For you, my lady

Distantă, cu zâmbete puține, inabordabilă. Muuult timp am încercat să mă bag în seamă, da' nu mi-a ieșit  neam... Până odată, într-un început de primăvară, când am reușit să te bag în ceață. Cu o gărgă aliată! Și atunci am văzut primul zâmbet, care era doar pentru mine. Hehe... Și uite așa am ajuns eu în șanțul de apă din jurul cetății și am început să escaladez fortăreața. Da' nici n-am apucat să m-agăț bine, că s-a deschis ușa să pot intra. Nu era nici un covor roșu, e drept, dar am primit un premiu: bomboane cu cafea! Mai știi? Și-așa am intrat în lumea ta, puțin timidă, fără să știu ce mă așteaptă acolo. Acum nu știu cum am putut să trăiesc atâta timp fără...

Caldă, mereu acolo, cu un suflet uriaș (voiam să zic mare cât China, da' China-i mică...) și fromoasă, fromoasă rău, dom'le! Uneori fără hug-uri în stoc sau cu zâmbete expirate, da' să nu vorbim azi despre asta... Prieten. E un cuvânt mare pentru mine, e important, nu-l fac cadou oricui. Ție ți l-am dat că n-am avut încotro: pentru că încă nu s-a inventat cuvântul care să descrie ce ești și cât de mult însemni pentru mine... Cred că trebuie să-l creez eu!

Cine sunt și de unde vin? Dacă-ți zic, promiți să nu spui? Nu tre' să știe nimeni, e secret. Mare și important! Ei bine, sunt un elf care a evadat dintr-o poveste, una care nu mi se potrivea. Mi-am strâns lumea în desaga magică și am plecat de acolo. Am făcut bine, se pare că acum sunt unde trebuie... Cu cine trebuie. Am și un loc secret, unde merg să-mi refac puterile, unde pot să fiu cum vreau: să tac, să râd, să glumesc; unde găsesc mâncarea preferată a elfilor, cartofi prăjiți; unde un spiriduș-pisică stă pe mine și mă toarce; unde sunt mai aproape de norii în care-mi țin capul zilnic și unde...unde mă simt bine tare! A, și am un tricou cu imaginea mea, pe care-l îmbrac atunci când vreau să pot folosi magia. Dar toate astea rămân între noi da?...

Azi e o zi importantă, tre' să fac pe cineva fericită. Sper să reușesc... În noaptea asta o să-mi activez puterile, toate, până la ultima. Today, I'll be magic! Dar până atunci: La mulți ani, doamna mea! Mulți, buni, frumoși, veseli, fericiți, colorați, pufoși, alintați, plini de iubire și de pisici, bănoși, senini, perfecți! Și cu mine-n preajmă. (Hmmm...asta nu sunt sigură că-i o urare "de bine"...)

A...și nu uita de hug-urile alea proaspete, s-ar putea să ai nevoie de ele...

Probabilități cu capre

În seara asta, problemă de logică. Logica cui, nu știu, nu contează...

Se iau trei uși. În spatele uneia e o mașină, după celelalte două, sunt premii neinteresante, să zicem capre. Sunt eu și prezentatorul. Și caprele... Tre' să aleg o ușă, iar el deschide o alta, după care stă invariabil, cuminte, o capră. Problema e dacă să te răzgândești, atunci când ți se dă ocazia, și să schimbi ușa aleasă cu cea rămasă nedeschisă de nenea cu microfon și zâmbet larg cât camera. Chestie de probabilități, frate! Că cică inițial ai 33% șanse să nimerești mașina, iar dacă apoi schimbi ușa, șansele cresc, practic se dublează, să mă corecteze cineva dacă greșesc, și tu, cu 66% de partea ta, e foarte probabil să devii posesor de vehicul pe 4 roți. Ați priceput cum stă treaba? Dacă mereți vreodată la concursul cu trei uși, când vă întreabă ăla, tre' să schimbați întotdeauna ușa! Sau nu...

Aleg ușa 3. De ce tocmai 3? Nu știu, cred că d'aia... Și vine probabilitatea la mine. "33% șanse, hihi...". Pleacă, bă, d-aici că te dau cu nănău' de clanță până-ți crește direct proporțional cu șansele mele! Dispare. Vine prezentatoru': "acum deschidem o ușăăăă". Tararararaaam...capră! Mda, asta se știa, că v-am zis de la început că una din aia va deschide... "Rămâi la prima alegere, sau schimbi ușa?" Ei, și acu'-i acu'. Am început să fac calcule rapide în jurul neuronului.

Dacă am ales ușa cu mașina și schimb, mă aleg c-o capră. Ce dracu' să fac cu ea, un' s-o pun și ce să-i dau de mâncare. Nu. Deci iese din schemă capra, tre' să plec acasă cu mașina. Da', dacă câștig mașina, oare nu pot lua și capra? Și-o cazez în mașină, că și-așa eu am rău de mișcare și nu-mi plac chestiile închise, cu roți...  "Deci, ce alegi?" Lasă-mă, nene, să mă gândesc bine! Rămân la ușa mea? Da' dacă am ales capra din prima? Aud probabilitatea cum se hlizește fericită în spatele ușilor. Ahaaa, ea știe ce și cum! Râde că mă gândesc să nu schimb ușa. Înseamnă că n-am ales mașina. Nu vreau capră. Tre' să schimb ușa! Da, da, da, să o aleg pe cealaltă. Da' totuși dacă, contrar celor dovedite științific, am pus mâna pe ușa cu mașină? 33% șanse! Adică, din o sută de încercări, de 33 de ori aleg mașina și de 66 capra. 33+66=99! Unde dracu' e a o suta șansă?!? Vor să mă fure, să mă păcălească! Sau nu, știu, a o suta e fix șansa cu care am ales eu. Păi și atunci, dacă cu alea 33% aleg mașina, cu cele 66% capra, cu aia 1% ce aleg? Sau mai trebuia o ușă pentru ea? Nu, că dacă erau 4, se schimbau toate datele... Aaaaaaaaaa!

"Deci, alegi, sau nu?" Aleg, aleg... Și, deodată, înainte să zic eu ce vreau, se deschide ușa aleasă de mine. Capră? Nu, ce capră, iese de acolo un nene în halat alb, zâmbitor, cu o cămașă albă pe brațe, impecabilă. Doar mânecile erau cam lungi, oleacă... Dă să vină spre mine. Zâmbitor! Stai dracu' acolo, tu de unde ai apărut? Mă uit urât, ce, vor să mă ia pe mine-n râs?!? Era ori mașină, ori capră și ăsta îmi aduce cămăși? Se oprește, îi piere zâmbetu' și o ia la goană, dispărând rapid pe ușa de după care a ieșit. Stai așa, ăsta ori a fost capră și s-a transformat în timp ce cugetam eu, ori era șoferu' de la mașină. Ori...era ceva legat de ala 1% șanse!

Gata, m-am hotărât, rămân la ușa mea. Prezentatoru' răsuflă ușurat și se duce, rânjind, să deschidă ușa rămasă. De ce nu direct pe a mea? Că vrea să-mi arate mașina pe care n-am câștigat-o, de-aia... Hmmm... După moaca lui, sigur plec de-aici cu capra, altfel nu jubila așa... O deschide și se uită la mine. Beeeeeee... Moment în care îi cade fața, cu zgomot, pe podea! Din spatele ușii, apare nenea în alb cu o capră legată c-o sfoară. Ieeee, am câștigat mașinaaaaaa! Mă duc, apăs pe clanța rămasă neatinsă și mă uit fericită să văd ce duc acasă. Un trabant verde! La care capra trage de lesă, îl trântește pe nenea în alb, se urcă la volan și pornește în trombă. Frânează brusc, se întoarce în viteză, deschide ușa, ia cealaltă capră, care se uita tâmp în jur și, de data asta, pleacă de-a binelea.

Morala? N-avem! Hehe... Avem doar încheierea.

Dacă schimbi ușa, dacă rămâi la prima ta alegere, sau dacă te iei după probabilități, nu contează că vrei mașina sau o capră, în final rămâi doar cu psihiatrul! Pentru că, cine aleargă după două capre, nu prinde niciuna. Ele pleacă cu mașina și tu rămâi cu, da, psihiatrul! Sau, dacă inițial ai 33% șanse să alegi mașina, apoi, dacă schimbi ușa, ai 66%, mai rămân 1% șanse să rămâi cu PSIHIATRUL!

La mulți ani!

P.S. Nici prezentatorii nu le știu pe toate!

Vivre

Je voudrais pouvoir sourire, dans mes rêves
Je voudrais pouvoir danser, dans mes rêves
Tu voudrais pouvoir chanter, dans mes rêves
Tu voudrais pouvoir rester, dans mes rêves
pouvoir sourire
pouvoir chanter
pouvoir rester
pas expliquer
seulement rester.

Leapșă cu busola-n buzunar

Leapșă nou-nouță, de la Vienela.

1. Muntele sau marea?
Munte. Sau mare. Munte? Poate mare? Sigur munte! Sau mare? Glumesc... Oricare dintre ele, atâta timp cât sunt acolo cu cine trebuie! Sau poate un munte mare...

2. Iarnă sau vară?
Dacă ar fi trebuit să răspund la întrebarea asta când eram mică, cred că aș fi spus iarnă, din cauze multiple: zăpadă, Moș Crăciun, sanie trasă de tata cu mine pe ea, bulgăreală, oameni de zăpadă, cazemate care se prăbușeau peste mine... Nu mai contau nasul, mâinile și picioarele înghețate. Apoi, după o pauză de câteva minute de gândire, aș fi spus vară. Pentru că vara era vacanța mare, miros de iarbă și fân, flori pe care le culegeam pentru mami(bunica), era mare sau munte cu ai mei și platoul mare din cristal, plin cu fructe, cu care mă așteptau bunicii când reveneam acasă. Acum nu știu ce să răspund, toate motivele astea au dispărut, bunicii au dispărut... Și tata. Zic vară, pentru că pot dormi cu geamul deschis. Ca să zic ceva...

3. Care e destinaţia la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viaţă?
Asta e simplu: Mexic. Întotdeauna mi-a plăcut. Sau orice alt loc, împreună cu tine...

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?
Nu prea am văzut multe. Franța. Și România...

5. Care a fost cel mai frumos oraş, din afara ţării, pe care l-ai vizitat?
Cred că Strasbourg. Mi-a plăcut și Odessa.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?
Sighișoara. Și Sibiul.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?
Mânăstirea Neamț. E un loc special pentru mine...

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?
Mânăstirile din nordul Moldovei.

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?
Clujul. Florența.

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?
De regulă, prostioare funny. Sau, dacă găsesc, chestii care înseamnă ceva pentru persoana pentru care le iau.

Leapșa poate fi "furată" de oricine și, dacă o vor, eu o pasez lui: Cami,  Liz, Eclipse, Mihaela, Cudi și Ana.

Oh, happy day

Azi sunt veselă, zâmbesc fără motiv și mă simt bine. Tare bine. Nu știu exact de ce și nici nu stau să mă gândesc prea mult la motive. O fi din cauză că mi-ai răspuns și m-ai îmbrățișat printr-un sms. O fi de la hug-ul de pe mess. De la miaurile și niaurile mai multe ca de obicei. De la pupul grăbit, dar foarte zâmbăreț, sau de la ochii care au început să râdă când au văzut cutia cu zmeură. Ochi mari, senini, de copil, care-mi sunt tare dragi... De la ștampilele cu degetul, sau de la hug-ul adevărat, mare, mare. Două hug-uri!

Unii se simt bine dacă au case, mașini, bani, ar vinde orice, chiar și pe tine, cică cel mai bun prieten pe care-l au, și rânjesc fericiți când își numără, obsesiv, sutele din portofel. Unii se schimbă, se "deșteaptă" instantaneu, nu te mai cunosc și devin superfericiți dacă se îmbogățesc. Eu sunt fericită dacă am bani să ajut un prieten, dacă pot cumpăra prostioare, dacă pot face cadouri sau sta la terasă cu grupul meu de nebuni, dacă am cu ce lua mâncare la copii (cățel, respectiv motan), sau dacă pot merge 3 zile în cel mai tare weekend la mare din viața mea! Și sunt fericită că vă am pe voi, cei mai faini oameni din lume, pe mama, pe Annabella și pe Motanschi! Și un loc mic, într-o mansardă cu pisici, flori, vise prinse, un pește nemuritor, uneori cu muzică, râsete și vorbăreală, alteori plină de liniște calmă.

Azi nu m-a deranjat nimic, nici măcar vântul care m-a umplut de praf în cele 15 minute cât am fost să-mi iau un suc... Un duș l-a rezolvat repede, iar acu-s și mai happy, miros ca un lan de levănțică!
Azi chiar sunt veselă, chiar zâmbesc fără motiv și chiar mă simt bine!

>:D<

P.S. Și miroase a ploaie...

Nervi obosiți

Am mai spus-o de câteva ori: mă enervează cei care nu se spală. Dacă ți-e frică de apă, dacă vrei să consumi doar un metru cub de apă pe lună, ca să faci economie, sau dacă ai chestii mult prea importante de făcut într-o zi și nu găsești 10 minute să faci un duș, stai naibii departe de mine! Ai impresia, poate, că nu puți. Ei bine, e doar o impresie, nasu' meu tresare de fiecare dată când treci prin raza lui de acțiune. Iar dacă mai trebuie și să stăm, temporar, în același spațiu închis, aerisit doar printr-un geam, atunci ai face bine ori să faci pași de acolo, ori să faci uriașul efort și să-ți schimbi, pentru câteva zile, obiceiurile. Și să te SPELI! Eu înțeleg că poate nasul tău s-a obișnuit cu anumite parfumuri proprii, da' al meu încă funcționează bine și dă să leșine ori de câte ori îți recepționează urma.

Mă enervează și mă distrează, în egală măsură, cei care se încăpățânează să se ia de mine, deși știu foarte bine că n-au nici o șansă să-mi facă față. Dacă nu te desființez de fiecare dată când arunci săgeți anemice spre mine, nu înseamnă că n-o pot face și că n-o s-o fac la un moment dat. Nu omori muște de fiecare dată când te bâzâie, uneori te mulțumești să le faci vânt de câteva ori, până zboară să enerveze pe altu'. Sunt puține persoane care pot să-mi țină piept într-o înfruntare verbală. Și cu alea nu mă cert, doar ne înțepăm în glumă. Dacă nu știi sigur că faci parte dintre ele, mai bine înghiți și taci. Pentru că o să mă prinzi odată în toane rele și o să te fac de râs, de față cu cei din jur, de o să-ți dorești să nu mă fi cunoscut. Cu zâmbetul pe buze și elegant, nu te gândi că o să ridic vocea sau că o să vorbesc urât. Pot face mișto de tine o zi întreagă. O zi, o lună, o viață... Pentru că am de ce și cu ce.

Timpul trece, oamenii se poartă altfel, par că se schimbă... Nu, nu se schimbă, au fost așa dintotdeauna dar nu m-am prins eu de asta. Sau m-am prins, da' n-am dat prea mare importanță, am tot trecut cu vederea... Nu sunt destul de prietenă pentru tine? Te enervez? Ai pe cineva mai bun, mai amuzant, mai frumos? Nu e de ajuns cât te-am ascultat, cât te-am ajutat, cât am fost lângă tine? Ești liber să cauți persoana perfectă, care te va satisface mai bine ca mine. Eu atâta pot. Sau atâta vreau. Poate, până la urmă, o să găsești pe cineva ca tine și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți... Sau poate o să ajungi una dintre persoanele alea bătrâne, singure, frustrate și acre de care se feresc toți. Da' nu-i problema mea asta, nu depinde de mine și nu mă interesează... Mi-e milă doar că nu știi ce-i ăla prieten. Nu cred c-o să știi vreodată. N-ai cum...

Azi am vrut să fiu Moș Crăciun și pizza delivery boy. Wrong day... Stupid me, pentru unele jocuri e nevoie de mai mult de o persoană. Dar am reușit să mă joc de-a dezinsecționistu'... Din cauza mea, există câțiva pureci mai puțin pe lume, mai exact pe 2 pisici. M-am jucat și de-a somnul, în două reprize, cu pauză de masă între. Acum, cu o mână tastez și cu cealaltă încerc să pornesc motanu', să toarcă. Dacă aș mai avea o mână, aș bea niște apă...

Mi-ai spus odată că dau prea mult. Ai avut dreptate, mai mereu ai. Unii primesc prea mult. Mâine spune-mi că o să reușesc să schimb asta și o să te cred. Pe tine te cred mereu. Uneori am impresia că nu știi să minți. Nu vrei. Ai tot respectul meu pentru asta. Și pentru altele... Ai mai mult decât atât.

Viață de artist... :D P.3

Azi sunt în grevă. Pe la 12 plec spre casă, deci nu mai întind standul pentru 3 ore... Îmi ajunge! Mă duc prin oraș să fac poze și să caut cadouri!

Poza cu cercei e pentru Vienela, care-i Toma necredinciosu', până nu vede, nu crede... Deci: pisici, margarete, zombie, gărgă... Da?

A fost frumos, a fost obositor, a fost pe alocuri enervant, a fost amuzant, a fost încă un târg.
Frumos când cineva îmi admira/cumpăra entuziasmat chestiile și când zâmbea la pisicile mele.
Obositor - 14 ore înconjurată de multă lume, stând când în picioare când jos, ținând panourile să nu le zboare vântul, dormit lipită de perete, aproape în aceeași poziție, să nu cad din pat...
Enervant să vezi cât de retardați sunt unii oameni, când vezi că nu se spală, când nu țin gura închisă doar pentru că vor să-ți dovedească, că-s tonți, să nu mai ai nici un dubiu.
Amuzant să glumesc, să fac mișto, să mă sms-uiesc cu cei de acasă, să fac poze, să observ oamenii, să dau peste nas, să râd din orice de oboseală, să scriu...

Mă duc la masă că pleacă tantile de la bucătărie și rămân cu burtica goală... Hehe... Ne "vedem" acasă!

Viață de artist... :D P.2

Suntem cazați la internatul seminarului. Pe strada Gloriei! Deși nu eu îs cea glorioasă. Foarte frumos acolo: toate tantile sunt drăguțe, bucătăresele fac papa bună, e curat, liniște, au și paraclis pentru cine are nevoie... Doar că...(trebuia să existe ceva, nu?) paturile sunt din alea suprapuse. Asta n-ar fi ceva rău, dacă aș fi în cameră doar cu persoane tinere, care să doarmă sus, sau dacă patul de deasupra n-ar fi la doi metri jumate de podea!

Și-așa am ajuns eu să dorm în pod. Că nu poți să urci sus o tanti de 60 și ceva de ani care abia se mișcă, sau un nene de 105 kg... Deci, urcă, Ina mamă, la etaj dacă vrei să dormi undeva noaptea, în Tulcea. Acum, de urcat a fost cum a fost, da' când să cobor... M-am uitat vreo 5 minute-n jos, la scară, la pat, la podea, la scară... Și-am coborât, fără prea multe detalii ale operațiunii, că nu vreau să mă fac de râs. Ce m-a ajutat mult, cred c-a fost berea pe care o băusem înainte să mă culc... Acum m-am obișnuit, deja e fun! Dar tot cu spatele lipit de perete dorm...

Pe strada Gloriei sunt numai căței mici, corcituri de pechinezi, cred. Acum două seri, stăteam la berea și țigara de seara, pe scări, afară. Și apare, mă, un maimuțoi mic de cățel, negru cu alb, care nu stătea locului deloc. Și l-am smotocit pe rând, el ne-a pupat pe rând, și-a lătrat pe acolo, fioros, să ne arate cum apără el curtea. A doua zi am aflat că era un escroc mic, nimeni nu-l cunoștea și curtea pe care o păzea cu atâta zel nu era a lui...

Pe strada asta e o casă tristă. The SAD house. Nu știu cine-a supărat-o și de ce, da'-mi pare rău pentru ea. Mai ales că i-au scris mare, în frunte, asta, să știe toată lumea...

Azi e ultima zi când dorm acolo. Mâine vin acasă! Ieeeee, acasă!!!

Viață de artist... :D

Jurnal scris, de pe front. Frontu' târgului creatorilor populari din Tulcea. Live!

Sunt aici de 3 zile. În Piața civică, cică se cheamă locu'. Sculat de dimineață să mergem la masă, plecat spre târg, aranjat stand, juma' de zi umbră, jumate soare, porumbei nestresați care stau peste tot în jurul tău, loc de joacă în spate, cu plozi urlăcioși fără număr, oameni care se foiesc și-mi amețesc neuronu' deja obosit și nervos, fundu' meu care a luat deja forma scaunului triunghiular de pescar, fântână arteziană cu program, seara - adunat armate de gâze cu un bec și un neon, apoi strâns stand, cumpărat bere, plecat la cazare, duș, băut bere pe treptele internatului și apoi nani în patul suspendat din camera unde toți, în afară de mine, sforăie pe multe voci. Cam asta e o zi de-a mea, una din cele 6, aproape identice, pe care le-am și o să le petrec aici.

Pauză, am clienți.
...
Voia să știe cât de grea-i o pisică. Una pictată pe un cercel... I l-am dat în mână, l-a bâțâit, uitându-se la el cu un aer de cunoscător, mi l-a dat înapoi și a plecat. Măcar a mulțumit înainte... Apropos de asta. Vreo 5 persoane, și numărul tot crește, m-au întrebat, după ce le-am răspuns cât costă cerceii, "unu', sau perechea?"  Asta sună ciudat...

Soarele-i cam la limită, mai e puțin și începe să mă bată-n cap. Și va face asta, cu sadism, până seara, când apune după un bloc, blocu' salvator! Moment în care, tre' să instalăm becu' mobil. Și neonul meu, pe care-l am de la Lizu. Și-ncepe baieramu'! Toate gâzele din Tulcea cred că se vorbesc între ele, își anunță și rudele din județ și apar. Toate odată, buluc pe becu' nostru. Și pe neon, normal! Și sunt așa: țânțari obișnuiți și unii mutanți, uriași, cu cracii lungi; niște musculițe cu doi țepi în fund; molii de toate felurile și mărimile; gândaci zburători care bâzâie și-ți pică cu grație, sau fără, drept în moalele capului, pe spate, pe umărul gol sau direct în tricou (asta n-am pățit eu, că dacă aș fi, acum eram cu un infarct în cv...); gâze mici și inofensive și goange care se urcă pe neon, via piciorul mesei... A se observa creația artistică, de mare valoare, care ne luminează serile! Sigur n-ați mai văzut așa ceva...


Azi a venit la standu' nostru un cățel. Mic, slab și trist... Am pus bani, eu și tanti de lângă mine, și s-a dus să-i ia ceva bun de papa: tobă de casă. Ne-ar fi mâncat și degetele, dacă ajungea la ele... I-am dat juma' de porție, să nu i se facă rău și i-am zis să facă nani, cuminte, că după, mai mănâncă o dată. M-a ascultat, dovada e alături!




Gata pe ziua de azi. Episodul următor, mâine. Sper...

Jack, tu și motanu'

Aaa a a Aaaa auuuu, capu'! Au. Asta rimează cu miau, care-i sweet, da' mi-a mâncat cineva m-ul și a rămas doar AU... Și e sigur de la vreme! Azi noapte a plouat, acum e întunecat, norii se sprijină pe mansarda mea, presiunea scade/crește, atât afară cât și la mine-n cap, aseară, aerul de acolo când se dilata de la căldură, gândire intensă și alte chestii, când se contracta de la aerul condiționat. Sau o fi de la prea multă apă plată cu gheață... Ce s-o mai disec atâta, probabil din toate motivele astea mă doare acum capu' din jurul neuronului. Jack n-are nici o legătură cu asta! E nevinovat, nu vă luați de el degeaba! De fapt, nici nu știu de ce m-am gândit la el tocmai acum...

Azi am chef să scriu "soft". Să scriu despre tine, pentru tine. Iar asta poate chiar e din cauza influenței lui, sau din cauza ta... Da' nu știu dacă...you know...mai bine mă abțin... Chiar dacă azi am chef să știu că mă citești zâmbind. O să blochez cuvintele sub tastatură și o să-ți zic cele mai frumoase lucruri, tot, doar în gând. Ce nu știu, e cum să te-nvăț să folosești telepatia... Sau, am o idee! Ar fi cam la fel... Poți să-ți pui cerceii, să-ți imaginezi cum arăți cu ei și garantat o să zâmbești! Așa-i? Îmi dedici un zâmbet azi?

Gata. Nu mai scriu. Că, în afară de "au"  îmi mai e și somn! Ce, am putut să dorm cât îmi trebuia? Nuuuuuu... Pentru că mama a ieșit cu cățelu' la plimbare, iar motanul se plictisea singur. Și uite așa a venit peste mine, m-a tors, m-a scărmănat, mi-a mirosit tricoul, și-a șters nasu' de mine și...m-a trezit! C-a trebuit să-l alint, să-l scarpin, să-l pup... Unde-s vremurile când mă plângeam că-i antisocial și nu stă la mângâiat?... Toate se schimbă... Un singur lucru rămâne constant: tu. În rest, de câteva zile îl strig pe motan Torcăilă... A început să răspundă, deși se vede clar că-i place mai mult Tâmpitu'...

Acum mă duc să mănânc niște supă din castronul cu "pisici pentru pisici". Nu întrebați de ce! Nu-i nici un secret, doar că nu am vreo explicație pentru asta...

Bună dimineața.

Ca-n povești

Azi am inventat pisici elegante care miau-ie și motani grași, puturoși, care mau-ie. Apoi, pisicuțe și lăbuțe! Și am mai făcut portretul unei doamne văcuțe, care avea o criză de identitate.

Margaretele au fost desenate special pentru a se potrivi rochițelor de vară, colorate și sexi, iar puii de margarete și gărgărițele își țin companie reciproc. Gărgărițele fiind de multe feluri: cu prea multe picioare, cu doar 2 care se bâțâie sau fără; cu antene sau fără; cu puncte simetrice sau aruncate neglijent pe spate; cu ochii deschiși sau dormind, toate însă având ceva în comun - sunt roșii! Deși am văzut și gărgă negre cu puncte galbene... Dar alea cred că veneau de la vreun bal mascat, sau se plimbau undercover.

Zilele trecute mă plângeam că nu știu cum se desenează un zombie, da' azi văd că mi-au ieșit cu toții chiar foarte zombie... Cu șerpii răciți am o mică problemă, nu știu de care ceai să le desenez în cană! Și cei care beau suc cu paiul, pot oare să le pun în pahare fanta de căpșuni cu kiwi? M-am răzvrătit azi și mi-am luat un ditamai sticloiul. E yummy, cred că or să fie încântați!

Mâine o să încerc niște ciupercuțe. Deja le văd cum vor arăta: roșii, cu multe puncte și vesele. Și o pereche de fantomițe: el cu papion, ea cu fundiță roz. Și neapărat cu inimioare! Aoleu, da, iar uitam de ele, mâine o să  fac și mini-turma de oițe albe/negre.
Și ce-o mai inventa neuronu'... Nu contează, are dezlegare de la mine, poa' să creeze tot ce vrea. Orice, dar neapărat colorat!

Până marți tre' să fie toate gata, pentru că plecăm în alt regat. Mă trimit iar să văd de niște treburi ale împărăției. Mai ții minte?

Vânt de vară

În sfârșit s-a mai răcorit puțin. Noaptea și un vânt timid au alungat cele 4o și 2, 4, 7 sau câte grade au fost azi. Cu toate că am murit de cald în casă, a fost ok. Am lucrat toată ziua și temperatura, care s-a jucat de-a iadu' azi, mi-a uscat rapid culorile, deci am reușit să fac mai multe chestii decât aș fi crezut. Asta ca exemplu că și codurile antipatice pot fi bune la ceva...

Acum aștept furtuna de după caniculă. Aia mare și tare, care poate o să reușească să-mi scadă temperatura, să calmeze neuronii și să mai alunge din gânduri. În special pe cele care încep cu tine. Adică aproape toate... Să rămână un gol mai mare decât cel de-acum. Și liniște... Aș vrea să nu mă mai aud pentru o perioadă de timp. Și asta pur și simplu, fără să fie nevoie să-mi pun o melodie pe repeat, de când mă scol și până adorm, până adorm cu ea în mine. Cu tine în mine...

Cred c-ai pierdut jocul ăsta. Știu, te-am lăsat să-l pierzi... Dacă o să-l mai jucăm vreodată, poate o să schimb regulile. Poate...

Noapte bună.

Cu plictiseala-n băț

Știți aia cu "și-altă dată, altă dată, o s-o facem și mai, și mai lată"? Asta o fi valabilă la oamenii normali... Noi, când o facem, o facem lungă! De exemplu, aseară distracția a avut 2 metri. Receeee! Și aromă de muștar. Și mai erau vreo 30 de centimetri incerți pe acolo, da' ăia nu se pun. Plus bonus! Pe care acum nu știu să-l transform în unități de măsură, e mult prea curând, neuronu' șef încă doarme. Și-i atât de fericit că, dacă deschid gura, se aude în cameră cum sforăie. Dacă se întreabă cineva, acum funcționez cu neuronu' de avarie. Nu-l folosesc foarte des, că-i cam nebun și zice numai tâmpenii. Doar că acum, na, trebuie, n-am de ales...

I-auzi, mă întreabă dacă sunt sigură că vreau să scriu cu el. Nu sunt, da' n-am ce face și, decât să mor de plictiseală, mai bine risc. Ce se poate întâmpla rău? Aproape nimic. Și așa unii, cineva, zice că îmi sună capu' a sec, în cel mai rău caz pot să-i confirm teoria. Deși, dacă mă gândesc eu bine, ar fi câteva explicații pentru asta.
Unu. Bățu' avea altă densitate decât "toba" și de aia, datorită forțelor de frecare și a gravitației, sunetul produs a fost recepționat de timpanul dumneavoastră într-un mod cu totul distorsionat. Pentru că în urechile mele suna a foarte plin!
Doi. Neuronu' meu, care bineînțeles e foarte activ, și-a găsit prin altă zonă a creierului gagică și s-a pus pe făcut neuronași. Între timp, responsabil cum e, a făcut puțin loc progeniturilor, să aibă unde să crească. Mari și geniali ca tati! Deci, dacă suna oleacă mai înfundat, ai nimerit fix camera copiilor...
Trei. Dacă-mi mai dai cu bățu' de tobă-n cap, te bag cu mansarda-n acvariu să te epileze Mirabel în nas! Mrrrrrrr... (Se observă acum ce ziceam mai sus, de rezerva de avarie... Iar eu n-am ce-i face, nu pot să mă pun cu el când se enervează și zice tâmpenii!)

Mi-e somn. Nu-mi explic de ce am dormit doar 5 ore, când aș fi avut nevoie de măcar dublu. Mi-e cald. Și peste puțin timp tre' să plec pe faleză, la târg, unde o să trebuiască să-mi așez standul. Iar... Și acolo or să mă oblige să beau cea mai bună cafea cu lapte și bere rece, poate din cea nefiltrată. Sau cu limonadă, pe căldurile astea e numai bună! Și-o să stau iar toată seara cu miros de floricele-n nas și cu un dozator de bragă pe retină... Sunt curioasă azi ce-o să se mai întâmple. Că ieri a fost ziua gărgărițelor. Le-am dat cadou, le-am desenat, le-am pozat... A, și-n schimbul uneia, am primit un tablouaș foarte fain. De la Aida!

A...aaAaa...A...adsfil donfe plestu nimot sangon tec... Uh, gata, tre' să mă opresc, uitați-vă numai cum a început să facă nebunu' ăsta... Și cică ești safe că ai neuron de rezervă! Are nevoie urgentă de o pauză, 2 caramele, sticks-uri cu cașcaval, încă 2 aspirine, multă apă și juma' de oră de somn! Sau poate face așa săracu' că, de câteva zile, aude doar o singură melodie, foarte des, în căști. Asta e, se mai întâmplă...

Hasta la vista!
O zi bună, zâmbitoare, până data viitoare!
Și câte un >:D< pentru cei care-mi suportă aberațiile postare după postare...

Apocalipsa din vârf de deal

Festivalul de film "Future movie". Melancholia lui Lars von Trier. Noapte. Răcoare. Multe scaune care te invitau să te așezi și să vezi liniștit un film în aer liber. Da' noi, nu. Ne-am cățărat pe dealu' din coasta ecranului. Era mai liber, nici o creatură pocnitoare de sămânță în jur, iarbă...

Toate bune și frumoase, până mai au și alții aceeași idee ca noi. Și așa începe, în paralel cu filmul, șou' din ciclul: de ce să fii retardat și să știi doar tu, când poți să deschizi gura și să afle toată lumea. În față, pe ecran, se derulau imagini mai mult sau mai puțin apocaliptice, în spate, pe vârfu' dâmbului, trupa de genii cu neuroni uscați de soare își vedea de ale ei.

Și uite așa am aflat noi o mulțime de chestii în seara asta. De la aventurile sexuale ale verișoarei, care are un plod pentru că a ajuns prea târziu la doctor, la o întreagă listă cu bunăciuni. Acum știm care e prin Italia, care și-a făcut testul să vadă dacă are sida și cum vor merge ei la mare, direct de la Ploiești, fără să mai facă duș, "că oricum ne băgăm în mare acolo"...

Am avut parte și de lecții, că de, film și distracție, dar să ne și cultivăm... Până azi nu știam că melancolia e o "stare plăcută", zise ea, "dar tristă, pentru că n-o să se mai repete niciodată", completă partea masculină a cuplului, accentuând dramatic vorbele, presărându-le cu gârâituri de diferite tonalități, pentru a da mai multă greutate sclipirii de inteligență pe care a avut-o. Și am mai aflat că, vino aici se zice în engleză: "camă here", repetat obsedant, cu o voce suavă, de domnișoara care rumega popcorn, necheza fericită și gusta delicat din doza de bere a masculului propriu și personal.

Despre vecini, medaliații de la olimpiadă, sau diversele citate celebre despre organele lor genitale nu mai zic nimic. Deja începusem să-mi doresc să iasă planeta aia din film și să-i pocnească pe toți în moalele capului. Să văd și eu cum se aude impactul dintre Melancholia și niște capete ca felinarele din pepene, mari și goale, totul cu Wagner ca fond sonor!

Dacă mai merg și zilele viitoare, mă așez în primul rând, ca la școală. Personajele de genul sigur îl ocolesc, chiar dacă e vorba de primul rând al unui cinematograf improvizat pe stradă... Și-mi iau și ochelarii de soare, ca la 11 jumate noaptea, când plec de acolo, să nu mai văd munții de coji de semințe și dozele goale de bere care tronează peste tot, printre scaune!

În rest, frumos...