrait, nu doar pe cele în format landscape. Ce să mai spun despre el? Nici nu știu de unde să încep...E mare! 24.1 inchi. Are o rezoluție de 1920×1200 pixeli deci pot vedea perfect documente, ferestre de net, filme și, da, POZEEE! Asta ca să nu mai vorbesc de filmulețele mele, pe care le pot vedea la rezoluție full HD. Unghiuri de vizibilitate de 178°. Asta sună complicat dar, pe limba mea înseamnă cam așa: n-o să mai văd niciodată imagini cu tentă rozie, așa cum se întâmplă la alte monitoare, dacă le privești dintr-o parte!

Dar, ce-i mai tare și mai tare la el: CULORILE! Care parcă-s mai adevărate decât cele adevărate, ca să spun așa...Și asta pentru că este capabil să redea peste 1,07 miliarde de culori, adică acoperă 98% din spectrul Adobe RGB(asta a fost copy/paste din detaliile tehnice, recunosc...). Cu alte cuvinte(de data asta ale mele...), culorile sunt bestiale! Când îmi privesc pozele pe monitorul ASUS PA246Q, retrăiesc momentul în care am apăsat butonul aparatului foto. Revăd imaginea așa cum era atunci. Reală, vie, plină de viață! Incredibilă...În plus, monitorul e pre-calibrat în fabrică, are o paletă largă de nuanțe de gri iar eu, dacă vreau, pot să-mi personalizez culorile și să mă joc cu saturația!

Alt lucru care mă încântă, e functia PIP (Picture in Picture) care-mi permite să văd pe ecran, în timp ce editez poze, imagini și de la alte surse de semnal, în ferestre(mici, medii sau mari) așezate în oricare colț al monitorului. Funcția QuickFit mă ajută să văd pozele la dimensiunea reală, ca să nu am surprize când le printez, iar cititorul de carduri 7-in-1 e perfect atunci când unul dintre prietenii mei mă lasă să mă joc cu DSLR-ul lui, și când vreau să-mi descarc "operele" de geniu...

Clar, e un monitor făcut special pentru mine! Pozele mele nu s-au văzut niciodată așa de bine. Deja încep să mă umflu-n pene cu talentul meu de fotograf...Asta ca să nu mai zic de un alt pitic: pozele aplicate pe tricouri! Păi da, de ce să stea ele doar pe hard, unde le văd doar eu și prietenii, când pot trona fericite pe tricourile cu care defilez zilnic...Dar asta e cu dus-întors. Până acum, văzute pe laptop sau pe alte monitoare, pozele respective arătau într-un fel pe ecran și cu totul altfel pe hârtie...Și așa se ajunge la faliment, că nu-i hârtie obișnuită, e una specială de pe care se poate transfera imaginea pe tricou. Și printează una, două, șapte, nouă, pînă iese perfect. Ei bine, cu monitorul de la Asus asta e istorie! Toate se văd genial și ies din prima!

Și uite așa, cu un monitor deștept care-mi arată pozele mai frumoase decât sunt în realitate, am devenit eu fotograf "adevărat"...

Postare pentru SuperBlog, etapa 25.

Puțin mai liber. Puțin mai Autonom!

Blogger. Autonom. Da, eu. Prezent! Sunt una dintre multele persoane care își face de treabă, găsind cuvinte și aranjându-le cu grijă, ordonat, sau uneori haotic, într-un spațiu personal unde mă simt bine. O bucățică din infinitul net, care e a mea și numai a mea! Unde scriu ce fac, ce văd, ce mă doare sau ce mă bucură. Și scriu când simt nevoia, ce simt și, mai ales cum simt. Fără obligații, fără constrângeri, fără limite...Sunt Ina, și sunt blogger. Autonom!

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Pe foi, caiete, carnețele, păstrate cu grijă. Scriam pentru mine, din plăcere. Jocuri de cuvinte așternute cu pixul pe hârtie...Povești amuzante, întâmplări, gânduri...Niciodată la comandă, niciodată pentru că "trebuie". Pix, hârtie, idei, libertate...Calculator mi-am luat abia acum câțiva ani. Și am descoperit că sunt foarte mulți cei care scriu nu doar pentru ei, ci și pentru mine, că se bucură dacă-i citesc și le las comentarii. Dar eu continuam să scriu pe hârtie. Parcă era...altfel, avea farmecul ei...Și scriam tot pentru mine. Până într-o zi, când berbecul din mine s-a simțit provocat de discuția cu un amic și mi-am făcut blog! Dar mi se părea ciudat să scriu ceva ce putea să citească oricine...Așa că, mult timp am continuat să umplu foi palpabile și nu pe cele virtuale. Dar, cu timpul, foile s-au rărit, cuvintele au început să răsară din taste și să fie așezate cuminți pe ecran, în noul meu "regat", pe blog. La fel de liber ca întotdeauna. Autonom. Și am început să mă simt blogger...

La SuperBlog m-am înscris după o îndelungată și amănunțită perioadă de gândire. Mi se părea complicat să scriu ceva pe o temă impusă, cu termene și limită de cuvinte...Dar am constatat că nu e chiar așa...Pentru că, de fapt, în jurul fiecărei teme scriu tot ce vreau și cum vreau! Ideile curg și-mi place, e chiar amuzant...Iar la una dintre probe, am descoperit firma de închiriat mașini Autonom. Care poate să mă facă să fiu și mai liberă decât sunt deja. Până acum aveam doar autonomie în idei și cuvinte, acum pot avea și autonomie în mișcare!

Mi-a plăcut mult ideea lor cu întâlnirea bloggerilor de la Sibiu și Cluj. Mi-ar fi plăcut să fiu printre ei. Sibiul îl știu, am fost de câteva ori la târgul meșterilor populari de la Muzeul Astra. Clujul îl știu doar din poveștile prietenilor și mi-ar fi plăcut să-l descopăr. Dar, cel mai mult, mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu ceilalți bloggeri. Și nu online cum o fac zilnic, ci offline, live, față-n față...Și apoi să scriu ce-am văzut, ce-am făcut și ce-am simțit pe acolo. Poate altă dată, mă gândesc că firma Autonom n-o să se oprească aici.

Dar ar putea fi și alte "scenarii"...Cei de la Autonom ar putea face propriul concurs! Câteva teme pe marginea cărora să scrii, să creezi, să inventezi, să arăți ce poți ca blogger...Iar cei mai buni, primii 20 de exemplu, să câștige un tur prin țară. Și nu orice fel de tur! Unul cu 20 de obiective de vizitat. "Tur Autonom 20"...Iar fiecare blogger să-și aleagă unul despre care să scrie la întoarcere: cu poze și tot tacâmul...Mie, una, mi-ar plăcea maxim, aș fi prima care s-ar înscrie...

Sau, ținând cont că Autonom rent-a-car are 30 de centre în 21 de orașe și un parc auto de 700 de autoturisme, ar putea "lucra" împreună cu bloggerii, într-un parteneriat constant, pe zone. Probabil că firma își face reclamă prin diverse metode, ce știu eu: spoturi publicitare, afișe, bannere, cu siguranță și pe net. Daaar...online, după părerea mea, cel mai bine s-ar face cunoscută dacă s-ar scrie pe bloguri despre ea. Pe cât mai multe și cât mai des! Zic și eu...Pentru că, de exemplu, pe mine m-a sunat o prietenă să-mi spună că mi-a citit una dintre postările pentru SuperBlog, în care scriam de firma Autonom, și voia să-mi mulțumească pentru pont. Așa, mă gândesc eu, am putea să ne ajutăm reciproc: Autonom oferă transport, noi - cuvinte pe blog. Periodic, un grup de bloggeri umplu o mașină, două, trei...și pleacă hai-hui. La întoarcere, vor avea de scris ohohooo...Și, chiar dacă toți au fost în același loc, sigur ce vor scrie va fi diferit. Pentru că fiecare simte diferit, fiecare percepe altfel locurile și situațiile, fiecare scrie în stilul lui. Autonom. La fel ca firma care-i poate ajuta să fie puțin mai liberi. La fel ca firma despre care garantat vor avea, în postările lor, cuvinte frumoase...

Sunt Ina. Sunt autonomă. Sunt și blogger. Am imaginație și cuvinte. Voi aveți mașini. Mobilitate. Să fim autonomi împreună!

Postare pentru SuperBlog, etapa 24.

Zen? Cel mai zen!

Agitată, grăbită, căpoasă, repezită. Explozie de energie, suflet cam prea mare și 75% copil. Da, eu sunt... Iar asta e, pe scurt, definiția berbecului. Definiția mea...Vâj în dreapta, vâj în stânga, multe lucruri făcute odată, gesticulări, zgomot, uneori dau impresia că am 3 mâini și, când în sfârșit termin ce am de făcut, în jurul meu e ca după război...Dar un război din care ies mereu victorioasă...

Și au încercat ai mei, când eram mică, diverse metode pentru calmarea "mini-tornadei": ceiuț de tei, plimbări luuungi pe faleză, dotarea copilului cu patine cu rotile, plasarea lui în parc alături de o minge, bicicletă pegas la care trebuia să dai din pedale mai ceva ca la una medicinală, cursuri de înot...Da' ce, au avut șanse? Desigur, nu! Ajungeau ei leșinați acasă iar subsemnata încă mai avea energie să cânte la spray-ul mamei, să facă ture în jurul mesei și să sară puțin pe pat ca să verifice buna funcționare a arcurilor...Teroare. Aia vedeai dacă te uitai la mine!

Apoi am mai crescut puțin. Am intrat în perioada guvernată de filosofia orientală, cap veșnic în nori, yoga, pitici sf, astrologie și alte asemenea...Ce yoga, frate...Stat în fund cu orele și meditat la nemurirea sufletului? Fără să scot măcar un cuvințel amărât la câteva secunde? Ha! Nu era inventată pentru mine...Poziția "lotus" îmi omora picioarele și liniștea îmi termina nervos neuronul, aflat sărăcuțul de el în creștere...Deci, bye-bye calm! Îmi pare rău, n-a fost să fie...

Și ajungem la epoca modernă și contemporană. Ca să nu mai lungesc suspansul, o spun repede: am rămas la fel. Iar dacă beau cafea sau energizant, eh...mi-ar trebui mult mai mult de 600 de cuvinte să povestesc. Dar, la un moment dat, în ziua Z a istoriei personale, totul avea să se schimbe...Am primit un cadou. De la cea mai dragă persoană, cel mai drag cadou...Era ascuns într-o cutie învelită în hârtie cu ursuleți. Mai ții minte că nu voiam să rup ambalajul și că am început să număr ursuleții? 62 și câteva jumătăți...Și râdeam, și vorbeam, și încercam să ghicesc ce-i înăuntru...Și tu te amuzai și m-ai lăsat să mă agit. În cele din urmă, am desfăcut ușurel pachetul și...am tăcut brusc! Liniște. Și tu mă priveai zâmbind. Și mi-ai spus că nu m-ai văzut niciodată atât de potolită...Eram calmă. Tăceam. Eram zen...

Stăteam cu notebook-ul Asus în brațe și tăceam. Asus ZenBook. Ina Zen, încântată de cunoștință! Se spune că toate obiectele sunt vii și că au suflet. O fi avut loc vreun transfer energetic între noi și m-a zen-uit...Tăceam pentru că, poate pentru prima dată, nu știam ce să spun...Iar tu râdeai că în sfârșit a reușit ceva să-mi vină de hac! Nu, nu ceva, cineva! E un Asus care trăiește. În liniște. În haina lui de aluminiu elegant. Calm. Zen.

Am ridicat capacul să-l pornesc. N-am apucat. Era în standby. În doar 2 secunde s-a "trezit"...Și primul lucru pe care l-am văzut, a fost o poză cu noi. În timp ce tehnologia ASUS SonicMaster a fost "vinovată" pentru cea mai clară versiune a melodiei noastre...Iar tu zâmbeai în continuare...Iar eu încă tăceam. Și atingeam. Și descopeream...Intel Core i7 din a doua generație, memorie de elefant de 4GB DDR3, USB Charger+ ca să-mi pot încărca rapid, la nevoie, portabilele. Și poate comunica prin Bluetooth V4.0... Probabil așa mi-a transmis mie starea zen...

Dar, în momentul în care am descoperit că are USB 3.0, s-a rupt filmul. Am scos primul sunet de când devenisem zen: "wow"...Cam atât...Dar m-am gândit imediat la viteză, transferuri de 10 ori mai rapide! E clar, berbecul din mine dădea semne că vrea să se trezească...A stat prea mult liniștit. Cele câteva cuvinte de mai sus s-au întâmplat în mai mult de 5 ore. Timp în care eu am stat calmă, cu ZenBook-ul meu, deschis, în brațe. Iar tu zâmbeai...Pentru că doar tu ai descoperit singura metodă care mă transformă în ceva calm care tace...Și era atât de simplu...Era nevoie doar de un Asus ZenBook!

Eu - agitată, grăbită, căpoasă, repezită. Berbecul cel mai berbec.
El - elegant, calm, puternic, sofisticat. Asus-ul cel mai Asus.
Noi - zen. Cel mai ZEN!

Postare pentru SuperBlog, etapa 23.

Moda? Mmm...o,da!

Moda? Pentru mine moda e o ecuație cu multe necunoscute...Da' multe de tot, frate! Numai necunoscute...Degeaba am mâncat matematică pe pâine în liceu, degeaba eram as la ecuații, când e vorba să cumpăr îmbrăcăminte, nu ajută. Și intru în panică! Și mă învârt prin magazine ca un pui stresat fără cap, mă uit, probez, cer păreri...Pentru că, desigur, nu mă aventurez niciodată singură în jungla hainelor! E prea terifiant...

Magazine specializate. Vrei marca cutare, te duci acolo, vrei șosete, trebuie să mergi dincolo. Fes, mănuși? Intri în magazin și găsești jdemii de modele și calități, din care nu știi ce să alegi. Îmi trebuie o cămașă? Aia sunt! Intră și ici și colo și dincolo, încearcă, suportă cu stoicism părerea "avizată" a vânzătoarei care mă anunță intrigată că mă uit la cămăși bărbătești. "Cele de damă sunt dincolo!" Știu. Și? Care-i problema dacă eu vreau "for man"?...

Stilul "sport" scrie pe mine. Blugi, tricouri, cămăși, bigmene, bocanci, câte o eșarfă, geci...Din astea...Pentru fiecare ar trebui rezervată o zi întreagă de colindat prin oraș. Pare amuzant. La început chiar e. Dar, după nenumărate magazine, probe, vânzătoare insistente care te mai și privesc de sus, culori, modele, kilometri întregi parcurși pentru un amărât de tricou, bigmen sau haină, devine un chin. Unul major! Și în momentele alea nu văd decât căsuța mea, fotoliul comod de lângă caloriferul cald, sucul din dreapta lui și cutia cu bomboane din stânga...

Și a fost odată ca niciodată, o zi măreață și binecuvântată, în care am avut imensa bucurie să găsesc absolut tot ce-mi trebuie într-un singur loc. La hypermaket. La Real! Și ziua cu pricina a fost notată-n calendar și a fost transformată în sărbătoare personală, scrisă cu cifre maaaari, roșii...Și e sărbătorită și preamărită, cu religiozitate, ori de câte ori merg la Real și vin de acolo cu "traista" plină de chestii, trebuincioase sau nu...Pentru că, da, acolo le găsesc pe toate, așezate frumos în răftulețele lor, pe raioane. Ordine și disciplină pe toată linia.

Iau frumușel un maxi-taxi, care mă lasă fix în fața intrării, pescuiesc un "transportor"(a se citi coș...) pe roți și intru în Mecca. O, da...Depășesc cu stil pe cei veniți să-și facă provizii pe toată luna și mă opresc "pe dreapta", în zona confecții/încălțăminte. Prima dată vizitez tricourile, bărbătești...,să văd ce mai fac, cum mai sunt, cine a mai plecat, cine a mai venit...Sigur găsesc ceva la care să-mi placă mesajul, modelul sau culoarea și, țup în coș cu el! Și-mi place că toate-s din bumbac, de calitate, dar accesibile ca preț. Asta dacă nu-i vreo promoție și magazinul devine Rai-Real...Și atunci le găsesc, frate, la un preț ridicol dar zâmbăreț, în special pentru portofelul meu care, mai nou, parcă a ținut cură de slăbire...Ultima dată când s-a întâmplat asta, am luat 5(cinci...) bucăți...Asta e, n-am rezistat! Da' faine...

Următoarea oprire: cămăși, bigmene, pulovere. Și am de acolo cel mai genial pulover din garderobă: negru, fermoar, cusături exterioare, inscripții...Pe la pantaloni merg mai rar. Pentru că mereu găsesc ceva care să-mi placă maxim dar care nu-mi vine...Așa că, trec direct la zona nostimă, unde cred că stau cel mai mult: la ciorapi. Care se miră și râde de mine că uit să plec de acolo, înseamnă că n-a trecut niciodată prin raionul cu pricina. Pentru că, sunt acolo n modele: colorate, moi, pufoase, cu dungi, fără, scurte, lungi și...tanaaamm...șosetele cu animăluțe! Da, din cauza lor stau și stau și stau și nu mă hotărăsc pe care să mi le iau...Drept urmare, plec mereu de acolo cu mai multe!

Acum, c-a venit iarna, ar trebui să-mi programez o vizită în Real, vreau o geacă nouă. Nu că cea veche, luată tot de acolo, ar avea ceva...Nu, e cea mai perfectă geacă plină de buzunare și făcută cu nu știu ce tehnologie modernă, cu teflon. Nu din ăla ca la tigăi, că e gri/roșie...Dar are același efect: apa și zăpada alunecă de pe mine mamă, mamă...Și, cum se apropie Crăciunul, ar trebui să mă uit și după ceva cadouri pentru cei dragi. Chiar dacă nu mă prea pricep eu să iau altora îmbrăcăminte, pot să-mi iau ajutoare cu mine. Important e că știu că acolo pot găsi tot ce vreau!

Postare pentru SuperBlog, etapa 22.

Despre copaci și păsări

Azi sunt un copac. Un copac singur. Singur într-o mulțime de oameni. Doar eu și cu mine. Singur.

Mă proptesc bine în pământ și încerc să rămân în picioare. Drept. Uneori reușesc, alteori nu... Drept cât să-i pot privi pe ceilalți în ochi. E bine când ești drept. Atât de drept cât să ajungi până la cer. De asta uneori mi se mai zice că-s cu capul în nori... Să simți cum te alintă vântul, să vezi păsările cum trec pe lângă tine și-ți zâmbesc. Păsările-s libere. Ele nu au nevoie să se proptească-n pământ. Cred că e mai bine în cer...

Uneori, chiar dacă mă proptesc bine de tot în pământ, se-ntâmplă să mai cad. Da, și copacii cad din când în când. Dar mereu sunt lângă mine persoane care mă ridică. Dintre toți, e cineva care nu dă greș niciodată. Pentru că știe. Mă știe. Mulțumesc! Și sunt momente în care doare. Atunci poți să faci să mai treacă puțin! Te pricepi și la asta...

Azi am fost un copac rău. Cineva a vrut să mă ajute dar eram prea trist, prea supărat... Și tot ce-am reușit să fac a fost să rănesc. N-am vrut... Oare poți să crezi ce spune un copac? Poți să încerci? Să-ți spun un secret: copacii nu mint, nu au cum... Și iubesc sincer. Cel mai sincer... Și sunt cei mai buni prieteni... Poți să încerci?

Câteodată, mai vine câte cineva și stă cu mine. Și un copac poate avea prieteni! Și atunci e tare bine! Și-mi doresc, în gând, să stea cât mai mult. Există cineva care aș vrea să rămână pentru totdeauna. Dar nu se poate. Dacă ar rămâne, aș fi fericit, definitiv și irevocabil. Dar nu se poate... Iar totdeauna nu există. Asta chiar dacă aș vrea din răsputeri să cred că există. E o persoană care ar putea să-mi demonstreze contrariul. Pentru ea, cred că aș inventa un "totdeauna" magic, fără sfârșit și încă un pic...

Îmi place când unii mă strâng în brațe și-mi spun că țin la mine. E copilăresc, știu. Uneori sunt un copac-copil... Dar mai știu că poți să ții la mine chiar dacă nu mă strângi în brațe și nu mi-o spui... Știu!

Păsările-s libere. Ele nu au nevoie să se proptească-n pământ. Cred că e mai bine în cer. Nu vreau să mai fiu copac. Vreau să fiu pasăre...